De peste două veacuri, meşteşugul ţeserii covoarelor este o activitate curentă în Mănăstirea Agapia, meșteșug păstrat cu sfințenie și transmis din generaţie în generaţie. Chiar de la început, covoarele țesute de maicile de la Agapia s-au remarcat prin culorile lor vii, prin imprimeurile florale deosebite și geometrice sau de alt tip, care par să se asorteze perfect oriunde le pui.
Într-un aşa loc plin de urme ale trecutului, şi ţesutul covoarelor are la Agapia, o istorie lungă. Meşteşugul s-a împământenit aici prin hrisovul domnitorului Alexandru Moruzzi, de la 1803. În acel an, Mănăstirea Agapia se transforma din mănăstire de călugări în mănăstire de maici. Hrisovul a stabilit ca odată ce maicile s-au instalat aici să se înfiinţeze câteva ateliere cu meserii specific feminine: ţesutul de covoare, tricotajele și broderia artistică. În anul 1804 au fost oficial fondate atelierele de covoare, broderii şi ţesătorie de stofă (stofe din şiac gros, pentru hainele de biserică şi stofe foarte fine, din fir de lână amestecat cu borangic, pentru camilafcele pe care maicile le îmbracă la slujbă.
Din păcate, în anul 1903, mănăstirea a suferit un incendiu foarte puternic, incinta a fost arsă şi devastată, iar atelierele au fost mutate într-o clădire ce exista la poarta aşezământului, pe amplasamentul actualului seminar teologic. Acea clădire fusese construită de prinţesa Raluca Sturza şi a găzduit atelierele până în 1910, an în care mitropolitul Pimen al Moldovei a sprijinit mănăstirea pentru a-şi restaura aripa nordică a incintei, cea în care au fost mutate atelierele, unde se află şi astăzi.
În 1950, din ordinul guvernului a fost înfiinţată o secţie pentru export, numită Româno-Export, iar ateliere Mănăstirii Agapia au fost organizate sub forma unei cooperative numite „Arta monahală”, în care 250 de maici lucrau covoare, tricotaje şi broderii.
În 1959, regimul comunist a obligat Mitropolia Moldovei să desfiinţeze toate atelierele din mănăstiri, pentru ca să poată cere apoi plecarea tineretului din mănăstiri, pe motiv că nu are o meserie de întreţinere. Ateliere au fost redeschise abia în 1970, prin grija şi oblăduirea mitropolitului Iustin Moisescu și funcționează până în zilele noastre.
În afară de chipurile maicilor, în prezent în atelierul de ţesut covoare al Mănăstirii Agapia nimic nu pare să se fi schimbat de două veacuri. Pe băncile mici, în faţa războiului uriaş, mâinile maicilor aleargă aşezând precis ici şi colo fire colorate intens. Mişcările sunt scurte şi peste tot domnește o linişte dulce, doar fâşâitul firelor şi zgomotul bătătoarelor cu care sunt statornicite în covor îţi amintesc, din când în când, că te afli într-un atelier de ţesut. O împărăţie de culori domneşte pretutindeni.
Armonia culorilor, acurateţea ansamblului, calitatea ţesăturii, dar mai ales franjurii, lucraţi de mână, sunt cele mai de preţ semne că ceea ce le iese măicuţelor din mâini sunt cu adevărat opere de artă, de multe ori ele fiind numite pe bună dreptate „pictorițele în fire de lână de la Agapia”.
Pr. Anisiea Gheorghiță