sâmbătă, noiembrie 23
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

La 1 decembrie, 1995 a apărut primul număr al revistei Liceului ”Mihal Sadoveanu” Borca și al Fundației Scriitor „Aurel Dumitrașcu”, Biblioteca din Nord”. Inițiativa a aparținut directoarei de atunci a liceului, Maria Lungu. Aurel Dumitrașcu, în perioada sa de profesorat la Borca și-a dorit să înființeze o revistă a elevilor, dar nu a mai apucat să-și pună dorința în aplicare. Profesoara Maria Lungu a apelat la toate cadrele didactice să vină cu propuneri de articole, cu idei de scriere. Revista s-a numit „Biblioteca din Nord” după titlul unui volum de poezii al lui Aurel Dumitrașcu.

Primele numere au fost pline de stângăcii și de naivități. Un domn Lupu, ziarist la Iași, ne-a predat câteva lecții de scriere. Studierea manualului „Jurnalistică școlară” a profesoarei Luminița Grădinaru din Iași ne-a deschis o nouă perspectivă. Am înființat Clubul de jurnalism al liceului, unde liceenii au învățat să scrie „ca la carte”, unde s-au corectat greșeli, unde am învățat unii de la alții, ne-am documentat, am dezbătut idei, am filosofat, am întors știrile pe toate părțile, ca să putem discerne, să aflăm adevărul, adevăr mereu relativ, am râs, am devenit apropiați încât mereu i-am numit pe toți „copiii mei”.

„Biblioteca din Nord” asta e: o revistă în care comunicarea și comuniunea este mereu la cote maxime. Au publicat de-a lungul timpului sute de elevi, dar și oameni legați de Borca, precum diplomatul și profesorul Constantin Cojocaru-Țuiac, tenorul Teodor Ilincăi, actrița Camelia Paraschiv-Katai, farmacistul toxicolog Dumitru Nastasă, colonelul Petru Nastasă, prof. univ. dr. ing. Vasile Cojocaru-Filipiuc, scriitorul Adrian Alui Gheorghe, scriitorul Daniel Corbu, dr. ing Mihai Niculiță, prof.dr. Elena Preda, preoți din zonă, medici veterinari, psihologul liceului, cadre didactice. Revista este de tip caleidoscop, un mod de a-i conferi originalitate și de a cuprinde informații cât mai diverse.

Editorialul, evenimente culturale, religioase și istorice, aniversări, o rubrică de etnologie, pagina celor mici, rubrica de gramatică, sondajele de opinie, prezentări de carte, pledoariile pentru lectură, rubrica umor, eseuri, rubrica cenaclu, toate sunt scrise de jurnaliștii școlari. Și pentru că avem nevoie și de certitudinea că munca noastră nu este zadarnică, am avut surpriza să primim un articol de mulțumire din partea unei foste jurnaliste, Iustina Cârjă, acum content writer&editor la București. În timpul facultății de litere a făcut ce a învățat ea mai bine la liceu, jurnalism. Revista ”Bilblioteca din Nord” a fost premiată în mai multe rânduri la concursurile școlare de jurnalism. Câteva premii: în 2017 premiul al III-lea la etapa județeană, premiul I, în 2019, la același concurs, premiul I la Simpozionul Național Școala Modernă, în 2015. Important pentru noi este modul în care tinerii devin responsabili în redactarea textelor, exprimarea corectă și logică, sentimentul de apartenență pe care îl dezvoltă odată cu implicarea lor. Sper ca revista să aibă viață cât mai lungă, cu jurnaliști și cititori tot unul și unul!

Iolanda Lupescu

Share.

Leave A Reply