Atipic pentru o carte, cuvântul înainte este scris de autori care vorbesc cu atâta patos despre comuna Dămuc, aşezare de la poalele Ceahlăului, aproape de Cheile Bicazului, Hăşmaş şi Lacul Roşu, despre oamenii vrednici ai locului, portul, vorba, obiceiurile, dar şi trecutul lor istoric, încât îţi este greu să nu frunzăreşti, măcar, această carte.
În capitolul I aflăm date despre această comună situată la extremitatea de S-V a judeţului Neamţ, la graniţele cu judeţele Harghita şi Bacău, într-un cadru feeric. Mai mult, sunt prezentate, cu lux de amănunte, şi localităţile vecine deoarece cei din Dămuc, fie că au rude, fie că au avut şi au relaţii de colaborare.
Capitolul II, cel mai amplu, face o prezentate amănunţită a cadrului natural. Elementele de geologie, structura şi tectonica au influenţat relieful, clima şi implicit flora şi fauna. Şi hidrografia a avut de spus un cuvânt greu în distribuţia factorilor ce au influenţat compoziţia plantelor şi animalelor ce sălăşluiesc printre stâncile bătrânului Peon.
Caracteristică vremurilor noastre este şi poluarea ce întinează aceste locuri mirifice şi sunt prezentate forme şi acţiuni de combatere, dar şi un apel către localnici şi turişti de a respecta natura şi de a ne respecta pe noi, cei ce beneficiem sub diferite forme de ea.
Hărţile prezentate ne pot călăuzi pe cărările abrupte ale Ceahlăului şi Hăşmaşului iar pozele ne îndeamnă să vedem „pe viu” ceea ce uneori ne e greu să ne imaginăm.
Ca peste tot, populaţia a scăzut şi este în scădere. Tinerii au plecat spre locuri de muncă mai bine plătite, acolo au copii, iar bunicii aşteaptă un an sau doi să-şi vadă nepoţii. Unii s-au reîntors, au ridicat case frumoase, au început oarece afaceri, dar timid. Nu e susţinere, ca peste tot.
Dămucul e o comună unde se păstrează portul românesc, tradiţiile şi cântul mai ceva ca în alte părţi: Mărţişorul, Sângeorzul, Ouăle roşii de Paşti, Pasca, Drăgaica, Pluguşorul, Sorcova, Şezătoarea, Târgul din Dămuc centru, mămăliga etc., dar şi „ţoalele” definesc pe locuitori.
Femeile cosesc „cot la cot cu bărbaţii îmbrăcate în catrinţe”. Cele vechi, de zeci, sute de ani, le ţin în lăzile de zestre şi le îmbracă, cu evlavie, în zilele de sărbătoare. Casele bătrânilor sunt ornate cu covoare şi cuverturi de o neasemuită frumuseţe vopsite în culori naturale.
Economic, Dămucul are resurse minerale, pădure etc., ce ar putea-o situa printre cele mai bogate localităţi din ţară. Are şi un mare potenţial turistic. Să sperăm că va veni o vreme când aceste resurse vor fi puse în valoare, Moldova va înflori şi nu vom mai fi între cele mai sărace zone din ţară.
Ilie ALEXANDRU
