duminică, septembrie 8
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

Astăzi au debutat activitățile omagiale prilejuite de celebrarea celor 70 de ani de la înființarea primei clase de liceu, la Liceul „Mihail Sadoveanu” Borca. Un debut promițător, după cum constata domnul director Vasile Amariei și după cum apare documentat pe pagina de facebook a instituției de învățământ prestigioase de pe Valea Bistriței „ Am început astăzi să celebrăm cei 70 de ani de la înființarea primei clase de liceu cu mult entuziasm și activități dintre cele mai diverse. Ne-au vizitat scriitori noi și am adus omagiu poeților consacrați; am participat la concursuri de cultură generală și de șah; am rezolvat cubul Rubik și am aflat lucruri noi despre istoria școlii noastre. A fost o zi splendidă! Mulțumim tuturor celor implicați!”

Dacă dimineața devreme elevii clasei a VI-a A au omagiat scriitorii clasici și moderni, surpriza avea să se contureze spre ora 10 când au fost invitați să cunoască o autoare contemporană, împreună cu colegii lor mai mari, de la clasele liceale, a X-a A și a XII-a C, într-o activitate moderată cu succes de dna profesoară Ecaterina Carază, la care au participat cadre didactice, doamnele bibliotecare Despina și Iolanda Lupescu, domnul director. Întânirea cu scriitoarea Mădălina Tanasă și volumul „Blestemul podului” a fost sub semnul sărbătorii și al bucuriei, al descoperirii valorilor și importanței lecturii. S-a vorbit mult despre literatură, doamna Mădălina Tanasă a recomandat elevilor volume ale autorilor români contemporani sau din literatura universală. Cei mai mici au fost încântați de întânirea cu Casia și al său Club de lectură, „au furat” idei de titluri și activități.

Despre „Blestemul podului”, romanul Mădălinei Tanasă, s-a scris că este un debut excepțional. Are calitatea esențială a literaturii adevărate, îți merge direct la inimă. Deși evenimentele se succed în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, textul nu se dezvăluie ca o răzbunare, pentru că Mădălina refuză să judece, ea narează, într-o scriitură originală, modernă, cu un ritm alert, folosind stilul indirect liber aproape cinematografic. Povestea se relevă ca un puzzle cu fine accente psihologice, caracterul eroilor se recompune gradual, întregind viziunea scriitoarei la final, în ultimele capitole, sau ulterior, ca reflecție la lectură. Reflecție pe care autoarea ne-a recomandat să o practicăm și asupra propriei persoane: „Cine sunt eu?” și să vizualizăm succesul:„ totul este posibil”!

La prânz, evocarea poetului Adrian Păunescu sub atenta organizare a doamnei Iolanda Lupescu s-a constituit într-un altfel de „pod”, transgenerațional, prin participarea unor foști profesori sau elevi de seamă ai liceului. Ne-au oferit mărturii ale talentului grupurile de chitariști coordonați de dl Cătălin Popovici și invitatul special al evenimentului, grupul EU CRED, coordonat de dl Marius Coșerariu. În debutul activității s-a ținut un moment de reculegere în onoarea regretatului profesor Mircea Afloarei, al cărui nume a fost atribuit amfiteatrului care a găzduit evenimentele și unde regăsim portretul său, realizat de pictorul bicăjean Emil Ungureanu. Din nefericire, momentul de reculegere a fost dublat de anunțul trecerii în neființă a bibliotecarului Ion Asavei, fost elev al domnului Afloarei și prieten valoros al liceului.

Așteptăm cu deosebit interes activitățile din zilele următoare: 7 și 8 noiembrie!

Cristina CHIRILĂ

Share.

Leave A Reply