Pâslariu Vasile (zis ,,Lică”) s-a născut la născut la 1 februarie 1961 și locuiește în Văratec-comuna Agapia, județul Neamț. Este singurul meșter din zonă care confecționează prin tehnica împletitului din nuiele diferite obiecte, de la coșerci, coșuri și suporturi pentru flori, până la obiecte de mobilier, cuiere, mese și scaune pentru terasă. Cu toate că practică și alte îndeletniciri care necesită multă răbdare, precum traforajul, pirogravura, sculptura și cusăturile naționale, cel mai mult iubește realizarea diferitelor obiecte de mobilier împletite din nuiele și cu multă bucurie ne-a povestit în câteva cuvinte cum a început să îndrăgească acest meșteșug migălos.
În urmă cu 39 de ani a găsit pe drum un snop de nuiele căzut dintr-o mașină care le transporta de la Rădăuți la Harghita. Cu ceva timp în urmă văzuse la Mănăstirea Văratec pe o terasă un superb set de masă și fotolii, de aceea găsind acest snop, s-a hotărât să facă și el o masă și fotolii fără să știe nimic despre acest meșteșug. Astfel, a luat legătura cu un muncitor mai priceput de la depozitul de fructe din Târgu-Neamț, unde era un atelier de împletituri de coșuri agricole. Acesta i-a explicat teoretic într-o scurtă discuție amicală meșteșugul împletiturilor de răchită. Cu un metru de lemn (de tâmplărie), caiet, pix și tot felul de schițe, a muncit două săptămâni la un fotoliu fără a avea un atelier specializat, într-un cerdac și fără să știe atunci că nuiaua nu se lucrează afară deoarece se usucă. Apoi, o mătușă l-a rugat să-i facă și ei un fotoliu asemănător și o masă ,,că le cumpără ea indiferent de preț”. Aceasta a fost prima tangență cu răchita, după care a fost angajat la centrul de fructe Putna (atelier Marginea), unul dintre cele mai mari ateliere din țară unde s-a perfecționat. Nu a spus niciodată ,,nu știu”. Apoi a fost șef de atelier la centrul de fructe din Piatra-Neamț.
Îi plac provocările și modelele noi și cu chipul luminos mărturisește că „iubește această meserie”: „Mulțumesc lui Dumnezeu pentru mâinile pe care le am și pentru darul pe care l-am primit”.
O altă pasiune de-a sa este dansul popular. A îndrăgit dansul popular în timpul Liceului de Chimie (1978) din Piatra-Neamț și înainte de armată a absolvit Școala populară de instructori de dansuri (1981). A activat la Casa de Cultură din Piatra- Neamț și a avut câteva turnee în străinătate pe timpul lui Ceaușescu. A făcut baie în Atlantic, în Franța, iar Marea Neagră a văzut-o după un an. Dunărea a văzut-o pentru prima dată în Belgrad. La 26 de ani a decis că viața de familie nu este compatibilă cu viața de artist și a renunțat la dansurile de performanță, întemeindu-și o familie. Părinții săi au înființat o trupă de dansuri bătrânesti la Căminul Cultural din Văratec, director fiind atunci domnul Gârbuleț Adrian. A preluat el trupa de bătrâni și a completat-o cu una de tineri, la acea vreme. Mai târziu a fost solicitat să activeze ca îndrumător coregrafic în școlile din comună și nu numai.
La finalul discuției noastre, ne relatează vizibil emoționat că familia sa e mai presus de toate: ,,Mi-am dorit mai mult o familie în tinerețe decât viața de artist. Viața de artist nu e compatibilă cu viața de familie. Am avut parte de o soție plină de înțelegere, care m-a susținut permanent, chiar și în momente de criză. Soția mea Elena a știut să aprecieze și să distingă binele de rău și frumosul de urât. A înțeles că nu banul este pe primul loc. Nu sunt vrednic să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce am realizat în viața, o familie cu 5 copii. O viață bazată pe respect înțelegere și iubire cât cuprinde”.
