Iustina Rugină, în prezent Iustina Lăbonțiu, a venit pe lume la 26 martie 2005, într-o frumoasă comună de munte, Tulgheș, judeţul Harghita, lângă vechea şi nedreapta graniţă dintre Regat şi Imperiu de odinioară. A crescut într-o familie de oieri din tată în fiu, fiind mereu influențată de tradiție și autentic. Muzica a făcut mereu parte din viața ei, astfel ca la 10 ani a debutat în cadrul „Festivalului Oierilor” de la Tulgheş. Mai apoi pașii au făcut-o să urmeze calea artei și a fost eleva Colegiului Național de Artă Târgu Mureș, la clasa de artă a actoriei, iar în același…
Autor: Ecoul Muntilor
Primăvara şi vara oile se mulgeau de trei ori pe zi, iar toamna dimineaţa şi seara. Ele se mulg într-o cupă de lemn prinsă în sfoara găleţii. Laptele muls era dus în stână unde se strecura printr-o strecurătoare aşezată pe hârzobul pus pe budacă. Cu o lingură mare de lemn se da cheag dintr-un trigonicer. Apoi budaca se acoperea cu o haină groasă sau cojoc pentru a nu se răci. Cheagul se făcea din rânză de miel. Când laptele se închega era rupt şi apoi bătut cu mâna până ajungea iar ca laptele dulce. Apoi încet, cu multă grijă, cu…
În mijlocul agitației zilnice și a orașelor aglomerate, ecosistemele își desfășoară activitatea tăcută, furnizând un spectacol complex de servicii indispensabile vieții pe Pământ. Fără a le fi conștientizate pe deplin importanța, aceste servicii ecosistemice reprezintă pilonii tainici care susțin nu doar sănătatea planetei, ci și bunăstarea umanității. De la aerul curat pe care îl respirăm până la alimentele pe care le consumăm, fiecare aspect al vieții moderne este interconectat cu funcțiile naturale ale ecosistemelor. Însă, ca în cazul unei opere de artă uitate pe un raft prăfuit, aceste servicii rămân de multe ori nevăzute și subapreciate. Natura își îndeplinește rolul…
În continuarea proiectului iniţiat împreună cu TVR Iaşi, la Bradu, comuna Grinţieş au sosit mici chitarişti de la Broşteni, împreună cu doamna profesor Paula Bondar şi Farcaşa şi Ceahlău, instructor fiind la toate cele trei grupuri Cătălin Popovici din Grinţieş.. Micii chitarişti din Broşteni Chitariştii din Farcaşa Cântece, costume populare, entuziasm!
O echipă a TVR Iași înfrunte cu redactorul Sergiu Ciocoiu ne-a făcut o vizită la redacția revistei noastre – „Ecoul munţilor”! Au fost aşteptaţi cu muzică folk de către grupul… „Ecoul Munţilor”!
Numele cărții: Britt-Marie a fost aici Autor: Fredrik Backman Categorie: roman Vârstă recomandată: 12+ Editura: Musai Număr de pagini: 472 Anul publicării: 2020 Sinopsis: În această carte ne este prezentată viața lui Britt-Marie, vecina răutacioasă, dar care și-a abandonat propriile visuri pentru a le îngriji pe ale altora, din romanul „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”. Aceasta ajunge să lucreze într-un orășel micuț, unde aproape toate afacerile sunt închise, la baza de agrement a acestuia. După un timp, se împrietenește cu copiii cartierului, care sunt pasionați de fotbal și care au nevoie de un nou antrenor. Chiar dacă…
„A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, Cu umbra unui copac sau mai bine, cu umbra ta” (Nichita Stănescu) Descoperim semnele care se lasă peste lume, vestind sosirea toamnei. Verdele pădurii parcă obosește și se întunecă. Ici, colo apare câte o frunză galbenă; păsările nu mai cântă nebunește, iar vântul aduce, dinspre munte, fiori de răcoare. E anotimpul frunzelor și al păsărilor călătoare, pe care îl percepem diferit în funcție de vârstă, de starea de dispoziție, de momentul zilei… E anotimpul bucuriei, dat de roadele bogate. Nicăieri pe glob nu găsim fructe și plante mai gustoase și mai aromate…
Cel prezentat prin acest mic portret este un profesionist al scrisului şi aceasta nu doar pentru că este din 2023 membru al Uniunii Jurnaliştilor Profesionişti din România (o titulatură firească, considerăm), ci pentru o activitate îndelungată ca ziarist, poet, epigramist, promotor al multor activităţi culturale, contributor acolo unde i se cere sprijinul (şi nu prea ştie să refuze). Este redactor al revistei noastre, prezintă Festivalul „Dăm Folk” din Bicazu-Ardelean, „Festivalul Haiducilor Grinţieş” (din 2022, urmând regretatului Cristian Vatamanu) şi de anul acesta şi al „Festivalului Oierilor” din aceeaşi localitate. S-a născut la 14 decembrie 1971 şi astăzi este locuitor al…
La 8 septembrie a avut loc la Căminul Cultural din Borca lansarea celei de a treia ediţie a cărţii „Plutăritul pe Bistriţa. Incursiune în istorie”, organizată de către Editura Nona din Piatra Neamţ. Iniţiativa tipăririi unei noi ediţii a cărţii respective aparţine dnei Carmen Elena Nastasă, managerul Societații Culturale „Carmen Saeculare” din acest oraş. Ca autor al cărţii, am fost invitat să asist la lansare. Prezenţa mea în acea spaţioasă sală de festivităţi a Căminului cultural din Borca, plină până la refuz de participanţi, mi-a trezit frumoase amintiri din tinereţe, dar şi despre istoricul acestei impozante clădiri în care se…
Născut într-o frumoasă zi de toamnă a lunii octombrie 1969, cel care avea să devină un mare iubitor de animale, în special de oi, a privit lumea cu ochii de nou-născut și i-a zâmbit lui Dumnezeu. Costel Bondrea este parcă un nume predestinat muntelui, vieții pașnice și frumoase dar plină de zbucium a oieritului, o meserie pe care din ce în ce mai puțini tineri o practică. Cu mare bucurie încurajează pe oricare doritor să-i urmeze drumul și îl ghidează pas cu pas, explicând-i cu rabdare toate tainele acestei meserii, cândva o „brățară de aur”, ce făcea cinste țării noastre,…
