I.L. Puteați să vă desfășurați activitatea didactică în oricare centru universitar din țară sau din  străinătate. Ați ales Iașiul . De ce Iașiul ? Și de ce ați decis să fiți profesor ?

D.D. Bună ziua! Înainte de a vă răspunde la întrebări, vreau să vă mulțumesc pentru onoarea de a fi inclus în categoria celor aleși de a fi intervievați de către dumneavoastră. Da, fără lipsă de modestie, consider că la finalul celor 5 ani de facultate și al celor 2 ani petrecuți la Stațiunea de Cercetări ”Stejarul” puteam face față, cu brio, cerințelor didactice din oricare centru universitar. Această certitudine se bazează pe faptul că soliditatea cunoștințelor dobândite de la mentorii mei, care, aproape în totalitate, nu acceptau jumătăți de măsură, mi-a insuflat convingerea că sunt pregătit să fac față oricărei provocări academice, indiferent de coordonatele geografice. Am avut privilegiul imens de a mă forma sub îndrumarea unor personalități remarcabile, precum Ioniță Ichim, care mi-au deschis orizonturile cunoașterii încă din facultate. Ulterior, la Stațiunea ”Stejarul”, am avut șansa să fiu alături de oameni deosebit de dedicați acestui domeniu (Constantin Grasu, Maria și Nicolae Rădoane, Crina Miclăuș), de la care am preluat nu doar informații, ci și rigoarea și pasiunea pentru domeniu. Când ești propulsat în carieră de mentori care aparțin școlii ieșene, întrebarea nu mai este „de ce Iașiul?”, ci „cum aș putea fi în altă parte?”. Am decis să fiu profesor tocmai pentru a duce mai departe această ștafetă a excelenței și pentru a oferi noilor generații aceeași bază solidă de care am beneficiat eu. Consider că aceasta este modalitatea mea de a-mi exprima profunda recunoaștere față de școala ieșeană; este dorința de a întoarce valoarea primită către locul care mi-a oferit nu doar educație, ci însăși identitatea de specialist.

I.L. Geografia v-a ales, având în vedere  că în gimnaziu ați avut-o profesoară pe celebra doamnă profesor Maria Lungu?

D.D. Într-adevăr, geografia m-a ales, însă a fost un proces care s-a conturat treptat. Totul a început în clasa a IV-a, la școala din Soci, atunci când doamna învățătoare Ileana Olaru a sădit în mine acea primă ”sămânță” a curiozității. Însă geografia s-a impus definitiv la Școala ”Mihail Sadoveanu” din Borca, unde pasiunea profesoarei Maria Lungu a acționat ca un veritabil catalizator, transformând curiozitatea mea incipientă în certitudine, mai ales prin intermediul expedițiilor ”Cutezătorii”. Atunci, ca urmare a experiențelor din teren, geografia a încetat să mai fie doar o materie. S-a apropiat tot mai mult de vocație. Cercul s-a închis armonios la Iași, unde doamna profesoară Andreea Șandru mi-a reconfirmat acest traseu vocațional. Ea a fost cea care a simțit că geografia nu este doar un hobby, ci destinul meu profesional, propunându-mi cu toată încrederea să urmez Facultatea de Geografie. Astfel, de la prima remarcă din clasa a IV-a și până la examenul de admitere, am fost ghidat de trei prezențe remarcabile, care au crezut în mine înainte ca eu să realizez pe deplin care îmi este drumul.

I.L. Ce fel de adolescent ați fost?  Ați avut dorința să deveniți un nume cunoscut ?

D.D. Nu cred că am fost un adolescent care a ieșit mult din tiparele acelei perioade. Eram un adolescent ancorat în specificul locului și al timpului respectiv. Făceam ce făceau toți ceilalți tinerii din Borca: trei trimestre de școală; în unele vacanțe de primăvară, pentru un ban de cheltuială în plus, mergeam la plantat puieți; în cea mai mare parte a timpului vacanței de vară ajutam părinții la fân, iar apoi mergeam la cules zmeură și afine, pentru aceeași ”independență” financiară. Duminicile și sărbătorile religioase erau momentele noastre de libertate deplină. Ne strângeam la scăldat, oină, fotbal, săniuș, schi sau hochei, iar mai târziu, nelipsite erau discotecile, mai ales cele de la Farcașa. În concluzie, am fost un adolescent tipic al anilor ’80, o perioadă marcată de declinul regimului comunist, cu o serie întreagă de lipsuri și dezavantaje. Paradoxal, privațiunile de la sfârșitul anilor ’80 au creat o solidaritate aparte; acele condiții dificile ne-au sudat atât de puternic, încât au transformat colegialitatea de atunci în prietenii de o viață, pe care le cultivăm și în prezent cu același entuziasm. Dincolo de latura aceasta a socializării, consider că eram un adolescent curios: îmi plăcea mult să citesc și făceam tot posibilul să fiu la curent cu ceea ce se întâmpla în lume, în ciuda barierelor informaționale de atunci. Cât despre dorința de a deveni un ”nume cunoscut”, nu mi-am propus niciodată faima în sine. Aspirația mea a fost mult mai așezată: mi-am dorit să fiu un om pe care ceilalți se pot baza, un partener de nădejde și de încredere, atât în viața personală, cât și în cea profesională. Cred că a fi un om de cuvânt este o realizare mult mai valoroasă decât notorietatea.

I.L.Cum arată o zi din viața unui profesor universitar ?

D.D. Nu cred că există un tipar standard pentru o zi din viața unui profesor universitar. Fiecare zi își are propriul ritm și propriile provocări. Deși din exterior, probabil că această activitate, mai ales după mulți ani în care experiența s-ar putea confunda cu rutina, ar putea părea facilă, adevărul este că un profesor care se respectă, trebuie să rămână într-o adaptare continuă pentru a răspunde noilor cerințe ale studenților și ale evoluției fulminante a societății. În general, activitățile zilnice pot fi grupate în trei categorii esențiale și anume: (i) activitatea didactică propriu-zisă, reprezentată de cursuri și seminarii, unde interacțiunea directă cu studenții este motorul principal; (ii) cercetarea științifică, categorie în care poate fi inclusă cercetarea de teren sau laborator, redactarea contractelor, a lucrărilor de specialitate sau a cursurilor universitare; (iii) responsabilitățile administrativ-didactice, care ocupă o pondere însemnată: de la coordonarea lucrărilor de licență, disertație și doctorat, până la participarea în comisii, consilii și procese de evaluare. Pentru a fi cu adevărat pregătit în fața amfiteatrului, nu te poți baza doar pe ceea ce știi deja. Trebuie să fii mereu la curent cu tot ce este nou, să filtrezi informația și să o livrezi într-o formă care să inspire, nu doar să informeze.

I.L.Ce admiră studenții la dumneavoastră ?

D.D. Este dificil să privesc prin ochii studenților pentru a cunoaște pe deplin toate laturile, umane sau profesionale, pe care aceștia le apreciază. Totuși, evaluările lor anuale îmi oferă câteva repere prețioase. Din motivările acestora, reiese că apreciază pasiunea pe care o arăt la fiecare curs, că reușesc să creez o atmosferă academică autentică și că pun un mare preț pe o evaluare echitabilă. Iată și câteva ”mesaje„ de la aceste evaluări: ”Am învățat lucruri noi în acest semestru la Geomorfologie. Am apreciat maniera în care predă domnul profesor, profesionalism!”; ”Cel mai bun profesor din semestrul acesta!”; ”Materia este explicată foarte bine și cu multă răbdare”; ”Mi-a plăcut foarte mult. Și acum la final îmi pare rău că nu am fost la mai multe cursuri. Informațiile au fost predate foarte bine și pe înțelesul studenților”; ”Este cel mai tare profesor și care explică ca să înțeleagă toată lumea”. Faptul că studenții apreciază răbdarea, profesionalismul și, mai ales, capacitatea de a explica pe înțelesul tuturor, îmi demonstrează că misiunea mea de a fi un ”partener de nădejde” a fost îndeplinită. Regretul lor că nu au participat la mai multe cursuri este, pentru un profesor, cea mai înaltă formă de validare: înseamnă că am reușit nu doar să informez, ci să trezesc o curiozitate autentică, transformând actul didactic dintr-o obligație într-o plăcere împărtășită. Tot în acest context, o amintire dragă mie provine de la o festivitate de absolvire de pe vremea când eram asistent. Atunci, studenții m-au onorat cu premiul pentru „cel mai bun actor în rol secundar”, în timp ce distincția pentru rol principal îi revenise, firesc, domnului decan. A fost o dovadă că, prin pasiune și dăruire, rezultatele și conexiunea cu sala de curs pot fi la fel de puternice ca ale unui profesor cu vechime. Acea distincție a fost, de fapt, prima mea confirmare că pot face performanță în educație, oferindu-mi încrederea că rolul meu „secundar” de atunci era, în ochii lor, unul de o importanță fundamentală pentru parcursul lor profesional.

I.L. Ce fel de studenți au ales geografia ca obiect de studiu ? Sunt pasionați? Frecventează cursurile 100% ?

D.D. Este foarte greu de precizat un anumit șablon al studentului geograf, deoarece profilul acestuia s-a diversificat mult în ultimul timp. Din constatările mele, nu toți cei care vin spre geografie sunt mânați de o pasiune reală; există o categorie destul de vizibilă, din păcate, care își dorește pur și simplu să bifeze o facultate și să obțină o diplomă. În ceea ce privește prezența, cursurile nefiind obligatorii, este aproape imposibil să atingi o participare de 100%, chiar și la prima întâlnire. Realitatea cifrelor ne arată că, în fiecare an, circa 20-30% din numărul total de studenți sunt cu adevărat interesați, vin regulat la cursuri și se implică activ. Rămân la părerea că reintroducerea unui examen de admitere sau a unei forme mai riguroase de triere, ar schimba radical datele problemei. O anumită formă de selecție ar ridica ștacheta calității, transformând orele de curs în sesiuni de lucru cu tineri care stăpânesc limbajul de specialitate și doresc să performeze în domeniu. Fenomenul diplomelor fără acoperire nu este nicidecum o invenție autohtonă; el își are originile în modelul nord-american, odată cu transformarea multor colegii în universități și mutarea accentului de pe educație pe profit. În momentul în care învățământul superior este finanțat doar în funcție de numărul de studenți, calitatea academică trece în planul secund, lăsând locul unei goane după cifre de școlarizare în detrimentul excelenței.

I.L. Credeți că îi inspirați pe studenții dumneavoastră ?

D.D. Îmi este foarte greu să apreciez singur în ce măsură reușesc să îi inspir, însă cred că există câteva semne, indirecte, care vorbesc de la sine. Faptul că numărul solicitărilor de a le fi îndrumător la lucrările de licență, disertație sau doctorat este constant ridicat îmi dă încredere că studenții văd în mine un reper. Mai mult, prezența lor la cursurile opționale și facultative, care sunt adesea după cursurile obligatorii, este pentru mine cea mai sinceră formă de validare. Aceste alegeri denotă faptul că am reușit să le trezesc interesul și că pot avea încredere în experiența mea pentru a-i îndruma în tainele domeniului. În final, consider că măsura în care eu i-am inspirat nu stă în cuvinte mari, ci în dorința studenților de a aprofunda geomorfologia alături de mine în afara amfiteatrului, explorând relieful pe ”viu”.

I.L. Am întâlnit tineri care studiază geografia și se îndoiesc de viitorul lor. Ei cred că profesorii sunt subevaluați atât de instituții, cât și de oameni. Ce le transmiteți? Oare merită să fie licențiați în geografie ?

D.D. Le-aș spune, în primul rând, că acest sentiment de incertitudine nu este specific doar Geografiei. Trăim ceea ce Tom Nichols numea sugestiv „sfârșitul competenței”, o epocă în care rolul expertului este tot mai des subestimat, deoarece trăim cu iluzia că oricine poate ști totul despre orice. Asistăm, din păcate, la o discreditare a specialiștilor și la o campanie subtilă împotriva cunoașterii tradiționale, riguroase. Motivele acestui declin sunt multiple, însă eu vreau să le transmit tinerilor un lucru cert: fără o cultivare a valorilor morale, științifice și democratice corecte, fără repere solide, societatea riscă să se rătăcească. Merită să fii licențiat în Geografie tocmai pentru că lumea are nevoie, mai mult ca oricând, de oameni care înțeleg mecanismele profunde ale planetei și ale societății. Chiar dacă instituțiile par uneori să subevalueze profesorul, valoarea competenței reale rămâne singura monedă care nu se devalorizează în crize. Le-aș spune să nu caute validarea în zgomotul mulțimii, ci în rigoarea proprii pregătiri, pentru că adevărații profesioniști vor fi întotdeauna cei care vor oferi soluții atunci când diletantismul va eșua.

I.L.Care sunt valorile și principiile după care vă ghidați ?

D.D. Valorile care mă călăuzesc sunt un amestec între cele provenite din cadrul familiei (muncă cinstită, respect etc.) și cele dobândite în timpul școlii (morala academică, etica cercetării etc.). În centrul lor stă corectitudinea, pe care încerc, pe cât posibil, să o aplic riguros atât în viața socială, cât și în cea profesională. Mi-am impus ca principiu de fier informarea temeinică înainte de a emite judecăți; într-o lume a opiniilor facile, consider că un specialist trebuie să se exprime doar pe baza faptelor. Totodată, caut mereu să fiu echidistant și să tratez orice problemă sau persoană cu maximă obiectivitate. Deși recunosc că este un ideal greu de atins în totalitate, busola mea morală rămâne ceea ce este considerată esența tuturor marilor concepte religioase și filosofice și anume: ”Comportă-te cu fiecare, așa cum ai dori tu să se comporte ceilalți cu tine”. Este un principiu simplu, dar care oferă cea mai sigură măsură a omeniei și a respectului reciproc.

I.L. Dar ce valori i-ați transmis fiicei  dv. ?

D.D. Aceasta este, probabil, întrebarea existențială a oricărui părinte. Dilema dacă am reușit (și în ce măsură?) sau nu să îi insuflăm copilului acele repere care să îi servească drept direcție în viața socială și profesională, ne urmărește constant. Orice eșec al ei l-am resimțit ca un eșec propriu, la fel cum în fiecare succes al ei  am regăsit, cu discreție, și propria-mi contribuție. Dincolo de cuvinte, am încercat să îi transmit, prin propriul exemplu, importanța corectitudinii și a curiozității intelectuale. Mi-am dorit să înțeleagă că valoarea unui om stă în capacitatea de a fi un partener de nădejde pentru ceilalți și în rigoarea cu care își construiește drumul. În final, cea mai mare reușită a mea ca părinte ar fi să știu că am ajutat-o să devină un om care tratează lumea cu echitate și care înțelege că respectul oferit este, de fapt, măsura respectului pe care îl primești. Faptul că a ales medicina, un domeniu în care rigoarea, empatia și etica sunt vitale, îmi reconfirmă că acele valori de bază au fost corect asimilate și vor fi puse, de acum înainte, în slujba vieții.

I.L. Șiu că sunteți un nostalgic, că iubiți Borca, așa cum este ea acum. Și eu iubesc Borca. Nu vă cer o previziune sumbră, dar schimbările climatice ar putea afecta  locul nostru atât de drag?

D.D. Iubesc Borca în toate ipostazele ei: cea povestită de bunici, cea a copilăriei mele, cea de acum și, cu siguranță, pe cea din viitor. O pot considera refugiul meu: ori de câte ori trec prin momente mai dificile, închid ochii și încerc o ”teleportare” în Borca copilăriei mele. Imaginile locurilor natale reușesc mereu să așeze totul într-un echilibru firesc. În ceea ce privește viitorul, prefer mai degrabă să privim aceste schimbări ca pe niște oscilații climatice, prin care planeta a trecut de multe ori, decât ca pe un scenariu catastrofal pentru generația noastră. Cu siguranță, în timpul experienței noastre pământene, nu vom resimți dramatic consecințele acestor schimbări. Desigur, o serie de  fenomenele extreme (precipitații abundente concentrate pe perioade scurte de timp urmate de evenimente de inundații, alunecări de teren)  pot reprezenta un dezavantaj, însă aceste variații pot aduce și oportunități, precum posibilitatea aclimatizării unor noi plante, de exemplu. Un alt dezavantaj al acestor oscilații climatice l-ar putea reprezenta diminuarea stratului de zăpadă și scurtarea perioadei în care acesta persistă. Această vulnerabilitate s-ar răsfrânge direct asupra unor investiții care au în vedere o serie de amenajări pentru sporturile de iarnă. Astfel, trebuie regândită strategia de dezvoltare turistică în funcție de noile tendințe climatice. Să fim optimiști însă, deoarece istoria ne-a demonstrat că omul are o capacitate extraordinară de adaptare continuă.

I.L. Credeți că Borca are potențial turistic ?

D.D. Din punct de vedere geografic, orice regiune posedă un anumit tip de potențial turistic, însă Borca are atuuri specifice unei zone montane autentice care merită valorificate. Desigur, nu putem și nici nu ar trebui să ne comparăm cu zone renumite din țară, deoarece indentitatea noastră turistică este cu totul alta. În contextul actual de recalibrare a turismului, în care călătorii caută experiențe mai aproape de natură și de activitățile tradiționale, Borca ar poate deveni o zonă extrem de atractivă. În plus, noua legătură facilă între Valea Bistriței și Valea Moldovei peste Pasul Stânișoara, scoate comuna din izolare și o plasează pe o axă turistică strategică, oferind acces rapid vizitatorilor care doresc să combine explorarea montană cu circuitele culturale din Bucovina. Sunt convins că, prin această deschidere, Borca va înceta să fie doar o destinație de tranzit, devenind un punct de reper pe harta turismului montan românesc. Totuși, potențialul rămâne doar o promisiune fără o infrastructură adaptată și fără o viziune care să țină cont de tendințele turistice și climatice despre care vorbeam. Investițiile trebuie gândite strategic: de exemplu, dacă zăpada devine nesigură pentru sporturile de iarnă, trebuie să mizăm pe soluții valabile în toate cele patru anotimpuri.

I.L. Dacă ar fi să adresați un ”mulțumesc” pentru tot ce ați primit și ce sunteți acum, cui i-ați spune ?

D.D. Ar fi nevoie de un interviu separat doar pentru a argumenta toate mulțumirile pe care le datorez celor care au contribuit la formarea mea. Într-o ordine a sufletului și a cronologiei, recunoștința mea se îndreaptă obligatoriu către părinții și fratele meu. Urmează toți profesorii menționați în acest interviu, cărora le sunt mereu recunoscător.  Apoi, gândurile și mulțumirile mele se îndreaptă către soția și fiica mea, care sunt pilonii echilibrului meu de zi cu zi. Acestora li se alătură foștii colegi din toate ciclurile de învățământ (dintre care unii au devenit prietenii de o viață!), dar și colegii de la Stațiunea „Stejarul” și de la Facultatea de Geografie și Geologie din Iași. Nu aș vrea să fac nicio ierarhie sau discriminare în privința aportului acestora, deoarece fiecare persoană menționată pe parcursul acestei discuții a avut un rol binedefinit în devenirea mea. Tuturor le mulțumesc pe această cale pentru încrederea și reperele oferite!

I.L. Sunteți un bun fotograf, am aflat că vă place să grădinăriți, ce pasiuni mai aveți ?

D.D. Mă consider mai degrabă un fotograf amator, deoarece această pasiune s-a născut dintr-o necesitate didactică: dorința de a colecta imagini autentice pentru cursurile predate. Cred cu tărie că, pentru a fi credibil în fața studenților, un geograf trebuie să fi parcurs și să fi văzut în realitate formele pe care le explică la catedră. Astfel, aparatul foto a devenit un instrument de lucru care mi-a permis să aduc relieful scoarței terestre în amfiteatru.

În ceea ce privește grădinăritul, am admirat întotdeauna curțile bine întreținute, așa că, odată mutat la casă, îngrijirea florilor, a livezii și a gazonului a devenit o îndeletnicire prin care rămâneam conectat cu natura. Aceste pasiuni, fie că vorbim de fotografie sau de grădinărit, au în comun același lucru: respectul pentru mediu și dorința de a păstra frumosul în stare pură. O altă pasiune care îmi definește spiritul este cea pentru călătorii și drumeții montane. După ani de zile în care majoritatea ieșirilor în teren au fost legate inevitabil de activitatea de la facultate, în ultima perioadă am reluat drumețiile „amicale” la inițiativa colegului și prietenului, Petrică Bostan. Alături de el și de colegul Costică Amariei, am trăit adevărate momente de prietenie autentică, străbătând culmile Munților Făgăraș sau Retezat.  Planul nostru este foarte optimist și curajos: să ne bucurăm de potecile muntelui în același ritm, cel puțin până la vârsta de 80 de ani.

I.L.În încheiere vă sfătuiesc să vă rugați timpului să vă păstreze la fel. Mulțumesc că ați stat de vorbă cu mine !

D.D. Vă mulțumesc și eu pentru acest dialog care m-a purtat prin atâtea amintiri dragi! Cred că, în sinea noastră, fiecare se roagă ca timpul să îi păstreze nealterate spiritul și sănătatea, tocmai pentru a putea continua cu aceeași bucurie pe calea despre care am vorbit astăzi. Atât timp cât curiozitatea de a explora natura rămâne vie, iar dorința de a transmite mai departe „sămânța” geografiei nu scade, înseamnă că timpul este un aliat. Îmi doresc să rămân același om de nădejde pentru studenții și prietenii mei, păstrând neschimbată pasiunea care m-a ghidat de la Soci și Borca până în amfiteatrele ieșene. Sper că acest interviu a reușit să surprindă esența parcursului meu, încercând să pătrundă în toate cele trei dimensiuni ale existenței despre care vorbea Gabriel García Márquez: viața publică a profesorului, viața privată a familiei și prietenilor, dar și acea viață secretă a pasiunilor.

Interviu realizat de Iolanda Lupescu

Articolul De vorbă cu universitarul ieșean Dan Dumitriu Geografia ca destin: De la expedițiile ”Cutezătorii” la catedra universitară ieșeană apare prima dată în Ecoul muntilor.

Directorul Vasile Amariei a avut și un discurs în limba franceză. Dialogurle au fost interactive, profesorul Gheorghe Caraza a povestit elevilor despre masterul susțnut în Franța, despre învățămâtul francez, despre viața de acolo . Doamna profesor a locuit o lună în sudul Franței, acolo a văzut alt stil de abordare a problemelor de zi cu zi ale  francezilor. Cântărețul de muzică populară Narcis Precup, invitat la întâlnire ca fost elev al doamnei Afloarei, a povestit despre limba franceză vorbită în Belgia , unde a locut mai mulți ani ,o limbă cu particularități și ușor simplificată. Nici copiii nu s-au lăsat mai prejos ,au venit cu desene despre simbolurile Franței, iar discuțiile lor au fost mai mult despre fotbal și gastronomie. Nu puteam să-l uitam pe Alecsandri, cu ciclul ”Chirițelor” această ”prețioasă ridicolă” care ne-a descrețit frunțile și ne-a făcut să râdem. Așa cum nu l-am uitat nici pe Eminescu ,ce-i persifla pe studenții români aflați la Paris în poezia ”Ai noștri tineri”. Am amintit și de Micul Paris, despre bonjuriștii pașoptiști, despre scriitorii români ce au ales calea exilului și au ajuns printre elitele literare ale Franței. Interpretul Narcis Precup i-a convocat pe colegii lui de clasă Despina Gheorghiu si Vasile Amariei (doamna Afloarei le-a fost dirigintă) la un concert în limba franceză, pe acorduri de chitară. Trebuie amintit că doamna profesor, pentru   a-i obișnui pe elevi cu conversația și cu un lexic cât mai bogat, organizase în cadrul liceulu un Club de limba franceză, unde se și cânta. Zeci de cântece au fost învățate în acea perioadă și este umitor că nu am uitat nici cuvintele nici linia melodică. Alt grup muzical a fost cel al profesorului Gheorghe  Caraza, acesta a cântat împreună cu liceenele. Copiii prezenți au fost însoțiți de doamna profesor Vasilica Tudosă, cea care le-a sugerat copiilor să deseneze. Domnul director spunea în discursul său despre căutarea timpului pierdut. Eu cred că a fost un timp  al regăsirii în care am petrecut o oră în emoție și bucurie. Poate că a fost și ora în care copiii au devenit conștienți de importanța limbii franceze.

Despina Gheorghiu

Articolul ZIUA FRANCOFONIEI SERBATĂ LA BORCA apare prima dată în Ecoul muntilor.

Este parte a proiectului „ȚINUTUL ZIMBRULUI: CONSERVARE, EDUCAȚIE ȘI TURISM ÎN PARCUL NATURAL VÂNĂTORI NEAMȚ”

Elevii vor fi implicaţi în „realizarea şi documentarea de către fiecare echipă a unui proiect bazat pe cel puțin o lecţie de explorare și descoperire a valorilor naturale și culturale ale zonei, desfăşurat în afara clasei (în pădure, în parc, pe câmp, în lunca râului, în sat, în comunitate). Însoțiți de profesorul coordonator, elevii vor cerceta si vor învăța despre legătura dintre viața și tradițiile comunității lor și păstrarea bogăției naturale a zonei”.

Primele 3 echipe clasate la fiecare categorie – primar, gimnaziu, liceu – vor participa gratuit la „O zi în Parcul Natural Vânători Neamț – excursie cu activități și explorarea Centrului de Vizitare al Parcului”.

Fiecare echipă care se înscrie la concurs va participa gratuit la un atelier practic de educație pentru natură, susținut în școală de echipa proiectului, în lunile ianuarie – aprilie 2026. Cunoștințele și abilitățile exersate în cadrul acestor lecții vor fi un sprijin pentru realizarea proiectelor pe care le vor trimite echipele.

Tematica: „Tradiții și valori culturale locale”, „Micii biologi”, „Omul ca parte din natură”.

Concursul COMORILE NEAMȚULUI este dezvoltat în cadrul proiectului Ținutul Zimbrului – Conservare, educație și turism în Parcul Natural Vânători Neamț, finanțat de Fundația OMV Petrom prin programul „Verde pentru Viitor” ediția 2.0, dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile și Propark-Fundația pentru Arii Protejate. Proiectul este implementat de Asociația de Ecoturism din România (AER), în parteneriat cu RNP Romsilva – Parcul Natural Vânători Neamț, Asociația Mioritics și Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB).

Parcul Natural Vânători Neamţ este o arie protejată constituită în anul 1999, cu statut de parc natural, destinată protejării moştenirii naturale, spirituale şi culturale a zonei, gospodăririi durabile a pădurilor, conservării peisajului şi tradiţiilor locale, reintroducerii zimbrului în arealul său natural şi încurajării turismului bazat pe aceste valori.

Asociaţia Mioritics este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit fondată în anul 2004 având ca misiune protejarea şi promovarea patrimoniului cultural şi natural, dezvoltarea ecoturismului şi turismului cultural din România.

La 2 aprilie 2026, la Şcoala Gimnazială Grinţieş a sosit doamna Luminiţa Tănăsie de la Asociaţia Mioritics, care a susţinut lecţii demonstrative la cele două clase înscrise în concurs: a IV-a şi a VII-a.

Urmează să fie definitivate cele două proiecte şi apoi emoţiile concursului.

E.M.

Articolul COMORILE NEAMȚULUI apare prima dată în Ecoul muntilor.

A fost o zi încărcată de energie, în care tehnologia și educația STEM!

-s-au întâlnit cu creativitatea pură a copiilor de la Școala Gimnazială „Grigore Ungureanu” din Ceahlău și Școala Gimnazială „Constantin Panțiru” din Grinties.

Ce am explorat împreună?

Storytelling & Design: Autorul premiat Marian Coman ne-a dus în culisele benzilor desenate și ale procesului creativ.

Securitate cibernetică și inteligență artificială: Am explorat cum să transformăm inteligența artificială dintr-o „scurtătură” într-un asistent de învățare etic și puternic.

Robotică în acțiune: Echipa Exploratorilor Hasdeu (de la Școala „B.P. Hasdeu”, Iași) a demonstrat că viitorul ingineriei este pe mâini bune printr-o demonstrație live impresionantă de robotică.

Ateliere practice:

„IA în procesul de învățare” Denis Popa: Descoperim modalități etice și eficiente prin care Inteligența Artificială poate deveni asistentul suprem pentru teme și proiecte școlare.

„Programare de la zero” cu Logiscool Piatra Neamț: Un atelier interactiv de codare vizuală în care elevii își transformă ideile în jocuri și animații originale.

„Legende animate” cu ArtEd: Copiii reinterpretează legendele antice ale Ceahlăului folosind instrumente digitale, îmbinând perfect folclorul local cu tehnologia modernă.

Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără viziunea și sprijinul partenerilor noștri care cred în puterea educației digitale.

Mulțumiri speciale organizatorilor și partenerilor:

Organizatori: ESET și ArtEd

Parteneri: Logiscool Piatra Neamț, Yonder, G.A.L. Ceahlău

Ciprian Cobzariu

Articolul ESET4Schools 2026 @ Durău: Siguranță digitală, inovație și creativitate în Munții Ceahlău apare prima dată în Ecoul muntilor.

Numele ei este  Ciucanu Nectaria și, deși este doar în clasa a IV-a, a devenit deja cunoscută pentru performanțele sale deosebite la concursurile de limba română, matematică, cultură generală.

Încă de mică, Neti cum îi spun colegii și prietenii,a arătat o curiozitate aparte față de cuvinte și numere. Îi plăcea să citească cărți interesante, fascinată de frumusețea limbii române, dar în același timp găsea o bucurie specială în rezolvarea problemelor de matematică. Pentru ea, ecuațiile nu sunt doar exerciții, ci adevărate provocări logice care îi stimulează imaginația.

Drumul către performanță nu este ușor. În spatele diplomelor și medaliilor se află ore întregi de muncă, exerciții rezolvate cu răbdare și momente în care trebuie să o ia de la capăt. Cu sprijinul  familiei, al mamei sale care o ghidează pe drumul ales, Nectaria  a învățat că perseverența este cheia succesului. Nu s-a descurajat atunci când a întâlnit dificultăți, ci le-a privit ca pe oportunități de a deveni mai bună.

Participarea la concursuri școlare reprezintă  pentru ea nu doar o competiție, ci și o experiență de dezvoltare personală. La concursurile de limba română, ea impresionează prin creativitate, sensibilitate și capacitatea de a interpreta texte complexe. La matematică, demonstrează gândire logică, rapiditate și o înțelegere profundă a conceptelor.

Concursurile la care a participat și va participa și în perioada apropiată sunt Concursul interjudețean, interdisciplinar „Excelsior”, organizat de Colegiul Național „Roman Vodă” – Roman, unde 3 ani la rând a avut punctaje foarte bune, Concursurile Comper, unde a avut Premiul I la faza naţională în anul școlar 2024-2025, Concursul „Matematica pentru toți” – premiul I la faza județeană anul acesta, Concursul „Planeta Pământ –Casa Tuturor”, Concurs Național de Cultură Generală, obținând anul trecut cel mai mare punctaj dintre participanții de clasa a III-a, Concursurile „Micii Olimpici”, Concursul „Călimărici” 2026 și multe altele, care sunt dovada muncii ei neîntrerupte..

Colegii și profesorii o descriu ca fiind serioasă, ambițioasă și mereu dornică să învețe lucruri noi. Deși rezultatele sale sunt oglinda muncii sale, Nectaria nu se consideră „cea mai bună”, ci doar o elevă care iubește ceea ce face. Această atitudine o ajută să rămână echilibrată și motivată.

Pe lângă pasiunea pentru carte ea este și o talentată chitaristă, membră a formației de muzică folk „Ecoul Munților”, împreună cu colegii de trupă participând cu aceeași însuflețire la toate spectacolele și evenimentele grupului, sub atenta îndrumare a domnului Marius Coșerariu, coordonatorul proiectelor.

Povestea ei este dovada vie că pasiunea, munca și determinarea trebuie să înceapă de când ești mic, pentru ca ele să se îmbunătățească pe măsură ce crești. Într-o lume în continuă schimbare, astfel de exemple ne reamintesc cât de important este să credem în potențialul copiilor  noştri și să îi încurajăm mereu pentru a  nu renunța niciodată la ceea ce își doresc.

Corina Cruşitu

Articolul Nectaria, o minune de fetiță apare prima dată în Ecoul muntilor.

În acest context, Asociația Potaissa Art a organizat prin proiectul „Generația Verde”, o tabără care a urmărit formarea a 40 de lideri de opinie prin fotografie. Aici, tinerii au învățat atât tehnici fotografice, ci și-au dezvoltat și competențe de persuasiune și gândire critică, devenind modele pentru restul colegilor lor. Acești tineri au dezvoltat de curând, alături de ceilalți elevi, peste 250 de exponate excepționale de la desene și picturi cu mesaje ecologice, până la obiecte de artizanat și meșteșuguri realizate din deșeuri reciclate. Prin arta vizuală, acești tineri transformă informația științifică în emoție și responsabilitate, demonstrând comunității că deșeul poate deveni resursă.

În ce a constat tabăra concret? Ei bine, programul a inclus aproximativ 30 de ore de formare în domeniul fotografiei, în care participanții au învățat elemente de bază ale compoziției fotografice, utilizarea luminii și a cadrului, dar și modul în care fotografia poate fi folosită ca instrument de transmitere a unor mesaje sociale și de mediu. Elevii au realizat exerciții practice și au lucrat la conceperea unor imagini tematice care abordează diferite probleme de mediu, folosind fotografia ca formă de exprimare și sensibilizare a publicului.

Prin această activitate, proiectul a urmărit dezvoltarea unei generații de tineri capabili să comunice creativ despre problemele mediului și să contribuie la creșterea nivelului de conștientizare în comunitățile din care provin, încurajându-și colegii să dezvolte la rândul lor materiale care inspiră la protejarea mediului.

Proiect finanţat din Fondul pentru mediu în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.

www.afm.ro

#AFM #GenerațiaVerde #SchimbarePrinArtă

Sebastian Luca

Articolul Tabăra de fotografie „Generația Verde” – Cum poate o tabără de fotografie să combată analfabetismul științific din mediul rural apare prima dată în Ecoul muntilor.

Acțiunea a vizat dotarea Liceului „Mihail Sadoveanu” și a Liceului Tehnologic „Nicolai Nanu” cu table albe, laptopuri și table interactive, echipamente utilizate atât în atelierele tematice ale proiectului, cât și în activitatea curentă a profesorilor.

Proiectul a fost implementat de Asociația Potaissa Art, în parteneriat cu cele două instituții de învățământ, în comunitățile Broșteni (județul Suceava) și Borca (județul Neamț), unde s-au desfășurat activitățile dedicate celor peste 600 de elevi implicați.

Dotările au venit ca răspuns la necesitatea de a integra mai eficient resurse digitale în predarea educației de mediu, facilitând utilizarea materialelor vizuale, a aplicațiilor interactive și a conținutului multimedia, în special în contextul în care, în multe comunități rurale din România, accesul la astfel de standarde educaționale moderne rămâne limitat.

În acest context, proiectul a încurajat predarea multidisciplinară – o abordare care leagă temele de mediu de domenii precum științele, tehnologia, educația civică sau arte, oferind elevilor o perspectivă mai coerentă și din mai multe unghiuri asupra subiectelor discutate.

Utilizarea echipamentelor în cadrul lecțiilor și atelierelor a avut ca scop creșterea implicării elevilor și la diversificarea metodelor de predare, sprijinind cadrele didactice în organizarea unor activități interactive și relevante pentru realitatea copiilor. Prin această intervenție, proiectul „Generația Verde” a consolidat capacitatea școlilor partenere de a susține o educație de mediu modernă și accesibilă, favorizând dezvoltarea unor competențe practice și a unor comportamente responsabile față de mediul înconjurător.

Proiect finanţat din Fondul pentru mediu în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.

www.afm.ro

#AFM #GenerațiaVerde #SchimbarePrinArtă

Sebastian Luca

Articolul „Generația Verde” – Dotări educaționale care susțin predarea multidisciplinară a educației de mediu apare prima dată în Ecoul muntilor.

Pentru copii, mediul este mult mai ușor de înțeles atunci când devine vizibil. Poluarea, biodiversitatea, relația dintre om și natură sau impactul comportamentelor zilnice sunt concepte abstracte dacă rămân doar la nivel teoretic. În momentul în care aceste teme sunt transpuse în imagini, cadre, detalii și povești vizuale, ele devin concrete și ușor de conectat cu realitatea lor.

De la atenție la implicare reală

Educația vizuală nu înseamnă doar „să fie frumos”. Înseamnă să captezi atenția copiilor într-un mod natural, fără presiune și fără discursuri moralizatoare. Fotografia, desenul, colajul sau documentarea vizuală funcționează pentru că îi pun pe copii în poziția de observatori activi. Ei nu mai primesc informația pasiv, ci o caută, o încadrează și o interpretează.

Această abordare este susținută și de teoriile inteligențelor multiple, formulate de Howard Gardner, care includ inteligența vizual-spațială ca una dintre formele prin care copiii învață și se exprimă eficient. Nu toți copiii învață la fel, iar pentru mulți dintre ei, imaginea este limbajul principal prin care înțeleg lumea.

Fotografia ca instrument educațional, nu doar artistic

În proiectul Generația Verde, educația vizuală a fost integrată intenționat ca metodă de lucru. Tabăra de fotografie nu a fost un element secundar, ci un instrument pedagogic. Copiii au fost încurajați să observe mediul din jurul lor, să identifice probleme, detalii, contraste și relații, apoi să le transmită prin imagini.

Fotografia a devenit astfel un exercițiu de atenție, responsabilitate și comunicare. Când un copil învață să spună o poveste despre mediu printr-o imagine, începe să se raporteze diferit la locurile pe care le fotografiază. Nu mai sunt doar fundal, ci devin subiect.

De ce contează această abordare pentru misiunea proiectului

Generația Verde își propune să dezvolte nu doar cunoștințe, ci și atitudini și comportamente pro-mediu în rândul copiilor. Educația vizuală sprijină exact acest obiectiv: creează legături emoționale cu mediul, dezvoltă spiritul de observație și oferă copiilor un mod de exprimare care le aparține.

Într-o lume saturată de conținut digital, a-i învăța pe copii să creeze conținut responsabil despre mediu este o formă de educație adaptată realității lor. Vizualul nu este doar un instrument de atracție, ci un canal prin care mesajele de mediu pot fi înțelese, asumate și transmise mai departe.

Proiect finanţat din Fondul pentru mediu în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.

www.afm.ro

#AFM #GenerațiaVerde #SchimbarePrinArtă

Sebastian Luca

Articolul Generația Verde: de ce educația vizuală funcționează mai bine pentru copii apare prima dată în Ecoul muntilor.

Munca, ambiția și dorința de a ne autodepăși ne-au condus pas cu pas spre una dintre cele mai frumoase experiențe sportive trăite de echipa noastră de handbal. Fiecare antrenament, fiecare exercițiu și fiecare meci ne-au unit tot mai mult, pregătindu-ne pentru provocările care aveau să urmeze.

Am continuat antrenamentele cu și mai multă seriozitate, concentrându-ne pe organizarea în teren, comunicare și spirit de echipă. Toate aceste eforturi au fost răsplătite, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Echipa de băieți a reușit să obțină locul I, o performanță deosebită care ne asigură calificarea în etapa următoare a competiției.

De asemenea, echipa de fete a demonstrat ambiție și perseverență, reușind să obțină locul II. Chiar dacă nu a fost suficient pentru a merge mai departe, rezultatul este unul onorabil și ne motivează să muncim mai mult. Fetele au arătat că voința și munca în echipă pot aduce rezultate frumoase, iar experiența acumulată va fi un pas important pentru competițiile viitoare.

În această perioadă, băieții se pregătesc intens pentru etapa următoare, conștienți că fiecare meci va fi mai dificil. Cu încredere, seriozitate și susținere reciprocă, suntem hotărâți să reprezentăm școala cu mândrie și să demonstrăm că handbalul nu este doar un sport, ci și o lecție despre perseverență, respect și dorința de a fi mai buni în fiecare zi.

Prof. Luiza Haripcă

Articolul Un pas mai aproape de următoarea etapă apare prima dată în Ecoul muntilor.

La o curte regală militarizată, așa  cum impunea Regele Carol I, viața reginei a fost solitară și plină de privațiuni. A  hotărât să se implice în viața urbei, devenind o bună româncă,  patronând  mai multe acțiuni de binefacere, organizând  expoziții,  vizitând școli, teatre. A cunoscut oameni de toate categoriile și a văzut care este nivelul de trai al fiecărora. În timpul Primului Război Mondial, activitatea diplomatică a reginei din perioada neutralității este intensă și și-a asumat rolul de a pleda cauza țării în fața  marilor puteri. Corespondența cu vărul său, Regele George al V-lea, se referă la situația internațională și la presiunile care se făceau pentru intrarea țării în război. După eșecul de la Turtucaia și de la Brașov, moralul trupelor române și al populației era foarte scăzut. Armata germană era superioară celei române prin dotare și strategie.  Regina Maria  s-a implicat cu devotament în activitățile care au avut loc în spatele frontului. A constituit o rețea de spitale pentru îngrijirea  răniților, care-i purta numele, a colectat hrană, materiale sanitare și a fost soră de caritate. A fost numită ”mama  răniților”.

Misiunea sa diplomatică a fost cea de a-i cere Țarului Nicolae ajutorul pentru că vechile localități nu se mai puteau respecta. Rușii se retrăgeau, iar ajutorul nu a mai venit. În al Doilea Război Mondial s-a implicat alături de Eliza Brătianu în organizarea spitalelor și a serviciilor de ambulanță. Curtea Regală se afla în refugiu la Iași, iar în iarna lui 1917 oamenii sufereau de frig și de foame. Tifosul făcea ravagii și printre soldați și printre civili. Ajutorul de la Crucea Roșie din America a fost salvator. S-au primit provizii, au venit medici care se ocupau de igienă și tratamente. La 1 decembrie 1918 familia regală a revenit la București, în fruntea trupelor române și aliate. Pentru merite deosebite în timpul războiului, Consiliul orașului Brașov i-a dăruit reginei Castelul Bran. Ionel Brătianu nu a fost de acord cu statutul de aliat de rangul doi al României și a plecat la  Conferința de Pace de la Paris. Pentru ca tratativele să continue, contele Saint- Aulaire a propus ca Regina Maria să vină la Paris, într-o vizită neoficială. Sosită în capitala Franței, a avut întâlniri cu liderii politici francezi ai momentului. Calitățile diplomatice ale reginei erau cunoscute. A reușit să schimbe impresiile nefavorabile despre România ale premierului Georges Clemenceau.

După Paris, regina a plecat în Anglia, unde a avut întâlniri cu oameni politici de rang înalt care puteau sprijini cauza României și a aranjat o întrevedere între Regele George al V-lea și Ionel Brătianu, prim ministru la acea vreme, convinsă fiind că astfel va schimba imaginea țării. Revenind la Paris, prin demersurile sale s-a întors în țară cu alimente și obiecte sanitare de la Crucea Roșie. La 15 octombrie 1922 a avut loc încoronarea de la Alba Iulia. A fost momentul pentru a realiza o reconciliere națională. Politicienii ardeleni nu doreau să participe la eveniment, pentru a-și arăta disprețul față de prim ministrul Ionel Brătianu. Au urmat povestirile despre copiii reginei, relațiile distante dintre ea și Carol al II-lea, după moartea Regelui  Ferdinand, pasiunile pentru scris și pictat, pentru portul popular, din care a făcut un veșmânt regal, boala și moartea. Unii dintre liceeni s-au îmbrăcat în costume populare, au cântat, au ovaționat o așa conferință densă și emoționantă și nu se dădeau duși din amfiteatrul liceului. Ce bine că Borca a trăit o întâmplare de asemenea intensitate, într-o singură  zi !

                                                      Iolanda Lupescu

Articolul REGINA MARIA LA 150 DE ANI DE LA NAȘTERE, SERBATĂ LA BORCA apare prima dată în Ecoul muntilor.