Trăim zile când avem impresia că le știm pe toate. Sau, dacă nu le știm, răspunsurile se află la un click distanță. Nu putem spune că suntem specialiști, dar păreri avem despre orice și acestea sunt cu atât mai întemeiate cu cât cineva sau ceva de pe internet ni le confirmă.
Aș spune, clar, că ne aflăm într-un pericol – nu numai în calitate de consumatori (fără gust critic, fără abilitatea de a discerne între real și fals), cât și prin amprenta digitală pe o care o lăsăm în spațiul virtual, prin ceea ce căutăm, shareuim, redactăm, interpretăm.
Mult timp am crezut că e mai sănătos să fiu un cetățean neinformat, decât unul dezinformat. Din bula mea, ca formă de apărare, am considerat că merită interes doar ceea ce are cumva un impact în realitate, care se manifestă prin acțiune și poate influența, în mod hotărâtor mersul lucrurilor. Ca în proverbul Pomul după roade se cunoaște. Mi-am dat seama, și e musai să menționez rolul unui curs la care am participat, recent, organizat de Centrul de Jurnalism Independent, că până și capacitatea mea de a filtra realitatea și informațiile, care vin la mine, cu extrem de multă prudență, poate fi afectată de aparentul dezinteres pentru viața cetății, că risc să devin inactuală, prin preocupările mele, că pot trăi aceeași confuzie a Cetățeanului turmentat, neștiind cu cine să votez.
Mai mult, asemenea fumătorilor pasivi, am căpătat conștiința că, indiferent de vârstă, consumăm media mult mai mult decât ne-am imagina. Dacă facem bilanțul unei zile, contabilizând de câte ori ne-am verificat telefonul, cât timp am privit la televizor, ce reclame, anunțuri, afișe am vizionat sau citit, cât timp am petrecut în mediul online pentru cumpărături sau cu scopul de a afla noutățile, dar mai ales întrebându-ne care a fost calitatea informației primite, e posibil să fim surprinși că „ecranele” fac parte din viața noastră mai mult decât ne-am dori și că ne influențează în mod hotărâtor alegerile.
Ce e de făcut, în asemenea situație, când pare că întreaga viața s-a mutat pe internet? E clar, nu-i putem nega beneficiile și nici să ne ținem complet la distanță. Dar putem conștientiza că e nevoie de educație în acest sens și că depinde de noi să ne intereseze.
Ce înseamnă, de fapt, educație media? În primul rând, o doză de scepticism – verific informația în mai multe surse, confrunt perspectivele. Tot ce mă implică emoțional pun sub semnul întrebării. Primul scop al jurnalismului ar trebui să fie acela de a mă informa. Discern, așadar, între fapte și opinii. Caut informații suplimentare despre cine îmi livrează un material, deopotrivă și despre sursă. Mă duc către persoane abilitate, către specialiști. Țin mereu o distanță critică față de tot ce ajunge la mine, dintr-o sursă sau alta. Sunt atent cui acord credibilitate, cui fac vizualizări, pentru că și atenția mea e o formă de plată. Și, mai ales, nu contribui la dezinformare. Fake news-ul câștigă ușor teren, pentru că viteza cu care informația poate fi viralizată pe internet e aproape de necontrolat.
Dincolo de orice mesaj, e clar că se află o intenție. Interesul meu de consumator e să pot decoda cât mai real acest mesaj. Să fac deconstrucție, să pot diferenția adevărul de falsitate, persuasiunea, de propagandă sau de manipulare. Să-mi apăr dreptul de a fi informat corect și să încurajez jurnalismul independent. Să mă construiesc cu înțelepciune, selectând și interpretând cu pricepere tot ce înseamnă informație care vine la mine. Să dau Cezarului ce a al Cezarului, dar nimic mai mult… și, mai ales, să nu pierd contactul cu realitatea.
