O nou articol comemorativ pentru o învăţătoare deosebită, apreciată şi iubită de o întreagă comunitate. Un sfârşit prematur, doamna învăţătoare, după o o carieră îndelungată în învăţământ, nu a avut parte decât de puţini ani de pensie.
Ana Zaiţ s-a născut la 27 martie 1959 în satul Valea Frumoasă din comuna Tulgheş, judeţul Harghita. În comuna natală a urmat studiile primare şi gimnaziale, continuând cu Liceul Pedagogic din Odorheiu Secuiesc. Activitatea didactică şi-o începe ca
unde rămâne doi ani de zile, ca apoi să fie învăţătoare la şcoala din centrul comunei până la pensie în 2021. Şi-a completat studiile cu Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei de la Universitatea „Babeş-Bolyai” – Cluj Napoca.
S-a căsătorit în anul 1988 cu un învăţător de la Grinţieş, Mihai Panţiru, şi s-au stabilit în satul Bradu, comuna Grinţieş, judeţul Neamţ, în locul numit de săteni Moci, unde şi-au ridicat gospodărie vrednică, cu casă mare, livadă, bazin de păstravi etc. Un fiu, Ştefan, activează în domneiul IT la Cluj Napoca.
A fost una dintre învăţătoarele implicate profund în activitatea didactică, creatoare de multiple acţiuni şcolare şi extraşcolare, care reuşea să primească de la elevi şi părinţi deopotrivă respect şi dragoste.
La 27 martie 2023 a părăsit această lume şi o dovadă concludentă a iubirii cu care a fost înconjurată a fost adevăratul pelerinaj la sicriul domniei sale a sute şi sute de foşti elevi, colegi, prieteni şi săteni. Spunem alături de aceştia Dumnezeu să te ierte! şi mulţumim pentru toate cele făcute pe această lume…
Daniel DIEACONU