Iubirea față de munte o am încă de cand eram copil și mergeam cu părinții în zonele de agrement din Valea Jiului în munții Straja, dar cea mai mare influență asupra mea a fost perioada petrecută în zona Grințieșului.
De la vârsta de 12 ani am crescut la Grințieș unde mi-am dezvoltat bazele necesare pentru ceea ce am devenit în viața de adult. Ideea de a urca toate cele Șapte Vârfuri de pe glob mi-a venit la începutul anului 2023 când mă aflam într-o mică expediție montană în munții Atlas, cei mai înalți munți din nordul Africii cu o altitudine de 4067m.
Pentru mine era a doua oară când mă aflam acolo. Urcasem acel munte în sezon uscat și am vrut să experimentez și sezonul de iarnă. Deci dintr-o discuție pe care am avut-o cu un coleg am ajuns la ideea de 7 summituri. Având deja programat Kilimanjaro pentru Iunie 2023 am decis să le fac și pe celelalte 6 și automat s-a legat cu Aconcagua. Cel care organizase expediția din Maroc avea deja programată și expediția pe Aconcagua, care avea să fie al doilea vârf pentru mine și o experiență de neuitat.
25 Iunie 2023 am atins cel mai înalt vârf al Africii – Kilimanjaro 5895 m!
O zi de emoție și extaz pentru mine din mai multe motive. Evident eram fericit că eram acolo și marchez primul vârf, dar călătoria de a ajunge acolo a fost principalul motiv pentru emoțiile mele. Călătoriile acestea pe munți, mi le-am imaginat de foarte mult timp, încă de când eram mic, dar niciodată nu am știut concret că vor deveni realitate. Adesea vorbeam de Everest, Kilimanjaro și alți munți, dar erau doar vorbe și fantezii la momentele respective, dar în același timp, cumva în sufletul meu știam că va veni o zi când toate aceste fantezii vor deveni realitate.
Aconcagua, 6960.8 m altitudine.
Expediția a început pe data de 7 Ianuarie 2024 din Mendoza. Prima zi pe munte a fost 8 Ianuarie, după ce am verificat autorizațiile la biroul poliției montane, entuziasmați cu tot echipamentul necesar ne pregăteam de ascensiune. La intrarea în parcul național am fost reținuți pentru aproximativ 30 de minute timp în care sub ochii noștri a aterizat un elicopter care a adus un corp neînsuflețit pe care l-au pus într-o dubă a poliției argentiniene. Ni s-a spus că era vorba de un tânăr de 30 de ani care a cedat la coborâre după ce atinsese vârful de 6960.8 m. Toată treaba asta a cam zdruncinat nivelul de confidență pe care îl aveam ca și grup și din nou ne-am reamintit că scopul nostru principal e să urcăm și să coborâm cu toții sănătoși de pe munte. Distanța de la poartă până în Confluencia câmp a fost de aproximativ 7-8 km, 4 ore de mers pe o vale superbă. Pentru mine s-a sfârșit cu bătături la ambele călcâie datorită șosetelor. Deși am știut că se va întâmpla am neglijat faptul că am luat șosetele greșite și am continuat. Decizie care a costat destul de mult, dar care s-a sfârșit cu bine. Încă de la 3.300 am realizat că nu sunt același om de pe Kilimanjaro și că obosesc mult mai repede și mă mișc mai greu, dar în primele 3 zile am ignorat și am pus toată starea mea pe procesul de aclimatizare.
În ziua a doua, unul dintre membrii grupului a renunțat. Nu a-a discutat motivul, dar cu siguranță decizia luată a fost cea mai bună pentru respectiva persoană. După Confluencia Camp, am plecat spre Base Camp Piaza de Mulas 4390 m. Dacă prima zi a fost dea lungul unei văi superbe, de data aceasta a fost destul de provocator. Valea în sine avea și are frumusețile ei, dar oboseala și distanța parcursă te face să nu o placi atât de mult. Am mers pe acea vale uscată și plină de praf aproximativ 20 km cu o ascensiune de 1000 m în altitudine. Ziua acea am realizat că de fapt ceva nu e tocmai în regulă cu mine.
Ajunși în tabără de bază, a doua ca și mărime din lume după Tabăra de bază din Everest, ne-am instalat într-un cort cantină, destul de mare încât să ne adăpostească pe toți 4. În ziua 5 aveam programată o ascensiune de aclimatizare pe un vârf de 5047 m Cerro Bonete. A fost cea mai grea zi pentru mine și am fost foarte aproape să renunț. Bătăturile nu erau deloc mai bine, iar partea cu obositul și respiratul m-a pus pe gânduri rău. În plus la una dintre pauze ghidul principal a menționat faptul că sunt suspect de Edema pulmonară datorită tusei și felului cum respiram.
Nu a fost deloc ușor, dar am ajuns în vârf unde am uitat de faptul că aș fi vrut să renunț. Peisajul și liniștea de pe acel vârf m-au făcut să mă regăsesc cumva și să alung gândul de a renunța. Ajuns înapoi în tabără am decis să iau antibiotice și să iau și niște pastile de tuse. Două zile mai târziu eram total diferit. Am urcat în tabăra 1 Canada fără nici un fel de probleme cu echipament aproximativ 18 kg și altitudinea era aceeași cu Cero Bonete. În tabăra 1, vântul puternic ne-a rupt cortul, dar asta nu a reprezentat nici un motive de îngrijorare majoră, doar că nu prea am dormit în seara aceea, rugându-ne să nu ne ia cu tot cu cort. A doua zi am aflat că vântul bătuse cu 130 km pe oră. În drumul nostru spre tabăra doi unde aveam să stăm două nopți am întâlnit grupuri de oameni care coborau spunând că vântul le-a terminat expediția. Corturile le-au fost rupte și neavând alte corturi trebuiau să coboare. Trip over pentru ei.
Tabăra 2, Nido de Condores, sub cuibul Condorilor 5589 m altitudine, a fost o tabără plăcută cu toate că cu o seară înainte vântul a creat probleme, în tabăra 2 nu am avut de înfruntat decât frigul, dar care era normal. Problema cea mai mare în taberele superioare era sursa de apă potabilă. Pe munte este recomandat să bei 4-5 litri zilnic, să ajuți corpul să se aclimatizeze corespunzător. Problema era că sursa de apă era din zăpadă. Se topea zăpada care se fierbea, răcea și abia apoi se bea sau putea fi băută caldă. Problemă… dezgustătoare… Apa din zăpadă avea un gust de sulf și caldă era oribilă la gust. Dar s-a trecut și peste asta. După ziua de pauză am plecat spre ultima tabără care se afla la 6000 m Tabăra 3 Colera, renumită pentru vânturile aprige și gerul cumplit. Aici nu ne-am odihnit aproape deloc din cauza altitudinii și a frigului și probabil datorită faptului că ziua următoare urma să plecăm spre vârf.
Summit Day, ziua în care am plecat spre vârf. A fost o zi lungă și destul de anevoioasă. De la 6000 m am urcat la 6960 m. Am pornit la 5:30 și abia pe la ora 3 pm am ajuns în vârf. Aș putea spune că ultima zi pentru mine a fost cea mai grea zi din viața mea din punct de vedere al efortului care a fost necesar să ajung acolo.
Ajunși acolo am înțeles de ce, cele mai multe accidente și decese se întâmplă la coborâre. În momentul în care ți se termină combustibilul în mașină, mașina nu mai dă nici un semn de viață. Cred că aceleași principii se aplică și corpului uman. Când se termină, se termină. La coborâre mi-am adus aminte de o experiență pe care am avut-o la vârsta de 6 ani când eram în vacanță la bunici în Bradu. Două dintre mătușile mele m-au luat cu ele la afine în Păltiniș. Dimineața ne-am dus cu mașina „mini” până aproape, dar seara a trebuit să venim pe jos din Păltiniș până la Bradu. Eu fiind copil, îmi aduc aminte senzația de oboseală pe care am avut-o atunci, identică cu cea de la coborâre de pe vârf în tabăra 3. Nu mai ajungeam odată! După acea aventură la afine am fost bolnav câteva zile. Pe Aconcagua am reușit să mă refac peste noapte. Ziua următoare eram ca și nou şi gata de coborâre.
Aconcagua pentru mine nu a fost doar un vârf pe care l-am atins, ci mult mai mult. Am învățat să nu mai subestimez munții și cel mai important altitudinea. De asemenea, antrenamentul de dinainte de expediție trebuie să fie strict și constant. Alimentația trebuie să fie cât se poate de sănătoasă și alcoolul să fie 0 fără nici o excepție. Cunoscându-mă și supraevaluându-mi abilitățile fizice am neglijat total pregătirea pentru Aconcagua, lucru care aproape m-a făcut să renunț. Lucru care nu se va mai întâmpla.
Următorii munți vor fi: Denali 6190 m în Alaska, America de Nord, următorul Masivul Vinson 4892 m din Antartica, muntele Kosciuszko 2228 m în Australia, legat de Australia este și Puncak Jaya de 4884 m care se află în provincia Indonesiană, dar unii spun că aparține de Australia, deci, e pe listă, muntele Elbrus 5642 m în Europa și, bineînțeles, Everest 8848 m.
Planul ar fi să reușesc să ating toate cele 8 vârfuri până la sfârșitul anului 2027.
Proiectul ăsta pentru mine (şi pentru alţii, în special tineri) a avut scop educativ, un proiect care să-mi dovedească și să dovedească faptul că nu contează cine ești și de unde vii, atât timp cât îți dorești cu adevărat, orice este posibil!
Dan Lucian MAFTEI
Din Grinţieş în Aconcagua! Am adăugat la titlu, căci, cu mândrie, spunem că Dan Maftei este un fiu al Grinţieşului. Prezent de copil la manifestările sportive ce se ţineau în zonă, părea serios, parcă mult prea serios, şi cu mult bun simţ. La meciurile de fotbal ce se disputau în fiecare duminică pe terenul din curtea şcolii, juca în apărare, cu o tenacitate care uimea. Parcă se agăţa de atacanţi! Aceasta e imaginea pe care o am despre tânărul Dan Maftei. Prieteni pe facebook, l-am urmărit (prin cele cele oferea pentru apropiaţi) şi triumful său din Anzi trebuia sărbătorit de către „Ecoul munţilor”, de grinţieşeni şi de către alţi munteni din Neamţ. Succes în cucerirea vârfurilor ce se întind cu mii de metri către nori! Per aspera ad astra!
