Poiana Largului este un sat din județul Neamț, comuna Poiana Teiului, situat la „coada lacului” de acumulare Izvorul Muntelui. A fost locuit dn vechime. Sondajele stratigrafice din cadrul cercetărilor din spațiul unde este astăzi lacul Izvorul Muntelui au relevat resturi de locuire din paleoliticul superior. Alte urme dintr-o perioadă mai târzie, 148 î. Hr. – 80 î. Hr., au fost scoase la lumină în 1938 de învățătorul Ștefan Ciudin, care a găsit un tezaur de tetradrahme thasiene, o monedă având sigla M, cu capete globulate.
Satul Gura Largului este atestat documentar la 27 iunie 1501 printr-un hrisov dat de Ștefan cel Mare, prin care monahii de la mănăstirea Neamț intră în stăpânirea muntelui de la „obârșia Vorcașei, până în gura Largului și de acolo pe unde a fost hotaru … din zilele de demult … cu toate izvoarele lui”. Vorcașa este pârâul Farcașa, care izvorăște din munții Stânișoarei, vârful Bivolul (1534 m), iar Gura Largului, ortografiat în hrisov „gura Largului”, este fostul sat situat la vărsarea pârâului Largu în Bistrița, care și-a luat numele de la pârâul cu același nume.
În 1604, cele două ctitorii monahale Secu și Agapia solicită domniei să li se delimiteze moșiile. Astfel, pe 29 iulie, voievodul Ieremia Movilă îi trimite pe episcopii Agafton, Theodosie și Filoftei, alături de panul Nestor Ureche ca să stabilească hotarele. În documentul alcătuit apare „și în jos pe trecătoare până unde se împreună Lărgușorul cu Largul. Și pe trecătoare, la Largul”.
În cartea sa din 11 aprilie 1626, Miron Barnovschi întărește mănăstirii Neamț hotarul dinspre mănăstirea Secu, în document apărând: „De la gura Peperigului, râul în sus drept la slatină și opcină între obârșia Largului drept la Piatra Cornului și pe izvor până la gură și de acolo peste Bistrița …”.
În anul 1895, Constantin D. Gheorghiu publica în Dicționarul geografic asupra județului Neamț şi date despre satul Gura Largului (Largu, Poiana Largului) care „are o populație de 492 de suflete sau 132 capi de familie”, dintre care 257 bărbați și 235 femei. După starea civilă 259 sunt necăsătoriți, 203 căsătoriți, 30 văduvi.
Poiana Largului este un punct de trecere între Târgu Neamț, Piatra Neamț, Toplița și Vatra Dornei. Dată fiind această locație, în vara anului 1944 satul a fost martorul confruntărilor dintre armata germană și cea sovietică, populația trebuind să îndure atât luptele dintre cele două tabere cât și abuzurile săvârșite de către unii soldați ai celor două armate.
În anul 1959 locuitorii de pe întreaga Vale a Bistriței au fost nevoiți să-și părăsească locuințele din cauza construirii barajului Bicaz, finalizat în anul 1960 pentru a stăvili Bistrița, creând astfel lacul Izvorul Muntelui. Sătenii din Poiana Teiului au fost strămutați în localități de lângă Târgu Neamț sau Piatra Neamț, dar mulți au preferat să rămână în locurile strămoșești, astfel că s-au stabilit în satul Poiana Largului în grădinile de pe dealurile unde aveau fânețe, numite „Livezi”. Astfel a luat naștere o comunitate importantă din satul Poiana Largului, existentă și astăzi, în număr mai restrâns, în locul numit „Livezi”.
Un reper important al satului este biserica de lemn cu hramul „Buna Vestire”, propriu ei, și hramul „Sf. Neculai”, preluat de la biserica din fostul sat Poiana Teiului, odată cu strămutările din anul 1959. Biserica „din coastă” a fost construită în secolul XVIII din bârnele vechiului schit, care se afla la aproximativ jumătate de kilometru mai sus, în pădure, în locul numit Groapa Bisericii. Din vechea biserică s-a adus la vale și inventarul schitului: câteva icoane, catapeteasma şi brâul despre care se spune că ar fi aparţinut domnitorului Petru Rareş.
În legenda păstrată de localnici și consemnată de Ioan N. Ciucanu, într-o monografie închinată lăcașului, este amintit că Petru Rareș, în septembrie 1538, „plecând de la domnie din pricina unor boieri care l-au trădat turcilor, a trecut pe Valea Bistriţei şi s-a oprit la aşezarea monahală «Buna Vestire» de la Gura Largului“. Adică tocmai la schitul care apoi a fost strămutat mai la vale, devenind biserica de astăzi. Aici, călugării l-au îmbrăcat în straie monahale, l-au ocrotit şi l-au condus pe cărări ascunse până la Schitul Rarău, de unde a trecut apoi munţii în Transilvania, la Cetatea Ciceu. Drept mulţumire pentru binele făcut, în a doua sa domnie, Petru-Vodă s-a întors în codrii de deasupra Văii Largului şi, pe locul numit „Groapa Bisericii“, a construit o biserică mai încăpătoare, de lemn, care a devenit apoi metoc al Mănăstirii Neamţ. Se spune că brâul voievodului stă ca o moştenire de preţ în biserica de la Poiana Largului.
De-a lungul timpului, locuitorii satului s-au ocupat cu agricultura, în special creșterea animalelor, și cu exploatarea lemnului. În strânsă legătură cu aceasta din urmă, plutăritul a fost una dintre cele mai vechi ocupații ale locuitorilor de pe Valea Bistriței, dar care a încetat pentru locuitorii din Poiana Largului odată cu venirea lacului de acumulare. După această transformare a zonei, o întreprindere de succes a fost „UFET” (Unitatea Forestieră de Exploatare şi Transport), care avea sute de angajați din toată comuna în perioada ei de maximă producție. Dar, ca atâtea altele, a dispărut. Aflat la crucea drumurilor, satul încearcă să se redifinească punând în valoare atracţiile sale turistice, naturale sau antropice.
Alexandru ANDRIEŞ
