S-a născut la data de 3 octombrie 1937, având ca părinţi pe Iacob şi Ioana Borşuc. Tata, muncitor forestier, iar mama casnică, au avut parte de trei băieţi, „Tanasă” fiind al doilea. Copilăria şi-a petrecut-o alături de părinţi şi fraţi, în Grinţieş.
A urmat cursurile Şcolii Primare Grinţieş, având ca dascăli pe Trofin Remică, Moglan Maria, Pintilie şi Ionescu, între anii 1945-1948. Tot la Grinţieş a făcut şi gimnaziul, clasele V-VII, între anii 1949-1951, fiind primii elevi, având ca directori pe Ionescu şi Popescu Laurenţiu. Din 1952 şi până în 1956 îl regăsim ca elev al Şcolii Pedagogice de Învăţători Piatra Neamţ, pe diploma dânsului fiind trecute calificările de învăţător şi instructor superior de pionieri.
A început activitatea profesională ca instructor de pionieri la Şcoala Grinţieş, din septembrie până în noiembrie 1956. Stagiul militar l-a satisfăcut din noiembrie 1956 până în octombrie 1959, ca transmisionist. Reîntors în Grinţieş este angajat ca profesor suplinitor de istorie.
Nu l-a mulţumit situaţia în care se afla, aşa că în 1963 se înscrie şi este admis ca student la fără frecvenţă, la Institutul de Istorie şi Geografie, 3 ani, Iaşi, pe care îl absolvă în anul 1966. Din 1966 şi până în 2000, când s-a pensionat, a predat, cu succes, elevilor din comună, istoria.
Ca urmare a meritelor avute pe plan profesional (şi nu numai), între anii 1977-1985 a fost numit director coordonator.
Domnul director Borşuc este mai modest atunci când vine vorba de realizări, însă, din ce am putut „scoate” de la domnia sa şi din ce îmi amintesc eu din acea perioada, când eram elev, pot creiona, cât de cât, acea perioadă.
– erau în jur de 520-530 de elevi în clasele I-X şi peste 30 de cadre didactice, ce îşi desfăşurau activitatea la structurile: Grinţieş Nr. 1, Grinţieş Nr. 2, Bradu Nr. 1 şi Bradu Nr. 2 ;
– funcţiona un internat-cantină cu 50-60 elevi, deoarece unii erau nevoiţi să facă naveta între 10 şi 20 km zilnic;
– a fost construit un atelier, unde elevii claselor a IX-a şi a X-a îşi însuşeau primele noţiuni în domeniul tâmplăriei şi mecanicii;
– cursuri de învăţământ fără frecvenţă au fost organizate între 1977-1979 cu aproape toţi localnicii ce nu şi-au putut continua studiile din cauza războiului sau a condiţiilor grele de după;
– cu nostalgie îşi aduce aminte de locurile I, II sau III luate, pe Regiunea Bacău, cu formaţia de dansuri, unde excela Ilie Buştihan, corul sau teatrul, unde maestru era regretatul învăţător Constantin Maftei;
– în anii 1981 şi 1982, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului îi recunoaşte meritele, acordându-i titlul de „Profesor evidenţiat”;
– era perioada când, pe lângă profesie trebuia să faci şi muncă voluntară: director de cămin, 7 ani, din 1960; au avut (şi şcoala) ca invitat pe marele poet Nichita Stănescu; n-a prea înţeles (ca suplinitor a predat şi agricultură, botanică) dacă acel cal al lui Nichita era măiastru sau albastru, însă l-a impresionat modul în care poetul a interacţionat cu „adunarea de la cămin”, fără a ţine cont de pregătire sau funcţii;
– a fost membru în mai multe comisii de admitere la liceu: „M. Sadoveanu” – Borca, „Ştefan cel Mare”– Tg. Neamţ, „Petru Rareş” (seral) – Piatra Neamţ;
– a contribuit alături de domnul Vasile Răşchitor, profesor de sport, apoi director, la extinderea şi amenajarea terenului de sport al şcolii;
– a fost membru PCR din 1960 şi propagandist pe toată Valea Muntelui, de la Izvorul Alb până la Borca. „Partidul era în toate (spunea dânsul). Nu aveai ce face. Dar îmi plăcea. Discutam tema o jumătate de oră, apoi o continuam în alte localuri. Era frumos!”;
– nu în ultimul rând trebuie menţionat faptul că, în timpul directoratului domniei sale, peste 90% din cadrele didactice, în activitate atunci, au obţinut calificativul Foarte bine la inspecţii şi, ca urmare, peste 70% din elevi au absolvit cu brio cursurile unor licee sau facultăţi cu renume.
Îmi amintesc că la o serbare de sfârşit de an, când eram învăţător la Şcoala Grinţieş Nr. 2, am avut onoarea şi bucuria de fi prezenţi şi doi foşti directori: domnul Borşuc şi domnul Ungureanu, fie iertat.
Acesta este profesorul şi directorul Tanasă Borşuc, aşa cum îi spun fii satului sau cei ce îl cunosc.
Ca familist, s-a căsătorit cu doamna Elena Crudu de profesie tehnician veterinar, de loc din Târpeşti (Petricani), vecină cu maestrul Popa, fie iertat. Au doi băieţi, Cristi şi Dragoş, ambii absolvenţi ai Institutului de Mine Petroşani şi o nepoată, Cristina-Carmina.
ILIE ALEXANDRU.
