Proiectul finanţat de Consiliul Judeţean Neamţ la care s-a adăugat o contribuţie proprie a Asociaţiei Pro Grinţieş se apropie de final. S-au făcut excursiile tematice, s-au pregătit materialele (scrise, fotografii, filmuleţe) şi s-a purces la realizarea celor două ediţii speciale ale revistelor „Ecoul Munţilor” (format de ziar) şi „Catharsis”.
Fotografiile sunt multe, s-au realizat articole de impresii de excursie, promovare obiective turistice, minuni ale naturii şi ale omului. Ne-am concentrat în special asupra ariilor protejate din judeţul Neamţ, dar am trecut munţii şi în Harghita şi în Suceava. S-au realizat interviuri, s-au făcut desene.
Mulţumim lui Ovidiu Stanciu, cunoscut artist plastic, lui Sergiu Ciocoiu, om de televiziune, lui Valentin Bălănescu, „un bolnav de jurnalism”, omului de carte Viorel Nicolau, ziaristului Alexandru Andrieş, cantautorului Marius Coşerariu, rapsodului popular Luţu Gabor-Plăieşu, rangerilor celor trei arii protejate, salvatorilor montani şi tuturor celor care şi-au făcut timp să stea de vorbă cu noi, să ne îndrume, să ne împărtăşească din tainele munţilor şi din activitatea lor.
Mulţumim şi redactorilor de la „Ecoul Munţilor” care au fost alături de micii jurnalişti. Ne-au fost alături profesori şi voluntari de la Grinţieş, Borca, Poiana Teiului, Bicaz, Târgu Neamţ, Crăcăoani, Bălţăteşti sau Agapia. tuturor le mulţumim şi să ne întâlnim cu bine la anul pe cărări de munte”


