Text redactat de învăţătorii comunei pentru cartea revizorului şcolar Constantin Luchian, realizată în 1932-1933. Textul a fost completat de către Constantin Luchian şi publicat în cartea sa „Locuri, oameni şi şcoli” apărută în perioada interbelică şi într-o a doua ediţie în 1996.
„Din Răpciuni, mergând pe șoseaua națională de pe valea Bistriței, după ce treceai pe un pod frumos de piatră, ajungeai în Hangu, 2 km sud de Răpciuni. Hangu era – după cât îmi amintesc- cea mai mare comună din județ, cu gospodării întemeiate, cu spital județean, cu școală mare. Era formată din satele Hangu, Fârțigi, Audia și Boboteni. Populația totală era în 1934 de suflete. Pe vremuri, de Hngu țineau și satele Răpciuni și schit. Dovadă că vechea mănăstire – cetatea din schit- i s-a zis Schitul sau Mănăstirea Hangului.
Satul Hangu, reședința comunei, este așezat între comuna Ceahlău la vest, comuna Buhalnița la est, satul Audia la nord și culmile Ceahlăului spre sud, ale căror povârnișuri cu pășuni bogate se lasă până în apa Bistriței, până în malul drept. Satul se află pe malul stâng al apei. Dincolo de această apă, chiar sub poalele Ceahlăului, se înșiră casele din cătunul Fârțigi. Care face parte din aceeași circumscripție școlară. Astăzi, cea mai mare parte a satului Hangu se află sub apele limpezi ale marelui lac de acumulare. Cele mai multe din fostele gospodării s-au ridicat pe coastele dealurilor dinspre nord, apropiindu- se de satul Audia. Hangu se găsea, prin veacul ala XVII- lea pe moșia Cnejilor Cantacuzini. Într-o vreme a fost trecută mănăstirii Văratec, dar moștenitorii Cantacuzini și-au revendicat-o și-au câștigat-o prin judecată, păstrând-o până la exproprierea din anul 1864.
Locuitorii Hangului sunt veniți aici tot din ținuturile ardelenești, de unde plecat cu tot avutul, cu preoți și conducători din cauza dărilor ce apăsau pe umerii lor și a persecuțiilor ce îndurau. Așezarea lor aici s-a făcut începând cu secolul al XIV- lea. Ei sunt oameni muncitori, buni, gospodari și cu înclinații spre o viață mai civilizată. Îi rodeau și pe ei anumite boli, consecința abuzurilor de băuturi ce o practicau generațiile înaintașe. Ocupația lor de căpetenie este creșterea vitelor, având bogate pășuni și fânețe, fac și puțină agricultură mai ales cultivă zarzavaturi și pomi roditori. Pentru cultura cerealelor nu au terenuri și nici clima nu este favorabilă, de aceea, toamna, pornesc în convoaie la câmp pentru aprovizionare cu porumb și grâu. Mulți din ei lucrează la exploatarea lemnului în pădure și fabrici, sau sunt plutași. Industria casnică era dezvoltată, femeile lucrând în casă lâna bumbacul și cânepa, scoțând frumoase țesături ce sunt căutate și pe piața târgurilor. Portul național s-a păstrat foarte bine. În zilele de sărbători este o plăcere să treci prin aceste sate și să vezi lumea ieșită la şosea, cu cele mai frumoase costume naţionale. De asemenea sa păstrat limba moldovenească plăcut modulată, credinţa şi obiceiurile strămoşeşti etc. Satul a fost vizitat de mulţi oameni de ştiinţă din țară şi din străinătate cum au fost Spiru Haret (1900), Chperetz profesor de la Sorbona, P. Bogdan, I. Simionescu, ş.a.
În mijlocul satului Hangu se află o veche biserică de lemn ridicată după anul 1750. Alături de această bisericuță se începuse în 1928, construirea unei biserici mari de beton, cu ajutorul numai de la enoriași, preot fiind M. Coroamă. Și satul Fârțigi avea o biserică construită din piatră. Se crede că această biserică, deși nouă, a fost clădită pe rămășițele vechiului schit, „ Poienile” la poalele Ceahlăului, ctitorie de pe vremea lui Ieremia Movilă (1599). Are în fața șesul Hangului, cea mai lungă poiana, de pe valea Bistiriței.
Școala a dat mulți absolvenți care au luat drumul către alte școli secundare și superioare, dând societății pe lângă numeroși meseriași și un număr de 16 învățători, 7 preoți, 2 medici, 7 profesori, 3 avocați, ingineri, magistrați, funcționari, ș.a. la școala din Hangu a frecventat în perioada 1924- 1930 în chip regulat clasele V- VII, dând peste 80 de absolvenți cu 7 clase. Dacă n-ar fi fost propaganda mârșavă dusă de câțiva potentați ai zilei, aceste cursuri ar fi continuat. Până în 1898 școala a funcționat prin diferite case sau într-o chilie a bisericii. În urma vizitei ce a făcut-o ministrul şcoalelor, Spritu Haret, în 1900 s- a început clădirea unui local propriu, cu 4 săli și locuință pentru director, local care a dăinuit până la evacuarea satului. Ambii directori pe care i-a avut școala în acest răstimp, s-au îngrijit mult de întreținerea acestui local. Prin stăruința învățătorilor, în frunte cu directorul școlii s-a înființat un cămin cultural care-și ținea adunările în local școlii. În cadrul acestui cămin s-au organizat numeroase manifestații artistice, constând din jocuri naționale specifice Văii Bistriței, cor pe 2-3 voci, teatru, conferințe. Școala mai avea și un atelier de țesătorie pentru fete, bine organizat, cu războaie de țesut, gherghefuri, etc. ca activitate cooperatistă se menționează Banca Populară.
Date culese de Grigore Grigorescu
Satul Audia se află la nord de Hangu, pe văile pâraielor Audia și Boboteni, care unindu-se , se varsă în Bistrița, azi în lac. Este înconjurat de numeroase culmi muntoase ce fac parte din lanțul munților Stânișoara- care în această parte poartă numele de munții Hangului, Malul, Muncelul ș.a. Audia se leagă de satele din depresiunea subcarpatică (valea Cracăului) prin poteci de o rară frumusețe și singurătate. Străbătând aceste păduri seculare, pe cărări știute numai de călăuze, ai impresia că te-ai desprins de lumea satelor și orașelor țării. Audia are un istoric interesant, aici fiind așezată o tabără a tătarilor sub comanda unui șef cu numele Altan. Se găsesc și azi urmele unei cetăți. S-au făcut săpături în jurul acelei presupuse așezări tătărești, dar fără rezultate concrete. Un punct din apropierea acestei așezări purta numele de „ Bouria lui Altan” probabil acolo își aveau ocoalele cu boi. Satul Audia a fost vizitat în scopuri geologice de cercetători români, germani, englezi, care au făcut săpături căutând mine. Și locuitorii din acest sat sunt veniți tot de prin Ardeal cam prin anul 1800. În sat sunt câteva familii Ungureanu, ceea ce dovedesc că au obârșia din Ardeal. Deși sat izolat sătenii sunt dornici de învățătură, își trimit copii la școală și se interesează de noutăți, unii chiar se abonează la gazete.
Procentul analfabeților era în 1934 de 27 %. Se ocupă cu creșterea vitelor, în special cresc oi multe, cu exploatarea pădurilor și unii sunt plutași. Femeile lucrează țesături de lână, în special scoarțe frumoase, lăicere, poclăzi, sumane, și frumoase costume naționale pe care le îmbracă cu mândrie la sărbători. Limba și credința sunt bine păstrate, dar sunt superstițioși, mai ales femeile. Țin mult la vechile obiceiuri, mai ales cele în legătură cu oieritul, apoi la nunți, hramuri, Anul Nou ș.a. toate aceste obiceiuri sunt prilejuri de petreceri cu multă băutură.
Școala. Până în anul 1892, în Audia n-a fost școală oficială. Puținii copii care erau dați la școală, mai mult băieți, mergeau la școala din Hangu, care era bine organizată. Totuși, înainte de 1892 se pomenește de preotul I. Pântescu, absolvent al seminarului din Ismail, care făcea școala și cu 30-40 de copii. Pe 1 octombrie 1892 ia ființă școala oficială din Audia. Care deservea satele Audia și Boboteni. Erau înscriși 53 de elevi, din care frecventau 25. Primul învățător a fost N. Grințescu, învățător titular (1892, 1896), urmat de Gh. Tablan (1901- 1902), C. Vasiliu ( 1914-1919), Gh. Gavrilețeanu ( 1919-1920), preotul Ștefan Gheorghiu și soția sa Emilia, Vasile Berbec, toți învățători titulari.
Din 1920 funcționa neîntrerupt Alexandru Săvescu, Învățător ajutor, titularizat, iar mai târziu în postul II soția acestuia, Aristița Săvescu, înv. titulară. În anul școlar 1934-1935, școala avea înscriși 119 elevi, din care frecventau 97 elevi la cele două posturi. Satul Boboteni își avea școala separată, cu un post în care funcționa N. Zaharia, Înv. titular. De la Audia au ieșit câțiva intelectuali, un inginer silvic Ghervasia, un învățător, I. Berbece, profesor I. Galinescu, un bun meșter de mobilă Ion T. Ghervasia ș.a.
În sat sunt două biserici, una veche, de lemn, clădită în 1928 și care aproape s-a ruinat și una clădită mai târziu. Între preoții ce au păstorit în acest sat amintim pe Vasile Bătrânu, N. Cilihoescu, I. Pantescu, V. Prundeanu, datorită căruia s-a clădit noua biserică din Boboteni.
Date culese de Alexandru Săvescu
A consemnat Roxana Gabor Tănase
