Portul popular românesc. Studiu de caz: Grinţieş (II). Funcțiile costumului popular din România

Cu rol practic de protejare a corpului, estetică și chiar spiritual, piesele de vestimentație au făcut dintotdeauna parte din preocupările esențiale ale omului. Mai simple sau mai complexă, cu rol strict de protecție sau încărcată de mesaje simbolice, vestimentația a fost și este o necesitate. Excepție nu face nici vestimentația tradițională din zona noastră de interes. Deși cadrul istoric precum și preocupările generale ale oamenilor au suferit schimbări majore, pe baza unor studii etnologice și etnografice, putem surprinde câteva aspecte esențiale legate de funcțiile și compoziția costumului popular.

Funcția practică este legată de clima locului și împarte tipurile de vestimentație în port de vară și port de iarnă, diferențele fiind evidente în

tipurile de materii prime folosite. Vara – țesături subțiri, pânzeturi; iarna țesături mai groase ce foloseau cu precădere lâna, blănurile și piei de animale.

   Funcția de diferențiere a sexelor a fost impusă de însăși firea umană și a contribuit la evidențierea unor piese de vestimentație specifice fiecărei categorii. În cazul portului femeiesc a evidențiat ia, cămașa specific feminină cu o compoziție distinctă atât din punct de vedere estetic, ca formă și ca ornamentație, cât și spiritual, fiind în cele din urmă „povestea de viață” a fiecărei femei ce o concepea, cosea și purta.

Funcția de diferențiere a vârstelor împarte costumul tradițional în patru categorii distincte – portul etniilor, portul tinerilor înalte de căsătorie, portul celor căsătoriți și portul bătrânilor. Semnele cele mai evidente se regăsesc tot în portul femeiesc și mai ales în ornamentație și cromatica iei.

Costumele tradiționale se diferențiau și după destinație, avem astfel costum de lucru și costum de sărbătoare, după categoria socială a celui ce-l purta, după diferențierea ocupațională și/sau zona zone de   munte, de șes sau de deal.

O funcție deosebită însă, este funcția ceremonială care împarte vestimentația tradițională în câteva categorii importante. Costumul de sărbătoare presupunea o ornamentație deosebită, mai complexă, se purta rar, și era păstrat cu grijă într-un loc curat.

Costumul de nuntă, era lucrat cu mare grijă din materiale speciale, ornamentația fiind de cea mai mare finețe. Cromatica era mai degrabă estompată, redusă la nuanțe fine de alb, crem sau galben, punându-se în schimb un foarte puternic accent pe rafinament.

Costumul de înmormântare, de cele mai multe ori era același cu cel de nuntă, deși, în unele cazuri se confecționau și costume speciale pentru această situație, cu o cromatică în care predominau culorile închise.

Funcția magică este de asemenea una importantă. Oamenii au crezut dintotdeauna în existența unor forțe superioare care pot să ne ajute sau din contră să ne facă rău. Așadar, prin folosirea anumitor simboluri ascunse în special în ornamentația iilor femeiești și a cămășilor bărbătești, s-a încercat atragerea forțelor pozitive și respingerea celor negative.

Există nenumărate simboluri arhaice, de origine păgână, care au fost folosite și de strămoșii daci, precum și de alte popoare, și care după

răspândirea creștinismului și-au schimbat în mare parte sensul original, fiind cumva „încreștinate”.

    O mare parte dintre simbolurile folosite în ornamentația costumului popular din zona Neamțului și nu numai, au și un caracter profund filozofic. Avem motivul moriștii – simbolizat printr-o cruce cu capetele brațelor frânte inducând o mișcare de rotație ce simbolizează nemurirea. Extrem de întâlnit și cu o profundă semnificație filosofică este și motivul căii rătăcite, care vorbește despre urcușurile și coborâșurile inerente vieții omului.

Portul popular din zona Neamțului

Portul popular din zona Neamțului păstrează aceleași reguli de compoziție ale costumelor popular românesc, cu unele particularități zonale. Ia femeiască precum și cămașa bărbătească în general este separată de poale, respectiv de fustă în cazul consumului bărbătesc. Deși, există și variante de cămăși de-a întregul. La bărbați fusta era compusă din mai multe bucăți de pânză (stani) unite între ele prin cheițe ajungând la o circumferință impresionantă de până la doi metri. Scopul era ca prin încingerea cu brâul sau cu chimirul, să se formeze cât mai mulți încreți. La jos în sat sau la horă, prin învârtire, aceste fuste creau un efect de floare și aveau un aspect estetic deosebit.

La fel și poalele femeilor, erau diferite ca dimensiune în circumferință de cămașă sau ie. Din acest motiv se lăsau separate.

Croiul era simplu, în general cu mânecă largă cu ornamente plasate pe zonele importante fără a deveni ostentative nici prin mărimea suprafeței acoperite nici prin cromatică. Ia femeiască era încrețită la gât, cu altiță și râuri pe mânecă iar cămașa bărbătească respecta cu strictețe distribuirea clasică a ornamentelor la gât, pe piept pe lângă deschizătură, pe umeri și jos la mână,precum și în partea de jos a fustei roată – împrejur.

Punctele de cusătură cele mai răspândite sunt cel „peste fir” sau „înaintea acului”,punctul în cruci și mai rar alte puncte la lănțișorul sau în butuci.

Cromatica era simplă – cel mai adesea negru ca și culoare principală, accentuată în zona altiței cu, culori vii – verde, grena, roșu sau albastru, uneori chiar galben și portocaliu în cazul iei femeiești și monocromă în cazul costumelor bărbătești. Excepție făceau costumele de nuntă la care se folosea albul pe alb sau nuanțe deschise de crem sau galben, atât la femei cât și la bărbați obținându-se astfel combinații de o mare finețe.

Accesoriile păstrau de asemenea linia generală simplă. Bundița sau pieptarul atât cele femeiești cât și cele bărbătești aveau în mare, același croi. La femei deschiderea pentru mâini era puțin mai largă, iar ornamentația mai bogată, acoperind în general toată suprafața.

Brâiele bărbătești de sărbătoare se distingeau prin ornamentația în vrâste cu alesături, iar chimirele prin ornamentația cu ținte și mai nou, cu mărgele colorate.

Catrința sau fotele subțiri de sărbătoare, în cazul femeilor se disting, de asemenea prin motivele geometrice sau florale deosebite, obținute din țesătură prin alesături cu fir de mătase albă, galbenă sau roșie, predominant fiind argintul pe fond roșu.

Portul popular de pe Valea Bistriței

Portul de munte din zona Neamțului, concentrat pe regiunea Valea Bistriței superioare sau Valea muntelui Ceahlău, unde se regăsește și comuna Grințieș respectă aceeași structură generală cu mici diferențe dictate de specificul zonei.

În general zonele de munte au impus o ornamentație mai sobră cu accente de culori vii doar în anumite părți ale costumului. Așa zisul încreț

de sub altița iilor femeiești era cusut adesea în nuanțe tari de verde, albastru sau violet, în punctul peste fir. În aceleași nuanțe găsim costume bărbătești de sărbătoare, în acest caz întregul ornament fiind de culoare verde sau albastră.

Costumele de nuntă păstrează cromatica de alb pe alb, cusute cu mătase sau bumbac, dar, spre deosebire de albe zone, se întâlnește aici și tehnica ajuriului pe întreg câmpul ornamental, cusut cu fir de mătase albă sau galben.

Ca influențe din zonele învecinate – Ardeal, Bucovina, se regăsesc în compoziția costumului de munte din această zonă elemente specifice. Din Ardeal s-a infiltrat cămașa cu platcă și umeri la femei – destul de rar însă, iar la iile obișnuite – fodorii de la mâneci.

Din zona Bucovinei s-a împrumutat tehnica cusutului cu mărgele, tehnică ce a pătruns în toate satele din această zonă într-o anumită măsură. Ca accesorii specifice zonei de munte sunt chimirul de piele țintuit – ornamentat pentru sărbătoare sau simplu pentru munca la pădure, precum și geanta de piele împodobită cu copite ale de căprioară. Celelalte piese de vestimentație corespund categoriilor specifice întregii zone a Neamțului.

(Va urma)

Marius Cătălin POPOVICI