Autor: Ecoul Muntilor

Sfinții Trei Ierarhi sunt ocrotitorii școlilor teologice în tradiția creștină ortodoxă. Deoarece toți trei au fost mari teologi și învățători ai Bisericii, sunt venerați în special în cadrul instituțiilor de învățământ teologic. În data de 30 ianuarie, elevele de la Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva”, de la Mănăstirea Agapia, împreună cu profesorii lor, i-au sărbătorit pe acești sfinți. Participând întâi la Sfânta Liturghie, elevele s-au  rugat  pentru îndrumare în studiul și înțelegerea teologiei creștine, pentru înțelepciune și pentru sădirea duhului evlaviei în inimile lor. Deschiderea  activității ce a urmat, în cinstea celor trei sfinți a fost marcată de troparul și…

Read More

Cel ales de către redacţia revistei şi de către cititori drept PERSONALITATEA LUNII este redactor la „Ecoul Munţilor”, cu menţionare în caseta tehnică. A fost redactor şi al seriei vechi a revistei, colaborator la „Catharsis” şi la alte numeroase lucrări care s-au scris pe Valea Muntelui. Este coautor al monografiei comunei Crăcăoani, alături de regretatul profesor Cristian Vatamanu. Este, de asemenea, învăţător. Un învăţător care merită acest titlu. Chiar dacă a ajuns la momentul pensionării, el râmâne „dom’ învăţător Ilie”. Şi astfel se va scrie şi pe monumentul său funerar. Căci asta a fost vreme de 44 de ani! A…

Read More

Înaintea instituirii învăţământului de stat (1865) exista o formă rudimentară de învăţământ, care fiinţa în mediul religios: schituri, mănăstiri şi biserici, unde predau călugări ştiutori de carte, respectiv dascăli, diaconi şi chiar preoţi. Elevul învăţa cititul, uneori şi scrisul, pe cărţi de rugăciuni pe slovă veche (chirilică), după metode greoaie. Numărul elevilor era destul de redus, provenind, îndeosebi, din părinţi cu dare de mână. Unele menţiuni arată că şi în zona noastră au existat aceste forme de învăţământ anterior anului 1852 – data fondării învăţământului primar în satul Schit de către cărturarul Petru Sălăgeanu. Astfel de menţiuni se întălnesc în…

Read More

Dimitrie Cantemir, voievod la 1710-1711, în „Descrierea Moldovei” afirma: „… dacă părţile Moldovei ce se află la apus nu sunt prielnice semănăturilor, creşterea oilor cu care se îndeletnicesc cel mai mult locuitorii  din părţile acestea este singura care le dă hrana de fiecare zi.” Creşterea animalelor şi în special a oilor era ocupaţia de bază; se creştea în general ţurcana (localnicii) şi ţigaia – ardelenii (ţuţuieni sau grăniceri). Tot Cantemir spunea: „se creşteau oi şi boi mici, cai mici de statură, dar foarte puternici şi răbdători la muncă”. Încă din vremea lui Ştefan cel Mare, în documentul de la 1458…

Read More

Acolo unde Soarele zâmbește, Iar mirii-își pun pe creștet, cununia, E locul unde Dumnezeu trăiește, E Țara mea cea sfântă – România. Acolo unde dragostea învinge, Unde iubirea-și cântă simfonia, Acolo-n munte, unde doina plânge, E Țara mea frumoasă – România. Acolo unde susură izvoare, Iar Luna râde, alungând mânia, Unde se nasc povești nemuritoare, E Țara mea iubită – România. Acolo unde pustnicii se roagă, Unde domnește pacea, omenia, Acolo este Țara mea cea dragă Pe care-o port în suflet- România. Marius Mihai COŞERARIU

Read More

În 2023 se împlinesc 350 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir și 300 de ani de la moartea sa. Am sărbătorit la Liceul ”Mihail Sadoveanu” Borca omul, cărturarul, domnitorul și diplomatul, cea mai mare personalitate de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Companioni de discuții au fost tinerii din clasa a XI-a C, cu dirigintele lor, prof. Gheorghe Caraza și bibliotecara Despina Gheorghiu.  Prin opera sa, Dimitrie Cantemir a făcut trecerea de la evul de mijloc la cel modern. A fost unul din cei mai mari umaniști ai Europei. Intelectual precoce, dedicat învățăturii, el…

Read More

Superstiția este definită în DEX ca fiind „credința în miracole, semne prevestitoare, lucruri aducătoare de noroc sau de ghinion, Prejudecată care decurge din credința că tot ce se întâmplă în natură și în societate este o manifestare a unor forțe supranaturale și potrivit căreia anumite întâmplări curente neînsemnate sunt socotite ca putând influența sau determina evenimente (de obicei rele) în viața oamenilor.” Credința este faptul de a crede în adevărul unui lucru, încredințare, convingere, faptul de a fi credincios, convingerea despre existența unui zeu, Dumnezeu. Ciobanul din vârful muntelui a urmărit din ce parte vin vânturile aducătoare din vremuri grele,…

Read More

Fosta centrală termică a cartierului Dodeni din Bicaz, dezafectată după un considerabil efort  de ecologizare a zonei, a fost pusă la dispoziția Mitropoliei Moldovei și Bucovinei de către Primăria Bicaz, după ce a fost aprobată înființarea celei de-a doua parohii a orașului de sub poale de baraj. Acest fapt s-a petrecut în 25 noiembrie 2009 prin Decizia numărul 795/2009 a mitropoliei mai sus amintite. Parohia are ca hramuri „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” „Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena” și  „Sfântul Serafim de Sarov”. Din 2009 , părintele paroh Mihail Popa și enoriașii săi s-au pus serios pe treabă.…

Read More

„MONOGRAFIA DOMENIULUI BORCA ȘI SABASA-FARCAȘA DIN JUDEȚUL SUCEAVA” a apărut în 1906 la București, „Tipografia Gutenberg”. Autorul, Augustin Berian, a fost absolvent al Academiei Forestiere din Chemnitz-Germania și era la acea vreme administratorul Domeniilor Coroanei. Este prima monografie, prima lucrare științifică, minuțios documentată pentru acele vremuri. De la Dimitrie Cantemir, primul monograf al Moldovei,cu a sa „Descrierea Moldovei”, în care ne menționează și pe noi, pentru că venea la „băi” la Borcut (izvor cu apă minerală) nimeni nu s-a gândit să adune atâtea date geografice, istorice, etnografice într-o lucrare de mare întindere. Augustin Berian nu era de –al locului, dar…

Read More

Colectare deşeuri menajere de la persoane fizice: Hangu:  07.02.2024, 14.02.2024, 21.02.2024, 28.02.2024 Ceahlău: 06.02.2024, 13.02.2024, 20.02.2024, 27.02.2024 Grinţieş: 14.02.2024, 28.02.2024 Poiana Teiului: 01.02.2024, 08.02.2024, 15.02.2024, 22.02.2024, 29.02.2024 Farcaşa: 02.02.2024, 09.02.2024, 16.02.2024, 23.02.2024 Borca: 06.02.2024, 13.02.2024, 20.02.2024, 27.02.2024 Taşca: 07.02.2024, 14.02.2024, 21.02.2024, 28.02.2024 Bicazu Ardelean: 07.02.2024, 14.02.2024, 21.02.2024, 28.02.2024 Dămuc: 06.02.2024, 13.02.2024, 20.02.2024, 27.02.2024 Bicaz Chei: 02.02.2024, 09.02.2024, 16.02.2024, 23.02.2024 Tarcău: 05.02.2024, 12.02.2024, 19.02.2024, 26.02.2024 Bicaz puncte fixe: 06.02.2024, 13.02.2024, 20.02.2024, 27.02.2024 Bicaz puncte fixe: 02.02.2024, 09.02.2024, 16.02.2024, 23.02.2024 Bicaz colectare din poartă în poartă: 01.02.2024, 08.02.2024, 15.02.2024, 22.02.2024, 29.02.2024 Colectare deşeuri menajere de la persoane juridice: Hangu: 05.02.2024, 12.02.2024, 19.02.2024,…

Read More