Teodor Ilincăi s-a născut la 25 martie 1983 ca fiind al 13-lea copil dintr-o familie muzicală din Mălinii Sucevei. Frații și surorile sale în majoritate cântă la instrumente, unii sunt psalți, alții preoți. Mie îmi plăcea trupa „Kelly Family ” și pentru că i-am cunoscut pe toți, inclusiv pe frumoasa lor mamă, , pentru că veneau pe rând și cântau în corul bisericii din Sabasa, aveam impresia că fac parte și eu din acel grup. A studiat un an de zile oboiul la Colegiul de muzică ” Ciprian Porumbescu din Suceava, apoi s-a transferat la Liceul „Mihail Sadoveanu” Borca, urmându-l pe fratele său Eugen Ilincăi, psaltul parohiei Sabasa, viitor preot. S-a impus imediat cu farmecul, naturalețea și zâmbetul inconfundabil, dar mai ales, prin calitățile sale vocale de excepție. Din acest motiv a fost invitat să inițieze un cor bisericesc la parohia Pârâul Cârjei din Borca. Cu Tudor, pentru că așa îl apelăm, am petrecut cele mai frumoase momente din viața mea de bibliotecar, pentru că el și chitara sa nu lipseau niciodată de la cenaclul săptămânal, de la repetițiile cu trupa de teatru și de la toate activitățile pe care eu le propuneam, iar el îmi venea în ajutor, nu singur, ci cu bunul său prieten Ciprian Cotîrgășanu, care cânta pe atunci la orgă. În clasa a XI-a a participat la emisiunea „Ploaia de stele”, difuzată de postul național de televiziune, fiind astfel cooptat să colaboreze cu Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” pentru spectacolul „Cafe Paradisso” în regia actorului Radu Gheorghe. Clasa a XII o absolvă la București. Dă examen de admitere la Universitatea Națională de Muzică din București, secția Pedagogie Muzicală, specializarea Muzică religioasă. În 2003 câștigă marele premiu la emisiunea-concurs „Bravo-Bravissimo”, difuzată tot de TvR 1. Pe tot parcursul studenției este membru al corului „Accoustic” dirijat de Daniel Jinga, cu care susține numeroase concerte și turnee. În 2006 colaborează cu Corul Academic Radio, ulterior devenind membru al Corului Operei Naționale din București. În același an absolvă Universitatea Națională de Muzică din București și debutează ca solist al Operei Naționale din București cu rolul Ionică din ” Motanul încălțat ” de Cornel Trăilescu. Tot în 2006 obține o bursă oferită de CEE Musictheater din Viena. La Opera Națională din București debutează în roluri importante: MacDuff din ”Macbeth”, Alfredo din „La Traviata” și Duca i Mantova din „Rigoletto” de Verdi, Lenski din „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, Camille de Rosillon din „Văduva veselă” de F. Lehar. Debutul internațional are loc în ianuarie 2009 pe scena Operei din Hamburg cu rolul MacDuff din opera „Macbeth” de G. Verdi, urmând în același an să debuteze pe prestigioasele scene din Viena (Ismaele din „Nabucco” de G. Verdi) și Londra (Rodolfo din „Boema” de G. Puccini). Primește numeroase distincții și premii. În martie 2016 Teodor Ilincăi este investit de către ASR Principesa Margareta a României, custodele Coroanei României cu Ordinul Coroana României în grad de cavaler, prin hotărârea Majestății Sale Regele Mihai I al României, urmând ca în anul 2018 să fie ridicat în gradul de Ofițer al aceluiași ordin. Teodor Ilincăi a evoluat în cadrul unor importante gale naționale și internaționale cu scop caritabil A colaborat cu soprana Angela Gheorghiu. pe mari scene liric, A evoluat pe marile scene ale lumii la festivaluri și concerte
Ai trăit în tinerețe, nu că nu ai mai fi tânăr, cât alții într-o viață. Cum ai reușit să faci față ?
O întrebare complexă. Trasarea unor obiective și neabaterea de pe drumurile care duc la îndeplinirea acestora pare cel mai la îndemnă răspuns. În fapt, întâmplările diverse și aventurile extraordinare pe care le-am trăit țin de bifurcarea acestor drumuri, sau mai bine spus, de acest urcuș cu obstacole. Sună ca un clișeu, dar fără toate prăpăstiile, mlaștinile, fără lupta cu bestiile hrăpărețe care pândesc la tot pasul, fără căderi și fără ridicările de rigoare, nu aș fi fost în stare să combat efectul de turmă la care suntem cu toții supuși din ce în ce mai atroce. În afara obiectivelor „muzicale” pe care le „vânez”, „luatu-n brațe” a adevărului și „aruncatul” acestuia în populația interesată mi se pare un alt sport de luat în seamă, în condițiile în care, așa cum am scris într-un aforism, viața este o sumă de convenții mai mult sau mai puțin mincinoase, la care ne-am abonat cu oareșice succes, mai mult sau mai puțin, în diferite (multe!) momente ale existenței noastre trecătoare.
Ce a însemnat Borca pentru tine?
Borca m-a „însemnat”, precum destinul lui Labiș a fost pecetluit de trăznetul într-o grindă a casei din Mălini („Momente biografice”).
La Borca au continuat zburdălniciile începute la Mălini, visele, caii verzi, mălaiul sau praznicele. Tot ce am trăit în zona idilică de pe malurile Bistriței m-a îmbogățit cu tradiții străvechi, artă culinară încântătoare, exemple strașnice de la oameni harnici, gospodari, credincioși, șugubeți, buni și foarte buni, dar mai ales educația dobândită în cei trei ani de liceu, care mi-a folosit și încă îmi folosește. Ideea de libertate, cu tot ceea ce rezultă de aici, cu toate povara, spiritul ludic și duhul cugetării, s-a cimentat la Borca, a doua mea casă, a doua naștere (la București m-am mai născut de câteva ori, la Mălini renasc veșnic).
De la muzica religioasă pe care ai studiat-o la Academia de Muzică din București, nu a fost dificil să abordezi alt registru, pe care, sunt sigură că la început nu l-ai agrea ?
„Già nella notte densa s’estingue ogni clamor. Già il mio cor fremebondo
s’ammansa in quest’amplesso e si rinsensa. Tuoni la guerra e s’inabissi il mondose dopo l’ira immensa
vien quest’immenso amor!”
„Când neagra, densa noapte de-abia se întețește,
Când zgomotele zilei dispar în amintiri,
Îmi freamătă dorința de-ale iubirii unde,
Când pradă-mbrățișării mi se dedă orbește.
Să urle crunt războiul și lumea se scufunde!
Dacă urgia lumii apune ștrengărește
Și-ngenunchează-n fața celei mai mari iubiri!”
Mi-am permis, pentru prima dată, să traduc versificat, în spiritul acestei limbi române desăvârșite, minunatele cuvinte pe care Otello i le adresează Desdemonei, păstrând, pe cât se poate, sensul poetic original. Cine are urechi de auzit să audă și suflet de însămânțat, să simtă!
Muzica psaltică slujește unui text sacru, potențează rugăciunea, o împlinește, dar pentru mine poezia care dă un sens profund existenței este de asemenea sacră! Poezia muzicii de operă este un alt fel de rugăciune, sau dacă vreți, mulțumirea mea pentru darurile bogate de la Doamne-Doamne.
Cine a fost maestrul tău?
Corneliu Fânățeanu, Maestrul meu și a altor zeci, poate sute de învățăcei, a fost un om a lui Dumnezeu. De la el am învățat ceea ce niciun profesor de canto nu te învață: că totul este relativ, dar perfectibil, că textul te învață tehnică vocală, care este diferită, fiindcă noi suntem diferiți; dar mai ales am învățat să dau mai departe ceea ce am primit. Vorbele de duh și glumele cu tâlc erau nelipsite din repertoriul Maestrului, avea un fel al lui de a te conduce pe cărările pe care urma să te întâlnești cu tine însuți, ca mai apoi să te vindeci de răutățile și îngâmfarea specifice artistului în devenire, Amin!
Povestește-ne puțin despre Covent Garden. Acela a fost debutul tău ca tenor?
Care au fost rolurile tale favorite?
Nu am neapărat un rol favorit, tot ce am abordat până astăzi a avut însemnătate. Tindem să spunem că ceea ce ne dorim poate lua locul a ceea ce deja am experimentat. Desigur că din punct de vedere vocal prefer roluri cu scriitură eroică: Radames din Aida, Turiddu din Cavalleria rusticana, Calaf din Turandot, Pollione din Norma… dar e cu totul altă poveste cu roluri precum Canio din Paiațe sau Othello din opera omonimă, unde intervine, pe lângă tumultul scriiturii, arta subtilă a actorului. Nu pot să trec cu vederea nici rolurile mai lirice, în special cele de poet, precum Rodolfo din Boema sau Lenski din Evgheni Oneghin. Dar ca spirit de revoltă, artă vocală și profunzimea valorilor umane, mă voi identifica fără doar și poate cu poetul Andrè Chenier din opera Andrea Chenier. De ce? Pentru că în vremurile tulburi de pe care le trăim, în care obscurantismul, bigotismul, ipocrizia, minciuna sfruntată și fățărnicia au luat locul educației și a bunului simț, a fi original, corect și a spune adevărul reprezintă un act revoluționar.
Pe ce scene ale lumii ai mai cântat?
Nu mă pot plânge, l-aș mânia pe Dumnezeu! În afara teatrelor de operă italiene (unde, din motive care nu țin de mine, cu greu se mai ajunge) și a operei Metropolitane din New York, am cântat pe mai toate continentele, pe majoritatea scenelor prestigioase: Londra, Paris, Marsilia, Monte Carlo, Viena, Munich, Sidney, Geneva, Zürich, Madrid, Barcelona, Bruxelles, etc. Anul acesta am cântat Otello pentru prima dată în Georgia, la Tbilisi, unde am avut o experiență culturală nouă și interesantă, apoi în această vară am revenit la Tokyo cu un rol foarte drag mie, Mario Cavaradossi din Tosca. Urma să debutez și pe scenă operei din Seoul, însă, după aproape trei săptămâni de repetiții intense, în urma unui diagnostic pus greșit, am fost înlocuit prematur și necugetat cu un alt tenor – urmările pandemiei de Covid -19 au fost și sunt devastatoare… Mai important este că sunt sănătos și că mă așteaptă în toamnă o nouă aventură la Varșovia cu rolul Don José din opera Carmen, apoi în primăvară o revenire pe scena operei din Marsilia cu un nou și superb rol, și anume Manrico din opera Trubadurul.
Nu ai fost niciodată tentat să părăsești România ?
Ocazii au fost, dar să înjur în limba mea mi se pare terapeutic, mai ales dacă înjuri pe cine trebuie! Lăsând gluma la o parte, România are multe, prea multe să-mi ofere și eu am menirea mea pe pământ românesc, mai ales că fără slănină cu ceapă nu se poate! Când se vor termina glumele, sarmalele și perspectivele, voi pleca. Până atunci, muncă, răbdare și… râs cât cuprinde! Și adevăr, mai ales adevăr!
Se poate vorbi de o comunicare muzicală între interpreți pe scenă? Dacă da, cu ce cântăreți de operă ți-a plăcut să cânți ?
Comunicarea muzicală există între cântăreții care stăpânesc perfect o partitură… sau nu, acolo unde nu există „chimie”. Ca într-o relație, nu poate fi echilibru dacă unul vrea și altul ba, unul dă și unul ia, se rupe căruța-n două! Am avut și experiențe fructuoase, dar și mai puțin plăcute, uneori chiar din partea celor care se presupune că aduc lumină, mai precis a dirijorilor. În general în străinătate, toți artiștii sunt foarte bine pregătiți, însă nu înseamnă că toți sunt talentați, precum nu înseamnă că dacă un artist are succes, îl și merită… Astăzi, ca mai în toate domeniile, s-au strecurat și în lumea operei parveniți și diletanți cu pretenții de dive și divi, unii având susținerea agențiilor guvernamentale și politice, alții agenții de impresariat influente. Toți aceștia au o foarte mare și proastă influență asupra tinerilor aspiranți, „lasă că se poate și-așa” fiind motto-ul și „motorul” care mișcă lucrurile într-o direcție greșită – de nu s-ar distruge „motorul” ăsta odată și-o dată!
Un cântăreț de operă este și actor. A luat lecții de mișcare scenică și de dicție ?
Niciodată în mod oficial, eu nestudiind canto în Conservator, unde se studiază mișcare scenică, dicție. Însă am învățat, am crescut și m-am dezvoltat pe scenă cu ajutorul regizorilor, a profesorilor de limbi străine și a celor care în lumea operei poartă numele de „vocal coach”. Au contribuit și ușurința cu care am învățat italiană, franceza învățată în școală și accentul moldovenesc moale, care mi-a fost de ajutor pentru limba rusă. Însă fără ureche lingvistico-muzicală și a unui oarecare talent nativ, nu poți face mare lucru. În general, din punct de vedere actoricesc, textul, dar mai ales subtextul, îți cam spun ce să faci. Dacă nu ești sigur, întrebi, cercetezi, încerci diferite versiuni, ceri păreri avizate. Sunt un admirator al marilor actori de teatru și film, însă niciunul nu a cântat operă… așa că intuiția și sinceritatea rămâne arma principală a unui cântăreț de operă, asta dacă presupunem că înțelege ce cântă…
Copiii nu sunt familiarizați cu muzica de operă. După părerea ta, ce ar trebui făcut?
Îți place să te întorci acasă, la Mălini? Ce faci când ajungi acolo?
La Mălini locuiesc! Acolo este și va fi casa mea. Niciodată nu mă plictisesc acasă, slavă Domnului! Dacă nu studiez partituri noi, pictez (mai nou), merg la pescuit, la fotbal sau ping-pong, sau îmi găsesc ceva de făcut pe lângă casă. Pisicile și câinii pe care îi avem întregesc în mod fericit peisajul, ne aduc bucurie cu dragostea și giumbușlucurile lor. Timpul petrecut acasă este cel mai calitativ și mai constructiv, contribuie la un viitor bun, împlinit.
Cioran spunea „Femeia este muzica rătăcită în carne ”Mi-am amintit de acest citat văzându-te îndrăgostit în brațele soției tale, frumoasa și talentata soprană Paula Iancic. Ce reprezintă pentru artistul Teodor Ilincăi viața de familie?
Împlinire, întregire, asta reprezintă. Două inimi care cântă aceeași partitură din aproape toate punctele de vedere reprezintă echivalentul bunăstării, liniștii, fericirii. Mult mai ușor treci peste momente grele cu cineva care trage la căruță în aceeași direcție. Vă vine să credeți că doi berbeci încăpățânați se pot înțelege atât de bine? Nici mie, dar uite că se întâmplă, mai ales că adoră cum și ce gătesc, iar eu ador felul ei de a fi, de a mă sprijini, de a mă înțelege. Suntem doi copii năstrușnici, puși pe șotii, dar și pe creație sau studiu, atunci când se impune. Ăsta e secretul, care de fapt nu e niciun secret..
Și o întrebare care este mai mult curiozitatea mea. Îți mai place Elvis Presley?
Mă întorc la muzica și la vocea lui Elvis întotdeauna, ca la prima muzică, cea care mi-a deschis cu adevărat apetitul pentru muzica de calitate, pentru interpretarea caldă și sinceră. Cu ajutorul lui Elvis am ajuns la gospel și blues, dar și la clasic și jazz.
Acum în ce spectacole cânți și unde ?
Următorul spectacol va fi în septembrie la Opera din Iași, unde vă aștept să ne bucurăm împreună de Turandot, cu mine și cu soția mea în distribuție. Urmează să debutez pe scena operei din Varșovia în octombrie cu rolul Don José din opera Carmen, apoi acasă, la Timișoara, unde suntem angajați și eu, și Paula.
Să ne vedem sănătoși și voioși la Mălini, Borca, sau oriunde în lumea aceasta mare și frumoasă!
Locuim „peste gard ”, adică peste muntele Stânișoara. Să ne revedem, cum spui tu, Tudor, în curând!
Iolanda LUPESCU
