Luis Trenker, supranumit „Prinţul Munţilor”, în cărţile sale închinate Alpilor, „Meine Berge” sau în „Bergen Wunderwelt”, Leipzig, 1936, traduse şi adaptate de A. Pandrea pentru munţii noştri (şi avem şi noi Alpii noştrii, Carpaţii Meridionali), nota câteva sfaturi care ar trebui să călăuzească comportamentul călătorului montan în aşa fel încât să-i fie bine şi muntelui şi turistului, să se tindă spre „acea comuniune pe care o dăruieşte timpul, respectul şi dragostea”.
Luis Trenker a fost, poate, cea mai vestită călăuză din Alpi şi n-a fost doar o călăuză care a îndrumat mii de turişti spre munţii cei mai înalţi şi mai căutaţi ai Europei, a fost şi alpinist, fotograf, cineast şi scriitor, care a dăruit generaţiilor tinere numeroase filme şi cărţi despre turismul montan şi alpinism.
A formulat, ca urmare a uriaşei sale experienţe în munţi,”cele zece porunci ale turistului de munte”, cu valoare de cod moral şi călăuză. Ele au apărut pentru prima dată în România în revista „Buletin Alpin”, la sfârşitul perioadei interbelice, atunci când în România se ajunsese la o dezvoltare deosebită a turismului montan şi care astăzi le putem afla în mai toate „cărţile muntelui”. Le prezentăm în continuare:
- Să nu întreprinzi o ascensiune ce-ţi depăşeşte puterile. Tu trebuie să învingi muntele şi nu el pe tine! Să-ţi fixezi un obiectiv pe care îl poţi atinge, dar să ştii că trebuie să renunţi la el şi să faci stânga-împrejur cât mai este timp. Să nu fii grăbit şi să nu încerci să stabileşti recorduri de viteză. Să nu ai mania piscurilor, dar nici să nu ocoleşti dificultatea în variatele ei forme.
- Să pregăteşti cu de amănunt orice excursie, fie că vei merge singur, cu prietenii sau cu ghizii. Un ignorant sau un nepoliticos care are nevoie de o guvernantă alpină este în munţi pur şi simplu ridicol. Pregătirea intelectuală trebuie să fie tot atât de completă ca şi echipamentul alpin. Să cunoşti mediul în care te mişti şi să-i înţelegi fenomenele. Să nu-ţi încarcistomacul şi să nu ai pretenţia să te alimentezi cu icre negre sau stridii. Idealul tău alpin să fie acela de a gusta cu aceeaşi plăcere o duminică frumoasă pe un vârf de deluşor ca şi cu alt prilej pe un abrupt din cele mai grele. Nu este nevoie să fii de la început un desăvârşit căţărător. Să nu păţeşti ca acela care de atâtea stânci şi pereţi nu mai vedea muntele. Să nu uiţi că munţii sunt bogaţi în primejdii, dar, în acelaşi timp să ştii că având prudenţă, spirit de prevedre şi inteligenţă le poţi învinge.
III. Să nu uiţi în munţi că eşti o fiinţă civilizată. Bucuria şi puterea nu se confundă cu mitocănia, brutalitatea şi grosolănia. Adu-ţi amintecă, încă de la gară şi în tren, educaţia ta în general şi cea sportivă în special, sunt puse la încercare. Dacă ţii, poţi să iei cu asalt piscurile, dar să nu faci asta în vagon. Ca să vadă ce căţărător priceput eşti, nu este absolut necesar să faci echilibristică pe scările sau pe tampoanele vagonului. Să nu consideri frânghia sau colţarii ca o emblemă a breslei tale care se cere expusă. Să nu periclitezi cu sculele tale (schiuri, piolet etc.) ochii şi hainele vecinilor şi să nu le umpli urechile cu trăncăneli şi hohote de râs. Dacă întâlneşti un drumeţ solitar, salută-l sau resalută-l şi dacă crezi că este cazul să-l critici, fă-o, cel puţin atunci când nu te poate auzi. Nu-ţi imagina că devii alpinist utilizând un jargon de munte artificial. De asemenea, nu e cazul să-ţi ştergi nasul cu degetele numai că ai îmbrăcat costumul de oraş.
- Să nu profanezi peisajul pe care-l străbabţi şi să nu împodobeşti natura cu cioburi de sticlă, hârtiuţe, cutii de sardele şi alte rămăşiţe. Aminteşte-ţi că şi alţii după tine vor să bea din izvorul pe care-l murdăreşti fără rost. Tăbliţele de marcaj nu sunt menite să servească drept ţintă pentru proiectilele tale improvizate, nici nu trebuie să le schimbi aşezarea printr-o glumă deplasată. Să nu laşi deschise porţile stânilor şi ale împrejurimilor, căci poţi provoca pagube proprietarilor şi arunci discreditare asupra tuturor drumeţilor. Din acelaşi motiv să nu sari peste îngrădiri şi nici să nu te inviţi nepoftit nici chiar în claia de fân ce o vezi în proprietatea cuiva. Cântă, dacă îţi face plăcere, dar cu măsură şi acolo unde este locul. Chiuiturile nu se potrivesc de cele mai multe ori cu gâtlejul tău şi nu fac întotdeauna plăcere semenilor tăi, deci nu ţipa fără rost – tulburi inutil oamenii şi animalele. Aprinde focul numai dacă este absolut necesar, supraveghează-l atent şi la urmă stinge-l complet. Nu arunca pietre şi caută să mergi astfel încât să nu provoci căderea lor, chiar dacă ai convingerea că nu te urmează nimeni. Pe drumuri umblate şi în locuri expuse se recomandă să nu faci nudism şi nici semi-nudism; altfel însă, profită de aer şi de soare cum poţi mai bine. Cum te apropii de locuri populate, urmează regulile convenţiilor sociale.
- Fii bun camarad! Dacă eşti conducător, evită să fii autoritar şi încăpăţânat, încrezut sau îngâmfat; dă dovadă de spirit de înţelegere şi răbdare. Nu fi zgârcit cu avutul tău, nici cu cunoştinţele tale. Hotărârile să-ţi fie determinate de capacitatea de rezistenţă a celui mai slab. Abandonând pe cineva în munţi, îl vei avea, poate, pe conştiinţă. Dacă tu eşti cel condus, adaptează-te aceluia care cunoaşte bine locurile, sileşte-te săfii la înălţime şi caută să înveţi; chiar şi cel mai slab dintr-o echipă îşi face datoria. Să ştii că un tovarăş bun este tot atât de rar ca şi un conducător bun.
- Respectă cabana tot aşa cum îţi respecţi propria ta casă. Fii modest şi nu cere lucruri pe care nu ţi le poate oferi nici un hotel. Nu uita că aici în creierul munţilor portmoneul tău nu mai contează că toţi suntem egali. Pioletul, schiurile, zăpada, gheaţa, noroiul n-au ce căuta în sufrageria cabanei; leapădă-le, prin urmare, înainte de a intra. Nu transforma locul de odihnă şi recreaţie care este cabana într-o cârciumă. Nu ocupa toate băncile şi mesele cu raniţa, pioletul, merindele, hărţile şi picioarele tale. Cartea de impresii să n-o utilizezi pentru rime proaste sau laude. Este mai util să notezi de unde vii şi încotro te duci, mai ales dacă te pregăteşti pentru o ascensiune grea. Urma lăsată în acest fel de turist înlesneşte trimiterea, la nevoie, a ajutoarelor şi poate linişti pe cei îngrijoraţi.
Daniel DIEACONU