duminică, noiembrie 24
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin
Motto: „Şi Moldova nasc oameni”, Miron Costin

Comemorăm prin acest scurt articol un preot care a fost paroh la Grinţieş şi Piatra-Neamţ: Ioan Ilie, un erudit al locurilor, apropiat de nevoile şi sufletul muntenilor. Considerăm aceasta ca o datorie de onoare, domnia sa fiind un apropiat al fenomenului cultural pe Valea Muntelui. A sprijinit cu sfaturi, dar şi financiar, cartea „La poale de Ceahlău. Oameni, locuri, fapte – între istorie şi legendă”, apărută în 2006 la Editura Cetatea Doamnei şi, la fel, volumul „Ceahlăul – realitatea unui mit”, 2008, Editura Cetatea Doamnei. A scris pentru revista noastră „Catharsis” şi, de asemenea, contribuia şi cu bani pentru apariţia sa în cât mai multe exemplare. Dacă ar fi trăit, astăzi, cu siguranţă, era unul dintre editorialiştii revistei „Ecouul Munţilor”.

Ioan Ilie s-a născut pe 1 septembrie 1956 în comuna Poiana Teiului. A urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamţ între anii 1972-1977 şi apoi cele ale Institutului Teologic din Bucureşti, între anii 1978-1982. Pentru un an a fost pedagog la Seminarul Neamț, apoi un an ghid la Mănăstirea Bistrița.

S-a căsătorit cu Petronela Pancu din Hangu și împreună au avut doi copii. A fost hirotonit preot în anul 1983 în Parohia Grinţieş, succedând părintelui Vasile Maftei, un adevărat mucenic al Văii Muntelui. A fost preot la cele trei biserici ale Grinţieşului până în 1992, când a fost numit paroh la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Piatra Neamţ, cea aflată în coasta Liceului Petru Rareş. Aici a slujit până la moarte. A fost director al Școlii Postliceale Teologico-Sanitare „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” (1995-2002). A fost, de asemenea, întemeietorul Cantinei Sociale „Sfânta Filofteia”, sfiinţită de Mitropolitul Teofan la 15 martie 2009.

A murit la 22 februarie 2011 și a fost înmormântat lângă Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Poiana Grinţieşului, unde a fost unul dintre ctitorii ecleziastici.

În Sâmbăta Moșilor de iarnă, la 18 februarie 2023, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Poiana Grinţieşului s-a săvârșit de către preotul Anisiea slujba de pomenire a părintelui Ioan Ilie la 12 ani de la moartea sa. Duminică, 19 februarie, la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Piatra Neamţ, s-a săvârşit de către părinţii Păvăleanu şi Tofan o slujbă comemorativă cu participarea unui număr mare dintre cei care au fost enoriaşii părintelui. Revista „Ecoul Munţilor” va publica în numărul său tipărit din 9 martie 2023 o amplă biografie. Dumnezeu să te ierte, Părinte Ioan!

Daniel DIEACONU

 

Share.

Leave A Reply