MEȘTEȘUGUL TRADIȚIONAL AL ȚESUTULUI ÎN MĂNĂSTIREA AGAPIA

De peste două veacuri, meşteşugul ţeserii covoarelor este o activitate curentă în Mănăstirea Agapia, meșteșug păstrat cu sfințenie și transmis din generaţie în generaţie. Chiar de la început, covoarele țesute de maicile de la Agapia s-au remarcat prin culorile lor vii, prin imprimeurile florale deosebite și geometrice sau de alt tip, care par să se asorteze perfect oriunde le pui.

Într-un aşa loc plin de urme ale trecutului, şi ţesutul covoarelor are la Agapia, o istorie lungă. Meşteşugul s-a împământenit aici prin hrisovul domnitorului Alexandru Moruzzi, de la 1803. În acel an, Mănăstirea Agapia se transforma din mănăstire de călugări în mănăstire de maici. Hrisovul a stabilit ca odată ce maicile s-au instalat aici să se înfiinţeze câteva ateliere cu meserii specific feminine: ţesutul de covoare, tricotajele și broderia artistică. În anul 1804 au fost oficial fondate atelierele de covoare, broderii şi ţesătorie de stofă (stofe din şiac gros, pentru hainele de biserică şi stofe foarte fine, din fir de lână amestecat cu borangic, pentru camilafcele pe care maicile le îmbracă la slujbă.

Din păcate, în anul 1903, mănăstirea a suferit un incendiu foarte puternic, incinta a fost arsă şi devastată, iar atelierele au fost mutate într-o clădire ce exista la poarta aşezământului, pe amplasamentul actualului seminar teologic. Acea clădire fusese construită de prinţesa Raluca Sturza şi a găzduit atelierele până în 1910, an în care mitropolitul Pimen al Moldovei a sprijinit mănăstirea pentru a-şi restaura aripa nordică a incintei, cea în care au fost mutate atelierele, unde se află şi astăzi.

La începutul secolului trecut, ca şi în zilele noastre, covoarele ţesute la Agapia se remarcau prin frumuseţe şi trăinicie. Nu-i de mirare că între anii 1911 şi 1937, măicuţele au prezentat lucrul mâinilor lor în mai multe expoziţii din ţară şi din străinătate, unde au fost apreciate pe măsura măiestriei lor. Între timp, la mănăstire luase fiinţă şi o şcoală de meserii, unde maicile învăţau cum să ţeasă.

În 1950, din ordinul guvernului a fost înfiinţată o secţie pentru export, numită Româno-Export, iar ateliere Mănăstirii Agapia au fost organizate sub forma unei cooperative numite „Arta monahală”, în care 250 de maici lucrau covoare, tricotaje şi broderii.

În 1959, regimul comunist a obligat Mitropolia Moldovei să desfiinţeze toate atelierele din mănăstiri, pentru ca să poată cere apoi plecarea tineretului din mănăstiri, pe motiv că nu are o meserie de întreţinere. Ateliere au fost redeschise abia în 1970, prin grija şi oblăduirea mitropolitului Iustin Moisescu și funcționează până în zilele noastre.

Odinioară, printre materiile prime folosite se numărau atât inul și cânepa, dar mai ales lâna, care, odată tunsă de pe oi era toarsă și apoi colorată, până se ajungea la firul bun pentru lucrul în război. Firele toarse de lână erau folosite fie în coloritul lor natural, fie vopsite..Vopseaua se obținea din diferite plante și deoarece adesea plantele adunate la un cules nu erau întotdeauna suficiente pentru a vopsi toate firele, se aștepta până la un alt cules pentru a continua colorarea lânei. Această vopsire succesivă oferea de fiecare dată alte tonuri firelor, iar obiectele realizate din fire astfel colorate căpătau un farmec aparte. Pentru colorarea țesăturilor se foloseau plante precum menta (verde), urzica (culoarea neagră), coji de zarzăr și nuc (maro), vine de salcie (vișiniu închis), coji de vișin si de dud (vernil), rădăcina de păducel (albastru închis), nalbă (gri deschis), foi de ceapă și ciuboțică (galben și crem), crin (violet), sunătoare (culoarea nisipului), coji de ceapă roșie (roșu).

În afară de chipurile maicilor, în prezent în atelierul de ţesut covoare al Mănăstirii Agapia nimic nu pare să se fi schimbat de două veacuri. Pe băncile mici, în faţa războiului uriaş, mâinile maicilor aleargă aşezând precis ici şi colo fire colorate intens. Mişcările sunt scurte şi peste tot domnește o linişte dulce, doar fâşâitul firelor şi zgomotul bătătoarelor cu care sunt statornicite în covor îţi amintesc, din când în când, că te afli într-un atelier de ţesut. O împărăţie de culori domneşte pretutindeni.

În atelierul harnicelor măicuţe de la Agapia, iarna se lucrează cel mai intens. Atunci se adună toate de pe la celelalte munci, iar până în primăvară, zi de zi, stând pe băncuţele joase, fac artă cu mâinile lor. Se lucrează pentru comenzi din ţară şi, uneori, chiar din străinătate. Covoarele sunt ţesute după câteva modele clasice: modelul moldovenesc, modelul oltenesc şi modele naţionale stilizate. Urzeala este din bumbac, iar firul folosit este din lână naturală, ce provine de la oile mănăstirii. Dar nimic din tehnica sau modelul utilizat n-ar spune mare lucru, dacă în acest frumos meşteşug n-ar interveni imaginaţia, gingăşia şi simţul frumosului ale celor care lucrează aceste splendide covoare.

Armonia culorilor, acurateţea ansamblului, calitatea ţesăturii, dar mai ales franjurii, lucraţi de mână, sunt cele mai de preţ semne că ceea ce le iese măicuţelor din mâini sunt cu adevărat opere de artă, de multe ori ele fiind numite pe bună dreptate „pictorițele în fire de lână de la Agapia”.

Pr. Anisiea Gheorghiță