Protagonistul articolului nostru este un meșter popular care face parte din breasla meșterilor artizani ai Rutei „Lada de zestre a județului Neamț. Arta Lemnului”.
Pe 24 aprilie 1978, se năștea Florin Dumitru Ioniță, la Pipirig, mezinul celor șase frați, în apropiere de Ozana cea frumos curgătoare, acest tânăr avea să descopere mult mai târziu ce talant minunat avea. Povestea acestui om este una frumoasă, presărată cu fel de fel de experiențe din care a învățat multe. Din fragedă pruncie s-a simțit atras în mod deosebit de vocea lemnului, dar nu a avut ocazia să treacă la fapte concrete, ci a lăsat acea dorință suspendată urmând cursul vieții. O perioadă a fost plecat prin țări străine, printre necunoscuți, acumulând fel de fel de experințe, știind să aleagă ce a fost mai bun pentru el. Dar cel mai important a fost că și-a ascultat acea voce interioară lăsând-o ușor, ușor să se concretizeze. Cu trecerea timpului a întemeiat o familie frumoasă, apoi într-o bună zi a anului 2012 și-a luat inima-n dinți reîntorcându-se pe meleagurile natale. Odată stabilit acasă, la Pipirig, a început singur să-și construiască o cameră, apoi alta, până când a realizat o gospodărie mare, un atelier, o sală de expoziție, un spațiu de depozitare dovedind a fi un excelent gospodar.
Ca un bun colecționar a început să cutreiere satele din jur adunând fel de fel de obiecte vechi (roți, sănii, drujbe, coveți, butoaie, stative, mașini de călcat, furci, potcoave și o mulțime de obiecte pe care la prima vedere nu realizezi ce sunt, dar sunt tare multe). Toate acestea vin adunate într-un spațiu-depozit.
În timpul iernii merge zilnic prin pădurile din zona Pipirigului sau de pe malul Ozanei pentru a aduna crengile cele mai ciudate, lemnele cele mai strâmbe și mai curioase, rădăcinile care-i ies în cale de parcă și ele și-ar dori o schimbare. Adună tot ce crede că-i poate fi de folos la un moment dat, știind că-n lunile reci lemnul are o rezistență crescută în timp. În fiecare dimineață merge voios spre hală fără să știe ce va realiza, iar ca un copil mare și sârguincios privește în jur, alege câteva piese apoi scânteia creației se aprinde și lemnele vin sucite, răsucite de zeci de ori poate până când este mulțumit de rezultat. Astfel iau naștere operele de artă unicat. În vasta sa colecție nu are două obiecte identice, toate au o poveste a lor, și poate că de asta sunt atât de speciale. Dacă ar fi să analizăm un obiect aleatoriu ne-am imagina tot felul de povești, pe care poate nici meșterul nu le cunoaște. Am văzut niște coveți transformate în rafturi, dar cine știe câte pâini au fost plămădite acolo, sau plăcinte, sau poate au legănat copiii sau cine știe… putem lăsa ca imaginația să se joace în liniște și să îmbrace povestea de care avem nevoie.
Datorită acestui om, o frântură din trecut prinde viață, și are posibilitatea de a dăinui în aceste timpuri moderne și tehnologice în care poveștile nu prea mai au loc. Dl. Ioniță știe să realizeze acest liant, ne bucură cu imaginația debordantă pe care o are și ne uimește prin iscusința de a îmbina o rădăcină, cu o roată de car, cu un ciot și opera prinde viață. A realizat chiar și o motocicletă folosindu-se de aceste încrengături. Ne mai povestește că uneori trece și de 100 de ori pe lângă o creangă, nu știe unde o va folosi, însă la un moment dat o luminiță pâlpâie și-n dată-i găsește locul.
Florin este un foarte bun observator, el privește lemnul altfel decât îl privim noi, înțelege acel limbaj nescris reușind să-l personifice dându-i o importanță aparte. Mesele, scrâncioabele, fântânile, scaunele, rafturile, băncile, alături de obiectele de decor, îi întregesc palmaresul. Clienții acum sunt numeroși, uneori vin cu idei, alteori cu câte o critică (mereu constructivă!) încât afacerea merge bine. Și-a realizat visul de a avea un muzeu propriu, unde are expuse fel de fel de creații pentru toți cei care-i vor trece pragul, de asemenea o sală rustică unde se pot oraganiza petreceri, cumetrii, banchete şi în curând şi nunţi. Nu ezitați să-i faceți o vizită!
Roxana GABOR TĂNASE
