Dimineaţă mohorâtă de toamnă. Sâmbătă, 14 Septembrie 2024.
Plouă cu găleata! Ştergătoarele de parbriz abia fac faţă! Drumul este anevoios. Mai zicem un ,,Doamne-ajută Cruce Sfântă nu ne potopii de tot” şi încercăm să înaintăm. La o bucată de drum ploaia s-a mai potolit. Ajungem, într-un sfârşit, în faţa Bisericiii Ortodoxe „Înălţarea Domnului” din Voineşti, Covasna. Mulţumescu-ţi Ţie Doamne!
Nu pot şti ce era în sufletul organizatorilor dar îmi pot imagina…
Formaţiile participante erau în aşteptare, fiecare în mijloacele de transport ori pe sub umbrele, aşteptând.
În festival au participat 16 ansambluri de dansuri, 3 coruri şi 21 de interpreţi de pe tot cuprinsul ţării şi chiar din Republica Moldova. Impresionant!
Invitaţii, Cornelia şi Lupu Rednic, au făcut un spectacol de zile mari! Am cântat, cu toţii, împreună cu ei la urmă şi tot împreună am jucat horele în jurul focului de tabără care a încheiat prima, din cele două zile, de festival.
Tehnica de sunet şi meseriaşii de la acest segment merită nota 100*.
Despre organizare,în întregime, n-am cuvinte!
Totul a fost la superlativ: zâmbete şi vorbe bune! Să tot petreci cu-aşa lume!
Se vedea, cât-de- colo, că oamenii au lucrat în echipă şi în număr mare, la tot ceea ce înseamnă pregătire unui asemenea eveniment: Cort de prim ajutor la vedere, pompieri, jandarmi, oameni de ordine îmbrăcaţi cu tricouri inscripţionate şi cu ecusoane, încât oricând, dacă aveai o întrebare, ştiai unde să te adresezi etc.
Perimetrul zonei era mărginit de nişte ,,bulumaci” groşi din lemn de vreun metru şi douăzeci cm înălţime, groşi de vre-o 20 cm, scobiţi în partea de sus dintr-o parte în alta, în care ardeau nişte flăcări de parcă zânele puseseră acolo mii de licurici.
Focul de tabără trona în mijloc, împrăştiind limbi de foc de parcă erau cine ştie câţi balauri prinşi în jocul zânelor, desenând pe negrul nopţii tot felul de forme roşiatice. Milioane de steluţe de foc împrăştiindu-se de pe pământ, păreau că vor să se înlănţuie într-o horă cu stelele din cer…
Ziua de duminică a fost la fel de frumoasă, poate mai frumoasă, pentru că ne-am bucurat şi de parada portului.
Noi, participanţii în festival, am fost trataţi aşa cum o faci cu fraţii tăi iar, la despărţire, nu am plecat cu mâna goală. Am primit fiecare câte o păpuşă de caş, o „bătruţă” de pălincă şi un colac răsucit, să avem merinde de drum iar în afară de diploma de participare pe format de hârtie, am căpătat, fiecare dintre noi, câte o diplomă inedită, personalizată prin pirogravură, pe o bucată de scândură,( de fag ori de stejar? Că nu mi-am dat seama dar, de estenţă tare că e destul de grea). Foarte ingenioasă ideea!
Dincolo de toate, am avut surpriza să-mi întâlnesc foşti consăteni, pe care nu i-am mai văzut de peste 40 de ani, care fiind veniţi la băi în Covasna au venit să se bucure de acest extraordinar eveniment; iată bucurii provocate colateral. Mulţumim!
Duminica amurgea. Publicul era istovit de aşa îndelungată şi „dulce oboseală”. Bateriile le erau, de acum, încărcate la maxim, cu energie pozitivă, aşa încât oamenii s-au pornit, cătinel dar foarte bine-dispuşi, spre casele lor.
Mulţi din public ne salutau pe cale spunând: ,,Vă aşteptăm şi la anul, dacă ne-o ţine Dumnezeu cu pace!” – acesta, pentru noi, era premiul cel mare! Am plăcut oamenilor din faţa scenei! Mulţumim Doamne că ne-ai ajutat să ne îndeplinim şi de data asta rostul şi ,,nu ne-am făcut neamu’ de râs”!
Vă mulţumim, dragilor, pentru toată osteneala şi dragostea voastră frăţească!
Am agonisit amintiri frumoase, pentru anii de la urmă, când paşii ni se vor îngreuna şi n-om mai putea lua drumu-n picioare şi doba-n spate… ce-o vrea Dumnezeu! Dar, dacă El, ne-a îngădui şi-om fi sănătoşi şi ne-oţi mai chema, cu mare drag vom mai veni. Doamne-ajută!
Tulgheş, 17.Septembrie, 2024.
Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu protejat UNESCO din anul 2021