„Eu să nu fi ştiut a citi, de mult aş fi înnebunit, câte am avut pe capul meu”.
(Ion Creangă)
Mă întreb uneori cum ar fi arătat viața mea dacă nu aș fi pornit încă din copilărie pe drumul fabulos al ficțiunii. Dacă nu aș fi învățat tot ce știu din cărțile pe care le-am citit, dacă nu mi-aș regăsi și acum, în puținele clipe de răgaz pe care le cer vieții, liniștea și echilibrul prin lectură.
Cu întrebarea De ce să (mai) citesc? mă întâlnesc des în activitatea didactică, în condițiile în care elevii mei sunt conștienți că –dacă vrei să ai acces la informație, de orice tip, spațiul virtual este extrem de consistent și, totodată, cere prea puțin efort să ajungi la informație. De ce, atunci, să mai citim, de ce să mai spunem/să ascultăm povești?
Argumentele și le găsește fiecare, întorcându-se la perioada copilăriei, când existența noastră se deschide miraculos în orizontul ficțiunii. Primele povești spuse de mama, emoțiile pe care orice copil le trăiește atunci când personajul său preferat iese la liman, din indiferent ce probă, diversitatea tipologiilor și a situațiilor, confruntarea cu limitele de tot felul, toate devin ocazii de a învăța că lumea există și dincolo de reperele fizice ale spațiului familiar fiecăruia dintre noi.
În școală, contactul cu textul literar ne apropie, de fapt, de o variantă înaltă de utilizare a limbajului, care actualizează toate posibilitățile sale stilistice. Suport al dezvoltării unor competențe, literatura ne învață (prin lectură repetată, orientată) despre lume și despre noi înșine, ne pune în contact cu departele nostru (adică cu o varietate de viziuni despre lume), ne ghidează către exprimarea sentimentelor și a emoțiilor. În plus, ne place sau nu să o recunoaștem, lectura din autorii canonici – recomandați de programă, pune temeliile unei culturi solide, clasice, trasează punți între trecut și prezent (cu avertismentul că istoria se poate repeta), ne dezvăluie că esența condiției umane rămâne, cumva, neschimbată.
Se pare că literația este una dintre competențele-cheie ale viitorului: conform Forbes, profesional, în următorii 10 ani, vor avea prioritate următoarele skilluri (deprinderi): Digital Literacy, Data Literacy, CriticalThinking, Emotional Intelligence, Creativity, Collaboration, Flexibility, Leadership Skills, Time Management, Curiosity and Continuous Learning. Să știi să citești (adică să înveți diverse limbaje de decodare), să ai gândire critică, inteligență emoțională, creativitate, să fii flexibil și să-ți asumi inițiative (identificând propriile nevoi, dar și cu ce poți contribui în comunitate), să te poți organiza (stabilindu-ți obiective, găsind resursele necesare pentru a le îndeplini), să ai curiozitatea șidisponibilitate pentru învățare continuă, iată tot atâtea componente pe care actul lecturii le implică, abilități pe care contactul cu literatura, ca sursa permanentă de învățare, le dezvoltă.
În absența acestora și raportat la una dintre cele mai scăzute piețe de carte din Europa (conform analiștilor, Bulgaria și România au procente de 11,6, respectiv 12,6%, pe când ţările occidentale, precum Germania, Spania, Belgia şi Olanda au cote de peste 140, ajungând până la nivelul de 197,2 în cazul Luxemburgului), situație explicată prin multiple cauze (slabă putere de cumpărare, inexistența unui sistem național de distribuție a cărților, incapacitatea sistemului de învățământ de a stimula interesul, lipsa unor programe educative în domeniu), se creează ceea ce societatea recunoaște tot mai mult în existența analfabetismului funcțional.
Să concluzionăm că din calitatea lecturilor vine mulțumirea în viața de adult? Că, rămânând un cititor fidel, e posibil să nu mai avem nevoie de altfel de răspunsuri? În sprijinul acestei idei vine o constatare făcută de Oana Moraru, expert în educație și pareting: ,,Succesul școlar este legat, în multe studii, de obiceiul individual de a citi, iar acesta din urmă are, conform cercetărilor, un impact hotărâtor în dezvoltarea raționamentelor, a flexibilității și adaptabilității mentale. Nu cred că există ceva mai important decât lectura în realizarea aceasta interioară și exterioară. Cititul reconfigurează mintea, transformând-o permanent într-o hartă care câștigă noi și noi dimensiuni. Se desfășoară în noi, în timp ce citim, toată fenomenologia cosmosului: se nasc stele, se formează nebuloase, se rotesc sisteme solare de tot felul, se extind la nesfârșit galaxii, se produc ciocniri de corpuri incandescente, necesare extincții de planete vechi și căderi de comete strălucitoare. Cred că mintea citită este mai spectaculoasă decât universul în sine. E o forță vie, care are mereu și mereu capacitatea de a dărui viață și vitalitate în jur, care creează și reordonează lumi.ˮ (Copilul tău citește)
Ecaterina CARAZĂ
