Educatoarea Silvia Iliescu s-a născut la 11 ianuarie, 1935, în familia pădurarului Constantin (Costică) V. Ana , în satul Sabasa, comuna Borca. În familie au fost cinci băieți și două fete. Până la instalarea comunismului la Borca, la 1 ianuarie 1948, Constantin Ana a lucrat ca pădurar la Domeniul Coroanei, ca șef pază vânătoare și pescuit, apoi în cadrul Companiei Goetz. La Borca, după desființarea Domeniului Coroanei, a apărut organizația P.M.R., a cărei secretar era Vasile Vrânceanu, zis „Chiorul”. Toți cei care au lucrat în slujba familiei regale au căzut în dizgrație, împreună cu familiile lor. Vrânceanu a făcut plângere penală la Securitatea proaspăt înființată, împotriva lui Constantin Ana. Acesta locuia împreună cu soția Casandra la cantonul Bapșa. Când au venit securiștii, Costică Ana a fugit pe geam. Soția Casandra a fost lovită și fiind gravidă a pierdut copilul. La rugămintea soției, s-a predat, a fost arestat în vara anului 1948 și dus la Penitenciarul Iași. A fost eliberat, apoi din nou arestat. Ultimul loc de detenție a fost la Gherla, unde, spunea istoricul Alexandru Zub, atunci student, s-a purtat ca un tată cu cei închiși în celulă, oferindu-le exemplul personal de supraviețuire. Motivul arestării a fost „agitație împotriva formei de guvernământ a R. P. R.” Ca să i se piardă urma, trei ani de zile Costică Ana a fost fugar, familia neprimind niciun semn de la el. A suferit în felul acesta, nevrând să-și expună familia pericolelor și vinovăției imaginare.
Condamnarea a avut efecte dezastruoase asupra familiei: i s-a confiscat averea- 50 de oi, 4 ha pământ, vaci, cai, iar copiii au avut probleme cu înscrierea la școlile pe care voiau să le urmeze. Doar doi dintre copii au reușit să absolve școala normală, Aurel, ctitorul și directorul școlii Sabasa și Silvia, prima educatoare a comunei Borca . Elevă fiind la Școala Normală, Silvia, pe atunci Ana, se afla în autobuzul spre Piatra Neamț, împreună cu alți colegi. O Skoda neagră a barat drumul autobuzului, din ea au coborât fruntașii comuniști din Borca, au confiscat carnetele U.T.M. și i-au înspăimântat pe tineri. Oameni mici, neînsemnați și frustrați au dezlănțuit o prigoană împotriva tinerilor de pe Valea Bistrței în perioada 1950-1955. Colega de cameră și buna prietenă a Silviei Ana, Emilia P. a scris un denunț împotriva acesteia. Scrisoarea cu denunțul a fost ascunsă sub saltea, dar întâmplarea a făcut să fie găsită chiar de acuzată. Eliberat în 1962, în prima duminică după ce a ajuns acasă, la Căminul Cultural Borca a fost organizată o mare adunare populară, în care a fost prezentat fostul deținut politic Constantin Ana, ca un dușman al poporului și al clasei muncitoare. La această întâlnire a participat și nora lui Costică Ana, învățătoarea Aurica Ana. Aceasta a fost atmosfera de teroare și de spaimă în care a trăit Silvia Ana -Iliescu. Ea a fost singura din familie care a umblat din pușcărie în pușcărie să afle vești despre tatăl său. Era prevăzătoare, nevrând ca frații să fie observați și arestați. În 1959, ajutată de învățătoarea Ileana Olariu, care era rudă cu ministrul justiției de atunci, Gheorghe Diaconescu, a obținut o audiență. Trei erau motivele audienței: teama de a nu fi expulzată toată familia în Bărăgan, redobândirea bunurilor confiscate – dintr-un exces de zel milițienii au luat și zestrea învățătoarei Aurica Ana – situația incertă în care se afla Costică Ana și toți ai săi. Ministrul i-a spus: „Du-te, fetițo, la tine acasă și să știi că nu o să-l condamne nimeni de două ori.” Silvia Ana a trăit întâmplări, despre care se vorbea în șoaptă și pe care restul oamenilor din sat nici nu le bănuiau. Cea mai mare izbândă a regimului comunist a fost să instaureze teroarea în rândul fruntașilor satelor și a familiilor acestora.
La 1 septembrie 1954, Silvia Ana a început activitatea de educatoare. Prima grădiniță a fost amplasată pe locul actualului bloc al cadrelor didactice, apoi s-a mutat pe rând în primărie, în internat, în cancelaria școlii, la Ocolul Silvic, locul final fiind în Căminul Cultural, în două încăperi în care funcționează acum biblioteca publică. Se lucra diferențiat cu un număr enorm de copii. În 1962 s-a căsătorit cu învățătorul Gheorghe Iliescu, și el fecior de chiaburi și de deținut politic. Căsătoria religioasă s-a oficiat pe ascuns, în casa miresei. Avea 27 de ani și până nu s-a clarificat situația tatălui său nu s-a putut gândi și la ea. Devenise temătoare, făcea parte din corul comunei, din echipa de dansuri, deși trebuia să străbată o lungă distanță ca să ajungă la repetiții. Era atât de dăruită meseriei sale, că se identifica cu grădinița. Mamele spuneau că-și duc copiii „la doamna Silvia”. I-am fost elevă și am adorat-o. Știa să râdă, să improvizeze rolurile la teatrul de păpuși, era creativă, cu un simț artistic ieșit din comun. Decupa, cosea, transforma toate cârpele în păpuși frumoase și sugestive. Ne învăța să dansăm dansurile populare la care participa. Atunci nu se punea problema că nu avea bază materială, autonomie, salariu mare. Materialele didactice erau confecționate de cei care predau. Salariile erau extrem de mici, dar nimeni nu se plângea. Sentimentul datoriei și a lucrului bine făcut erau mai importante decât avantajele materiale .Începutul grădiniței înseamnă și lacrimi pentru copiii desprinși din mâna mamei .Doamna Silvia, prin blândețea și sinceritatea ei ne făcea, într-un final să zâmbim. Doamna ne ajuta să ne îmbrăcăm când plecam acasă, dădea să mănânce în pauza de masă și celor care nu aveau. Nu-i mare lucru, ar spune unii. Atunci de ce nu pot face toți meseria asta? După pensionare, educatoarea Silvia Iliescu aproape s-a izolat de lume din cauza unei boli grave de inimă. La 14 iunie, 2017 s-a stins din viață.
Iolanda LUPESCU
