În anul 2000 s-a scos de sub tiparul de la „Vremea” din București o carte năvălitor de interesantă: „Represiune și rezistență în ținutul Neamțului” scrisă de către Neculai Popa după ani grei de închisoare. Sunt prezentate organizațiile de rezistență din județul Neamț, precum și confruntările pe care le-au avut cu Securitatea.
În deschiderea cărții aflăm o poezie scrisă de Radu Gyr „Imn Morților”:
„Morți sfinți în temniți și prigoane,
Morți sfinți în lupte și furtuni,
Noi ne-am făcut din voi icoane
Și vă purtăm pe frunți cununi…”
Poezie asupra căreia vă îndemnăm să reflectați câteva clipe!
Primul capitol se intitulează „Teroarea în lumea satelor” prin care autorul ne dezvăluie încrengătura de sentimente care-l învăluie după regăsirea libertății, schimbările pe care le-a găsit în vatra satului și balanța emoțiilor de care a fost privat ani în șir. Reîntoarcerea acasă a fost presărată de numeroase evenimente, a fost urmărit în continuare de Securitate, dar, mai mult decât atât, povestește momentele de teroare prin care unii săteni au fost supuși, unii plătind cu viața. Numeroasele nedreptăți, minciuni și răutatea fără margini a torționarilor, care existau în fiecare zonă a țării, creează cititorului vii emoții.
„Poporul român parcă ar fi blestemat ca, în timpuri grele, să apară în mijlocul lui destui trădători, nici județul Neamț nu a fost ferit de acest blestem și mulți dintre cei care și-au iubit țara și libertatea au căzut victime ale trădării și au plătit cu ani grei de închisoare sentimentele lor românești” (Neculai Popa).
Autorul ne relatează cum au fost arestați tineri şi bătrâni, împărțiți în trei loturi: primul lot compus din elevi și studenți de la Neamț la care s-a mai anexat și grupul „Avram Iancu” – majoritatea compus din elevi de la Liceul Comercial „Spiru Haret” din Piatra Neamț și „Lotul Răzleților”. Ultimul lot era compus numai din femei, toate acuzate și condamnate între 2-8 ani de detenție.
„Organizația frățiilor de arme” este titlul unui nou episod din istoria rezistenţei nemţene. Dl. Neculai Popa ne aduce la cunoștință că această organizație era de pe Valea Bistriței, de unde era Grigore Caraza și de chinurile la care acesta a fost supus. Organizația „Frontul Patriei” avea ca rază acțiune numai mediul rural. Conducătorul acestei oragnizații era un preot din Iași din comuna Brătești, Nicolae Filip, care ulterior se va extinde și-n alte zone.
Zguduitor este și capitolul „Gropile comune”, în care aflăm despre atrocitățile care s-au comis, despre miile de morți de care nimeni nu a mai avut curajul să vorbească: „Câinii și vulpile scoteau morții din gropi”. Anchetele, cercetările, mărturiile și o serie lungă de procese ne sunt prezentate în amănunt, iar puterea empatică a cititorului va retrăi clipe greu de imaginat. Un titlu care stârnește curiozitatea este „Mănăstirea Pângărați – fostă închisoare neoficială?”.
Îndemnul la lectură este din partea noastră evident, dar reflecția în sine și înțelegerea unor mecanisme colective ale trecutului nostru ne pot fi de ajutor în zidirea viitorului.
Roxana GABOR-TĂNASE
