Orice început de an trebuie să înceapă frumos, cu speranțe de tot felul, bucurii sau cu un impuls puternic şi benefic pentru fiecare dintre noi. Însă, din nefericire, anul 2003 avea să înceapă foarte sobru pentru comunitatea din Poiana Teiului.
La începutul acestui an, 2024, se împlinesc 21 de ani de la dispariția dintre noi a celor trei tineri frumoși, veseli și plini de viaţă: Ana Țifui, Ionela Sturzu și prietenului ei, Claudiu Doroftei. Dumnezeu să-i odihnească în pace și să-i pomenească!
Acest nefericit incident e legat și de autorul acestui articol, adică eu, Iulian Bar. Moartea albă ne-a căutat pe mai mulți la început de an 2003. Petrecerea de revelion la acea cabană blestemată trebuia să mă aibă și pe mine, am fost invitat acolo să petrec clipe frumoase dintre ani.
Îmi aduc aminte cu mare „noroc” că vărul meu, Marc Gheorghe din satul Galu, venea zilnic la mine să mă roage insistent să petrec noaptea dintre ani cu ei.
Acest lucru a durat cam două săptămâni… până ce am cedat. Înainte cu trei zile de Crăciun am acceptat cu vorbele mele pline de dubii: „Bine, mai Gheorghe, vin și eu, cred că o sa fie fain.”
Vărul răspunde și el: „Aşa, uăi, nu fi prost… stai acasă cu măta?!”
Și ne-am despărțit. Dar nu a fost aşa. În ajunul Crăciunului, ne-am dus toată familia la lemne. Prin muncile grele de spart lemne și de a le căra cu funia, piciorul cel drept al meu a fost turtit de un „gălătuş” mare și zemos. Pe moment am putut face faţă lemnelor, însă odată ajuns acasă, olog am fost.
N-am mai putut merge cam o lună, drept urmare nu am mai fost prezent la cabana ucigașă.
Îmi pare rău de cei trei prieteni, m de Claudiu, pe care îl știam bine.
Poate nu e potrivit să-mi strecor povestea mea printre memoria lor, însă, cred, „maxim” ca Dumnezeu m-a salvat!
Și tot „maxim” cred că dacă nu aveam acel accident în pădure, numele meu era printre numele lor. Atât.
Dumnezeu să-i ierte!
Iulian BAR
