Călători rumâni prin țerile streine

Institutul de Lingvistică ”Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” a organizat în perioada 14-15 noiembrie 2024 un simpozion despre însemnările de  călătorie scrise de români de-a lungul timpului. În acest an, simpozionul a fost dedicat lui Dinicu Golescu și cărții sale ”Însemnare a călătoriei mele” (1824-1826 ).

Ca orice boier al vremii, stăpânind câteva moșii, Dinicu Golescu putea foarte bine să trăiască din roadele pământului său. Dar cum întreaga familie Golescu era recunoscută în toată Țara Românească pentru  preocupările culturale, nici Dinicu nu s-a lăsat  mai prejos. Tatăl său  a adus pe moșie ”dascăli pentru învățătura copiilor satului în limba românească”. Fratele mai mare, Iordache, a fost unul din întemeietorii mișcării culturale de la începutul secolului al XIX- lea în țara noastră, sprijinind activitatea lui  Gheorghe Lazăr, ocupându-se cu organizarea școlilor românești și lăsând urmașilor săi lucrări istorice și filologice apreciate în epocă. Înzestrat cu sete de cunoaștere, cu o mare putere de observație, dornic de înnoiri, Dinicu Golescu pune bazele unei asociații literare la Brașov, în 1821 (exact când Tudor Vladimirescu organiza răscoala), pentru ”a face tălmăciri din cărțile streine folositoare în limba națională, precum și tipărirea unui lexicon și a unei gramatici a limbii române”. Împreună cu Eliade Rădulescu și Ion Câmpineanu înființează la București ”Societatea literară” cu scopuri culturale, dar și politice.

Pentru a învăța din experiența culturală și pentru a cunoaște orânduielile sociale, Dinicu Golescu călătorește de mai mute ori în străinătate și face însemnări despre biblioteci, școli, spitale, grădini, biserici și icoane, universități, ape minerale, birturi, teatre. Întâi vizitează Rusia, apoi străbate Europa de la Făgăraș, până în inima Imperiului Austro-Ungar, până-n golfurile însorite ale Italiei și până în cantoanele Elveției. El adaugă în cartea sa de călătorie un capitol plin de amărăciune ”Ce va vedea cineva intrând în bordeiele țăranilor noștri.”

După călătorii, Dinicu Golescu a deschis la 1 mai 1826  pe moșia Golești o ”școală slobodă obștească, unde pot merge fiii nobleței, ai norodului și măcar robi”. În cuvântul de încheiere, Dinicu Golescu își pune nădejdea că  ”patria mea să se sămuiască cu orașele cele mari ce le-am văzut”. Spre deosebire de jurnalele de călătorie din ziua de astăzi, cel al lui Dinicu Golescu este lipsit de umor și de simțul spectaculosului. Asta nu înseamnă că trebuie trecută cu vederea strădania de a compara, de a lua aminte, de a dezvolta un nou spirit. O documentare minuțios făcută ar descoperi ce s-a realizat în Țara Românească după anul 1826, ultimul al călătoriilor.  Jurnalul, prin relatările  despre civilizația apuseană, a fost un punct de plecare spre modernizare.

Bibliografie: Golescu, D., Însemnare a călătoriei mele, Editura Tineretului, 1955.

Iolanda LUPESCU