Dr. Virgil Galinescu – Omul, Intelectualul, Legenda

Potrivit renumitei definiții a lui Jean-Paul Sartre, din lucrarea „Qu’est-ce qu’un intellectuel?”, intelectual nu este acela care scrie cărți sau își trece timpul cu preocupări intelectuale, ci acela care, părăsind universul livresc, intră direct în viața publică și se amestecă în treburile care nu-l privesc. Idee exprimată, de-a lungul timpului, în viziune proprie, de scriitori consacrați și din literatura română. Drumul anevoios al personajului din nuvela lui Slavici „Budulea taichii” este tipic pentru intelectualii din trecut, care, după ce au cules învățătură, revin în satul natal pentru a-i îndruma și a le fi de folos consătenilor. Un intelectual visat de poporaniști două decenii mai târziu, care nu-și uită „datoriile”, nu se înstrăinează, nu se dezrădăcinează. Este drumul urmat și de compozitorul și folcloristul Gavriil Galinescu și de fiul acestuia, doctorul Virgil (Gelu) Galinescu. Despre ei se vorbește în șoaptă, cu capul plecat și căciula în mână.

Dacă acum trei ani, de Ziua Culturii Naționale, cu ocazia lansării volumului „Cântece populare din Moldova”, antologie de folclor realizată de Gavriil Galinescu, în ediţia îngrijită şi prefaţată de muzicologul Vasile Vasile, am aflat amănunte despre parcursul acestui eminent fiu al Văii Bistriței, despre formarea sa în importante centre europene de pregătire muzicală: Leipzig, Viena, Atena, despre premiile și cariera sa impresionantă, despre directorul gimnaziului din Hangu, fiul său, doctorul Virgil Galinescu, pare desprins dintr-o legendă sau este însăși legenda.

„Un OM!”, „un mare OM!” sunt comentariile celor care l-au cunoscut, pe diverse rețele de socializare. Iar faptele care i se atribuie par, de asemenea, învăluite într-o aură legendară.

Născut la 16 februarie 1924 în comuna Hangu, frecventează şcoala primară şi apoi liceul „C. Negruzzi” în Iași. Urmează, la fel ca sora sa, Mirela, cursurile Facultății de Medicină din Iaşi (la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”), pe care o absolvă în 1949, susţinând teza de licenţă cu media 10, devenind doctor în medicină şi chirurgie. Asumându-și rolul mesianic al intelectualului, deși putea să aleagă să rămână în urbea ieșeană, la 1 august 1949 este repartizat, la cerere, în postul de medic de circumscripţie, la circa sanitară rurală Galu, din fostul raion Ceahlău. După ce devine medic specialist boli interne la 15 mai 1951, a fost transferat în interes de serviciu, ca medic la spitalul Hangu. Dovedind vădite calități manageriale, atrage atât fondurile necesare funcționării diferitelor secții: interne, contagioase, chirurgie, pediatrie şi obstretică-ginecologie, cât și personal de specialitate. Perfecționist, a rămas în memoria colectivă punând diagnostice precise, validate de medicii ieșeni. A organizat cicluri de conferinţe pe teme medicale, dar şi de cultură generală şi muzică.

Odată cu formarea lacului de acumulare, spitalul Hangu este mutat temporar la Durău, apoi, la Bofu, în Ceahlău, în 1963, ca urmare a ridicării noii clădiri, ale căror planuri, se spune, ar fi fost realizate de însuși medicul Virgil Galinescu. Din anul 1964 până în decembrie 1977 inima pasionatului doctor a bătut cu dăruire şi devotament pentru spitalul și locuitorii din Ceahlău. Organizează și aici trei secții ale spitalului, cabinet stomatologic și radiografie. Apropiații au vorbit despre temerile soților Galinescu la nașterea copiilor, medicul neezitând să se expună constant radiațiilor pentru a-și salva semenii. Spitalul ar fi avut trei ambulanțe și o șalupă pentru transportul bolnavilor de pe malul opus lacului. Pasionat de știință și tehnică, construia diverse jucării copiilor(aparate de zbor), repara motoretele localnicilor sau motoarele mașinilor. Se povestește că la spitalul Bofu ar fi venit în inspecție un grup de domni, eleganți și rafinați. În curte, reparau una dintre ambulanțe trei mecanici, murdari din cap până-n picioare. Le-au cerut să-i conducă la șeful spitalului. Unul dintre ei a plecat și…s-a întors, îmbrăcat în halat alb, cu mâinile curate, spre stupefacția musafirilor pretențioși. S-a amestecat printre oamenii simpli, a devenit unul de-al lor, le-a câștigat încrederea și respectul. În casa sa din Durău avea o colecție impresionantă de volume. O bibliotecă imensă, ce străjuia toți pereții, este detaliul amintit de copiii care-i frecventau pe frații Galinescu. Citea, citea mereu, citea cu poftă, citea în timp ce mânca! Așa și-l amintesc mulți: citind și fumând.

Împreună cu domnul director al școlii din Ceahlău, dl Ungureanu, organizează grupul coral și formația de dansuri cu care participă anual la Ziua Muntelui în Poiana Cailor. Repertoriul corului, pe care îl dirijează, conține și melodii compuse sau culese de tatăl său. Cânta foarte bine la vioară, la botezul fiului încântă invitații cu tehnica și sensibilitatea cu care mânuiește instrumentul cu coarde.

În casa familiei din Iași se vorbește fluent limba franceză și limba germană, iar fiul medicului va fi meditat de sora acestuia, conferențiar univ. dr. Mirela Andrei, astfel încât, în jumătate de an reușește să recupereze și să ajungă la nivelul celorlalți colegi din clasă la limba franceză, deși nu o studiase anterior.

Un Om excepțional care a pus pasiune în tot ce a făcut. Va avea parte de pasiune și în viața de familie, căsătorindu-se cu una dintre cele mai frumoase fete, „nemțoaica”, cum o numeau asistentele. Le-au moștenit inteligența, frumusețea și determinarea cei doi copii.
   Povestea va fi întreruptă brusc și prematur într-o zi a lunii decembrie 1977, după ce dimineaţa a făcut vizita în spital. Spital, unde veneau pacienți din Piatra- Neamț sau alte orașe îndepărtate, atrași de renumele medicului și diagnosticul corect. Legenda spune… că medicii ieșeni nu mai pierdeau timpul cu efectuarea altor verificări, pacientul mergea direct în sala de operație dacă era trimis de doctorul Galinescu!
Probabil că locul lui este în legendă, o legendă a localității de la poale de Ceahlău.

Cristina CHIRILĂ