Satul Răpciuni, în vechime parte a comunei rurale Hangu, în perioada interbelică aparţinând comunei Ceahlău, a fost una dintre cele mai bogate aşezări a regiunii. Aici îşi avuseră conacul boierii Cantacuzini, tot aici îşi aveau casele Sturdzeştii, aici poposea influentul om politic şi mare om de cultură George Panu, care a fost promotorul construirii de drumuri, de hanuri, de cabane.
Biserica veche a satului Răpciuni se afla la gura văii Răpciuniţei, pe un loc mai înalt, nu departe de Bistriţa. Tradiţia spune că ar fi fost biserica unui schit din vechime, care a fost părăsit de călugării care s-au îndreptat spre Mănăstirea Durău. Cu certitudine ştim că această biserică exista la 1773, în timpul domnitorului Grigore al III-lea Ghica.
Fără putinţă de a scăpa de ape, biserica s-ar fi aflat pe fundul lacului, sau, cum a fost cazul unor altor biserici din lemn, bârnele ar fi folosit la ridicarea unei alte biserici, a unui agheazmatar sau a unei case de prăznuire. Dar vechimea ei, valoarea arhitecturii şi a artei tradiţionale specifice zonei, au atras atenţia specialiştilor Muzeului Satului, care încercau să mai salveze câte ceva dintr-o lume sortită uitării. Astfel, biserica a luat drumul Bucureştiului. „Strămutarea” biserici de la Răpciuni la Bucureşti în 1958 a costat 5.367 de lei (la cursul acelui an). Demontarea şi reconstrucţia s-a datorat unor meşteri dulgheri locali care au muncit, cu respect şi credinţă pentru salvarea bisericii din satul lor. În 2007, a început un proiect important şi costisitor al Muzeului Satului, restaurarea Biserici din Răpciuni şi astăzi bisericuţa se prezintă turistului şi pelerinului frumoasă şi curată, cu catapeteasma şi icoanele originale, aşa cum le-a pictat un „zugrav” al locului. Bisericuţa este una dintre cele mai frumoase opere ale meşterilor locali din regiune, o minune a geniului popular, o capodoperă a lemnului, reprezentativă pentru felul ei prin arhitectură, pictură şi sculptură.
Ion ASAVEI, Daniel DIEACONU
