Cu siguranță toată lumea cunoaște și recunoaște calitatea excepțională oratorică, de mare povestitor, a îndrăgitului scriitor Ion Creangă, cel care și-a exercitat cu dăruire și meseria de dascăl. Acest aspect este subliniat și prin apariția poveștii „Capra cu trei iezi”, care se adresează prin rolul său moralizator, educativ, atât celor mici, cât și celor mari. Nu întâmplător, la vârsta școlară mică, textul este abordat cu elevii, respectiv preșcolarii, în cadrul activităților instructiv-educative. Povestea ilustrează drama unei mame a cărei copii au fost prăpădiți de un lup, primit în casă de cei mai mari și mai neascultători dintre copii. Singurul ied care a supraviețuit este cel mai mic și cel care nu a ieșit din cuvântul mamei, ca ulterior să o ajute pe aceasta să-și răzbune copilașii, respectiv frățiorii, ducând la un deznodământ în care lupul este păcălit (învins cu propriile arme), ars de viu și ucis cu pietre.
Toată acțiunea este pusă pe seama animalelor pentru a trezi empatia și simpatia tuturor, sau repulsia față de personajele negative, periculoase precum lupul, însă similitudinile sunt foarte clar evidențiate de către povestitor și înțelese, deduse relativ ușor de către elevi.
Clasa de elevi este o familie pentru fiecare individ ce este integrat în colectiv, iar profesorului-manager îi revine rolul coordonatorului, este responsabil de modul în care evoluează toată situația, poartă pe umerii săi evoluția și demersul fiecărui individ în parte. În viața reală, în toate colectivele de elevi, ca și în poveste, se găsesc, se evidențiază unii ce sunt dispuși spre a încălca reguli stabilite cu precizie, elevi naivi ce se ghidează după hazard, aparențe și omit cu bună știință, din superficialitate esența, ceea ce este cu adevărat important.
Profesorul devotat, precum mama-capră, oferă sfaturi elevilor săi, îi povățuiește apelând la bunele practici, își ia măsuri de siguranță și precauție, caută să protejeze elevii și să-i îndrume, le oferă informații și odată cu ele frânturi de suflet, se dedică și implică total în actul instructiv- educativ, ca un adevărat părinte, însă inefabilul este cel care permanent reușește să se producă și să surprindă, iar în unele cazuri, total neplăcut. Aspectul este perpetuat din generație în generație și transpus din poveste în realitate și invers.
Această situație dilematică sau problematizare (o putem numi așa în cadrul unei secvențe de lecție) aduce pe buzele tuturor întrebări gen: Unde s-a greșit? Ce nu a funcționat? Unde este veriga slabă?
De multe ori realitatea și ficțiunea fuzionează, se suprapun, iar viața bate povestea. Ce nu putem înțelege la vârste fragede este un aspect deosebit de important de care în viață trebuie să ținem cont ca să evităm să învățăm pe propria piele: sfaturile provenite de la cei cu experiență cărora cu adevărat le pasă de noi, nu trebuie să le neglijăm. Dacă iezii mai mari ar fi ascultat cuvântul mamei, poate că situația ar fi fost alta, însă ipotezele nu-și au locul pentru că trebuie permanent, mai ales în actul educativ, să ne raportăm la situația existentă, obiectivă, în cazul de față la răul înfăptuit și ulterior răzbunat de către mama capră și iedul cel mic, personaje ce reprezintă substitutele celor care lucrează și veghează permanent în slujba binelui, așa cum sunt profesorii dedicați meseriei și elevii conștiincioși, perseverenți, care își urmăresc permanent cu multă consecvență obiectivele clar stabilite, iar în final, au parte de satisfacția muncii proprii încununate de succes.
Deznodământul aduce un echilibru prin răzbunarea și pedepsirea lupului prădător de către mama capră, dar nu elimină durerea pricinuită de lipsa iezilor, durere ce rămâne ca o pecete cu care se vor obișnui să-și continue viața capra și iedul cel mic, ce s-a dovedit a fi superior fraților săi prin modul înțelept de a acționa. Dacă ar fi să ne raportăm în plan similar la clasa de elevi, putem deduce clar că profesorul-manager poate găsi prin muncă și în colaborare cu elevii silitori, alternative potrivite pentru toate situațiile, chiar și pentru cele dificile și imprevizibile, poate remedia anumite erori, umple lacune, exclude, îndepărta carențe, poate transforma eșecul în succes, dar nu-l poate anula și nu poate ajuta pe cine nu-și dorește ajutorul său.
Câtă energie și cât efort am scuti, dacă ne-am raporta permanent cuviincios la toate sarcinile pe care le avem de îndeplinit, acționând asemeni iedului cel mic și dacă am respecta cu sfințenie toate sfaturile, observațiile și bunele intenții izvorâte din tumultul sufletului cadrului didactic ce-și povățuiește pe toți elevii deopotrivă, fără preferințe, așa cum doar o mamă își poate sfătui proprii copii.
Putem afirma faptul că personajele, precum cele conturate de către Ion Creangă în povestea „Capra cu trei iezi”, pot fi privite și valorificate pe linia lor de model, cititorul având menirea de a distinge binele de rău, aparența de esență, superficialitatea de consistența vieții întâlnite zi de zi.
Mihaela APETROEI
