„Cavaler împintenat,
Sus, pe gard, stă cocoţat
Şi tot strigă prin vecini
Că e şef peste găini!”
Nimic mai banal! Marea majoritate dintre noi avem un cocoș sau mai mulți sau poate că unii se dau cocoși…..cine știe. Mintea mi-a fugit îndată printre basmele în care aceștia aveau un rol important (vezi „Punguța cu doi bani”de I. Creangă), dar să aflăm câte ceva despre aceste creaturi curioase și misterioase dacă dorim.
Despre ei se spune că ar fi ceasornicarele satelor, auzind din porunca lui Dumnezeu toaca din cer care ar vesti trecerea timpului. Se pare că aceste păsări sunt prezente în toate mitologiile, culturile și tradițiile religioase de pe Terra. Pentru Pitagora cocoșul era o pasăre consacrată soarelui și lunii, iar cocoșul alb era o emblemă a binelui, care nu putea fi sacrificat.
„Cocoșul îi este supus Soarelui; se trezește la ivirea sa și merge la culcare în același timp cu el. Privește neîncetat cerul și își înalță spre cer coada curbată ca o coasă. Luptă, ca să-și apere puii, și împotriva șerpilor. El este heraldul luminii”, scrie Michael Maier în „Atalanta fugiens”.
Din antichitate acest simbol îl găsim prezent în diferite contexte fie pe blazoane, în arhitectura clădirilor, în picturi, în heraldică, în biserici, în basme, chiar și în Biblie unii afirmând că dacă n-ar fi existat cocoșul, atunci nici Hristos n-ar fi înviat….!
Este așadar o creatură cu o puternică conotație simbolistică, fiind blagoslovit de către Hristos pentru a fi năzdrăvan. Observându-l putem afirma că este năzdrăvan iar la un simplu cucurigu fuge chiar și diavolul. Penajul, ținuta și vigilența de care dă dovadă îl poziționează printre creaturile preferate din gospodării.
Se spune că atunci când doarme pana cea mai lungă din coadă începe să se ridice încet încet, iar la miezul nopții stă drept în sus astfel el măsoară timpul știind exact când trebuie să cânte.
„Multe credințe spun că fără cocoş animalelor din gospodărie nu le va merge bine, laptele vacilor nu va fi bun, nu va avea gust. E de preferat ca acest cocoş să fie negru; alte reprezentări impun valorile faste cocoşului alb – despre el se spune că aduce fericire în familie. Cocoșul e un fel de spirit înlocuitor, un fel de strămoș întrupat care are grijă de prosperitatea familiei (să nu uităm că, la temelia unei construcții, într-o perioadă mitologică mai târzie, când s-a renunțat la victimele umane omorâte pentru a da durabilitate clădirii și, prin extensie, familiei, erau îngropați cocoși sau găini și cu sângele lor era stropită noua construcție). Prin urmare, dacă într-o gospodărie va muri cocoşul, e semn că în curând se va produce un incendiu sau chiar neplăceri și mai mari.” (www. dilemaveche.ro).
Se mai spune că pasărea predilectă a Sfântului Ilie este cocoșul. Obiceiul de a tăia un cocoș în această zi este, în fapt, o jertfă, plăcută Sfântului; se zice că Sfântul Ilie toacă în cer în fiecare noapte, dar nu îl aude nimeni, în afara cocoșilor, care încep apoi să cânte.
Oamenii în decursul anilor s-au folosit de aceste creaturi pentru a le atribui credințe, semnificații, simbologii personificându-le în fel și chip dând naștere folclorului popular identificându-se uneori cu acestea reușind cumva să depășească anumite situații limită pe care viața le-a oferit-o. Ne place să credem în basme, în mituri în orice altceva care are o conotație fistichie și inedită nouă.
Roxana Gabor Tănase
