În slujba regelui. Povestea unui soldat al Gărzii Regale (I)

Introducere. Regretatul scriitor, istoric și participant al revoluției de la 1848, Nicolae Bălcescu menționa despre istorie că este ⹂cea dintâi carte a unei nații; într-însa ea își vede trecutul, prezentul și viitorul.ˮ Datorită pasiunii mele pentru istorie, am luat-o și eu pe acest drum să caut ⹂cea dintâi carteˮ a familiei mele și am descoperit povestea unui om, Neculai Butnaru, fiu de țărani de pe valea Bistriței, care a făcut stagiul militar, și-a întemeiat o familie și a lucrat în fabrica de postav vreme de 35 de ani.La o primă vedere povestea pare obișnuită, aparținând unui om simplu. Însă decizia de a îl repartiza în Batalionul de Gardă Regală (BGR) îl va face martor la episodul abdicării și plecării Regelui Mihai I. Relatarea poveștii unui om simplu, ajuns caporal în Garda Regală, ancorată în contextul istoric prin prezentarea evenimentelor petrecute în anii 1945-1947 sunt mijloacele prin care lucrarea de față își propune să dezvăluie viața unui soldat din cadrul Batalionului de Gardă Regală în ultimii doi ani ai României monarhice.

Ținutul natal. Copilăria. Hatmanul Berescu, a cărui fiică Tecla s-a căsătorit cu paharnicul Ilieș, au primit drept zestre de la boieri o parte a moșiei, pe locul căreia s-a ridicat mai târziu, satul Ilieși. Sat de răzeși plugari, în frunte cu cele două familii Butnaru și Olaru, ilieșenii vor intra în contact cu familia Catargiu în secolul al XIX-lea, negociind în privința loturilor de pământ din afara satului, unde și familia boierească avea o moșie. În acest sat, descendent al familiei Butnaru, se naște Neculai, cel de-al doilea copil al lui Petru și Elena.

Copilăria o va petrece în satul natal, timpul împărțindu-se între mersul la școala din sat și munca ogorului, iar în zi de duminică și sărbătoare între mersul la biserică și jocul de pe uliță. Privirea blândă a învățătorului, chipul senin al bătrânilor, grija purtată de părinți și întrajutorarea fraților ștergeau anumitele lipsuri sau greutăți. Iar mai târziu, jocul a devenit dans în cadrul horei. Locul de adunare al întregii suflări a satului, tinerii se prindeau în mișcări precum hora, brâul, sârba ori floricica și săltata, iar atmosfera era dominată de chiote, voie bună, glume, dar și spirit de satiră.

În pași de joc băieții satului erau inițiați în bărbăție, unde în toiul dansului trebuiau să joace fata, să chiuie, să o țină în brațe și să-i șoptească o vorbă de duh. Astfel, hora, prin componența ei poetică, artistică, psihologică și socială îi învăța pe tineri stăpânirea de sine, încrederea în propriile forțe, pofta de viață și acel șuvoi de energie. Cu aceste practici ancestrale, cu credința în Dumnezeu – urmate de obiceiurile și tradițiile de Paști și de Crăciun – a crescut această generație în lumea satului românesc interbelic, formându-i în primul rând oameni de caracter.

Plecarea tatălui. Greutățile războiului. ⹂Eu cred că veșnicia s-a născut la satˮ, avea să scrie poetul-filosof Lucian Blaga într-o poezie din 1924. Această ⹂veșnicie ˮ a satului românesc avea să se disipeze odată cu izbucnirea celei de-a doua Conflagrații Mondiale, care îl va găsi pe Neculai în vârstă de 16 ani.

În noiembrie 1940 sunt concentrați în armată toții bărbații, printre care și Petru, tatăl său. Astfel, pe timp de noapte, când afară erau troiene de zăpadă, cu sania trasă de cai, pe un drum ce trecea pe la marginea pădurii, Neculai își însoțea tatăl la gară. Ajungând acolo, printre uniforme, arme, soldați, oameni îngrijorați, soții și mame îndurerate, cei doi – tată și fiu – își iau rămas bun pe peronul gării, neștiind că războiul îi va ține departe vreme de 5 ani. Ultimul sfat dat fiului a fost de a avea grijă pe drumul de întoarcere, fapt anticipat de tată, deoarece, la un moment dat, lupii au început să urmărească sania. Speriat, băiețandrul de 16 ani nu a mai putut controla caii, iar sania s-a răsturnat. Spre norocul lui, lupii speriați de impactul saniei, s-au împrăștiat, iar intrarea în sat era aproape, fiind astfel scăpat.

Toată această înșiruire de momente îl va marca pe adolescentul Neculai și, ca într-un drum al inițierii pentru viața ce-l aștepta, îl va maturiza și pregăti pentru încercările viitoare. În lipsa tatălui, responsabilitatea de a munci ogorul, de a avea grijă de casă, de a se îngriji de frații mai mici și de a fi un sprijin pentru mama sa îi reveneau lui acum. O nouă etapă a vieții se deschidea, prin urmare, pentru el.

Modelul patern. ⹂În prezența tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, năpastelor, primejdiilor, nu numai că nu te dai bătut, ci dimpotrivă scoți din ele pofta de a trăi și de lupta,ˮ consemna Nicolae Steinhardt despre experiența petrecută în temnițele comuniste. O astfel de experiență va cunoaște și Petru, tatăl lui Neculai, cazând prizonier și ajungând în lagărele din Siberia, în urma bătăliei de la Cotul Donului (Stalingrad) din 1942. Înfometați si degerați, militarii români descriu imaginea apocaliptică astfel: ⹂la un pas de noi se ridică Podișul Altai și mai în fund, la dreapta, Himalaya. Pe șesul nisipos al Karagandei, pustiu și iar pustiu.ˮ Foametea, frigul, insalubritatea condițiilor și alimentația deplorabilă făceau sute și mii de victime, iar această atmosferă de moarte persista în sufletele oamenilor, uitați la un capăt de lume.

În tot acest tablou catastrofic se ivește Ana Pauker, care, în urma acțiunii propagandistice și sub presiunile rusești, formase la Oranki divizia de voluntari ⹂Tudor Vladimirescuˮ, din prizonieri români ce urmau să lupte împotriva Germaniei și inclusiv a României. Printre cei care s-au înscris se afla și Petru, doar că în sufletul lui ardea dorința nestrămutată de a se întoarce acasă, fapt care se va și petrece, deoarece, odată ce divizia a ajuns în țară, a dezertat, parcurgând pe jos, în mod clandestin peste 120 de km până în satul natal. Reîntâlnirea copiilor și a soției va fi un moment încărcat de emoție, fiind din nou împreună după ani de singurătate, frică, lipsuri și suferință. Acest moment îl va marca pe tânărul Neculai, văzând în tatăl său un model de curaj, luptă și spirit de sacrificiu.

Bibliografie

Arhiva personală, Livret Militar, 1959

Arhiva personală, Carnet de muncă, 1959

Corina Dumitrache, Colecția de orfevrărie a Muzeului Național Peleș – Catalog selectiv, Sinaia, Muzeul Național Peleș, 2019

Convorbiri cu Regele Mihai I al României, București, Ed. Humanitas, 2008 – Mircea Ciobanu

Dumitru Tofan, Florin – Cătălin Tofan, Monografia comunei Racova – județul Bacău, Iași, Ed. Pim

Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, București, Ed. Univers Enciclopedic, 1998 –

Dimitrie Bejan, Oranki: Amintiri din captivitate, București, Ed. Tehnică, 1995;

Carmen Sylva, Poveștile Peleșului, București, Ed. Saeculum I.O., 2016;

Alexandru Muraru, Andrei Muraru (coord.), Regele, comuniștii și Coroana, Iași, Ed. Polirom, 2017;

Keith Hitchins, România 1866 – 1947, București, Ed. Humanitas, 1996.

(Va urma)

Flavian CHIFU