Despre un om, Traian Stanciu, la 7 ani de la moartea sa

De la urcarea la stele a profesorului bicăjean Traian Stanciu s-au împlinit deja şapte ani şi familia şi cei apropiaţi i-au cinstit memoria în mica urbe de sub baraj. Alăturăm şi noi acest mic articol, o reluare a celui scris în 2016, contribuind astfel la neuitarea sa. Fiindcă o merită, fiindcă necunoscutul de lângã noi a cunoscut și a fost cunoscut de multe generații de elevi și de multe generații de pionieri pe care i-a condus în tabere sau în „Asaltul Carpaţilor“. A fost omul cunoscut de semenii săi, care veneau la el pentru un desen pe o firmã, pe o cruce, pentru a repara un ceas sau un aparat de fotografiat. Cunoscut de oamenii Bibliotecii Bicaz, unde poposea zilnic şi participa cu tot entuziasmul unei vârste la toate acțiunile culturale.

La realizarea volumului „Caietele orașului mării dintre munți”, lansat la 15 iunie 2016, a contribuit cu un studiu despre statuile lui Mihai Eminescu din întreaga lume, insistând, firesc, pe cea din fața bibliotecii. De altfel, ultimii săi ani, din punct de vedere cultural i-a dedicat Bibliotecii Bicaz. În 2011, a fost desenatorul volumelor dedicate celor 400 de ani de existență a oraşului, a banerelor, a pliantelor și mapelor. Era ilustratorul revistelor „Piatra Corbului” și „Revista Valea Muntelui”, publicând și articole de artă. A realizat apoi ilustrațiile (peste 100 de desene color) pentru antologia „Legende, mituri și povești la muntele Ceahlău” din 2013, sprijinind, de asemenea, ilustrația pentru manualul de istorie opțional „Legendă, istorie şi tradiţie în munţii Neamțului”, folosit în 11 școli de pe Valea Bistriței. În 2014, a ilustrat volumul „Ghidul excursiilor montane” apărut la Editura Universitară din București, iar în 2015 a început să deseneze pentru manualul „Noțiuni de geografie, ecologie și protecţia naturii” apărut în anul 2016 tot la Editura Universitară din Bucureşti. A realizat peste 50 de desene color, mai avea în lucru vreo 20 care să înfățișeze parcurile naturale nemțene…

S-a născut în decembrie 1941, în plin război mondial, cu o Românie ce lupta pe frontul de est împotriva Rusiei sovietice. Tatãl său a murit în război, nu a apucat să-și creascã copiii, o fată mai mare și băiatul abia apărut pe lume. I-a crescut însă mama lor, văduvă de război care nu s-a mai căsătorit, dedicându-se copiilor. A aflat peste ani că tatăl său nu se va mai întoarce niciodată şi a devenit mai retras, mai interiorizat, căci, după cum povestea, n-avea cine să-l apere, el nu putea zice la fel ca ceilalţi copii: „Las’ că vine tata şi vezi tu ce-ţi face el…!”

La început, viitorul profesor şi surorile sale au locuit într-o mansardă a Liceului de Fete Calistrat Hogaş prin grija naşei sale, doamna Popovici, până la naţionalizare. Traiul a fost greu, dar a fost în preajma unor oameni de seamă: Sidonia Hogaş, Panaite Popovici şi, nu în ultimul rând, a generalului Dumitru Coroamă, aflat însă în ultimele sale luni de viaţă. Alături de fiica generalului a început să deseneze, chiar generalul apreciindu-l, e drept că prin semne, nemaiputând vorbi. În cursurile primare şi apoi în cele gimnaziale s-a remarcat în domeniul artistic şi nu a mirat pe nimeni când a ajuns bursier la arte la Iaşi şi participarea cu succes la un concurs naţional de pictură i-a permis accederea la Universitatea din Iaşi, la secţia arte.

Un îndrăgostit de Ceahlău nu putea sta departe de munte, deşi fiind printre primii absolvenţi putea alege aproape orice loc din ţară. A ales o şcoală la poalele Ceahlăului, Tarcăul, o şcoală generală, dorind să înceapă cu cei mici iniţierea în tainele desenului. S-a implicat în acţiunile de atunci ale pionierilor şi era foarte mândru că împreună cu elevii din regiune a participat la „Asaltul Carpaţilor”, definind şi marcând traseele muntelui Ceahlău. A participat la multe dintre acţiunile CET Iacomi, în 2013, reprezentanţii grupului au fost la Bicaz la lansarea cărţii de legende cu desenele domniei sale ca să-l omagieze.

A fost un iscusit fotograf si mărturie stau albumele acestor acţiuni pioniereşti care ar trebui să stea la loc de cinste la biblioteca din Bicaz.

Fiii i-au moștenit talentul, Ovidiu Stanciu fiind un pictor și un caricaturist de mare valoare, care a rămas în memoria publicului prin participarea la „Cronica Cârcotașilor”, în perioada de început, iar Cezar lucrează în domeniul designului publicitar.

Bicazul i-a recunoscut meritele: a devenit „Cetăţean de Onoare”, într-o festivitate prilejuitã de zilele oraşului. Rămân în urma sa sute de desene, de picturi, schiţe şi crochiuri, sculpturi. Semnatarul acestor rânduri a fost beneficiarul talentului domnului profesor: desene pentru coperţi de cărţi, picturi pe lemn, schiţele miniaturale ale mănăstirilor şi schiturilor nemţene imortalizate în cărţi poştale, desenele pentru legende, peste 100 şi nu numai. Prima expoziţie care va avea loc la Muzeul de Istorie şi Etnografie din Grinţies îi va fi dedicată şi apoi vom pregăti o expoziţie itinerantă, prim loc ales fiind Biblioteca din Bicaz. Am pregătit 150 de desene ale domnului profesor – o mică dovadă de preţuire, de neuitare…

Daniel Dieaconu