Ceahlăul este muntele cu cele mai multe legende, este muntele etnogenezei. Începuturile sale s-au născut … în legende. Prezentăm trei astfel de legende ale orogenezei. Una am aflat-o în satul Grinţieşul Mare, o alta era ştiută de oamenii muntelui, cea de-a treia a fost publicată de regina-poetă Carmen Sylva.
Muntele ăsta a nostru, Ceahlăul, n-a fost dintotdeauna aşa cum îl ştim noi, înalt, cu stânci multe îngrămădite spre vârf şi cu codri spre poale.
Se spune că Satana vroia să ajungă până sus la cer. A suflat o zi şi-o noapte de-a rândul de s-a strâns mulţime de piatră grămadă.
Când a vrut Dracul să se urce spre cerul din care fusese alungat, Dumnezeu a blagoslovit şi a pus mâna pe muntele care s-a clădit – Ceahlăul. De atunci, Ceahlăul este muntele lui Dumnezeu, cel pe care a pus mâna Sa şi l-a sfinţit.
Se spune că Traian, împăratul Romei, a cucerit ţara lui Decebal după lupte crâncene. Ca să supună pe toţi dacii, i-a urmărit cu armatele sale până spre răsăritul Daciei. Ajuns aici, a hotărât să ridice o stavilă împotriva barbarilor care pândeau de dincolo de noua graniţă a imperiului. Soldaţii romani şi prizonierii daci au adunat mulţime de pietre şi le-au îngrămădit, iar în vârf au pus stâncile cele mari. Pe cea mai înaltă dintre ele au pus toacă şi un legionar stătea cu ochi-n soare şi vestea primejdia, bătând în acea toacă. Şi aşa a fost până la părăsirea Daciei de armatele romane…
Românii, retrăgându-se dinspre Nistru, mai înăuntrul ţării, din pricina potopului tătăresc ce venea din răsărit, au ajuns într-un loc mai îndepărtat unde, după multă chibzuială, se ridică căpitanul şi zise: „Ascultaţi, copii! Fiecare dintre voi să ieie o mână de ţărână şi s-o arunce înaintea lui”.
Aşa făcură, cum li se poruncise. Şi fiindcă ai noştri erau mulţi ca iarba, mulţi ca nisipul mării, curând se ridică acest munte mare, pe care ai noştri îl numiră Ceahlăul şi Caucaland îi zise neamul cu părul galben. Când cumpliţii duşmani năvăliră, ridicat era muntele până la nouri şi oastea tăbărâtă pe înălţimile lui abia de vulturi umblate. Aici, ai noştri erau cei mai tari şi după creasta muntelui resping orice năvălire…
Daniel DIEACONU
