Numele cărții – Vânătorii de zmeie
Autor – Khaled Hosseini
Categorie – Literatură contemporană; Ficțiune istorică
Editura – NICULESCU
Număr pagini –404
Anul publicării –2003
Descriere –Vânătorii de zmeie este o poveste despre prietenie și trădare, care își poartă cititorii prin Afganistanul ultimelor zile ale monarhiei și până la cele ale atrocităților prezentului. Schimbările de situație uimitoare fac din această carte memorabilă atât o cronică politică, cât și o poveste emoționantă despre copilărie și maturizare. Intriga care pornește cu prietenia dintre Amir, fiul stăpânului, și Hassan, fiul servitorului, se dovedește firul director care unifică întregul roman. Fragilitatea acestei relații, simbolizată de zmeiele de hârtie, este pusă la încercare pe măsură ce vechiul stil de viață al vechiului Afganistan apune. Studiile de caracter, de la portretul lui Amir, cel nesigur și sensibil, la cel al tatălui său, Baba, se întrețescu istoria Americii și cu cea tumultoasă a Orientului Mijlociu.
Afganistanul anilor 1970 – Amir, în vârstă de doisprezece ani, este disperat să câștige turneul local de lupte cu zmeie, iar prietenul său loial Hassan promite să-l ajute. Dar niciunul dintre băieți nu poate prevedea ce se va întâmpla cu Hassan în acea după-amiază, un eveniment care le va distruge viețile. După ce rușii invadează și familia este forțată să fugă în America, Amir își dă seama că într-o zi trebuie să se întoarcă într-un Afganistan sub conducerea talibanilor pentru a găsi singurul lucru pe care noua sa lume nu i-l poate oferi: răscumpărarea.
”În susul și-n josul străzilor, vânătorii de zmeie se întorceau triumfători, ținând cât mai sus zmeiele capturate. Se lăudau în fața părinților și a prietenilor. Dar toți știau că partea cea mai bună abia acum urmează. Premiul cel mai mare dintre toate încă mai zbura. Am tăiat un alt zmeu, de un galben strălucitor, cu o coada răsucită, albă. Asta m-a costat încă o tăietură la degetul arătător, iar sângele mi se prelingea în palmă. I-am dat lui Hassan să țină sfoara și am supt sângele din deget, apoi mi-am șters mâna pe blugi. După o altă oră, numărul de zmeie „supraviețuitoare” scăzuse dramatic, de la vreo cincizeci la douăsprezece. Al meu era unul dintre ele. Ajunsesem printre ultimii doisprezece. Știam că partea asta a campionatului avea să mai dureze o vreme, pentru că tipii care rezistaseră până acum erau buni — și nu ar fi căzut în capcana unor șmecherii simple, ca cea a ridicării și a coborârii bruște a zmeului, trucul preferat al lui Hassan.”
„În Kabul, frica domnește peste tot, pe străzi, pe stadioane, în piețe, face parte din viața noastră de aici, Amir aga. Zilele trecute, am însoțit-o pe Farzanajan la bazar să cumpere niște cartofi și naan. L-a întrebat pe vânzător cât costă cartofii, dar el n-a auzit-o, cred că era tare de o ureche. Așa că ea a întrebat mai tare și, din senin, un tânăr taliban s-a repezit și a lovit-o cu un băț peste picioare. A lovit-o atât de tare încât a căzut jos. Țipa la ea și o blestema, spunând că Ministerul Viciului și al Virtuții nu le permite femeilor să vorbească tare. Câteva zile bune a avut o vânătaie mare, roșie, pe piciorul lovit. Și eu ce altceva puteam să fac, decât să stau și să mă uit cum soția mea este bătută? Dacă m-aș fi luptat, câinele ăla ar fi băgat bucuros un glonț în mine, fără să clipească! Și atunci ce s-ar fi ales de Sohrab al meu?”
Notă – <5/5>
Gabriela-Camelia ZAHARIA
