Verde de gutui,
Astăzi eu vă spui,
O poveste veche,
Ce n-are pereche.
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Întâlnești în cale,
Turme de mioare,
Cu ciobani de frunte,
De-aici de la munte.
A fost un muntean,
Era tărcăuan,
Pe nume Lipan,
Un cioban bogat,
Ce-n sus a plecat,
Pe un cal țintat,
Toamna la-nsarat,
Spre Dorna la noi,
Să cumpere oi.
Hotărât bărbat,
Trei sute-a luat,
Si-o sută le-a dat,
Prietenilor lui,
Bogza și Cuțui,
Plecând toți trei voioși
Pe Bistrița-n jos.
Iarna a venit,
Ciobanul vestit,
Nu a mai venit,
Iar femeia lui
Așa cum vă spui,
Tot l-a așteptat,
La Tarcău în sat,
Pe al ei barbat,
Gospodar de frunte,
Din satul de munte.
Când s-a săturat,
Ea de așteptat,
A cerut un sfat,
De la mănăstire,
Și la cârmuire.
Și-a plecat hai-hui,
Pe urmele lui.
La hanuri intrând,
De soț întrebând.
-Oare n-ați văzut,
Dacă a trecut,
Un oier bogat,
Cu un cal țintat,
Din Tarcău plecat?
-Ba eu l-am văzut,
Pe-aici a trecut,
Doar puțin a stat,
La Dorna a plecat.
Atunci a aflat,
Că al ei bărbat,
Oi a cumpărat,
Și-n jos a plecat,
Cu prietenii lui,
Bogza și Cuțui…
Tot mergând neobosit,
Ei la Borca s-au oprit,
Acolo s-au odihnit,
Si-ntrebând la toată casa,
Au pornit-o pe Sabasa,
Pe drumul muntenilor,
La Crucea Talienilor.
Iar aicea au găsit,
Pe Lipan, cioban vestit,
Ce-și găsise aici sfârșit,
Mișelește omorât,
Cu baltagu-n piept lovit,
Și-n râpă rostogolit,
Chiar lângă cărare,
Fără lumânare.
Prietenii i-au fost dușmani,
L-au prădat de oi și bani.
Iară câinele lui iubit,
Prin pădure rătăcit
De stăpână-a fost găsit,
Care-a plâns și l-a jelit,
Pe barbatul ei iubit.
Dar nu-i om fără de pată,
Și nici crimă fără plată,
Lacrimi de la cel ce plânge,
Iar sângele cere sânge,
Bogza și-a primit răsplata,
Domnul i-a dat judecata
La fel si el a murit,
Cu baltagul a fost lovit.
Gheorghiță mândru băiat,
Pe tată l-a răzbunat.
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Întâlnești în cale,
Turme de mioare,
Cu ciobani de frunte,
De la noi din munte,
Dar Nechifor nu-i,
Paște turma lui
În Raiul Domnului.
Ghiță DANDU