„Să faci copii,
Să-nalţi o casă,
Şi să plantezi un pom!
Aceasta e menirea ta
De om…”
Să faci un copil, să construiești o casă, să plantezi un copac, să-ți coși o ie! aș completa lista lucrurilor de făcut într-o viață. Să înveți să coși propria ie, primul romb, aidoma celui transpus de Brâncuși în Coloana Infinitului (simbol al comuniunii celest-teluric), trei linii paralele, (ce ilustrează nașterea, cunoașterea de sine și moartea), spirala, preluată din cultura Cucuteni, transmițând mai departe tradiție și gust estetic, spiritualitate, mitologie. Să înveți și să-i înveți pe alții, să știi să faci, să știi să fii!
Tanti Mărioara s-a născut la Spitalul din Durău. Mama, Cojocaru Victoria, era casnică, iar tata, Ioachim, păstor. În 1950, la nunta părinților, cum era obiceiul în Ceahlău, mama sa și-a cusut atât costumul său popular, cât și cămașa mirelui. De la dumneaei a deprins arta țesutului, cusutului, a lucrului de mână, de casă. „Orice am văzut, am năcăjât și-am făcut” ne spune, nu fără mândrie, Maria Marcoci, însă „trebuie să-ți placă, altminteri nu-ți iese nimic”. S-a deprins cu tehnica țesutului la războiul de țesut din copilărie, participând la țeserea pânzei de casă la războiul orizontal, învățând toate metodele vechi de țesere, coasere și decorare a pieselor de port. Este o fină cunoscătoare a țesutului în două și patru ițe, a urzit, a năvădit, cunoaște denumirile locale ale componentelor pieselor de port și elementele componente ale războiului de țesut, împărtășind celor ce-i trec pragul, tehnicile de lucru și formele finale rezultate în urma aplicării acestora.
Pe ulița satului, tot în copilărie, a primit de la vecinul său, Gheorghe Chirilă, pe când se întorcea de la înmormântări, alături de colac, și bucățile de pânză albă date de pomană, pe care a început să le coasă. Își amintește că și punțile erau tot de pânză albă, curată. Le-a cusut pe toate, exersându-și abilitățile, învățând, refăcând, stricând și iar reluând, asiduu, cu determinare și din ce în ce mai multă pricepere. Toate cămășile cusute de dumneaei sunt amprentate de rafinamentul compozițiilor decorative, motive de străveche tradiție locală, cromatică bine armonizată, utilizând cu precădere culorile specifice ceramicii cucuteniene: alb, roşu şi negru.
„Pânza de casă se țesea în stative din bumbac sau pentru ocaziile speciale( sărbători religioase sau evenimente familiale) se folosea marchizetul( un material foarte subțire). Se fac două stane egale și două mâneci, care se cos și se încheie în cheiță. Pentru aceasta se formează găurele la trei fire și se prind cu ață de cusut. La gât se face lânezul, se încrețește exact și se coase modelul. Se coase în cruci, pe-un fir sau pui pe dos. Pe mânecă se fac, de obicei, râuri, sau se face altiță, pe spate nu este necesar un model, deoarece se poartă bundiță, pe piept se folosesc modele geometrice simple, romburi, modele învățate de la bunica, din moși-strămoși.”, dezvăluie cu răbdare artizanul în speranța că vom învăța și ne vom „năcăjî” să lucrăm sau „să furăm” această artă.
Modelul cu trandafiri de la costumul pe care-l poartă în imagine este luat de pe un prosop vechi de-al bunicii. Rememorează și modele țesute în stative, mai simple, dar la fel de laborioase: „Se scoteau ițișoare, în spatele ițelor mari, erau obligatoriu două gospodine, cea din spate făcea ițul, cealaltă bătea speteaza, cam la fel cum se face la cuverturi”, pentru că tanti Mărioara a țesut cuverturi, țoale de lână, trăistuțe, bârnețe cu motive tradiționale sau tricolore, prosoape și tot ce era necesar într-o casă. Talentul nativ al domniei sale pentru țeserea costumelor tradiționale și a altor țesături s-a împletit cu învățăturile primite în familie, rezultatul devenind evident prin multitudinea creațiilor sale. Remarcabile sunt tehnicile utilizate la împodobirea obiectelor de port popular. Cele mai utilizate sunt punctele de cusătură numite: „cruciuliţă”, punctul „în urma acului” cu care se realizează „puii pe faţă şi pe dos”. În împodobirea cămăşilor folosea şi paietele şi mărgelele, mai ales la costumul de sărbătoare. Motivele utilizate în ornamentaţia costumului tradițional sunt diverse: geometrice, fitomorfe, zoomorfe, cosmice şi chiar antropomorfe. Dintre cele mai des întâlnite amintim:„floarea”, „bobocul”, „strugurele”, „frunza de vie”, „frunza de stejar”, „coarnele berbecului”, „musculiţe”, „luceferi”, „melcul”, „creanga bradului”, „ghinda”.
Inventivă, creativă, încăpățânată, nu a renunțat în fața dificultății niciunui model, exersând până când, ascultător, motivul i se supunea, revelând nuanțe și semnificații noi în mâinile ei pricepute.
Are doi copii, o fată și un băiat, ambii profesori, și cinci nepoți, patru băieți și o fată. Dacă fata deja și-a cusut propria ie, nepoata, încă în clasele primare, învață…
Așadar, „un copil, o casă, un pom, o ie”! și o bunică care să te învețe să faci și să fii!”.
Cristina CHIRILĂ
