Monica Lovinescu s-a născut la 19 noiembrie, 1923 ca fiică a criticului literar Eugen Lovinescu și a profesoarei Ecaterina Bălăcioiu- Lovinescu. A fost studentă eminentă a Facultății de Litere din București, pe care a absolvit-o în 1946. În 1947 a plecat la Paris cu o bursă de studii, iar în 1947 a cerut azil politic. În țară a publicat articole în ziarul ”Democrația” al lui Anton Dumitriu și romanul ”În contratimp”. I-a cunoscut la cenaclul condus de tatăl său pe toți marii scriitori ai României, nefiind de mirare că a început să scrie de la vârsta de 8 ani. La Paris a făcut regie de teatru, publicistică, critică literară, dar și presă radiofonică. Din 1962 a început să colaboreze la postul de radio ”Europa liberă”, cu două emisiuni: ”Actualitatea culturală românească” și ”Teze și antiteze. La Paris”. Împreună cu soțul său, publicistul și omul de radio Virgil Ierunca, a ținut trează conștiința românilor, când regimul totalitar devenise de nesuportat. A luat apărarea disidenților Paul Goma, Dorin Tudoran, preotul Gheorghe Calciu – Dumitreasa, a victimelor comunismului. Datorită ei, a obstinației cu care i-a apărat, acești intelectuali nu au fost asasinați, ci lăsați să plece din țară.
A transmis știri pe care noi nu le știam, pentru că trăiam în minciună și nu mai căutam adevărul, obosiți, scârbiți, delăsători. Ne-a transmis curajul ei de a incrimina comunismul, am apreciat umorul, spiritul bătăios, moralitatea. În 1977, după sosirea lui Paul Goma la Paris, Monica Lovinescu a fost bătută crunt în fața casei sale .de doi agenți palestinieni trimiși de Securitate la ordinele lui Ceaușescu, așa cum spune Ion Mihai Pacepa în cartea ”Orizonturi Roșii” . Moartea mamei sale, la senectute, în închisoare, i-a pricinuit Monicăi Lovinescu o durere fără sfârșit . Scria: ”În 11 iunie, 1960… ajunsesem până sus, la Hrușciov, care promisese că se rezolvă repede. Știam că mama nu va sosi imediat la mine. Trebuiau s-o hrănească, să-i dea îngrijirea medical refuzată până atunci, s-o facă prezentabilă. Dar nu mă îndoiam că o voi revedea. De la un nivel înalt – Deffere – la un nivel suprem – Hrușciov – ce puteam visa mai mult? Eram invitată la dejun. Înainte de a lua metroul am trecut pe la cutia poștală, să ridic scrisorile. Una, din țară, îmi anunța moartea mamei. Nu știu de unde am găsit puterea să telefonez prietenei la care urma să merg la masa, să nu mă mai aștepte”. (Vladimirov, I – Monica Lovinescu în dosarele Securității, Humanitas, 2012).
Din 1990, Editura ”Humanitas a tipărit jurnalele și articolele în volumele ”Unde scurte”. A fost recompensată pentru meritele sale literare și pentru apărarea adevărului cu ”Diploma de onoare” a Academiei Româno- Americane de Științe și Arte (1987 ) și cu ”Steaua României” în grad de cavaler (1999). Să n-o uităm pe Monica Lovinescu, așa cum ea, înainte de moarte, s-a gândit la România și a donat statului nostru casa din Paris, pentru a găzdui studenți și bursieri români. Devotamentul ei față de țara natală este evident.
Iolanda LUPESCU
