Noțiunea de biodiversitatea include la modul general miliardele de organisme vii unice care trăiesc pe Pământ, precum și modul cum interacționează între ele. Ansamblul lor reprezintă o componentă vitală a vieților noastre, dar începând cu ultimele doua secole se află sub o amenințare constantă. Principalele pericole asupra biodiversității sunt generate de despăduriri, monoculturi intensive, urbanizare, de exploatarea directă – cum ar fi vânătoarea și pescuitul excesiv, de schimbările climatice, de poluare și de speciile străine invazive. Astfel, prezervarea biodiversității devine o componentă principală a activității umane, cea ce ne duce la noțiunea de conservare.
Conservarea biodiversității devine esențială nu numai prin valoarea intrinsecă, dar și deoarece ne certifică existența aerului curat, a apei proaspete, a solurilor de calitate, in genere a unui mediu curat propice pentru activitățile umane. Ne ajută să luptăm împotriva schimbărilor climatice și să ne adaptăm la ele, contribuind, de asemenea, la reducerea impactului catastrofelor naturale. Prin urmare, declinul biodiversității are consecințe majore asupra societății umane.
In cadrul Parcului Național Ceahlău, activitățile de monitorizare și conservare a biodiversității îmbracă un cadrul legal sub forma Planului de Management care, conform O.U.G. 57 reprezintă „documentul care descrie și evaluează situația prezentă a ariei naturale protejate, definește obiectivele, precizează acțiunile de conservare necesare și reglementează activitățile care se pot desfășura pe teritoriul ariilor, în conformitate cu obiectivele de management“.
Fauna cuprinde 1286 de specii din care 1100 specii de nevertebrate și un număr de 320 specii de vertebrate, cu 30 de specii de mamifere (lup, urs, jder, cerb).
Vastitatea și reprezentativitatea biodiversității în zona Masivului Ceahlău a impus ca obiectiv declarat conservarea unui eșantion reprezentativ bio-geografic pentru munții României, concretizat prin instituirea Parcului Național Ceahlău, arie protejată de interes național. Alături de biodiversitate, regăsim şi valoarea spirituală a Ceahlăului, muntele sacru al românilor, valoare de patrimoniu care face, de asemenea, obiectul conservării și protejării de către Direcția de Administrare a Parcului Național Ceahlău.
Adrian CATRINOIU