Timp de două zile, parcul a răsunat de acorduri de chitară, versuri și emoție. A fost un festival construit în jurul unei idei simple, dar importante: copiii și tinerii care iubesc poezia și muzica folk merită să aibă o scenă pe care să poată cânta, să se exprime și să fie ascultați.

Prima zi a festivalului a fost dedicată tinerelor talente din Piatra-Neamț, dar și din împrejurimi, care au urcat pe scenă cu emoție, curaj și bucuria de a cânta în fața publicului. Lor li s-au alăturat Grupul Folk ,,Eu cred”  și artistul Adrian Sărmășan, într-un concert de zile mari, completând o zi plină de sensibilitate și autenticitate.

A doua zi a continuat în aceeași atmosferă, cu noi momente artistice susținute de copii și tineri, urmate de evoluțiile unor adolescenți aflați în plină ascensiune artistică: Alisa Funingănă, Antonia Zabulic,  Ionuț Coșerariu și Matei Mihăilă, dar și de întâlnirea cu îndrăgita trupă Țapinarii, care a oferit publicului un concert apreciat și savurat de cei prezenți.

Un moment aparte l-a constituit aprecierea fiecărui copil-artist participant, primind câte  un trofeu personalizat și o diplomă, ca semn al recunoașterii și al curajului de a urca pe scenă. Pentru organizatori, premiul cel mai important nu a fost competiția, ci încurajarea copiilor de a continua să cânte, să creeze și să iubească muzica.

        PETRODAVA FOLK FESTIVAL, a demonstrat că există public pentru evenimente culturale de calitate, organizate fără excese și fără ca muzica să devină un pretext pentru alte forme de divertisment.

A fost, poate, primul festival de folk din Piatra-Neamț la care oamenii nu au venit pentru bere și mici, ci pentru muzică.

Publicul a fost unul elevat, civilizat și educat, conectat la ceea ce se întâmpla pe scenă. Oamenii au ascultat artiștii, au aplaudat, au susținut copiii și au trăit fiecare moment artistic cu respect și atenție.

Iar un detaliu aparent simplu a spus foarte multe despre atmosfera evenimentului: la final, parcul a rămas curat. Nu a fost nevoie de o intervenție specială a echipelor de salubritate pentru a reface spațiul după festival. Cei care au venit la PETRODAVA FOLK FESTIVAL au demonstrat că respectul pentru cultură poate fi însoțit și de respect pentru spațiul public.

Pe parcursul celor două zile, Parcul „Nicu Albu” a fost plin, estimându-se o prezență de peste 800 de persoane pe durata festivalului.

Mai mult decât atât, PETRODAVA FOLK FESTIVAL a reprezentat primul eveniment public organizat în Parcul „Nicu Albu”, transformând pentru două zile acest spațiu într-o adevărată scenă culturală în aer liber.

Dincolo de numele artiștilor invitați și de numărul spectatorilor, adevărata miză a festivalului a fost reprezentată de copii și tineri.

Ei au fost cei care au deschis cele două zile de festival, ei au adus emoția autentică pe scenă și ei au demonstrat că muzica folk are viitor.

Pentru unii dintre ei, poate a fost prima întâlnire cu o scenă adevărată și cu un public numeros. Pentru alții, încă un pas într-un drum artistic pe care au început deja să îl construiască. Pentru toți însă, PETRODAVA FOLK FESTIVAL a fost o experiență care le va rămâne în amintire.

PETRODAVA FOLK FESTIVAL – ediția I nu a fost doar un eveniment muzical. A fost o declarație de încredere în generația tânără, în cultură și în puterea muzicii de a aduce oamenii împreună.

Iar dacă prima ediție a fost un început, atunci mesajul transmis de public este unul cât se poate de clar:

Piatra-Neamț are nevoie de cultură. Are nevoie de muzică. Are nevoie de astfel de evenimente.

PETRODAVA FOLK FESTIVAL se încheie cu aplauzele publicului, cu emoția copiilor și cu speranța că această poveste va continua.

Evenimentul a fost finanțat de Municipiul Piatra-Neamț, din fonduri publice nerambursabile de interes general, în baza Legii nr. 350/2005, și implementat de Asociația Culturală „Eu Cred” Tașca.

Articolul PETRODAVA FOLK FESTIVAL -folkul și poezia acasă la Piatra-Neamț- apare prima dată în Ecoul muntilor.

Un nou festival de muzică folk se naște la Piatra-Neamț. „Petrodava Folk Festival”, un proiect conceput de Asociația Culturală „Eu Cred” Tașca, își propune să aducă, timp de două zile, în Parcul „Nicu Albu”, artiști consacrați ai genului, dar și copii și tineri aflați la început de drum, într-o întâlnire artistică în care experiența se întâlnește cu entuziasmul, iar cântecul devine punte între generații.
În zilele de 22 și 23 august, Parcul „Nicu Albu” din Piatra-Neamț va deveni un spațiu al muzicii, al întâlnirii și al emoției. Într-un cadru natural deosebit, completat de elementele arhitecturale și de atmosfera aparte a zonei, publicul iubitor de folk din Piatra-Neamț și din împrejurimi este invitat la un eveniment care își dorește să devină, în timp, un reper cultural al orașului.
Numele festivalului nu este întâmplător. „Petrodava” trimite la vechea denumire a așezării de pe Bistrița și reprezintă o invitație discretă la redescoperirea și păstrarea memoriei istorice a orașului. Prin muzică, organizatorii își propun să readucă în atenție un nume care nu trebuie uitat și să așeze cultura contemporană într-un dialog simbolic cu istoria locului.
Prima zi a festivalului, sâmbătă, 22 august, începând cu ora 16.00, va fi deschisă de copii și tineri. Talentații elevi ai Asociației Culturale „Eu Cred”, alături de alți copii și tineri din Piatra-Neamț, vor avea privilegiul de a deschide un eveniment în care scena nu va fi doar un loc de spectacol, ci și unul de afirmare.
Pentru acești tineri artiști, întâlnirea cu publicul reprezintă mai mult decât o simplă apariție. Este o experiență care poate însemna încredere, curaj și, poate, începutul unui drum artistic.
După evoluția lor, scena va fi preluată de unul dintre numele importante ale muzicii românești: Adrian Sărmășan, cantautor apreciat pentru stilul său inconfundabil și nonconformist, aflat la confluența dintre folk, pop, rock și country. Considerat de cunoscători un adevărat „arhitect al sunetului”, Adrian Sărmășan va aduce la Piatra-Neamț un univers muzical construit din sensibilitate, experiență și autenticitate.
Seara primei zile va continua cu Grupul Folk „Eu Cred”, formație care va aduce în fața publicului cântece încărcate de sensibilitate și mesaj, și cu Cristina Marin, una dintre vocile reprezentative ale folkului nemțean, o voce puternică și expresivă, prin care cântecul devine, adesea, o formă de rugăciune și de apropiere de Dumnezeu.
Duminică, 23 august, cea de-a doua zi a „Petrodava Folk Festival” va păstra aceeași formulă care pune în centrul evenimentului întâlnirea dintre generații.
Și de această dată, scena va fi deschisă de copii și tineri, cărora li se va alătura Ionuț Coșerariu, o voce aflată în plină creștere și afirmare pe tărâmul muzicii folk.
Festivalul și seara vor fi încheiate într-o notă energică și originală de Trupa „Țapinarii”, una dintre formațiile îndrăgite în special de publicul tânăr. Cu un stil propriu, direct, neconvențional și recognoscibil, „Țapinarii” promit un final pe măsura unui festival care își dorește să fie viu, apropiat de public și conectat la generațiile de astăzi.
Unul dintre cele mai frumoase gesturi ale organizatorilor este dedicat copiilor și tinerilor care vor urca pe scena festivalului.
Fiecare dintre ei va primi o diplomă și un trofeu, însă adevărata recompensă nu va putea fi pusă într-o vitrină.
Va rămâne amintirea de a fi cântat pe aceeași scenă cu artiști consacrați, de a fi împărțit același microfon și de a fi simțit, poate pentru prima dată, emoția unui festival adevărat.
Pentru un copil care visează să devină artist, o asemenea experiență poate valora mai mult decât orice premiu. Poate fi momentul în care un vis, până atunci rostit în șoaptă, începe să capete contur.
Iar aici se află, poate, una dintre cele mai importante mize ale „Petrodava Folk Festival”: nu doar să ofere publicului muzică de calitate, ci să creeze contexte în care viitorii artiști să poată fi văzuți, ascultați și încurajați.
Un festival pentru oraș și pentru memoria lui
Prin „Petrodava Folk Festival”, Asociația Culturală „Eu Cred” Tașca propune Piatra-Neamțului nu doar un nou eveniment muzical, ci un proiect cultural care își propune să valorifice spațiul urban, patrimoniul simbolic al orașului și energia generațiilor tinere.
Timp de două zile, Parcul „Nicu Albu” va deveni loc de întâlnire pentru copii, tineri, artiști, părinți, iubitori ai muzicii folk și publicul larg. Un loc în care cântecul va urca de la emoția unui copil aflat la început de drum până la experiența unor artiști consacrați.
„Petrodava Folk Festival” este finanțat de Municipiul Piatra-Neamț, printr-un proiect implementat de Asociația Culturală „Eu Cred” Tașca, în baza Legii nr. 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice pentru activități nonprofit de interes general.
Și poate că, peste ani…
Poate că, peste ani, unii dintre copiii care vor urca în aceste zile pe scena din Parcul „Nicu Albu” își vor aminti cu emoție de primul lor festival adevărat.
Poate că își vor aminti de public, de luminile scenei, de tremurul din voce, de colegii alături de care au cântat și, mai ales, de artiștii consacrați cu care au împărțit aceeași scenă.
Iar atunci, când vor fi devenit la rândul lor artiști, poate vor înțelege că un festival nu înseamnă doar muzică și aplauze. Înseamnă șansa de a aprinde o lumină într-un om aflat la început de drum.
Asta își dorește să fie „Petrodava Folk Festival”: un loc în care trecutul orașului este readus în memorie prin nume, prezentul este celebrat prin muzică, iar viitorul este lăsat să urce pe scenă.
Pentru că, uneori, un cântec nu se termină atunci când se stinge microfonul, ci rămâne în oameni.

Articolul PETRODAVA FOLK FESTIVAL – două zile în care Piatra-Neamț își regăsește cântecul apare prima dată în Ecoul muntilor.

A fost un an al echilibrului fragil dintre copilărie și maturizare. Încă râdeam pe holurile școlii, încă ne bucuram de pauze și de glumele colegilor, dar în același timp începeam să înțelegem ce înseamnă responsabilitatea. În spatele zâmbetelor se ascundeau ore de pregătire, teme rezolvate până târziu, exerciții reluate de mai multe ori și momente în care oboseala ne făcea să ne întrebăm dacă vom reuși. Au existat zile în care totul părea ușor. Rezolvam subiecte, luam note bune și simțeam că suntem pe drumul cel bun. Dar au existat și zile în care greșelile ne descurajau, iar emoțiile păreau mai puternice decât încrederea. Cred că fiecare elev care a trecut prin Evaluarea Națională cunoaște acest amestec de speranță și teamă.

În tot acest timp, profesorii noștri au fost mai mult decât dascăli. Au fost oameni care au crezut în noi chiar și atunci când noi înșine ne îndoiam de propriile puteri. Au repetat explicații, au răspuns întrebărilor noastre, ne-au încurajat și ne-au amintit că un examen este important, dar nu este mai important decât omul care îl susține. Același sprijin l-am primit și din partea părinților. Uneori îi vedeam mai emoționați decât eram noi. Încercau să nu lase grijile să se observe, ne spuneau că orice rezultat va veni va fi bine, dar în privirea lor se citea dorința firească de a ne vedea împlinindu-ne visurile. Ei au fost cei care ne-au încurajat în fiecare zi, ne-au oferit liniște atunci când aveam nevoie și au avut răbdare să treacă alături de noi prin toate stările pe care le-am trăit.

Și apoi a venit ziua examenului.

Curtea școlii era diferită de oricare alta. Nu se mai auzeau râsete zgomotoase sau alergătura din recreații. În schimb, se vedeau priviri concentrate, îmbrățișări, șoapte și ultimele cuvinte de încurajare. Pentru câteva clipe, fiecare dintre noi părea singur cu propriile gânduri. Când am primit subiectele, emoțiile au fost copleșitoare. Dar după primele minute, tot ceea ce învățasem în ultimii ani a început să își găsească locul pe foaia de examen. Am scris, am șters, am recitit, am verificat și am încercat să nu las teama să îmi conducă pașii. În acele ore nu eram doar un elev care răspundea la întrebări. Eram rezultatul tuturor lecțiilor învățate, al muncii depuse și al oamenilor care au avut încredere în mine. Ieșirea din sala de examen a adus o altă explozie de emoții. Fiecare încerca să afle dacă răspunsurile lui au fost corecte. Discuțiile păreau nesfârșite: cineva era convins că a greșit, altcineva își făcea deja calcule pentru nota finală. Dar adevărul era unul singur: examenul se terminase, iar timpul nu mai putea fi întors.

A urmat proba la Matematică, cu aceeași intensitate, aceleași emoții și aceeași dorință de a demonstra că putem. Când și ultimul examen s-a încheiat, am simțit pentru prima dată după multe luni că povara pregătirii s-a ridicat de pe umerii noștri. Totuși, locul ei a fost luat imediat de o altă încercare: așteptarea rezultatelor. Poate că nimeni nu vorbește suficient despre această perioadă. Este un timp în care încerci să fii liniștit, dar îți revii mereu la aceeași întrebare: „Oare cum va fi?”. Îți amintești fiecare exercițiu, fiecare răspuns și fiecare ezitare. Încerci să îți ocupi timpul cu altceva, dar gândul revine mereu la momentul afișării rezultatelor. În aceste zile am înțeles că Evaluarea Națională nu măsoară doar ceea ce știm. Ea scoate la iveală răbdarea, perseverența, capacitatea de a merge înainte chiar și atunci când emoțiile sunt mari. Ne învață să avem curaj, să acceptăm că perfecțiunea nu există și că important este să oferim tot ce avem mai bun.

Indiferent de nota pe care o vom primi, un lucru rămâne cert: niciun număr nu poate cuprinde tot ceea ce suntem. Nu poate măsura bunătatea unui coleg, creativitatea unui elev, generozitatea unui prieten sau ambiția cuiva care nu a renunțat niciodată. O notă poate deschide o ușă, dar caracterul este cel care ne va purta mai departe în viață. Astăzi nu mai suntem doar elevii clasei a VIII-a. Suntem tineri care încep să pășească spre maturitate. În urma noastră rămân opt ani de amintiri: primul clopoțel, primele emoții, excursiile, concursurile, orele preferate, profesorii care ne-au inspirat și colegii care au devenit prieteni. Toate acestea ne-au format la fel de mult ca lecțiile din manuale. Peste puțin timp vom păși în liceu. Vom începe un nou capitol, cu alte provocări și alte visuri. Vom merge pe drumuri diferite, dar fiecare dintre noi va purta în suflet aceeași experiență care ne-a unit în această vară: emoția Evaluării Naționale.

Poate că peste ani nu ne vom mai aminti ce exercițiu am rezolvat primul sau ce subiect am avut la examen. În schimb, ne vom aminti cum ne bătea inima înainte să intrăm în sală, cum ne-au îmbrățișat părinții, cum profesorii ne-au spus să avem încredere și cum, la final, am înțeles că adevărata victorie nu înseamnă doar o notă mare, ci puterea de a merge înainte fără să renunți.

Evaluarea Națională este, în fond, mai mult decât un examen. Este puntea dintre copilărie și adolescență, dintre ceea ce am fost și ceea ce urmează să devenim. Iar noi pășim pe această punte cu emoție, cu recunoștință și cu speranța că cele mai frumoase pagini ale poveștii noastre abia acum încep.

Maya-Mihaaela BICĂJANU – clasa a VIII-a

Articolul Jurnalul unei absolvente după Evaluarea Națională apare prima dată în Ecoul muntilor.

În urma sondajelor de opinie pe care le facem cu tinerii pentru revista liceului, „Biblioteca din Nord”, am observat că răspunsurile sunt despre performanță, despre succes, despre reușita de a se integra în societate. Puțini vor să plece din țară, este opțiunea lor. Dar majoritatea pot răspunde fără ezitarea la întrebarea „Cât dăruiești ?” Nu știu câți  dintre ei vor face față și greutăților inerente, vor avea răbdarea să le depășească, sau, în caz de nevoie să o ia de la capăt. Disciplina de sine se educă pe măsură ce tinerii se maturizează. Este importantă și povestea lor de succes, dar și ce lasă  în urma lor, cât de protectori și de responsabili  vor fi  în familiile pe care și le vor întemeia.Din excesul de posibilități , pe care tinerii îl au la îndemână , este  de neimaginat să nu-și găsească vocația. Tinerețea  este sinonimă cu speranța , cu puterea creatoare și este greu de crezut că elevii premianți care au umplut scena vor ajunge să trăiască într-o formă de iluzie existențială. Deschizând inimile și trăind  în comuniune cu smenii lor ,vor avea succes. Succesul nu va fi numai al lor, ci și al colectivității din care vor face parte. După olimpici , au fost premiați și dascălii lor , îndrumătorii fără de care nu ar fi existat performanța. Mi-a plăcut ce am văzut și ce am auzit și am vrut să dau de veste. Cu asemenea tineri vrednici, țara nu va fi în suferință. Doar că…”nimic nu este permanent ”, cum spunea Platon.

Iolanda Lupescu

Articolul Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara apare prima dată în Ecoul muntilor.

Constantin Brâncoveanu a avut una dintre cele mai lungi domnii din istoria Țării Românești. Perioada sa la conducerea țării a fost marcată de numeroase provocări politice, deoarece marile imperii vecine încercau să își extindă influența asupra teritoriilor românești.

Domnitorul a urmărit păstrarea autonomiei țării și a folosit diplomația pentru a proteja interesele poporului său. Prin deciziile sale, a încercat să mențină echilibrul între puterile vremii și să evite conflictele care ar fi putut afecta Țara Românească.

Credința a reprezentat un element central al vieții sale. Pentru Constantin Brâncoveanu, conducerea țării nu însemna doar putere, ci și responsabilitate față de oameni și față de valorile pe care le apăra.

Una dintre cele mai importante moșteniri ale domniei sale este dezvoltarea culturii românești. Constantin Brâncoveanu a sprijinit tipărirea cărților, dezvoltarea școlilor și activitatea cărturarilor vremii. În timpul domniei sale au funcționat mai multe centre de tipărire, iar numeroase lucrări religioase și culturale au fost publicate. A susținut oameni importanți ai culturii românești, precum stolnicul Constantin Cantacuzino și mitropolitul Antim Ivireanul. Numele său este legat și de stilul arhitectural brâncovenesc, cunoscut prin eleganță, echilibru și îmbinarea elementelor tradiționale românești cu influențe orientale și europene. Printre cele mai cunoscute ctitorii ale sale se află Mănăstirea Hurezi, Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București și palatele de la Mogoșoaia și Potlogi.

În anul 1714, Constantin Brâncoveanu a fost înlăturat de la conducerea țării și dus la Constantinopol împreună cu familia sa. În ziua de 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, el și cei alături de el au fost executați pentru refuzul de a renunța la credința creștină.

Ultimele clipe ale domnitorului au rămas în memoria românilor ca un exemplu de curaj și demnitate. El a ales să își păstreze convingerile, chiar cu prețul vieții.

Constantin Brâncoveanu rămâne una dintre figurile reprezentative ale istoriei românești. A fost conducător, diplomat, sprijinitor al culturii și apărător al credinței. Prin realizările sale politice și culturale, dar mai ales prin sacrificiul final, domnitorul a devenit un simbol al continuității și al valorilor românești. Moștenirea sa este păstrată prin monumentele ridicate, prin operele culturale susținute și prin memoria unei familii care a ales credința înaintea propriei vieți.

Pr. Anisiea Gheorghiță

Articolul CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, DOMNITORUL CARE A APĂRAT CREDINȚA ȘI IDENTITATEA ROMÂNEASCĂ apare prima dată în Ecoul muntilor.

Cei 20 de elevi au fost însoțiți de doamnele profesoare pentru învățământul primar, Nicoleta Ciubotă și Gladiola Bondar, iar din partea Asociației „Potaissa Art”, de către Sebastian-Vasile Luca (organizatorul și mentorul taberei, specialist în producție foto-video și podcast), Fabian Cimpoieș (student, fotograf și asistent la filmări), Popa Natalia-Elena și Luca Iulia-Maria (colaboratori).

Elevii au avut parte de o primire călduroasă din partea gazdei, fiind cazați în minunatele căsuțe din lemn cu toate utilitățile, iar masa a fost gustoasă și pe placul tuturor. Ei au participat la activități practice, exerciții interactive, jocuri de echipă, și-au pus în valoare atât jocul actoricesc, cât și abilitățile de a utiliza unele tehnici de filmare și fotografiere.

Fiecare zi de tabără a debutat cu exerciții de înviorare, iar spre seară, copiii au jucat fotbal, handbal, volei sau au vizionat filme în aer liber.

De comun acord, accesul copiilor la telefoanele mobile a fost restricționat (ce-i drept, cu o oarecare „supărare” din partea unora) cel mult o oră pe zi. Astfel, interacțiunea dintre copii, socializarea, poveștile, jocurile (cunoscute sau inventate pe loc) au făcut ca timpul petrecut în tabără să treacă mult mai repede.

Tabăra a fost una de creație, de joc și de petrecere activă a timpului liber, în centrul atenției stând filmările la producția „Între două lumi”, după un scenariu original scris de dl Sebastian-Vasile Luca în colaborare cu Cimpoieș Fabian, Popa Natalia-Elena și Luca Iulia-Maria. Copiii au citit scenariul, au intrat repede în roluri urmărind indicațiile regizorale și au fost învățați să descopere singuri unele răspunsuri sau replici. Ei au fost personaje principale sau secundare, sunetiști, s-au ocupat de  aranjarea cadrului pentru filmare, utilizarea plăcii regizorale etc.

Scenariul a cuprins 5 acte și mai multe scene împărțite în cele cinci zile de tabără, o adevărată aventură! Filmările au pornit de la traseul parcurs cu autocarul (Borca-Tulgheș), sosirea și cazarea, împărțirea de responsabilități elevilor (responsabil de tabără, cu curățenia, cu masa etc.), a continuat zilnic cu jocurile copilăriei, jocuri de echipă, cu descoperirea unui cufăr din lemn (ca o capsulă a timpului) ce conținea obiecte și mesaje  lăsate de alte generații de elevi care au fost aici. La rândul lor, membrii clubului au adăugat în cufăr, pentru alți copii ce vor veni în tabără, o fotografie de grup, mesaje, alte mici obiecte și textul Imnului taberei ce a fost creat cu sprijinul doamnelor învățătoare.

Spațiul de filmare și decorurile au fost cele de la pensiune (căsuțe, spațiul verde, terenurile de sport) sau naturale, din exterior (pădure, poteci, pomi), iar recuzita a fost diversă – tricouri inscripționate, sfori, aparat de fotografiat vechi, busole, hartă desenată, cufăr din lemn, mingi, sticle cu apă ș.a.

În timpul desfășurării scenariului, copiii au primit îndemnuri motivaționale, sfaturi, cuvinte-cheie, probleme de rezolvat, ghicitori care le-au stârnit curiozitatea și i-au îndrumat spre descoperirea unor situații noi și inedite ce urmau să fie soluționate și, astfel, povestea din tabără și-a urmat cursul imaginat de autori.

Jocurile copilăriei au fost filmate de la firul ierbii și de sus, de la înălțime cu drona, s-au tras mai multe „duble” la o scenă, iar distracția a fost maximă: „Șotronul”, „De-a v-ați ascunselea”, „Cursa cu oul în lingură”, „Cursa în saci”, „Trasul frânghiei”, „Țară, țară, vrem ostași”, „Telefonul fără fir” ș.a.

Tema de creație (individuală) pe care au primit-o copiii în a treia zi de tabără a fost aceea de a realiza câte o fotografie pentru ceva pătrat, rotund, geometric, linii directoare, un portret cu lumină din spate, un plan american, o fotografie macro, fotografie sportivă, ceva special, contrastul ideologic și contrastul cromatic, să surprindă lumina, fericirea, împăcarea, ploaia, viața, speranța, cunoașterea, ceva nemaivăzut, uitat, stele ș.a. Această temă i-a pus în situații complexe, dificile, inedite sau chiar foarte, foarte amuzante, de aplicare a noțiunilor teoretice  asimilate în orele de curs ale clubului. Astfel, toate obiectele din jurul lor, dar și colegii de tabără, chiar și propria lor persoană au fost cu maximă atenție observate, analizate și fotografiate pentru a evidenția tipologia fotografiei.

Spre exemplu, au fotografiat „ceva special”-„Fereastră frumos aranjată. Reflectă atmosfera taberei” (Andrei C.), „Pistrui” (Gabriel-Marian C.), „Tabăra și prietenia” (Ianis-Alexie T.), „Fantoma” (Denisa R.), „Brățări în iarbă” (Ana-Maria M.), „Sanie veche din lemn și metal” (Lucian C.) sau „contrastul ideologic”- fotografia digitală vs. fotografia pe hârtie foto (Denisa R.), natura-floricele alături de tehnologie-telefon (Andrei C.),  pahar gol vs. pahar plin cu apă (Darius C.) ș.a.

Ultima zi de tabără a fost dedicată înregistrării „Imnului taberei” și a unor podcasturi.  Copiii au avut ocazia să răspundă la o serie de întrebări adresate de către doamna învățătoare Nicoleta Ciubotă despre jocul preferat din tabără, despre experiența de a juca într-un film sau de a sta pe telefon cel mult o oră pe zi, despre munca în echipă și ce le-ar spune altor copii care se gândesc să vină în tabără anul viitor.

Pentru unii a fost mai greu la filmări pentru că au uitat replicile, dar s-au acomodat cu camera de filmat, cu personajul pe care-l interpretau, le-au plăcut stropitul cu apă, fotbalul, serile la film până târziu. În lipsa telefonului, copiii și-au găsit altceva de făcut: au vorbit unii cu alții, au povestit, s-au jucat, s-au plimbat, au vizionat expoziția de fotografie a copiilor din tabăra trecută sau filmele proiectate în aer liber, au descoperit prieteni și oameni minunați. Și-au dat seama că pot fi fericiți și fără a avea telefonul zilnic.

Pentru cei care vor dori să vină în această tabără, li s-a transmis că vor fi foarte bine primiți, nu vor regreta alegerea făcută, vor descoperi lucruri noi și minunate alături de domnii Sebi și Fabian, oameni minunați, care au știut să se distreze alături de copii.

Fiecărui participant la tabăra li s-a înmânat câte o Diplomă din partea Asociației „Potaissa Art”.

Câteva versuri din Imnul taberei:

„Noi de la Borca am pornit cu veselie,

Diri, dam, diri, diri, diri, dam!

Curioși, spontani și plini de energie,

Diri, dam, diri, diri, diri, dam!

Fie soare, fie ploaie

Vezi Ceahlău-n depărtare,

Din cabana Malvimend

Nu ratezi niciun moment.

Fie soare, fie ploaie,

Totul este încântare

Cine n tabară-i cu noi

Viața o trăiește-n toi.

……………………………………….

Foto, video, podcast,

Suntem grup entuziast

De la Potaisa Art

Bucurie toți împart.

Hai cu toții înc-o dată

Să spunem povestea toată:

Cât avem ceva de dus,

Noi vom merge tot mai sus!”

Gladiola Bondar

Articolul Tabăra „Clubul Creatorilor Foto – Video – Podcast” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Praznicul Adormirii Maicii Domnului, numit de popor și „Paștile verii”, sau ,,cununa sărbătorilor Maicii Domnului” este pentru fiecare creștin un moment de bucurie și de întărire sufletească.

În această zi binecuvântată, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Grințieș își sărbătorește hramul, iar biserica devine loc de întâlnire pentru fiii satului, pentru cei plecați departe și pentru toți cei care doresc să aducă slavă lui Dumnezeu și cinstire Maicii Domnului.

Biserica din inima satului

În centrul satului Poiana Grințieșului, acolo unde apele Grințieșului Mare se întâlnesc cu râul Bistricioara, se înalță biserica închinată Adormirii Maicii Domnului. Așezată în mijlocul comunității, ea veghează de generații asupra vieții oamenilor, fiind asemenea unei călăuze care îi îndrumă pe credincioși spre Dumnezeu. Sfântul locaș nu este doar o construcție zidită din piatră și lemn. Este locul în care s-au unit rugăciunile a numeroase generații, locul unde pruncii au primit Taina Sfântului Botez, unde familiile au primit binecuvântare prin Taina Cununiei și unde cei plecați dintre noi au fost însoțiți cu rugăciune către Împărăția lui Dumnezeu. Biserica este străjuită de clopotnița de la intrare și de Monumentul Eroilor comunei Grințieș, care amintește de jertfa celor care au apărat țara și valorile ei. În curtea bisericii se află și statuia Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, apărător al credinței și al Moldovei, un simbol al legăturii dintre istoria neamului nostru și viața duhovnicească a comunității. Arhitectura bisericii, inspirată din stilul ștefanian, amintește de frumusețea vechilor ctitorii moldovenești. În apropierea bisericii se află casa praznicală, casa mortuară și lumânărarul, alcătuind împreună un ansamblu dedicat vieții comunitare și rânduielilor creștinești. Toate acestea se află sub acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, devenind locuri de rugăciune, de comuniune și de binecuvântare pentru credincioșii din Grințieș.

O moștenire primită de la înaintași

Istoria Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Grințieș se păstrează atât în documentele vechi ale comunității, cât și în memoria vie a oamenilor care au transmis din generație în generație dragostea pentru acest sfânt locaș.

Tradiția locului amintește că, în secolul al XV-lea, pe aceste meleaguri ar fi ajuns călugări veniți din Grecia, după cucerirea teritoriilor grecești de către Imperiul Otoman în anul 1456. Aceștia ar fi început să pună bazele unui loc de rugăciune, însă lucrarea lor nu a fost dusă la împlinire din cauza unei epidemii care le-a curmat viața. Chiar dacă această mărturie s-a păstrat prin tradiția orală, ea arată legătura veche dintre aceste locuri și dorința oamenilor de a-L căuta pe Dumnezeu.

Datele păstrate în pomelnicul ctitorilor oferă informații mai precise despre actualul sfânt locaș. Aici se menționează că biserica închinată Adormirii Maicii Domnului „a început a se clădi în anul 1846 și s-a terminat și sfințit în anul 1864”, prin cheltuiala și truda locuitorilor, prin stăruința monahului Arsenie și cu sprijinul arendașilor moșiei: Neculai Albu, Neculai Gridov și Panaite Brădescu. Lucrările au fost conduse de vechilul moșiei, Neculai Dărmănescu, cel care a urmărit împlinirea acestui proiect.

Din pomelnicul ctitorilor aflăm și numele primilor preoți care au slujit această comunitate. Printre aceștia se numără Preotul Grigore din Largu, Preotul Neculai din Onești-Bacău și Preotul Grigore Gheorghiu, care a păstorit între anii 1865-1873. Acesta a rămas în memoria comunității ca un preot apropiat de oameni, care ducea o viață simplă, purtând costumul popular și lucrând alături de locuitorii satului.

După această perioadă a urmat Preotul Gheorghe Baltă, hirotonit la 22 mai 1874, care a slujit parohia până în anul 1904. A fost un păstor dedicat, având o familie numeroasă, cu doisprezece copii.

Între anii 1904-1944, comunitatea a fost păstorită de Părintele Alexandru Romanescu, originar din Buhuși. Căsătorit cu Virginia Baltă, fiica fostului paroh Gheorghe Baltă, acesta a continuat lucrarea începută de înaintașii săi, având împreună șapte copii. În timpul păstoririi sale, biserica a trecut prin perioade dificile. În anii războaielor 1916-1918 și 1944, sfântul locaș a fost jefuit, iar comunitatea a cunoscut încercările vremurilor de război. O mărturie deosebit de valoroasă este Sfânta Cruce pictată, păstrată în patrimoniul bisericii, pe spatele căreia Părintele Alexandru Romanescu a lăsat o însemnare despre suferințele prin care au trecut el, familia sa și credincioșii parohiei în timpul Primului Război Mondial. Părintele Alexandru Romanescu a păstorit Grințieșul timp de 39 de ani, fiind un îndrumător al vieții comunității și un slujitor implicat atât în activitatea bisericească, cât și în viața satului.

După anul 1944, slujirea preoțească a fost continuată de Părintele Vasile Maftei, care a păstorit această comunitate timp de 41 de ani, până în anul 1983. A rămas în amintirea credincioșilor ca un preot blând, înțelept și apropiat de oameni, un păstor care a știut să ofere fiecăruia sprijin, mângâiere și cuvânt de folos. În perioada păstoririi sale, biserica a continuat să fie îngrijită, iar viața comunității a rămas strâns legată de sfântul altar și de rânduielile Bisericii.

După Părintele Vasile Maftei, în anul 1983, la cârma duhovnicească a Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Grințieș a venit Părintele Ioan Ilie, care a slujit această comunitate până în anul 1992. Născut la 1 septembrie 1956 în localitatea Poiana Teiului, județul Neamț, Părintele Ioan Ilie a urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamț între anii 1972-1977, apoi pe cele ale Institutului Teologic din București între anii 1978-1982. După finalizarea studiilor, a activat o perioadă ca pedagog la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț și apoi ca ghid la Mănăstirea Bistrița. A fost hirotonit preot în anul 1983 pe seama Parohiei Grințieș, unde și-a desfășurat cu dăruire slujirea până în anul 1992. În această perioadă, prin implicarea sa, au fost realizate lucrări importante la biserică: s-a adăugat pridvorul, s-au deschis lucrările de pictură, au fost făcute modificări ale structurii locașului de cult și au fost pictate altarul și alte spații ale bisericii. După plecarea din Grințieș, Părintele Ioan Ilie a continuat o bogată activitate pastorală, culturală și socială la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Piatra Neamț. A rămas un slujitor apropiat de oameni, preocupat de ajutorarea celor aflați în nevoie, fiind ctitorul unor importante inițiative sociale.

După Părintele Ioan Ilie, între anii 1993-2005, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” a fost păstorită de Părintele Sebastian Bența. În timpul slujirii sale au fost continuate lucrările de pictură ale bisericii și a fost construită casa praznicală, un spațiu important pentru viața comunității. La data de 29 septembrie 1995, biserica a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, moment care a încununat eforturile depuse pentru înfrumusețarea sfântului locaș.

O nouă etapă de înnoire a bisericii

O perioadă importantă din istoria recentă a Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” este legată de păstorirea Preacucernicului Părinte Protopop Ionel Cuțuhan. În timpul slujirii sale au fost realizate ample lucrări de consolidare și restaurare a bisericii. Astfel, între anii 2013-2017 s-au efectuat lucrări de consolidare prin subzidirea fundației și a temeliei bisericii, prin lucrări de betonare și întărire a structurii. Pereții exteriori au fost consolidați prin piloni din beton, a fost realizată o șarpantă nouă, iar acoperișul a fost refăcut cu învelitoare din tablă de cupru. Tot atunci au fost confecționate și montate cruci noi din inox. În perioada 2018-2019 au continuat lucrările de înfrumusețare, prin placarea cu piatră și finisarea pereților exteriori. A fost realizată o nouă catapeteasmă din lemn de stejar, împodobită cu icoane potrivite frumuseții sfântului locaș. Toate aceste lucrări au redat bisericii strălucirea cuvenită unei vechi ctitorii, pregătind-o pentru generațiile viitoare. Osteneala credincioșilor și grija Părintelui Protopop Ionel Cuțuhan au fost încununate prin slujba de resfințire săvârșită la 28 iulie 2019 de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Din luna august a anului 2022, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Grințieș este păstorită de Preotul Anisiea Gheorghiță, care continuă lucrarea înaintașilor săi, având grijă de viața duhovnicească a credincioșilor și de buna rânduială a sfântului locaș.

Între anii 2023-2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a construit casa mortuară a parohiei. Lucrările au început în luna iunie 2023, după întocmirea documentației necesare și achiziționarea materialelor. A fost realizată fundația construcției, apoi au fost ridicați pereții exteriori și interiori din cărămidă, a fost consolidată structura, s-a montat acoperișul cu învelitoare din tablă de cupru, au fost așezate crucile din inox, ferestrele termopan și toate elementele necesare finalizării construcției. Ulterior, au fost realizate finisajele interioare și exterioare, racordarea la utilități, instalarea sistemului de climatizare și dotarea cu cele necesare desfășurării slujbelor de înmormântare. Casa mortuară a fost înzestrată cu capac frigorific, mobilier și obiecte liturgice necesare. De asemenea și biserica a fost înfrumusețată prin achiziționarea de noi veșminte liturgice, obiecte de cult, acoperăminte, mobilier și alte obiecte de cult necesare slujirii. Icoana Maicii Domnului și a Sfintei Ana au fost restaurate prin argintare, iar patrimoniul liturgic al bisericii a fost îmbogățit.

O casă parohială reînnoită pentru nevoile comunității

O altă lucrare importantă realizată a fost renovarea casei parohiale în perioada 2024-2025. Această lucrare a început în urma unei donații oferite parohiei de către familia Ichim Grigorie și Elena. Donația a constat într-un imobil alcătuit din teren și construcții, care a intrat în patrimoniul parohiei pentru a fi valorificat în folosul comunității. Deoarece locuința nu mai fusese folosită în ultimii ani și necesita intervenții pentru a putea fi utilizată corespunzător, cu sprijinul credincioșilor și prin contribuția personală a Părintelui Paroh au fost începute lucrările de reabilitare. În luna iunie 2024 au fost achiziționate materialele necesare și au început lucrările de renovare. Au fost refăcute pardoselile, înlocuită instalația electrică, realizate lucrări de consolidare și finisare a pereților, montată tâmplărie nouă cu geamuri termopan, uși din lemn și parchet. Spațiile interioare au fost amenajate prin realizarea băii, instalarea unui sistem de încălzire cu centrală termică și calorifere, dotarea camerelor cu mobilier nou și amenajarea bucătăriei cu obiecte necesare. Au fost procurate și elemente de decor interior pentru crearea unui spațiu corespunzător. Lucrările au continuat și la exterior, prin reabilitarea pereților, amenajarea aleilor din beton, revopsirea acoperișului, împrejmuirea proprietății cu gard și ridicarea unei troițe. Toate aceste lucrări au fost posibile prin jertfa și dăruirea credincioșilor din parohie, prin sprijinul donatorilor și al fiilor satului.

Lucrările de la capelă și de la casa parohială au fost binecuvântate prin slujba de sfințire săvârșită de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, împreună cu un sobor de preoți, ”în anul mântuirii 2025, luna septembrie, ziua a 13-a, în ajunul praznicului Înălțării Sfintei Cruci”

Invitație la sărbătoarea hramului

Astăzi, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Grințieș continuă să fie un loc al rugăciunii, al comuniunii și al întâlnirii dintre oameni și Dumnezeu. Fiecare generație a adăugat o nouă pagină la istoria acestui sfânt locaș, prin credință, jertfă și dragoste pentru casa lui Dumnezeu.

Cu ocazia hramului bisericii, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, se va săvârși slujba Vecerniei unită cu Litia și Prohodul Maicii Domnului. În ziua de 15 august, programul liturgic va cuprinde Utrenia, Acatistul Adormirii Maicii Domnului și Sfânta Liturghie săvârșită în sobor de preoți. După Sfânta Liturghie, credincioșii vor participa la o agapă frățească, pregătită cu dragoste pentru toți cei prezenți.

Vă așteptăm cu drag la hramul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Grințieș, pentru a ne împreună-ruga și a aduce cinstire Maicii Domnului, Ocrotitoarea acestei comunități.

                                                                           Pr. Anisiea Gheorghiță

Articolul PAROHIA „ADORMIREA MAICII DOMNULUI” GRINȚIEȘ, O ISTORIE VIE DE CREDINȚĂ, JERTFĂ ȘI COMUNIUNE apare prima dată în Ecoul muntilor.

Pentru comunitatea noastră, această zi nu reprezintă doar încheierea unui amplu proces de restaurare materială, ci, înainte de toate, confirmarea faptului că Dumnezeu binecuvintează întotdeauna osteneala oamenilor atunci când aceasta este însoțită de credință, unitate și dragoste pentru Biserică.

O comunitate născută din suferință

Istoria satului Călugăreni este una aparte. Ea este strâns legată de una dintre cele mai importante transformări sociale și economice petrecute în Moldova în a doua jumătate a secolului al XX-lea: construirea hidrocentralei și a lacului de acumulare Izvorul Muntelui.     Vechea vatră a satului, asemenea altor aproape douăzeci de așezări de pe Valea Bistriței, a fost înghițită de apele lacului între anii 1957–1960. Familii întregi au fost nevoite să-și părăsească gospodăriile, locurile copilăriei, cimitirele strămoșilor și biserica în care generații întregi se rugaseră lui Dumnezeu.   Vechea biserică a satului a fost strămutată în localitatea Leghin, iar puținii locuitori rămași în actualul Călugăreni au fost nevoiți să înceapă aproape de la zero reconstruirea vieții comunitare.    În anul 1973 a fost finalizată noua biserică, un edificiu modest, apropiat ca aspect de o casă țărănească, dar ridicat cu aceeași credință care i-a caracterizat pe înaintași. Ea a fost sfințită de vrednicul de pomenire Patriarh Iustin Moisescu și avea să devină singurul reper spiritual al unei comunități mici, dar statornice.   De-a lungul deceniilor, numeroși slujitori ai altarului au purtat grijă acestei comunități: părintele Constantin Stăcescu, părintele Bucur Ilie, părintele Emil Cotârgașanu, părintele Ioan Irina, iar după înființarea parohiei de sine stătătoare, în anul 2011, părintele Costel Ștefan, care a contribuit la ridicarea casei praznicale și a primei clopotnițe.   În luna octombrie a anului 2020, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și cu binecuvântarea chiriarhală, am fost rânduit să continui această lucrare.

Cinci ani și jumătate de muncă neîntreruptă

Privind retrospectiv, îmi este greu să descriu în câteva cuvinte ceea ce au însemnat acești aproape cinci ani și jumătate.     Am venit într-o comunitate formată din puține familii, însă cu oameni de o aleasă frumusețe sufletească. Mulți priveau cu neîncredere posibilitatea ca o parohie atât de mică să poată realiza lucrări ample de restaurare și dezvoltare.   Realitatea de astăzi demonstrează contrariul.  Împreună cu sprijinul neprețuit al familiei mele, al tuturor prietenilor, apropiaților, binefăcătorilor și al oamenilor pe care Dumnezeu i-a trimis în calea noastră la vremea potrivită, am reușit să consolidăm, să restaurăm, să reparăm, să înnoim și să construim aproape tot ceea ce există astăzi în această curte bisericească.  Această experiență mi-a confirmat încă o dată că Dumnezeu nu lucrează prin numărul oamenilor, ci prin credința lor. O comunitate mică poate realiza lucruri mari atunci când este unită în jurul altarului și când fiecare om pune umărul după puterea sa.

Restaurarea integrală a sfântului locaș

Starea tehnică a bisericii impunea intervenții urgente. Trecerea timpului afectase structura construcției, iar numeroase elemente necesitau refacere completă.   Cu binecuvântarea IPS TEOFAN și după întocmirea documentației necesare, au fost demarate lucrări ample de consolidare și restaurare.   Biserica a fost decopertată integral, fiind înlocuită întreaga structură a acoperișului și a turlelor. Noua structură a fost realizată respectând arhitectura inițială a edificiului, iar vechea învelitoare din tablă zincată a fost înlocuită complet.   Au fost executate lucrări de subzidire și consolidare a fundației, placarea acesteia cu piatră naturală și amenajarea scărilor de acces.   Interiorul bisericii a fost, la rândul său, decopertat până la nivelul tavanului pentru verificarea structurii de rezistență. Au urmat lucrări complexe de refacere, finisare și consolidare.   Au fost restaurate Sfânta Masă, proscomidiarul și catapeteasma, fiind înlocuită tâmplăria și puse în valoare elementele liturgice existente.     În paralel, biserica a fost înzestrată cu candelabre noi, veșminte liturgice, mochete bisericești, un sistem modern de încălzire prin termoșemineu și numeroase alte dotări absolut necesare desfășurării vieții liturgice.

Înnoirea întregului ansamblu parohial

Lucrarea nu s-a limitat la restaurarea bisericii.    Întregul ansamblu parohial a cunoscut o transformare profundă.  Au fost finalizate lucrările la clopotniță, au fost montate clopote noi, s-a construit un lumânărar nou, au fost amenajate curtea, aleile pietonale și împrejmuirea, iar exteriorul bisericii a fost înfrumusețat prin placarea cu lambriu semirotund.   Astăzi, întreaga curte bisericească reprezintă un spațiu liturgic și comunitar unitar, armonios și demn de frumusețea slujbelor săvârșite aici.

O lucrare a întregii comunități

Dacă ar trebui să definesc printr-un singur cuvânt ceea ce s-a întâmplat în acești ani, acel cuvânt ar fi comuniune.     Nimic din ceea ce s-a realizat nu aparține unui singur om.  Fiecare piatră, fiecare metru de alee, fiecare grindă, fiecare restaurare și fiecare obiect liturgic poartă în ele dragostea și osteneala unor oameni care au înțeles că lucrarea pentru Biserică este o lucrare pentru Dumnezeu.    Le sunt profund recunoscător membrilor Consiliului și Comitetului Parohial, tuturor credincioșilor, sponsorilor, donatorilor, ctitorilor, meșterilor, voluntarilor și tuturor celor care au sprijinit această lucrare prin bani, materiale, muncă, sfaturi sau rugăciune.    În mod cu totul aparte, adresez mulțumirea mea familiei, care a împărtășit fiecare sacrificiu, fiecare bucurie și fiecare încercare.    Fără sprijinul lor necondiționat, multe dintre aceste lucrări nu ar fi fost posibile.

Bucuria resfințirii

Momentul culminant al întregii lucrări l-a constituit slujba de resfințire. Prezența Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, a reprezentat pentru întreaga comunitate o binecuvântare deosebită.    Slujba de târnosire a redeschis altarul și a reașezat întreaga comunitate sub binecuvântarea lui Dumnezeu, oferind credincioșilor posibilitatea de a participa la unul dintre cele mai impresionante momente din viața unei biserici. Această zi a devenit, în același timp, o zi a recunoștinței față de toți ctitorii de ieri și de astăzi și o zi de reafirmare a identității spirituale a satului Călugăreni.

Privind spre viitor

Resfințirea unei biserici nu înseamnă sfârșitul unei lucrări.  Ea reprezintă începutul unei noi etape.  Biserica restaurată trebuie să rămână vie prin rugăciune, prin Sfânta Liturghie, prin prezența copiilor și a tinerilor, prin activitățile catehetice și filantropice și prin unitatea credincioșilor.   Adevărata frumusețe a unei biserici nu este dată doar de zidurile ei, ci mai ales de oamenii care se roagă în ea și care își trăiesc credința în fiecare zi.   Plecând de la această convingere, nădăjduim ca generațiile viitoare să găsească aici nu doar un monument restaurat, ci o comunitate vie, unită și puternică în credință.   În încheiere, aduc slavă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra acestei parohii și înalț rugăciune pentru toți cei care au făcut posibilă această lucrare.  Fie ca Bunul Dumnezeu să răsplătească tuturor ctitorilor, binefăcătorilor și ostenitorilor sănătate, pace, ajutor, bucurie și mântuire, iar celor mutați la cele veșnice să le dăruiască odihnă în Împărăția Sa.

Resfințirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” nu este doar povestea unei restaurări arhitecturale.    Este mărturia vie că, atunci când oamenii Îl pun pe Dumnezeu în centrul vieții lor, chiar și cea mai mică comunitate poate înfăptui lucruri mari, lăsând generațiilor viitoare o moștenire de credință, demnitate și speranță.

Pr. Prof. Sandu Marius-Emanuel
Parohul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” Călugăreni
Protopopiatul Ceahlău – Arhiepiscopia Iașilor

Articolul Resfințirea Bisericii Parohiale „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Călugăreni – mărturia unei comunități mici care a făcut lucruri mari prin credință apare prima dată în Ecoul muntilor.

Privind retrospectiv, o regăsesc pe absolventa Adriana Niculiță plină de entuziasm și pregatită pentru o nouă etapă din viața sa, o etapă care avea să-i marcheze traiectoria profesională, dar și personală, deopotrivă, și care avea să o pregatească pentru viața de adult. Știu ca își dorea foarte mult să devină ceva sau să fie cineva, fără a avea conturat foarte bine în minte ce înseamnau toate acestea.

Își dorea să urmeze o facultate care să nu o plafoneze, își dorea să aibă mereu ceva nou de învățat, să fie mereu ocupată, dar care, în același timp, să o mențină în cotidian, și, paradoxal sau nu, Facultatea de Drept pe care a ales-o, chiar asta i-a oferit.

Nu știu nici până în prezent dacă ea, absolventa de liceu și-a ales această facultate sau dacă această facultate a ales-o pe ea, însă acum, cu experiența profesională de 13 ani, pot spune că așa a fost menit să se întâmple, iar alegerea drumului a fost deopotrivă și mâna destinului.

2. Cum te-a pregătit specializarea Filologie din timpul liceului pentru admiterea la Facultatea de Drept?

La momentul la care m-am înscris la Facultatea de Drept nu exista un examen de admitere, ci selecția a fost făcută în funcție de media anilor de studiu liceal și nota de la Bacalaureat. Pot spune ca specializarea Filologie, pe care am urma-o în cadrul Liceului Mihail Sadoveanu-Borca, a  mers mănușă cu Facultatea de Drept, pentru că volumul de învățare de la Drept este unul foarte mare, iar Filologia implică, de asemenea, multă lectură, sinteză, cunoaștere, analiză.

Cunosc, însă, persoane care au urmat și cursurile unui liceu tehnic și care s-au descurcat foarte bine în facultate și mai cred că specializarea aleasă în liceu te poate ajuta ulterior, în alegerea profesională.

În ceea ce mă privește, faptul că am ales un profil umanist, m-a ajutat mult în profesia către care m-am îndreptat. Ca avocat, am ales să lucrez cu omul, să-i înțeleg nevoile și apoi să i le expun unui judecător, în așa manieră încât acesta să înțeleagă adevărul juridic al problemei și să-i stabilească adevărul.

De multe ori, ca avocat, ajungi să cunoști mai mult decât problema juridică, să privești situația dedusă judecății mai profund decât o simplă spețǎ și să depui toate diligențele pentru care omul care se bazează pe cunoașterea ta să-și poată găsi rezolvarea situației, fără ca tu să fii, de fapt, cel care rezolvă, care dă soluția problemei sale. Aici pot spune că un profil filologic, umanist, ajută foarte mult, te învață cum să empatizezi cu problema omului, a clientului, dar și cum să-ți dezvolți persuasiunea în fața judecătorului, în așa manieră încât să ai și satisfacția muncii depuse.

Este minunat sentimentul când vezi o soluție bună a cazului instrumentat de tine, iar atunci ai mulțumirea că ai făcut lucrurile corect, că munca depusă a dat roade și că ai ales drumul cel bun.

3. Cât de lung/greu ți s-a părut parcursul de la studiile făcute în domeniu și până la practica în Barou?

Facultatea în sine presupune un drum lung, studiile universitare sunt de 4 ani, la care se adaugă și cei doi ani de master, dacă optezi pentru asta. Eu am ales să urmez și cursurile de master, chiar dacă nu sunt obligatorii și nici nu influențează accesul într-o profesie juridică, iar apoi am învățat pentru examenul de intrare în Barou.

După absolvire, am ales să mă întorc pe meleagurile natale, în anul 2011 am dat prima dată examenul de intrare în Barou, pe care nu l-am luat, apoi am dat din nou examen, în anul următor, iar in sesiunea din noiembrie, 2012, am luat acest examen.

Am dat doar examen pentru a intra în avocatură, nu am avut niciodată dorința de a fi judecător sau procuror, deși majoritatea studenților la Drept asta își doresc, iar aici cred că se leagă foarte mult alegerea mea și de profilul liceal, pentru că, așa cum spuneam, mi-a plăcut să lucrez cu omul, însă la un alt nivel, nu la acela în care trebuie să fii rigid și să aplici legea, ci în sensul în care îi poți explica omului, pe înțeles, când legea este de partea lui și când nu.

Dacă e să mă raportez strict tehnic, drumul de la finalizarea studiilor și până la practica profesională nu a fost unul lung. Am absolvit în anul 2010, iar în anul 2012 deja intrasem într-o profesie juridică, iar din aprilie 2013 eram deja avocat stagiar. Sunt cunoscute exemplele în care absolvenți de facultate perseverează ani la rând până ajung să treacă examenele de intrare într-o profesie juridică, tocmai pentru faptul că examenele nu sunt ușoare, însă cred că acesta este și scopul unui examen greu, acela de a scoate profesioniști.

În schimb, eu am facut parte din generația care a susținut și examen grilă, dar și examen clasic pentru primirea în profesia de avocat, iar acest lucru era o noutate pentru admiterea în avocatură (înainte examenul fiind doar clasic), de aceea pot afirma că drumul nu a fost chiar unul ușor, implică un consum psihologic, sunt momente în care ți se pare că nu mai poți sau că ai uitat tot, dar cred că sunt etape firești, pe care orice persoană le întâmpină în astfel de situații.

4. Care sunt, astăzi, cele mai mari provocări în profesia de avocat? Dar cele mai mari satisfacții?

Cred că cea mai mare provocare în profesia de avocat este aceea de a rezista, ca avocat. Este cunoscut faptul că avocatura este o profesie liberală, că însăși existența ca avocat practicant este susținută de clientela pe care o ai, de eventualele colaborări care să-ți asigure continuitate profesională, dar și de modul în care îți exerciți profesia. Avocații sunt înscriși într-un Barou, fiecare în funcție de opțiunea sa, iar Barourile fac parte din Uniunea Națională a Barourilor din România, fiind finanțată din contribuțiile avocaților prin intermediul fiecărui Barou.

De asemenea, avocații au propriul sistem de pensie, Casa de Asigurări a Avocaților, iar în funcție de contribuția fiecărui avocat, în funcție de încasările sale, se va încadra la pensia cuvenită. Acest lucru te motivează să ai încasări cât mai mari, pentru a avea o pensie care să-ți asigure stabilitate și în perioada de inactivitate.

O altă provocare cred că este și aceea de a fi cât mai bun, de a fi mereu pregătit, informat cu toate schimbările legislative pentru a putea veni în sprijinul oamenilor atunci când ești angajat în vederea reprezentării cazului clientului cu care ai angajament. Pentru mine, mulțumirea sau satisfacția cea mai mare este atunci când omul pleacă din birou lămurit în legătură cu situația lui juridică, când înțelege procedura care urmează a fi aplicata cazului sau, pentru ca unui client trebuie să-i explici pe înțelesul lui atât termenii juridici, cât și procedura care se aplică speței sale.

În egală măsură, o satisfacție la fel de mare este și atunci când reușești să obții o soluție bună, favorabilă clientului tău. Sunt situații în care soluțiile din unele dosare sunt previzibile, dar sunt și situații în care efectiv te lupți să obții soluția potrivită pentru clientul tău, când trebuie să convingi judecătorul despre adevărul juridic al clientului tău.

Există, de asemenea, și satisfacția banului muncit, întrucât avocatura este o profesie din care poți câștiga destul de bine, însă este și o profesie cu multă încărcătură psihologică, deoarece – odată încheiat un angajament cu un client, acesta își pune toată încrederea în abilitățile tale, iar tu, ca avocat, trebuie să depui toate diligențele pentru a-i oferi o apărare calificată.

Cel mai important este și faptul că nu te plafonezi în această profesie, în fiecare zi sunt situații noi de rezolvat, niciun un divorț nu seamănă cu altul, astfel încât ești mereu antrenat, nicio zi nu seamănă cu cealaltă, astfel încât munca unui avocat nu devine niciodată rutină.

Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga

5. Ce legătură păstrezi cu zona natală? Cum crezi că te-a influențat faptul că te-ai născut în inima munților?

Pentru mine, zona natală este tot Acasă, nu m-am desprins prea mult de locurile natale pentru că revin frecvent, am și un birou de lucru în satul natal, unde mă întâlnesc cu clienții, astfel încât legăturile mele cu locurile natale sunt încă vii.

Faptul că m-am născut în inima munților îl văd ca pe un mare avantaj, aici am dezvoltat empatia față de om, față de problemele sale și dorința de a-l putea ajuta prin prisma pofesiei pe care o exercit.

Aici oamenii sunt mai buni, păstreaza credința în suflet, au frică de Dumnezeu și sunt muncitori, deci sunt exemple reale de verticalitate, iar aceste calități m-au ajutat și pe mine în parcursul profesional.

6. Te știu o mare cititoare – ce rol a avut, de-a lungul timpului, lectura în viața ta?

Marele Cicero a spus ca Poeții se nasc, oratorii se formează…deci lectura și formarea profesionala sunt indispensabile unui avocat, iar când acestea sunt făcute din plăcere, și roadele culese sunt numeroase.

Mie mi-a plăcut, într-adevăr să citesc, îmi place și acum, iar lectura ajută enorm, mai ales că profesia de avocat presupune și un limbaj elevat, iar acesta se dezvoltă prin exercițiu, implicit prin citit mult.

7. Dacă printre cititorii noștri s-ar afla un elev de liceu, ce sfat referitor la școală i-ai da? De ce ai îndemna un proaspăt absolvent să urmeze Facultatea de Drept?

Oricărui elev i-aș transmite îndemnul meu, și anume este acela de a învăța, chiar dacă uneori apare demotivarea generată de mass-media, chiar dacă societatea nu este de cele mai multe ori ofertantă, dar atâta timp cât urmezi un scop, toate în jurul tău te ajută.

Încurajez tinerii absolvenți de liceu să urmeze o facultate cu rost, o facultate care să le ofere șansa de a și profesa în domeniul ales, pentru ca doar asa ai și satisfacția și mulțumirea personală ca anii de studiu nu au fost în zadar.

Cred și că nu toți suntem făcuți să urmăm cursurile universitare, însă contează că ceea ce facem să vină din plăcere, din pasiune, din bucuria de a face meseria zi de zi fără a o simți ca pe o rutină și fără a avea sentimentul că lucrezi doar pentru a supraviețui.

Dacă aleg Dreptul, să știe că este o facultate cu multe oportunități de angajare, că este o facultate actuală, toate noțiunile învățate sunt noi, nemaîntâlnite în vreo materie din liceu, dar care te ține mereu antrenat, iar dacă îți doresc să ajute oamenii să rezolve poate cele mai delicate probleme, pe care singuri nu și le pot rezolva, atunci Facultatea de Drept este opțiunea potrivită.

Ecaterina Carază

Articolul Profesii de actualitate – interviu cu avocat Adriana Niculiță apare prima dată în Ecoul muntilor.

Treziți cu „noaptea-n cap”, dar nerăbdători și fericiți, ne-am „îmbarcat” în microbuz, cu destinația București, hotel Ibis Styles. La îndemnul doamnei Nicoleta Ciubotă am rostit rugăciunea înainte de plecarea în călătorie. În liniștea acelui moment, fiecare și-a pus în suflet speranțele, emoțiile și bucuria plecării. Abia apoi am pornit la drum, convinși că orice experiență trăită împreună devine mai frumoasă atunci când este însoțită de credință, încredere și recunoștință. În fața noastră se așterneau sute de kilometri, iar dincolo de geam se desfășura, ca într-un film, frumusețea României. Dealuri, păduri, câmpuri aurii, sate și orașe îngrijite ne aminteau, la fiecare pas, de bogăția locurilor în care trăim și de responsabilitatea pe care o avem de a le păstra pentru generațiile viitoare. Lanurile erau aliniate perfect, ca la parada militară de la 1 Decembrie. Cum să nu iubești România?!

Personal, am mai fost profesor însoțitor și cu alte grupuri, dar copiii aceștia au avut ceva special. Mai puțin telefoane și mai multă comunicare, s-a cântat și s-a ascultat muzica de calitate, au fost discuții interesante legate de cultură generală, multă voie bună.

Am stabilit și un mic traseu înainte de a ne instala la hotel-Palatul Parlamentului, Catedrala Mântuirii Neamului, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și stadionul „Giulești”. După multe ore am ajuns în București, iar la stânga sau la dreapta noastră se înșirau clădiri sau construcții impunătoare. Microbuzul nostru s-a transformat într-o sală de clasă fără pereți. Lecția de geografie, istorie, arhitectură și educație civică se desfășura chiar în fața ochilor noștri. Am trecut în revistă Academia  Tehnică Militară Ferdinand I, Arcul de Triumf, Facultatea de Drept, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, sediul Guvernului, parcurile Cișmigiu și Regele Mihai (fostul Herăstrău), adevărate oaze de verdeață în mijlocul Bucureștiului. Niciun manual nu poate înlocui emoția unui copil care vede pentru prima dată Arcul de Triumf sau silueta impunătoare a Palatului Parlamentului. În acele clipe, Bucureștiul nu era doar capitala României, ci o lecție vie despre istorie, cultură și identitate. Dacă pentru noi, profesorii, aceste locuri sunt oarecum cunoscute, prin ochii elevilor le-am redescoperit altfel. Entuziasmul lor ne-a amintit cât de prețioasă este bucuria primei întâlniri cu un loc nou și cât de mult poate însemna o astfel de experiență în formarea unui copil.

Spre seară am ajuns la mult așteptatul hotel, unde ne-am cazat și am fost invitați la masă, apoi am participat la ședința de organizare. Am aflat programul, amplu de altfel, pentru a doua zi: amenajarea standurilor, expoziție și vizitare, prezentarea proiectelor, debate, proiecții de filme cu temă ecologică, spectacol de teatru (protagoniștii fiind chiar elevii liceului nostru). Noaptea nu cred că Moș Ene a venit pe la genele tuturor…Dar a doua zi eram pregătiți și cu zâmbetul pe buze, așa cum le stă bine unor tineri plini de entuziasm.

După pregătirea în detaliu a standurilor, elevii noștri au schimbat idei și s-au împrietenit  cu ceilalți colegi de la școlile participante, în număr de 8, cu tot cu școala noastră. Au fost date și mici interviuri, elevii fiind foarte degajați și efervescenți, ca niște mici vedete. Proiectul „EcoSTARt With the Future in Mind” a constat în realizarea unui musical original cu tematică ecologică „Vocea Pământului”. Elevii Liceului „Mihail Sadoveanu” Borca nu s-au limitat la interpretarea unui spectacol, ci au fost chiar creatorii lui. Au scris versurile, au construit dialogurile personajelor și au compus cântecele care au însoțit povestea despre lupta dintre natură și poluare. Personaje simbolice precum Terrania, Darron, Lirya, Aeris și antagonistul Toxis au transmis, într-o manieră artistică și accesibilă, un mesaj puternic: echilibrul naturii depinde de fiecare dintre noi, iar schimbarea începe prin responsabilitate și colaborare. „Dacă unul cade, toți vom cădea, dar dacă suntem împreună, lumea va trăi” mi se pare o frază cu o încărcătură foarte mare, care subliniază perfect ideea proiectului. Micii actori pe scenă au fost încadrați de picturile realizare de ei, pe probleme de mediu („Pământul în lanțuri” mi-a atras atenția în mod deosebit), unul dintre ele a avut și un cumpărător. Foarte bine aleasă a fost și coloana sonoră, melodia „Earth Song” a inegalabilului Michael Jackson. Au mai fost expuse câteva produse locale bio.

Am fost impresionată și de lucrările și proiectele de la celelalte școli, menționând Școala Gimnazială Topalu-Constanța cu proiectul „From Raindrop to a Teadrop” (infuzie de ceaiuri de sunătoare, izmă, mușețel tei, coada șoricelului, eu fiind o mare consumatoare de ceai),Școala Gimnazială Mihăilești-Buzău cu al lor podcast -„Vocea Verde” (idee de ce nu și pentru liceul nostru, în curând o să avem  un post de radio) sau Școala Gimnazială „Podenii-Noi” Prahova cu sacoșe din materiale reciclabile.

În partea a doua a fost sesiunea de debate, dezbateri pe tema combaterii schimbărilor climatice.. Organizați în echipe Pro și Contra, elevii au fost provocați să argumenteze dacă schimbarea poate fi realizată mai eficient prin acțiunea individuală sau prin implicarea unui grup. Deși au avut opinii diferite, participanții au învățat că într-o dezbatere nu există adversari, ci idei care merită ascultate și analizate. Activitatea a încurajat exprimarea liberă, gândirea critică, respectul față de opiniile celorlalți și capacitatea de a susține un punct de vedere prin argumente bine construite. În mod simbolic, concluzia dezbaterii s-a regăsit și în mesajul musicalului creat de elevii noștri. Dacă pe scenă personajele descopereau că echilibrul lumii poate fi salvat doar prin unirea forțelor, în cadrul dezbaterilor am înțeles că și în viața reală schimbările importante se construiesc prin colaborare, dialog și implicare.

La întoarcerea spre casă, în bagajele noastre nu se aflau doar fotografii și suveniruri, ci și amintirea unor zile în care am învățat că educația poate însemna emoție, creativitate și implicare. Musicalul creat de elevii noștri nu s-a încheiat odată cu coborârea cortinei. Mesajul lui continuă să răsune în fiecare dintre noi: „Haideți cu noi, lumea s-o schimbăm!”. Pentru că un viitor mai verde începe întotdeauna cu un prim pas, iar acel pas îl putem face împreună.

Bibl. Despina GHEORGHIU

Articolul Educația dincolo de sala de clasă-trei zile care ne-au transformat starea de a fi apare prima dată în Ecoul muntilor.