Pribeag prin România Poiana Narciselor-Vârful Saca-Munții Rodnei

Luna mai, pe drept cuvânt denumită și “Luna Florilor” este luna cu o adevărată explozie florală, oriunde te-ai afla  în natură.

Omul caută să se delecteze cu imagini noi, cu adevărat demne pentru bucuria ochiului, dar nu numai.

Spre sfârșitul lunii mai și-nceputul lui iunie, pe masivul Saca, se desfășoară un adevărat covor floral al narciselor, care nu poate fi uitat de iubitorii de munte.

Anul acesta narcisele “s-au grăbit” de parcă erau și ele dornice să se întâlnească cu iubitorii de frumos.

După un drum contracronometru de trei ore și zece minute, am ajuns la granița dintre comunele Rodna și Șanț din Bistrița-Năsăud.

De la impunătoarea biserică a localnicilor, se face la stânga  pe Valea Vinului. N-am aflat încă, de ce, la baza unui munte, și-ntre munți există o astfel de denumire. Poate…data viitoare.

De aici există două intrări, spre versant, pe Valea Popii și Valea Vinului de “la galerie”. După o oră și jumătate, pe un traseu accesibil pentru toată lumea se deschide versantul sud-estic, mult căutat, mult adorat, doar în acest anotimp.

Pe, aproximativ 5 ha, pe o pantă accentuată, apar narcisele, în toată splendoarea lor. Nici nu știi pe unde să intri în mijlocul lor. Plin de lume. Este sfârșit de săptămână și turiștii au invadat, în adevăratul sens al cuvântului, marea de flori.

Am văzut chiar și ședințe foto, cu diverse ținute, probabil pentru publicitate.

Mai jos, înainte de-a intra printre narcise, un grup mai mărișor, de la Dej, s-a pus pe cântat… (odă pentru parfumul și frumusețea florilor di vârf de munte). Bravo lor!!!!!

Împreună cu colega de la educație fizică, ne-am așezat mai într-o margine, unde am poposit aproape o oră și nu ne mai dădeam duși, răpiți de acest peisaj. Dar întotdeauna nu ne mai ajunge timpul și-a fost necesar să ne retragem.

Trebuie să menționez că cele 5 hectare sunt înconjurate de afiniș și ierburi alpine pentru oițele bistrițenilor (sub lanul de flori și după culme se află două stâni). Zone narciselor este brăzdată de cărări transversale ceea ce ne-a fost dat să înțelegem că “după apusul florilor” se face simțită prezența oilor, ceea ce face ca arealul florilor să se restrângă. Nu este corect!!

Dacă acum patru ani am intrat numai în zona floricolă (ne-alungat o ploaie rece de primăvară) acum am vrut neapărat să urcăm pe culme, să vedem ce e “dincolo”.

Spre surprinderea noastră, de pe culme ni s-a prezentat ochilor mai bine de jumătate din lanțul  muntos al Munților Rodnei. De la dreapta la stânga am putut admira Vârfurile Roșu, Ineuț, Ineu, Gărgălăul, Laptelui, Galațului, Puzdrei…

Vârfurile semețe, legate prin șei și acoperite cu zăpadă, urmau unul după altul în toată splendoarea lor. Mai ceva ca în Elveția. Nu fabulez și nici nu mint. Puteți verifica foarte ușor și n-aveți nimic de pierdut.

Ascensiunea pe Vârful Saca, în acest anotimp este răsplătită din plin. Toți vizitatorii și-au promis să revină în anul următor, atrași de aceste imagini inedite, care nu pot fi uitate.

  Țin să precizez că poiana narciselor de aici  nu este unică. Mai putem aminti pe cea de lângă Beclean, cele din Harghita, Brașov, poalele Făgărașului, Parâng, Apuseni…

Aici este ceva aparte: o pantă apreciabilă plină de flori, care te așteaptă după un efort de o oră și jumătate, să-ți răsplătească osteneala.

Dinspre Moldova se poate ajunge și prin Pasul Rotunda, de la Cârlibaba sau prin Lunca Ilvei de la Dorna Candrenilor, pe drumuri neasfaltate. Din Tihuța eu am coborât până la Josenii Bârgăului, apoi spre dreapta, prin Sângeorz-Băi.

Un traseu mai lung… dar a meritat!!!

Mihai Panțiru