Născut într-o frumoasă zi de toamnă a lunii octombrie 1969, cel care avea să devină un mare iubitor de animale, în special de oi, a privit lumea cu ochii de nou-născut și i-a zâmbit lui Dumnezeu.
Costel Bondrea este parcă un nume predestinat muntelui, vieții pașnice și frumoase dar plină de zbucium a oieritului, o meserie pe care din ce în ce mai puțini tineri o practică. Cu mare bucurie încurajează pe oricare doritor să-i urmeze drumul și îl ghidează pas cu pas, explicând-i cu rabdare toate tainele acestei meserii, cândva o „brățară de aur”, ce făcea cinste țării noastre, azi o rușine privită cu dispreț de mai marii noștri conducători.
Un bărbat înalt, frumos, drept asemeni bradului falnic din pădure, cu chipul luminos ce împrăștie mereu o bună dispoziție celor din jur, cu ochii căprui și privirea pătrunzătoare, alături de un zâmbet senin ascuns pe sub mustața jucăușă, domnul Costel e un personaj cameleonic. Dacă îl întâlnești la mese importante alături de fruntașii din domeniul agricol, sau la expoziții de profil, nu ai spune că știe sa cârduiască turme de mioare și să dea oile în strungă ci mai degrabă că e vreun inspector sau altă personalitate, nicidecum un cioban înstărit, fruntaș de seamă cu rădăcini în Grințieș și activitate la Tulgheș. Palmele muncite însă și cojocul de lână pe care îl poartă cu mândrie la orice eveniment de seamă vorbesc singure despre cine este acest domn simpatic.
Felul de a vorbi cu interlocutorii, gesturile și limbajul non-verbal îl caracterizează ca un om calculat, convins de ceea ce are de făcut sau de spus. Fostul președinte al Asociației Crescătorilor de Animale de la Tulgheș începând cu anul 2009 s-a gândit ca ar fi bun un festival al oierilor în care să se prezinte animalele frumoase din zonă, produsele specifice locale tradiționale, promovând zona montană. Însă cum în viață urcușul mai are și coborâș, că… așa e la munte, domnul Costel a trebuit să demonstreze că se poate reinventa rămânând același în esență, asemeni unui parfum din cetină de brad și aer curat de munte.
După dizolvarea asociației, „Festivalul Oierilor” a rămas intact, chiar și în perioada pandemiei, transformându-se în unica sărbătoare de suflet pe care nu a dorit sub nici o formă să o abandoneze.
Fiind născut în localitatea Grințieș, județul Neamț dar mutat de la vârsta de 23 de ani în localitatea învecinată Tulgheș, județul Harghita, a hotărât împreună cu câțiva crescători de animale și nu numai, printre care și sufletul acestui eveniment, profesorul Daniel Dieaconu, să strămute Festivalul Oierilor în sânul comunității nemțene, îmbogățindu-l an de an cu invitați de seamă și gastronomie delicioasă. Dar ce gastronomie!!! Îți trebuie multă ambiție și tărie de caracter ca să nu guști din bunătățile pregătite de oierii noștri în timp ce te plimbi printre standurile cu produse. Dar să revenim…
Membrii al Cooperativei Agricole „Frații Muntelui”, Bradu, Neamț printre care și subiectul portretului nostru, au realizat o manifestare dedicată exclusiv acestei meserii atât de frumoase, vorbindu-se cu și despre ciobănie, despre datoria fermierilor de a se apăra și de a păstra intacte drepturile și obiceiurile moștenite de la străbunii lor de-a lungul timpului, despre produsele pe care ciobanii le fac din laptele proaspăt de oaie , despre rețetele grozave de mici, pastramă, sloi (carne de oaie la borcan preparată cu atenție și migală în multe ore), friptură, borș , tocană și câte și mai câte bunătăți de -ți plouă în gură de poftă.
Toți acești membrii, împreună cu domnul Costel, privesc viitorul cu optimism și multă încredere, susțin tinerii și își doresc ca ei să aibă inițiativă în domeniul agricol, cer ca autoritățile locale și toți factorii responsabili din plan local, județean și nu numai să aducă prin contribuția lor un real aport la creșterea efectivelor de oi din zonă și extinderea facilităților inclusiv a unor forme de sprijin care să stimuleze activitățile oierilor.
„Este binevenită orice tip de promovare a zonei noastre montane, suntem obligați să o promovăm, pentru că Bunul Dumnezeu ne-a dăruit niște pajiști cu o deosebită valoare, pe care le putem valorifica și în care să putem să ducem un trai decent, noi locuitorii de aici și familiile noastre, pentru a recunoscuți că producem hrană naturală pentru toată lumea, vizitatori, prieteni și cunoscuți”.
Ca un ultim retuș al tabloului domnului Costel Bondrea, ar fi remarca acidă, dar plină de înțeles:
„În încheiere, le-aș sugera celor care mă cunosc și citesc acest articol, să luăm frâiele în mână, să dăm dovadă de munteni adevărați și SĂ NU LĂSĂM MUNȚII SĂ MOARĂ!”.
