Întâmplarea ce urmează a fi povestită s-a petrecut în vremea ocupaţiei ruseşti asupra Moldovei, ocupaţie prilejuită de un război al Rusiei împotriva Imperiului Otoman din anii 1768, 30 octombrie -10 iulie1774.
După obiceiul Rusiei, devenit regulă, războiul începea prin ocuparea Moldovei şi a Munteniei, îndepărtarea domnitorilor şi instaurarea controlului rusesc asupra administraţiei acestor ţări vasale imperiului turcesc.
În Moldova ocupaţia rusească a început în septembrie 1769 şi a durat până în septembrie 1774. După intrarea trupelor ruseşti în Moldova (septembrie 1769) sub conducerea feldmareşalului Rumeanţev, acesta, la cererea sfinţiei sale egumenul Mănăstirii Pângăraţi, a dăruit mănăstirii 30 de posluşnici locuitori în satul Pângăraţi. Satul Pângăraţi număra 63 de case din care 2 erau pustii (nelocuite), deci avea 61 de familii din care 38 plăteau bir, 25 erau rufeturi adică scutite de bir. Majoritatea locuitorilor birnici deveniseră posluşnicii mănăstirii. În vremuri normale dreptul de a dărui scutrelnici revenea numai domnitorului ţării.
Cererea sfinţiei sale egumenul a fost aprobată şi îndeplinită întocmai, însă, după ceva vreme, egumenul mănăstirii este din ce în ce mai nemulţumit de munca acelor posluşnici care, nu numai că nu îndeplineau treburile ce li se cereau dar, îndemnau şi pe ceilalţi la nesupunere.
Soluţia de rezolvare a situaţiei nu era alta decât intervenţia oraganelor statului din acea vreme. În lipsa domnitorului, egumenul s-a adresat Divanului ţării cu o plângere. Divanul nefiind un organ administrativ, cu funcţii executive, a trimis plângerea egumenului mănăstirii la Isprăvnicia ţinutului Neamţ, poruncind „…să scadă de la posluşania M-rii Pângăraţi zece oameni pe care-i va arăta egumenul ca nesupuşi iar în locul lor să facă posluşnici 10 locuitori din satul Stejar.”
Satul Stejar, împreună cu Oanţul, număra, în anul 1774, 20 de case locuite de 12 familii de birnici, 2 văduve şi 8 rufeturi.
Porunca urma întocmai cererea egumenului în care se arăta că din cei 30 de supuşi „daţi mănăstirii din porunca preaînălţatului feldmareşal… 10 liude sînt foarte nesupuşi şi împotrivitori, şi nu numai că fac mare răzvrătire şi pricină de stricăciune satului Pângăraţi, ce încă şi mănăstirea nu are nici o posluşanie de la dânşii.”
Egumenul mănăstirii nu s-a limitat numai la această intervenţie, ci a întărit-o şi prin mărturii luate de la egumenii mănăstirilor Bisericani, Secul şi Hangu precum şi de la un fost ispravnic de Neamţ, Iordache Darie.
Insistenţele m-rii au determinat o nouă adresă a Divanului către Isprăvnicia Neamţ, cerând să intervină cu hotărâre împotriva acelor oameni „să-i ridicaţi pe acei 10 oameni ce va da egumenul izvod din satul m-rii şi să-i mutaţi în alt sat, unde veţi socoti, afară , în ţinut… pre care să-i puneţi şi la rânduielile divanului… şi să odihniţi mănăstire de acei oameni răi şi răzvrătitori ca să nu mai vie jalbă la divan de la mănăstire pentru dânşii.”
Glosar
– posluşanie – muncă, slujbă gratuită pe moşia boierească sau mănăstirească
– posluşnic (scutelnic) – locuitor al unui sat dat spre posluşanie. Era asimilat scutelnicilor pentrucă era scutit de birul datorat statului.
– liude – inşi, locuitori, oameni.
Gheorghe DRUGĂ
