Cu ocazia Zilelor Liceului ”Mihail Sadoveanu” Borca, în ziua de 6 noiembrie, am avut bucuria să o avem în mijlocul nostru pe doamna Mihaela-Cristina Verzea, director adjunct științific al Complexului Muzeal de Istorie Piatra Neamț. A fost un recurs la memorie sublim, datorită pasiunii și vervei cu care doamna Verzea ne-a făcut să călătorim în timp, să ne simțim pe tot parcursul expunerii ca făcând parte dintr-un secol simpatic, demn de explorat. Astfel, Marie Alexandra de Saxa- Coburg și Gotha, viitoarea regină a României s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în Kent, Anglia. Părinții ei erau Alfred Ernest Albert de Saxa- Coburg și Gotha, duce de Edinburgh, fiul reginei Victoria și Marea Ducesă a Rusiei, Maria Alexandrovna Romanova, fiica țarului Alexandru al II-lea. Viitoarea regină Maria spunea că școala particulară pe care a făcut-o nu a atras-o în md deosebit. Abia când a ajuns în România a învățat și asimilat cunoștințe care i-au fost cu adevărat folositoare. Gândindu-se la asigurarea continuității dinastice, Regele Carol I al României s-a orientat spre Casa Regală Britanică pentru a-l căsători pe nepotul său Ferdinand cu Marie Alexandra Victoria de Saxa – Coburg și Gotha. Prima întâlnire cu Principele Ferdinand a fost foarte emoționantă pentru viitoarea regină a României, găsindu-l ”Frumos și sfios”, dar în scurt timp a descoperit că era prea modest și prea lipsit de încredere în sine. Căsătoria s-a oficiat la Sigmaringen, la 10 ianuarie 1893, unde s-au desfășurat trei ceremonii: căsătoria civilă, catolică și protestantă. Cuplul trebuia să vină într-o țară ortodoxă. Sfântul Scaun s-a opus trecerii la această confesiune, dar toți copiii Reginei Maria au fost botezați creștin-ortodox, iar ea a îmbrățișat la un moment dat această religie.
La o curte regală militarizată, așa cum impunea Regele Carol I, viața reginei a fost solitară și plină de privațiuni. A hotărât să se implice în viața urbei, devenind o bună româncă, patronând mai multe acțiuni de binefacere, organizând expoziții, vizitând școli, teatre. A cunoscut oameni de toate categoriile și a văzut care este nivelul de trai al fiecărora. În timpul Primului Război Mondial, activitatea diplomatică a reginei din perioada neutralității este intensă și și-a asumat rolul de a pleda cauza țării în fața marilor puteri. Corespondența cu vărul său, Regele George al V-lea, se referă la situația internațională și la presiunile care se făceau pentru intrarea țării în război. După eșecul de la Turtucaia și de la Brașov, moralul trupelor române și al populației era foarte scăzut. Armata germană era superioară celei române prin dotare și strategie. Regina Maria s-a implicat cu devotament în activitățile care au avut loc în spatele frontului. A constituit o rețea de spitale pentru îngrijirea răniților, care-i purta numele, a colectat hrană, materiale sanitare și a fost soră de caritate. A fost numită ”mama răniților”.
Iolanda Lupescu


