Valea Bicazului este cunoscută ca fiind locuită de oameni destoinici, harnici, gospodari ce poartă numele de munteni. De-a lungul timpului sursa de supraviețuire a acestora a fost creșterea animalelor, prelucrarea lemnului și apele ce curgeau în vale. Pădurile de rășinoase și foioase care îmbracă munții și dealurile a reprezentat o sursă de hrană prin vânat, pește, ciuperci, fructe de pădure, iar lemnul a fost întrebuințat în construcțiile gospodărești, confecționarea de unelte, obiecte și ustensile casnice.
Tradiția de a lucra lemnul a fost transmisă din generație. Se utilizau unor unelte simple precum securea, scoaba, dalta, cuțitul, ferăstrăul, tesla, mai apoi au apărut compasul, tiparul de pirogravat, ce au dat naștere unor obiecte, de la cele mai mici de uz personal, casnice, obiecte de cult, până la piese mari de interior și cele din construcții. Dintre acestea amintim fântâna, primordială pentru existența omului pe acest pământ, gardurile, pârleazele și podețele de trecere peste pârâuri, atât de prezente în satele noastre. O altă categorie aparte de produse artistice o reprezintă mesele, dulapurile, scaunele, leagănele, păretarele, colțarele, cuierele pentru ulcioare, blidare, furcile de tors etc.
Tehnica de prelucrare a lemnului a fost în general rudimentară, cu unelte de lucru simple cu care a reușit să realizeze cu îndemânare îmbinări pe canturi în lambă și uluc, îmbinări în cepuri drepte, îmbinări pe lățime, consolidări prin pene și colțare, rame cu tăblii și prin folosirea cuielor din lemn etc. Pe aceste meleaguri stilul ornamental predominant este cel geometric, ce poate fi găsit încă la stâlpii caselor bătrânești orânduite după regulile decorative ale simetriei, repetiției, alternanței și ritmului. Decorul obiectelor din lemn cuprinde motive inspirate din regnul vegetal: frunza și ghinda de stejar, frunza viței de vie, strugurii și din regnul animal precum: șarpele, solzi de pește etc.
Construcțiile se caracterizează prin stil și vigoare reliefate prin cioplire și dăltuire a unor obiecte cum ar fi: consolele ferestrelor, ramele ușilor și a ferestrelor, porțile, intrările în grajduri, toate ornamente cu motive scoase puternic în relief, cruci cu o simbolistică specială, dar încadrate perfect stilului arhitecturii tradiționale. Finisarea a fost realizată în general prin ceruire sau prin ardere superficială a suprafețelor mai cu seamă a obiectelor din lemn de brad obținându-se astfel un aspect captivant cu linii și planuri mai închise paralele altele mai deschise la culoare, care pun mai bine în evidență structura lemnului și ornamentația crestată pe suprafața obiectelor uneori fiind băițuite (colorant pe bază de apă aplicată pe suprafața lemnului) înainte de ceruire.
În arta prelucrării lemnului, meșterul popular pune îndemânare, dibăcie, simț artistic, astfel încât unii specialiști vorbesc despre „arta românească a lemnului”. În această zonă de-a lungul timpului s-au specializat dulgherii, de la construirea primelor case țărănești cu stâlpi, uși, porți, pridvoare și altele necesare în gospodării și creșterea animalelor (oi, capre, vaci, porci etc.), dogarii care confecționau doage, stative pentru țesut covoare, cofe, poloboace, fedeleșe, ciubere și până la tâmplarii din ziua de azi.
La construcția bisericilor materialul este aproape în exclusivitate lemnul folosit sub formă de bârne lungi așezate în cununi orizontale, îmbinate în coadă de rândunică, iar acoperișul era din șindrilă (draniță). Grija pentru cei ce pleacă dintre noi, dorinţa de a asigura un monument funerar cu respect și dragostea pentru cei dispăruți au dus la specializarea meșterilor și realizarea unor biserici recunoscute ca adevărate opere de artă, a unor iconostase, cruci și troițe împodobite cu simboluri ale credinței creștine.
Toate aceste obiecte pline de spiritualitate, farmec și mister, în care se punea mult suflet, realizate de meșterii noștri cu multă migală și măiestrie transcend aceste tărâmuri și ne poartă înapoi în timp pe vremea Marilor Voievozi. Simțul artistic al maeștrilor dulgheri a dat naștere unor capodopere ce îmbină tradiția cu religia şi care trezesc emoții puternice atât locuitorilor cât și pelerinilor de departe veniți să admire meleagurile noastre.
Gabriela CEHAN
