În fiecare așezare omenească, fie că este mare sau mică, există un loc unde cerul parcă se unește cu pământul, unde sufletul își află liniștea, iar inima bate mai aproape de Dumnezeu.
Comuna Corbu, situată în Bazinul Giurgeului, este o așezare cu o istorie bogată, atestată documentar încă din anul 1770 sub numele de „Valea Corbului”. Aceasta a fost menționată în mai multe documente istorice, ceea ce atestă existența unei comunități organizate în această zonă de-a lungul secolelor.
În anul 1808, localitatea apare sub numele de „Hollo” (Corbu) în „Repertoriu Locorum” al lui Lipsky, iar în 1839, este consemnată în „Lexikon-ul lui Lenk” ca parte a Scaunului Giurgeului. De-a lungul secolelor XVIII și XIX, această regiune a fost sub influența Imperiului Habsburgic, iar administrația habsburgică a realizat mai multe conscripții și recensăminte pentru a înregistra populația și structura socială a regiunii.
Conform conscripțiilor austriece din 1760-1762, populația comunei Corbu era majoritar românească, locuitorii având ca principale ocupații păstoritul și agricultura. În timpul stăpânirii habsburgice, mulți locuitori din Moldova s-au stabilit în zonă, proces care a contribuit la întărirea prezenței românești pe aceste meleaguri.
În perioada interbelică, comuna Corbu a continuat să se dezvolte, fiind parte a Regatului României. După Al Doilea Război Mondial, zona a fost inclusă în Regiunea Autonomă Maghiară, ceea ce a adus noi provocări pentru populația majoritar românească. În ciuda schimbărilor politice, biserica a fost reazăm și sprijin pentru comunitate.
Prima biserică menționată în documente a fost construită în 1838, având hramul „Sf. Simeon Stâlpnicul. Acest lăcaș a fost centrul vieții spirituale și comunitare până în perioada Primului Război Mondial, când a fost distrusă de un incendiu. După acest eveniment, pe locul bisericii a fost ridicată o clopotniță.
În anul 1910, în cătunul Barasău a fost ridicată o biserică de cimitir cu hramul „Nașterea Maici Domnului” necesară creștinilor pentru rugăciune, pentru a se boteza, cununa și înmormânta. Aceasta a fost construită în stil tradițional moldovenesc, sub formă de cruce având o structură solidă din piatră și lemn, deasupra pridvorului se află clopotnița care adăpostește un singur clopot datând din anul 1933. De-a lungul timpului, biserica a trecut prin mai multe etape de restaurare.
Sfântul locaș păstrează cu sfințenie câteva icoane vechi și un tetrapod incă de inceputul construcției acestuia. Aceste icoane, sunt lucrate manual de către zugravul Gligor Zugravul din Târgul – Pietrei și impresionează prin expresivitatea personajelor și culorile vii. Printre cele mai valoroase se numără icoana Măntuitorului, a Maicii Domnului cu Pruncul și cea a Sfântului Ierarh Nicolae. Aceste odoare nu sunt doar obiecte de cult, ci și mărturii istorice.
Pentru a răspunde nevoilor unei comunități în continuă dezvoltare, în anul 1927 au început lucrările pentru ridicarea unei biserici în centrul localității. Construcția, finalizată în 1929, a fost realizată din piatră și cărămidă, sub păstorirea preotului Alexandru Coșocariu, personalitate marcantă de la sfârșitul sec. al XIX-lea, începutul secolului XX, om de mare cultură spiritual, patriot desăvârșit care s-a implicat profund în dezvoltarea spiritual a localității, precum și sub supravegherea arhitectului Edvi Coloman. Iconostasul a fost sculptat de Al. Flaviu Domșa, profesor la Blaj iar sculpturile interioare de către profesorul Aurel Pop .Pictura murală a fost executată de Antoniu Zeiter, pictor la Blaj. În anul 2016 pereții interiori au fost îmbrăcați în haină nouă, pictură în tehnica fresco-bizantină.
Turla sa adăpostește trei clopote care prin sunetele lor te fac să trăiești aici pe pământ ca în cer. De-a lungul timpului, biserica a devenit punct central pentru viața spirituală și socială a comunității.
Există mai multe legende care explică de unde se trage denumirea localității Corbu, una dintre ele povestind că în perioada ascensiunii Imperiului Otoman, oștile turcești au încercat să pătrundă în Transilvania prin Pasul Prisăcani-Valea Corbului dar au întâmpinat rezistență din partea oștilor transilvănene iar în aceste lupte comandantul lor, pe nume Corbu, a căzut în luptă pe un deal. În semn de omagiu s-a hotărât ca acel deal să poarte numele de dealul Corbului.
Bisericile din Corbu nu sunt doar construcții din piatră și lemn, ci adevărate punți între trecut și viitor, între pământ și cer. Ele au fost ridicate cu trudă și credință, s-au păstrat cu jertfă și s-au înnoit cu dragoste. În ele s-au rugat strămoșii noștri, în ele s-au legat familii prin Taina Cununiei, iar în ele sufletele și-au aflat alinarea în vremuri de încercare. Astăzi, clopotele lor continuă să răsune peste văi și dealuri, chemându-ne să nu uităm de rădăcinile noastre, de credința care ne-a ținut uniți și de moștenirea pe care trebuie să o ducem mai departe. Ele, împreuna cu bisericile din localitățile învecinate, așteaptă cu ardoare evenimente frumoase, ca botezul, cununia, Sărbătorile de peste an, când oamenii lasă cele zilnice și își îndreaptă gândurile spre Dumnezeu. Credința este și va fi în continuare liantul care definește poporul roman, creștin-ortodox iar lăcașurile de cult sunt vatra focului numit credință. Căci în fiecare biserică se află o parte din sufletul unei comunități, iar atât timp cât aceste lăcașuri de cult vor sta în picioare, și istoria lor va continua să trăiască în inimile oamenilor.
