Hinduşii au observat, cu multe secole în urmă, că plantele sunt iubitoare de muzică; acordurile şi melodiile armonioase grăbesc substanţial dezvoltarea lor fizică şi sporesc mărimea, frumuseţea şi bogăţia în nectar ale florilor, dimensiunile şi procesele lor fiziologice sunt net diferite faţă de planta-martor, iar prezenţa muzicii le face mai rezistente la factorii climatici nefavorabili şi la dăunători. De-a lungul timpului s-au făcut pe toate meridianele numeroase cercetări, cu precădere în secolul trecut, asupra preferinţelor plantelor privind instrumentele, genul muzicii şi durata „audiţiei”, constatându-se că sunt favorizate în gradul cel mai înalt de muzică melodică, nestridentă şi nemonotonă. Experimentul cu muzică clasică şi muzică rock foarte ritmată este elocvent: plantele delectate cu muzică clasică (Beethoven, Schubert, Haydn ş.a) au crescut în direcţia aparatului emiţător, unele îmbrăţişându-l, iar cele supuse tratamentului sălbatic cu muzică rock au „fugit” de sursa de emisie. Rezultatul acestor cercetări şi-a găsit fructuoase aplicaţii în domeniul culturii plantelor, precum şi în creşterea animalelor. Contribuţia cercetărilor români în acest domeniu nu este deloc de neglijat, cu toate că lucrările lor, pentru a fi acreditate ştiinţific şi a vedea lumina tiparului epocii comuniste, trebuiau formulate conform canoanelor materialismului.
Numeroşi cercetători, rupând bariera prejudecăţilor şi fixismului, au reluat lucruri uimitoare, descoperindu-le plantelor atribute şi capacităţi ce par desprinse dintr-un roman ştiinţifico-fantastic: adaptibilitatea la cele mai ostile medii, mobilitate, simţuri şi sensibilităţi de mare activitate, frizând paranormalul, şi care au condus la concluzia că acestea au şi o componentă spirituală, părând adevărate entităţi conştiente. Multitudinea unor astfel de fenomene, situate dincolo de bariera vizibilului, face obiectul unor căutări febrile şi subiectul multor cărţi şi diverselor publicaţii atractive, dar şi de mare interes ştiinţific.
Mihai BULAI
