luni, mai 20
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

Indolența edililor locali sau proasta gospodărire a orașelor era des relatată de presa din veacurile trecute. Nici edilii din târgul de pe apa Ozanei nu au scăpat de critica ziariștilor acelor timpuri. Ziarul „Universul” scria că „deşi s-au putut face multe pentru dezvoltarea acestui târg, nimic nu s-a făcut, nimic, deși în campanii toți au promis, problemele au rămas nerezolvate”. Deși, spunea articolul, problemele erau destule și vechi: „Băile Oglinzi, pavarea străzilor, digul de la Ozana, capela de la cimitir, şcoala de meserii, şcoala profesională de fete, şcoala de la Humuleşti”.

Un alt material din ziarul „Universul”, atrăgea atenția asupra situației de la periferia orașului, din cartierele mărginașe, unde locuitorii, „români sadea, urmași ai plăieșilor Cetății Neamțului”, sunt mințiți cu promisiuni de politicienii orașului. Articolul vorbește despre starea drumurilor și a podețelor din cartierele Pometea, Blebea și Humulești. Astfel, în mahalaua Pometea, „pe drumuri desfundate de ape, fără şanţuri, n’ai ce căuta pe timp de ploaie, căci îţi rămâne încălţămintea acolo. Despre prunduirea acelor drumuri cu numiri de strade, sau despre felinare, ca în multe comune rurale, nici nu se pomeneşte. Edilii cari în ajun de alegeri au promis râu de lapte şi faguri de miere, nu au timp să cerceteze acest drumuri”. La Blebea, legătura cu orașul peste Ozana se realiza pe o punte „lată de o palmă, sprijinită cu pari pe care trec numai tinerii, şi aceştia sprijinindu-se pe beţe. Primăvara, pe timp ploios, puntea dispare, iar legătura cu Blebea se face pe la Humuleşti, înconjur de 5-6 km”.

Starea drumurilor din oraș a făcut obiectul unui alt material publicat în care arată starea proastă a străzilor din oraș, fără nici măcar un metru de drum pavat. Pe vreme ploioasă, circulația este dificilă din cauza noroiului, iar „când un automobil trece în fugă, trebuie să te ascunzi pe unde poţi, ca să nu fi împroşcat cu noroi”. Deși, scrie ziarul, exista prundiș în apropiere, străzile orașului „sunt pline de noroi toamna şi primăvara, sau de praf în timpul secetei” și chiar un compresor pentru presarea prundișului, deținut de către Prefectură, acesta nu era împrăștiat, iar în campaniile electorale se promitea prundiș și aducerea compresorului pentru străzile orașului. Oamenii erau deja obișnuiți cu promisiunile deșarte.

Problema inundațiilor cauzate de lipsa îndiguirii Ozanei, a fost una permanentă, fără a cunoaște însă o rezolvare rapidă. Zona cea mai afectată era mahalaua Țuțuieni, unde primăvara în special, apele mușcau din mal inundând terenurile și curțile oamenilor. Soluția autorităților a fost îndiguirea cu plăci de beton de 15-20 de cm, „în a căror combinație intră mai mult nisip decât ciment”, astfel apele pătrundeau pe sub aceste plăci, le dislocau sau le măcinau. În ciuda intervențiilor anuale ale autorităților la județ sau București, de unde se obțineau sute de mii de lei pentru dig, tot nu se realiza o lucrare care să reziste. Articolul propunea soluția plantării de salcâm și salcie pe ambele maluri pentru stabilizarea terenului și rezistență la revărsarea apelor, dând exemplu de bune practici la comunele Fântâna Mare și Boroaia care au asemenea plantații.

O altă problemă a orașului a fost cea a iluminatului electric, rezolvată în cele din urmă prin inaugurarea unei uzine electrice. După numeroase promisiuni electorale neîndeplinite, s-a realizat un împrumut de 5 milioane de lei (dublul bugetului comunei) pentru construcția și dotarea uzinei electrice. Ziarul notează promisiunea primarului care dă „ca sigur instalarea luminii şi după ce a făcut câteva voiajuri la Bucureşti, întorcându-se, a bătut câteva manifeste în care lumina era lucru înfăptuit. S-a trasat terenul pentru construcţia uzinei, dar lucrul a rămas baltă. A motivat însă nevoia gologanilor şi iar la Bucureşti, pentru a aranja un împrumut. Iar când s’a reîntors, a apărut o telegramă-manifest cu următorul cuprins: „împrumutul aranjat“. Lumina electrică la Târgu Neamț era o „romanţă veche, cântec de demult, pe care-1 bâlbâia Leizer Răutu, şi-l fredona şi dl Iancu Bîrliba pe vremea când era primar” („Opinia”, 16 iunie 1935).

De starea de subdezvoltare a orașului era vinovat și județul care nu a făcut nimic pentru dezvoltarea acestuia, după cum scria ziarul „Universul” din 26 noiembrie 1935. Veniturile acestui oraș proveneau din taxele provenite de la comercianți care le „storc fără omenie de la consumatori”, și din cele de la oborul de vite. Însă aceste taxe erau prost colectate, deoarece nici un primar nu a „avut grija organizării veniturilor. Unii au produs venituri vânzând cel din urmă petec de pământ din proprietatea comunei”. Dovadă că orașul era prost administrat stătea contractul de arendare pe 20 de ani a Băilor Oglinzi, arendă anuală care nu acoperea nici chiria localului gimnaziului din localitate. Situația stațiunii era dezastruoasă, însă primarul nu avea nici un fel de reacție. Transportul de călători era o altă problemă nerezolvată, societatea ce avea concesionate traseele spre Pașcani, Piatra Neamț, stațiuni și mănăstiri, cerea 2 lei de km, un preț destul de mare în contextul situației economice. Articolul nota că din păcate, primarul actual nu intervine pentru a scădea redevența ce o plătea firma pentru traseele concesionate, scădere care ar duce la ieftinirea biletelor de transport.

Primarul era acuzat că nu-l interesează nici soarta școlii inferioare de meserii, aceasta fiind subfinanțată. Primarul, scria ziarul, „uită chiar să o viziteze, să-i afle lipsurile şi să constate adevăratele cauze pentru cari ea nu a produs nici pe jumătate cât trebue, într-o localitate unde toate meseriile sunt în mâini streine (evreiești, n.n.). Primarul nu era interesat nici de cei care încălcau ordonanța prețurilor și gramajelor unor produse alimentare de primă necesitate. Acesta, „face drumul pe jos de acasă la primărie; d-sa trece prin faţa a trei brutării şi opt localuri unde se distribue pâinea, în greutate numai de 700-800 gr. bucata. Care să fie cauza că d-sa nu observă şi nu ia măsuri contra acestora care-i calcă ordonanţa şi care astfel înşală publicul cu 200 gr. la fiecare pâine?” („Universul”, 26 noiembrie 1935).

Același ziar „Universul”, în numărul din 20 decembrie 1938, elogia activitatea proaspătului primar, maior Comăniță (numit în februarie 1938), care în scurtul timp a reușit să rezolve vechi probleme edilitare. A reușit să „scape” bugetul comunei de sechestru ca urmare a neplății anuităților la împrumutul realizat pentru instalarea iluminatului public; a repus în funcțiune Băile Oglinzi la care arendașul renunțate la contract, reușind să aducă la buget 120.000 de lei, față de 30.000 de lei anual cât era arenda plătită până atunci; în privința gimnaziului industrial de fete, nefinanțat până atunci, i-a acordat o subvenție de 5000 de lei, plata curentului electric cu 50% reducere și aprovizionarea cu lemne gratuită. Primarul Comăniță a rezolvat și problema străzilor pline de praf și noroi, prin prunduirea acestora și obținerea a 500 mc de piatră pentru borduri cu titlu gratuit din partea Casei Miniere. Mai mult, pentru a avea grijă de bătrânii singuri a asigurat suma de 50.000 de lei pentru construcția unui azil în curtea cimitirului și suma de 20.000 de lei pentru terminarea lucrărilor la capela cimitirului. A asigurat 600 de mc de lemn de foc pentru școli și instituțiile orașului, iar funcționarii urbei primeau salariile regulat în bani și nu în bonuri de cumpărături ca până în februarie 1938. A reușit să repare și amenajeze inclusive clădirea primăriei” (Universul, 20 decembrie 1938).

Oraș mic, probleme multe și nerezolvate…

Emanuel BĂLAN

 

Share.

Leave A Reply