sâmbătă, noiembrie 23
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

Asociaţia Pro Grinţieş a desfăşurat un proiect concentrat pe promovarea turismului festivalier nemţean şi a tradiţiilor ancestrale din munţii Neamţului printr-un festival cu specific pastoral, pentru valorizarea tradiţiilor din munţii Bistriţei de etnografie, folclor şi gastronomie.

Într-o perioadă a globalizării, a europenizării, a deschiderii spre valorile Europei occidentale, o atenţie tot mai redusă este acordată identităţii locale. Istoria şi geografia locală, tradiţiile, legendele şi poveştile, etnografia sunt, de multe ori, neglijate sau chiar uitate. Fiecare regiune are, din acest punct de vedere, o notă de autohtonitate, dată de trecutul ei, dar şi de prezent, iar locuitorii ei sunt rezultatul civilizaţiei în care s-au născut şi au trăit. În zona montană, sărbătorile câmpeneşti de tip nedeie, cele cu tradiţie au dispărut. Sărbătorile câmpeneşti sunt de tipul ad-hoc, cu pronunţat iz electoral şi fără tendinţa de permanentizare sau de promovare a specificului local. Este nevoie de festivaluri care să se concentreze asupra caracteristicilor tradiţionale ale zonei. Această regiune cu un potenţial turistic deosebit suferă din punct de vedere al accesibilităţii pentru cei interesaţi de turismul cultural şi în special de cel festivalier. De asemenea, în zonă nu se organizează festivaluri concepute în aşa fel încât care să atragă un public specific turismului cultural, ci zile de comună, de tipul nedee sau câmpeneşti. Aceste manifestări culturale sunt concentrate în special pe artişti consacraţi, oferind puţine şanse de afirmare micilor artişti ai zonei şi nu numai.

S-a desfăşurat un festival cu specific pastoral, în care oierii și alți crescători de animale au propus publicului produsele lor: exemplare deosebite de câini, cai (oile au lipsit în condiţiile date) și produse gastronomice din munţii Neamţului. Copiii şi tinerii din localităţile amintite mai sus, din trei judeţe, s-au întrecut prin cântece (populare şi folk).

Festivalul Oierilor Grințieș a beneficiat de sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Neamţ prin intermediul proiectelor nerambursabile din domeniul cultură, asociaţia noastră participând la concursul de proiecte, alăturând o contribuţie proprie şi a avut alături pe unii dintre crescătorii de animale din Grinţieş şi Tulgheş, în frunte cu Costel Bondrea şi „Fraţii Muntelui”. Promovarea media s-a realizat în special prin revistele „Ecoul Munţilor” şi „Mesagerul de Neamţ”, dar prezenţi alături de noi au fost şi reprezentanţii TVR Iaşi/TVR 3, în frunte cu jurnalistul Sergiu Ciocoiu. Considerăm că a fost un succes şi acesta mai ales prin participarea entuziastă a copiilor!

Daniel DIEACONU

Share.

Leave A Reply