Toate ale tulgheşanului, ca ale oricărui român de la munte din această parte de lume, sunt întrepătrunse  între ele, viaţa socială şi  anul agricol,  fiind direct legate  de  calendarul creştin. Astfel că anul agricol, începe  la  23 aprilie, de Sf.Gheorghe,  cel care descuie pământul şi se încheie la Sf. Dumitru, cel care încuie pământul, pe 26 Octombrie.

Legat de  aceste date calendaristice, la Tulgheş, avem dintotdeauna  târguri anuale:   la Sf.Gheorghe târgul  de primăvară şi la 26 Octombrie, târgul de Toamnă.

Din moşi-strămoşi, târgurile  ţin  câte trei zile,  în prima  zi fiind târgul de animale.

Se făcea mult negoţ în aceste târguri. Erau meşteri din toate breslele: pielari, cojocari, cizmari, spătari, olari, mătăsari, argintari,  vânzători de mărgele, etc…Meşterii şi negustorii vindeau ce aduceau şi primeau comenzi pentru următorul târg să aducă bonzi simple, cojoace, bonzi de mândrit, şerpare cusute cu mărgele de purtat în sărbători,  care erau împodobite cu nojiţe de piele colorată ori cu mărgele de nisip; (cele de toată ziua erau simple. Din piele neagră ori maro); Dar găseai la aceste târguri de toate: încălţăminte, ţesături, condimente  drobi de sare, cereale, şi câte altele…

Nu lipseau fotografii, muzicanţii;  Veneu unii şi cu ,,linghişpirul”sau ,,iuj” îi mai zice pe la noi;(adică cu roata aia mare la care mai târziu i s-a zis ,,tiribombă”). Nelipsiţi erau  vânzătorii de turtă dulce( în formă de cocoşei şi iepraşi –deliciul pruncilor , dar şi cele în formă de inimioară cu oglindă incorporată. Pe astea, din urmă  şi le dăruiau feciorii şi fetele care se aveau dragi.

Uneori,  mai ales la târgul de toamnă, se vindeau  turme întregi de oi cu banii jos ori  în troc  cu cereale, dar,  dincolo de toate,  se producea o unire la baza societăţii!   Se legau  prietenii pe viaţă! Sfârşitul târgurilor se terminau cu un joc la şură(dacă nu era post- că de regulă Sf.Gheorghe cam prinde postu mare şi atunci nu se făcea joc aşa că rămânea jocul doar pentru târgul din toamnă),  unde toţi crescătorii de animale, mai ales oierii,  participau, iar la aceste petreceri  îşi aduceau cu ei familiile.

Cu acest prilej, tinerii, din mai-tot  Ardealul, cunoşteau, aici la Tulgheş şi,   nu numai tulgheşeni ci şi oameni din Regat. La aceste târguri, urmate de joc,  multe căsătorii se aranjau.   Se cântau şi se jucau cântece din toate zonele de unde era lume venită în târg.

           Mulţi feciori de pe la Gurghiu, de exemplu, veniţi  cu turmele,  şi-au găsit neveste tulgheşence, mai ales, pe valea Sângeroasei, că era pe drumul târgului şi se întâmpla că trebuia găsit loc de ,,mas” câte-o noapte–două,  dacă ajungeau în ajunul târgului; iar fete, se găseau prin toate ogrăzile, tinere, vânjoase şi frumoase.

Anul ăsta, pentru că paştile cad mai devreme, va fi vselie mare la Sfântu Gheorghe că avem mulţi care poartă numele sfântului. Nu se mai face joc la şură dar se organizează mici petreceri particulare.

Parcă şi văd cobârlăii la poartă! Adică nişte brazi înalţi de 5-6 metri curăţaţi de crengi şi de coajă şi lăsat numai vârful cu 2-3 rânduri de raze pe care le impodobesc  cu fundiţe multicolore,iar de vârf eagă plicul cu scrisoarea.

Prietenii tânărului în cauză, care poartă numele sfântului (care-o fi acesta Gheorghe, Ian, Dumitru etc…), trebuie să fie vânjoşi,  că trebuie forţă să ţii bradul în picioare până îl legi bine,ca nu cumva, bătut de vânt, să cadă în capul cuiva. Aceştia leagă noaptea  bradul la şoşul(stlpul) porţii şi fug. Dar şi aici trebuie să fie cu băgare de seamă că nu cumva să fie câinii dezlegaţi şi să-i dea de gol. În scrisoare sunt trecute numele celor vinovaţi şi un blestem, ca să-i zicem aşa; treaba e că dacă nu sunt prinşi, sărbătoritul trebuie să le dea de băut până-i  satură, iar dacă sunt descoperiţi în timp ce ridică bradul, vor fi nevoiţi să dea ei de băut sărbătoritului. De obicei, bradul este tânăr şi prelucrat frumos să poată fi folosit la ceva în gospădărie ulterior, că nu-l taie numai aşa ca să-l strice.

Iată un răvaş dintr-un brad de acesta pus unuia  cu ani în urmă:

,, Foaie verde brad umbros

Să fi Gheorghe , bucuros

Că ţi-am adus brad frumos

Proaspăt, din pădure scos.

Pregătitu-l-am  să-l ai

Când te  duci cu boii-n plai.

Să îl legi peste trăsură

Când ţi-aduci fânul la şură.

Da’  de nu faci chef desară,

Sulu–i juruit să sară

De pe vârfu carului

Când treci dunga dealului.

S-o chinuit, brad,  să-ţi puie:

Ghiţă, Petre şi Ilie.”

Dacă de băut, nu-i da

Ardă-ţi fânu şi şura!

Am zâs!”

În altă ordine de idei, dacă se întâmplă să cadă paştile mai devreme de sf.Gheorghe şi este cald, ca în acest an, la pământ se lucrează doar cele premergătoare aratului( se împrăştie gunoiul pe ogor să fie uniform pe când băgăm plugu-n brazdă, iar dacă Dumnezeu drăguţul mai rânduie şi-o sfântă ploiaie şi mai bine că se duce mustul în pământ. Se greblează toriştea  rămasă de la oiţele care au fost lăsate prin grădini până la sf.Gheorghe. După Sf.Gheorghe gata. Iarba este lăsată să crească pentru a fi cosită pentru nutreţul din iarna ce urmează.

Cu pământul, doar în săptămâna Floriilor este voie să lucrăm cu florile şi,  gospodinele mai seamănă prin stratul cu flori câteva cepe (haragic) şi ridichi, poate şi ceva salata verde,  să aibă trufandale pe când iese prima urdă la stână să poată face „zamă de şalate”. Asta-i o ciorbă delicioasă din salată, care se face cu jântiţă ori cu zăr, multă urdă, ouă jumări şi slănină prăjită tăiată acordeon care pluteşte pe suprafaţa zămii; O minunăţie de  mâncare care este în acelaşi timp şi   bombă de vitamine şi minerale, foarte bine venită  după o iarnă lungă.
În ziua de Florii, se duc ramuri de răchită la biserică să se sfinţească iar după liturghie, fiecare om ia acasă câteva  crenguţe să fie  de  protecţie gospodăriilor.

Se zice că dacă ajunezi, şi iei 3 mâţişori sfinţiţi şi-i înghiţi pe stomacul gol,după liturghie, vei fi sănătos tot restul anului. Eu am încercat şi, drept aşa a fost.

Acuma, na, o fi fost doar coincidenţă? Ce să ştiu să vă zic… Apoi, urmează săptămâna mare şi odată cu ea, cel mai frumos şi mai aşteptat eveniment premergător Învierii. JOIA  MARE !

Obiceiul Păştenilor  care duc darurile, spre sfinţire, la biserică.

Această zi, este  ziua în care tot sufletul îşi scoate din lada de zestre cele mai frumoase straie naţionale  şi le  îmbracă pentru a merge  cu darurile, spre  sfinţire, la biserică.

În dimineaţa de joia mare, gospodarii ies în grădină şi greablă ultimele gunoaie ce se mai găsesc prin ogrăzi şi le ard, astfel se ard ultimele rămăşiţe ale iernii şi se alungă ultimele răutăţi din ogradă.  După ce focurile s-au stins şi răutăţile arse, oamenii se primenesc, se îmbracă în straiele naţionale şi pleacă spre casa gospodarului de unde era hotărât să se adune tot satul care este de rând în acel an să ducă darurile spre sfinţire, pentru că şi aici avem o rânduială; cele cinci sate ale comunei duc prin rotaţie darurile, câte un sat în fiecare an.

Până în Joia Mare, aproape tot creştinul s-a spovedit şi împărtăşit.

În joia mare ies şi ultimele parastase. Astfel că cineva din biserică ţine legătura cu cineva din convoiul care se porneşte şi anunţă cam cât mai este din slujbă pentru ca cei ce suntem pe drum să ştim dacă ne grăbim ori mai incetinim pentru a ajunge in vreme potrivită la biserică ca să nu se facă dizordine în centru din cauza călăreţilor care se întâmplă să mai aibă şi câte un armăsar buiac.

Aşadar lumea se adună la gospodarul care organizează plecarea dar, în prealabil, cu o seară inainte femeile s-au adunat şi au împodobit coşurile cu ştergare şi petele tricolore, urmând ca dimineaţa pe când vin păştenii coşurile să fie deja aranjate pe o masă în curte de unde oamenii le vor lua să le ducă fiecare după puterea lui.

Călăreţii cu caii împodobiţi cu cănaci şi purtând drapele tricolore, vor fi escorta păştenilor pedeştri care se vor încolona de la cei mai mici până la bunici,  doi-câte-doi purtând coşurile frumos împodobite în care sunt  ouăle roşii, pâinea şi vinul, din care, se va face Sfântul Paşti(nafura).

Indiferent dacă plouă ori ninge, păştenii merg pe jos până la biserică (între 3 şi 5 Km- depinde cât de departe este casa de unde se va pleca.).

Ajunşi în jos, călăreţii vor trece de poarta bisericii si se vor posta peste şosea cu faţa la convoiul care va traversa strada  să intre în curtea bisericii.

La poarta bisericii, ne aşteptă Preotul cu tot soborul şi, (de regulă, preoţii din împrejurimi vin să se bucure de această datină, ba chiar Episcopul nostru Andrei, este adeseori prezent).

După cuvântul de bun venit şi binecuvântarea rostită de părintele nostru, intrăm cu toţii în biserică şi aşezăm coşurile în faţa altarului. Se face slujba de sfinţire a darurilor, apoi noi păştenii, cântăm două-trei pricesne. După ce facem în faţa altarului şi apoi în faţa bisericii, câteva poze de grup,  mergem cu toţii,  la casa de prăznuire căci păştenii trebuie puşi la masă iar femeile satului au pregătit bucate bune de post.

După ce luăm parte, împreună, la această agapă creştină, plecăm pe la casele noastre că mai avem multă treabă de făcut. De regulă azi vopsim ouăle fiecare după priceperea şi ştiinţa noastră; tot joia se sacrifică şi mieii şi se pregătesc copturile(pasca, cozonacul); În vinerea mare nu prea se lucrează, mai ales cu mâncarea. Sâmbăta se cam termină toate de făcut iar  nopatea se merge la slujba  Inviere care, se termină spre dimineaţă.

În dimineaţa de Înviere, tot creştinul primeşte, în dar, recipientul cu Sfântul Paşti(adică puse la un loc pâinea şi vinul, cum doar în Ardeal se face), să-l ducă acasă alături de sfânta lumină şi un ou roşu acasă. Oul,  îl vor pune într-un pahar cu apă neîncepută unde se pune şi un bănuţ. Din apa aceea se vor spăla,(pe faţă), în cele trei zile de paşti, înainte de a lua anafura,  să le fie feţele fine şi roşii precum coaja oului şi să aibă belşug.

Ne aşezăm la masă dar, numai după ce am luat sfântul Paşti, mărturisind ,,Hristos a înviat” iar ceilalţi prezenţi răspunzând: ,,Adevărat a înviat!”  Ciocnim câte un ou, făcând aceeaşi mărturisire şi abia după aceea ne înfruptăm din bunătăţile pregătite de gospodina casei. De pe masă nu lipsesc: pasca, friptura de miel, cozonacul cu mac, drobul de miel, supa de pasăre cu ,,găluşcuţe”, ori ciorbă de perişoare, sarmalele, şi câte alte bunătăţi…!…

În cea de-a  doua zi de Paşti mergem la cimitir să-i comemorăm pe cei plecaţi în cealaltă lume, să zicem o rugăciune pentru ei, să împărţim din bucatele pascale, de sufletul răposaţilor, prilej să mărturisim din nou că ,,Hristos a înviat!”, preotul venind la fiecare mormânt să citească dezlegarea cuvenită.

   În dimineaţa celei de a treia zile de Paşti, cojile ouălor  roşii adunate încă din prima zi de Paşti, le dăm pe apă,  pentru ca duse de valuri să dea de veste  ,,blajinilor” că au trecut paştile în lume.

În viziunea noastră, blajinii, sunt acei pustnici care s-au refugiat din lume pentru  a fii ,,nebuni pentru Cristos” şi care, acolo in pustie,  se roagă neîncetat pentru sufletele noastre ale tuturor.

După aceea urmează, sărbătoarea Izvorul tămăduirii când, cei care pot, urcă pe munte să găsească şi să amenajeze izvoarele, să facă troci ori fântâniţe.

Se spune că mare bine îi faci sufletului dacă primeneşti izvoare pentru oamenii insetaţi.
Noi, tulgheşenii încă păstrăm obiceiul de a ne saluta, de la paşti  până la Înălţare cu ,,Hristos a înviat” şi Adevărat a înviat. Apoi, de la Înălţare  până la Rusalii vom mărturisi Hristos s-a înălţat,  după care vom reveni la Doamne-ajută!

Eu, în copilăria mea,  aşa ziceam când porneam spre şcoală Doamne-ajută! Iar mama îmi zicea Dumnezeu să-ţi ajute! Doar lumea de pe stradă, pe care nu o cunoşteam,  o salutam cu bună ziua, bună seara, sau bună dimineaţa. Că da, salutam orice om, mai în vârstă,  întâlnit pe cale. Aşa eram educaţi.

Iacă-tă aşa am prins  noi din bătrâni.

Tuturor vă doresc sărbători pascale binecuvântate!

Hristos a înviat!

Lăcrămioara Pop

Articolul Obiceiuri pascale şi nu numai, la Tulgheş apare prima dată în Ecoul muntilor.

Mai sunt câteva zile din acest decembrie ca un april şi trecem într-un nou an.

Fost-a un an plin de frământări de toate felurile.

Mulţam, Doamne, că ne-ai însoţit cu harul Tău de le-am isprăvit, cu  bine,  pe toate!

Nu ne lăsa nici de acum înainte, ci ajută-ne, pentru rugăciunile tuturor sfinţilor noştri mucenici ce se roagă neîncetat pentru sufletul acestui neam mult încercat, iar în anul ce se iveşte pe cărarea timpului, vino Doamne şi luminează-ne cărarea spre cele bune şi folositoare şi, nu lăsa, Doamne,  ,,lupii” în turma Ta, amin!

,,Că noi, Doamne, tot umblăm

Colindând, Te căutăm,

În pridvoare la om bun,

În ograda lui Crăciun,

Prin curtea bunicilor,

În ieslea păstorilor,

În ochii copiilor,

În trecerea anilor,

În sufletul mamelor

Şi-n viersul colindelor.”

Iată aşa, am umblat noi, câţiva, dintre membri Ansamblului Artistic de Amatori ,,PLAIURI  TUlGHEŞENE”   ,,precum umblară, Maica Sfântă într-o seară”, la colindat, tocmai la Sfântu Gheorghe,  la fraţii noştri din judeţul Covasna, nu mai ştiu pentru a câta oară;  socotiţi singuri, că din anul 2013 încoace nu am lipsit decât în anul pandemiei.

      Festivalul internaţional de colinde şi obiceiuri de iarnă  ,,CRĂCIUNUL la ROMÂNI”, organizat de către Fundaţia Mihai Viteazul a ajuns în acest an la ediţia  a XXXV-a şi a avut, ca punct culminant,  două zile cu spectacole de gală diferite, în două localităţi ale judeţului Covasna Astfel:

• Sâmbătă 13 decembrie, la Sfântu Gheorghe
• Duminică, 14 decembrie în localitatea Târgu Secuiesc.

Noi am hotărât că este de ajuns să participăm la spectacolul din Sfântu Gheorghe pentru ca elevii noştri să ajungă acasă duminică după amiază să aibă timp de odihnă şi de lecţiile ce trebuiau pregătite  pentru următoarea săptămână. Festivalul a cuprins mai multe evenimente, ce s-au desfăşurat între 1 noiembrie şi 14 decembrie. Dintre activităţile ce s-au desfăşurat în cadrul acestui eveniment de mare anvergură menţionăm:

• miniconcerte de colinde, la Catedrala Ortodoxă din Municipiul Sfântu Gheorghe, în perioada de Luni-Joi, 24-27 noiembrie;

• Vineri, 27 noiembrie, la Muzeul Spiritualităţii Româneşti, Sf.Gheorghe a avut loc vernisarea expoziţiei ,,Festivalul de colinde în imagini” precum şi Simpozionul ,,Obiceiuri şi tradiţii la români, din Ajun până la Bobotează”- Concert de colinde;

• Sâmbătă, 13 decembrie, la sala de sport a Colegiului „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe – Spectacol de gală ,,Crăciunul la români” – unde am participat şi noi, tulgheşenii;

• Duminică, 14 decembrie 2025, pe scena Casei de cultură din Târgu Secuiesc desfăşurându-se Spectacol de gală ,,Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă”.

Evenimentul a fost organizat de către Fundaţia Mihai Viteazul din Sf.Gheorghe, în parteneriat cu Asociaţia ,,Dezvoltare comunitară Locală şi Culturală Târgu Secuiesc căora li s-au alăturat cei de la Asociaţia ,,Suflet Românesc”. Programul s-a desfăşurat cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Covasna şi Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe.

Au avut parteneri media, ca de fiecare dată,  pe: Mesagerul de Covasna, Condeiul Ardelean, Observatorul de Covasna, ,,ÎMPACT  EVENTS”, Coson Media. Au fost prezenţi şi foarte activi cei de la ,,Covasna 45”, cărora le mulţumim pentru imaginile postate în care apărem şi noi. Aşa reuşim şi noi(ansamblul ,,Plaiuri Tulgheşene”),  să păstrăm câteva amintiri frumoase de la această ediţie.

Programul galei din 13 decembrie a decurs conform programului propus de organizator, prin persoana d-nei Maria Peligrad,  exact aşa cum ne-a fost comunicat în prealabil şi cum vi-l voi arăta mai jos:

        ,,Festivalul Internațional de colinde şi obiceiuri de iarnă „Crăciunul la români”

Ediţia a XXXV-a, 1noiembrie – 14 decembrie 2025

Organizator: Fundaţia „Mihai Viteazul”

Preşedinte: Prof.ing. Maria Peligrad

Cofinanţatori: Consiliul Judeţean Covasna, Consiliul Municipal Sfântu Gheorghe

                                                   Spectacolul de gală

Sâmbătă, 13 decembrie 2025, ora 15, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Sf. Gheorghe

Susţinut de formaţiile:

1. Ansamblul „Speranța” – Fundația „Mihai Viteazul” – Sfântu Gheorghe

Sc. Gimn. „Nicolae Colan”

Sc. Gimn. „Ady Endre”

Sc. Gimn. „Varadi Joszef”

Colegiul National „Mihai Viteazul”,  Coord. Ion Gheorghe

2. Corul de copii al Bisericii Ortodoxe Sfântu Gheorghe – Parohiile Ortodoxe Române – II și VI Sfântul „Mare Mucenic Gheorghe” Sfântu Gheorghe –  jud. Covasna

Coord. Pr. Mircea – Florin Coliban

3.Corul de copii „Scânteia” – cl. IV – a

Șc. Gimn. „Nicolae Colan” Sfântu Gheorghe

Coord. Prof. învățământ primar Ana – Alina Ciorici

4. Corul mic „Mlădițele”, Parohia Ortodoxă Română Sfântul „Mare Mucenic Gheorghe” Sfântu  Gheorghe,, Coord. Samuel Cocicodar

5. Grupul vocal „Muguri siteni” – Sc. Gimn. „Nicolae Russu”, com. Sita Buzaului – jud. Covasna, Coord. Iuliana – Maria  Apafi și Livia Moldovan

6. Corul de copii „Voinicei”– Șc. Gimn.. Nr. 3,  com. Sita Buzaului – jud. Covasna, Coord. Laura Mitrofan și Simona Gheorghiță Darie

7. Grup Vocal „Fetele cu dor” – Căminul Cultural com. Sita Buzăului, Coord. prof. director Ioan – Ovidiu Olteanu

8. 8. Grup vocal bărbătesc „Pădurenii” – Asociația Culturală „Pădurenii”, com. Barcani – jud. Covasna

Dirijor: Cristina – Orania Deteșanu, Coord. Marian Arnăut

9. Formația folclorică „Dumbrava Verde”,  Casa Raională Strășeni – Republica Moldova, Coord. Grup artistic Valentina Popa

10. Ansamblul  artistic de amatori “Plaiuri Tulgheșene”, com. Tulgheș –  jud. Harghita

Coord. Rapsodul popular, Lăcrămioara Pop – Distinsă cu titlul „Tezaur uman viu”

11. Corul „Plai Întorsurean” – Asociația „Plai întorsurean”, Întorsura Buzăului – jud.  Covasna

Dirijor: Maria Dandu – Muntean, Coord. Cornel – Mihai Tonie

După cum puteţi observa, au fost coruri şi ansambluri de toate vârstele şi componenţele.

Au fost coruri compuse din copii de grădiniţă până la coruri de bunici. Au fost coruri alcătuite doar din copii mici, coruri de elevi cu vârste cuprinse între 8 şi 19 ani(cazul nostru), coruri bărbăteşti, coruri femeieşti – adulţi şi copii, coruri mixte de adulţi, coruri coordonate de preoţi ce s-au format în jurul parohiilor din municipiul Sf. Gheorghe.  A fost un maraton de peste trei ore în care publicul a umplut la refuz gradena sălii de sport a Colegiului Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe care s-a încheiat, cum altfel, decât cu o mare Horă a Unirii în care s-au prins  toţi artiştii împreună cu publicul  după care, toţi artiştii au primit daruri de la Moş’ Crăciun. După atât de multă, dar dulce, oboseală, toţi artiştii au fost invitaţi la masa de cină, după care fiecare au plecat în drumul lor.

Unii au luat drumul spre Târgu Secuiesc să doarmă acolo urmând să participe la gala din 14 decembrie. Alţii, (ca noi),  au rămas în Sfântu Gheorghe, urmând  să încheie partea lor de festival duminică la ora 12,30 după masa de amiază, dar inainte de asta, vreo două ore s-au delectat cu tot ceea ce a avut de oferit Târgul de Crăciun din Municipiul Sfântu Gheorghe,  inclusiv un staul cu animale vii cu care, pruncii din ansamblu s-au jucat şi s-au bucurat.

Erau acolo, într-un ocol ,,pe paie reci”, un măgăruş foarte blând, căpriţe, oiţe şi un viţelus, staulul fiind amplasat în imediata apropiere a scenei ce întruchipa pe Sfânta Maria cu Pruncul alături de Iosif.   Târgul,  desfăşurat pe întreaga esplanadă din centrul municipiului, oferea de toate: de la carte veche şi discuri vechi de vinil, până la produse de se sezon(preparate de porc, preparate lactate, miere), ornamente de crăciun, tot felul de produse hande -made( lumânări de diferite forme, colţuni de lână (ciorapi împletţi cu 5 ace, cum făcea bunica), mănuşi, căciuliţe, covoare ţesute la stative, ceramică …multe şi de toate pentru toate gusturile, numai bani să fi avut. Peste toate, vremea, parcă prea călduroasă  pentru o lună de decembrie, ne-a stimulat să hoinărim în voie să ne clătim ochii cu tot ceea ce dimineaţa zilei de duminică 14 decembrie se străduia să ne ofere în dar, într-o atmosferă molcomă de sfinte sărbători. S-a făcut de amiază. Ne-am adunat la locaţia unde  trebuia să luăm masa, punctuali şi mulţumiţi că am găsit fiecare dintre noi câte  un dar de pus sub brad pentru cei dragi ai noştri.

Mulţumim celor ce ne-au eferit şi de data aceasta, cu zâmbetul larg pe faţă,  un prânz deosebit de consistent şi gustos! Doamna Maria Peligrad, preşedinta Fundaţiei Mihai Viteazul,  ne-a însoţit până ce am urcat în microbuzul de la Vandortrans Tour SRL cu care am circulat, pentru a doua oară în acest an, în condiţii deosebit de bune. Le mulţumim, pe această cale şi, sperăm că colaborăm şi pe mai departe.

Iată dragii mei, aşa încheiem deplasările din acest an, ale ansamblului ,,Plaiuri Tulgheşene” care,  nu au fost foarte multe dar, pentru un an atât de bulversant, este bine că am reuşit cât am reuşit.

Să ne vedem sănătoşi în sara sfântă de Ajun, iar dacă în ajun nu ne-om întâlni, atunci poate în ziua de Crăciun la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Tulgheş veţi fi, că se vor cânta multe colinde.

La Tulgheş încă avem colindători din destul! Dacă veţi veni, vă veţi bucura.
Până atunci, tuturor, vă dorim sănătate  şi spor în toate!

Crăciunul cu pace şi binecuvântări cereşti, iar anul, 2026,  ce vine,  să ne aducă mai mult bine! Cu speranţa la acest,,mai bine” însă, se cuvine să mulţumim, Domnului, pentru toate cele primite până acum, nu?  Aşa că zic aşa:

Mulţam Doamne ce mi-ai dat!

Mulţam Doamne ce mi-ai luat

Şi  de tot ce mi-ai lăsat !

Mulţam câte mi-ai iertat

Când de Tine am uitat
Şi că nu m-ai prăpădit

Câte, Doamne, Ţi-am greşit!

Lerui Doamne peste cer
Tot am zis să nu-Ţi mai cer.
Dar eu rugăciuni mai am

câte zile-s într-un an!

…Pentru mine, pentru neam…

Aşa că te rog fierbinte:
Dă-ne, Doamne, bună-minte!
Spală-ne sufletele de toate ispitele!
Scapă-ne de ,,lupii răi” îmbrăcaţi în piei de miei!

Suflă peste-a noastre zile cu iubire şi unire,

Să fim, cum eram cândva,
Uniţi toţi, în turma Ta,
Când rupeam pita în două
Şi-o mâncam cu-un strop de rouă!
Când eram mai sănătoşi,

La suflet, mult mai frumoşi!

Lerui-ler, prin vânt şi ceaţă!

Hai Doamne-n a noastră casă,

Să cinezi cu noi la masă

Chiar de-i sluga păcătoasă!
Amin Doamne!

Iartă-ne!

Binecuvântează-ne!

La anul şi la mulţi!

O scris,  cum o dus-o mintea din suflet, cu mult drag pentru voi care veţi citi,  boaba de lut,

Lăcrămioara Pop.

                                                                                                                           Tulgheş, 15.12.2025

Articolul Gânduri de colindător apare prima dată în Ecoul muntilor.

Un cuvânt în forma crucii

Mi l-a scris în miezul nopţii,

Maica, să nu afle hoţii.

Mi l-a scris apoi pe suflet

Ca să-l port ca pe un cântec

Când voi da de greu şi plânset,

Să îl am ca pe-un descântec

Apoi m-a-nvăţat  a-l scrie

Pe suflet şi pe hârtie

Să nu-l uit şi-n veci să-mi fie

Unealtă în pribegie.

L-am fost scris şi pe cămaşă

Pe altiţă şi pe sire

În simbol cusut cu aţă

Să  fie-un  semn după mine.

În tranşee, prin războaie

L-am cântat de-mbărbătare.

Ori la câmp, prin frig şi ploaie

Îmi rosteam: mai ai răbdare!

E cuvântul maicii mele,

Cuvânt din grai strămoşesc

Grai cum altul nu-i sub stele

Din străbuni îl moştenesc!

Graiul, neamul, straiul, glia,

Cu  „pridvorul  părintesc”,

Credinţa şi omenia

La urmaşi le dăruiesc.

Tu urmaş, comoara asta,

Păzeşte-o cum poţi mai bine !

Pe când ieşi din lumea asta

S-o ia altul de la tine ,

Mai frumoasă, mai bogată,

Mai curată dacă poţi!

Peste veşnicia toată,

Să te ştie-ai tăi nepoţi!

Scrisă de Lăcrămioara Pop, Tulgheş,  la 25.August, 2025

Articolul Cuvântul apare prima dată în Ecoul muntilor.

Exact aceste lucruri s-au întâmplat în tabăra de fotografie „Generația Verde” organizată de Asociația „Potaissa Art” în colaborare cu Liceul „Mihail Sadoveanu” Borca și Liceul „Nicolae Nanu” Broșteni. În perioada 14-18 iulie, patruzeci de elevi de la cele două licee, cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani, însoțiți de inimoasele profesoare Nicoleta Ciubotă, Ana-Maria Baroiu și subsemnata, am pornit într-o  experiență vizuală și educativă pentru cei pasionați de fotografie, desfășurată în peisajul spectaculos al localității Tulgheș, județul Harghita. Nu în ultimul rând, cei care ne-au  angrenat în această  evadare au fost minunații soți Iulia și Sebastian Luca, fondatorii Asociației „Potaissa Art” , „încurajați” în acest proiect de Administrația Fondului Pentru Mediu. Pentru cele cinci zile  gazdă ne-a fost Pensiunea „Malvimend” condusă de doamna Mihaela Petrache, o doamnă  drăguță, care știe foarte bine că zâmbetul și amabilitatea sunt cartea de vizită a unei pensiuni, la fel ca și angajații acesteia (recomand să mergeți acolo, nu veți regreta!). Poate așezarea la  poalele munților, unde răsăriturile încă miros a rouă, iar pădurile șoptesc povești de demult, a făcut ca totul să fie la superlativ. Ascuns între Munții Hășmaș, Ceahlău și Bistriței, Tulgheșul este mai mult decât o localitate – este un cadru viu, perfect pentru fotografia de peisaj, documentar sau portret în natură. Cu păduri dese, poteci ascunse, izvoare limpezi și lumini spectaculoase la apus, fiecare colț devine o scenă. O mână de tineri curajoși, „înarmați” cu aparate foto sau pur și simplu telefoane mobile,  au învățat să surprindă lumea prin lentila aparatului foto. Tabăra de fotografie organizată în Tulgheș a fost nu doar o evadare din cotidian, ci o adevărată aventură vizuală. Îmbinând tehnica fotografică, drumețiile montane și creativitatea liberă, această tabără devenind o poartă spre o altfel de cunoaștere – a naturii și a sinelui.

Am avut un program foarte bine stabilit, pe zile, cu înviorare, mic-dejun, activități tematice cu diverși invitați de la Asociația Fotografilor Profesioniști din România, lansare de carte („Două Inimi”-Ștefania și Cristina Bulache), expoziție de carte pentru copii, multă muzică folk, drumeții și shooting, normal- prânz și cină, foooarte mult fotbal și baschet, dar și alte jocuri distractive pentru copii, proiecții de filme. Plictiseala nu a avut ce căuta în tabără! Am socializat și cu copiii de la Căminul „Bread of Life” Broșteni, însoțiți de seniorii familiei Parasca, niște oameni cu totul deosebiți. Mi-a plăcut foarte mult ziua fără telefonul mobil, o multitudine de jocuri ocupând timpul: remmy, cărți, construind din piese lego aparate fotografice futuriste. A fost organizat și un concurs de lego sponsorizat din banii pensiunii cu cele mai interesante lucrări,  Dragi părinți, se poate fără telefoane mobile, nu a fost nicio tragedie!

L-am aniversat pe Sebastian Constantin, care își va aminti cu emoție de această frumoasă  surpriză pusă la cale de mama sa, familia Luca, și doamna Petrache. Dar am mulțumit public și minunatului personal de la bucătărie, și nu numai, care a pregătit bucate alese și au fost foarte ospitalieri.

Deserturile și pepenii dulci aduși  de doamna Nicoleta Ciubotă o să ne amintească pentru o perioada lungă de timp cât de frumos a fost în tabără.

Cireașa de pe tort a fost prezența domnului Codrin Anton, fotograf acreditat la Euro 2024, membru în Asociați Artiștilor Fotografi din România, președinte al Clubului Fotografilor Suceveni.  Are în palmares mai multe premii în domeniul fotografiei. Acesta a venit însoțit de suită de fotografii realizate de dânsul la Euro 2024. Cel care a recunoscut cei mai mulți fotbaliști din imagini a primit ca premiu, la alegere, un tablou. Acesta a fost Matei Ciubotă care a recunoscut 42 de nume de fotbaliști celebri. Așchia nu sare departe de trunchi, toți membrii familiei Ciubotă sunt mari iubitori de fotbal. Bucuria a fost maximă, iar tabloul cred că stă la loc de cinste în camera lui Matei. S-au realizat foarte multe fotografii artistice și în mișcare, s-au utilizat aparate foto de înaltă calitate, o ocazie unică în viața fiecărui participant.

Onorată să particip în această tabără extraordinară, pusă la punct minuțios și în care, cu siguranță, s-au legat prietenii între elevii celor două licee,   nu pot decât să le mulțumesc celor care mi-au oferit această șanșă.

Și nu uitați: „Fotografia este o poveste fără cuvinte”.

Despina GHEORGHIU

Articolul Tabăra „Generația Verde”-Tulgheș, 2025 apare prima dată în Ecoul muntilor.

                                                                     Festivalul  internaţional  ,,Armonii fără frontiere” .
– De ce internaţional?

– Pentru că a adunat aici, la Tulgheş, în judeţul Harghita, oameni din toată lumea, membri şi colaboratori ai postului Radio ProDiaspora, impreună cu care au venit în România, să-şi cunoască rădăcinile, copiii sau nepoţii acestora sau prieteni apropiaţi.

Având rădăcini în România, chiar  dacă destinul a făcut ca ei să locuiască departe de baştină, pe toate meridianele lumii, mulţi necunoscându-se live până acum,  iată-i la Tulgheş, realizând, alături de Primăria şi Consiliul Local Tulgheş, acest eveniment deosebit despre care, pe pagina postului Radio ProDiaspora, dedicată evenimentului scrie, citez:  ,, Armonii fără Frontiere” este un eveniment cultural de excepție organizat de Radio ProDiaspora, dedicat comunității din Tulgheș, Harghita. Acesta va reprezinta o celebrare a tradițiilor și valorilor culturale ale românilor din diaspora, aducând în prim-plan artiști consacrați din diverse domenii artistice. “Armonii fără Frontiere” este un spectacol special dedicat românilor de pretutindeni, în care artiști din diaspora și din țară, români și maghiari, se reunesc pe aceeași scenă pentru a celebra muzica, cultura și legătura indestructibilă cu locurile natale. Printr-o diversitate de stiluri muzicale și momente artistice emoționante, evenimentul își propune să aducă mai aproape inimile celor despărțiți de granițe, dar uniți prin tradiții și dor”.   De asemenea un paragraf foarte frumos spune aşa:  „Armonii Fără Frontiere” nu este doar un festival – este o punte între inimi, între generații și între românii de aici și de pretutindeni. Un eveniment dedicat muzicii, tradiției, artei și diversității culturale, unde granițele dispar, iar prietenia se aude pe toate frecvențele sufletului.”

Cine sunt ei:
Postul Radio ProDiaspora îşi are sediul în Germania şi sunt prezenţi în On-line din anul 2009.

La capitolul ,,Despre noi” în pagina postului scrie aşa: ,,Cine suntem? Promotori ai culturii şi tradiţiilor româneşti. Ce dorim? Crearea unui spaţiu informaţional şi cultural unic în care valorile să circule nestingherit. Avem obligaţia să păstrăm tradiţiile şi obiceiurile care sunt tezaurul sufletului românesc, să le păstrăm şi să le ducem mai departe fiindcă doar aşa vom fi demni să vieţuim pe plaiurile unde s-a zămislit neasemuita alcătuire de cuvinte românesti… „Poţi să cutreieri lumea toată şi să te minunezi de rezultatele civilizaţiei, dar nimic nu-i mai fermecător decât călcâiul de pământ pe care te-ai născut.” (Vasile Alecsandri)”

Au fost prezenţi la eveniment foarte mulţi redactori şi colaboratori, de pe tot globul dar şi colaboratorii din ţară, acest eveniment adunându-i în acest loc de poveste,  de sub urechea Ceahlăului –  oaza de aer pur,  ce poartă numele de  Tulgheş.

Voi menţiona doar pe câţiva ale căror nume mi-a rămas pe pânza memoriei şi-i voi menţiona anume ca să vedeţi din ce zări au ajuns la noi aceşti mesageri de bine ai României:  Ecaterina Cîmpean – Director General-fondator;  Robert Landmann -Germania – Manager – fondator;  Nicoleta Nicolae -Texas SUA – Director programe;  Redactor Şef George_Roca (Australia); Marian Filip, SUA; Cornel Bucşă Biholar- Germania; Adrian Ardelean -Montreal, Canada; Nicolae Ţetcu, Florin Ţuţuianu, Anemona -Andreea Lazăr, Teona Răcheriu, Gabriela Raucă-Austria, Ioana Cîmpean, Stelian Adam, Doina Marta, Monica Cristina  Purice,  Sabina Hollocker din Tulgheş, căsătorită în Germania şi,  nu în ultimul rând, din Carolina de de Nord (SUA),  tulgheşanca noastră – Lomoră Mihaela, care şi-a lansat pe scena acestui eveniment trei piese nou-nouţe,  cântece dedicate ciobanilor din Tulgheş, căror cântece le-a făcut textul singură, muzica fiind realizată de orchestra Ansamblului Ciprian Porumbescu din Suceava.

 Pentru aceste piese s-au făcut filmări,(urmând să apară videoclipurile mai întâi pe YouTube apoi şi pe posturi media care difuzează folclor), în ziua de 24 Iunie, în satul Poiana Veche, în curtea unei pensiuni ce poartă numele de ,,Casa bunicilor din Rai”  precum şi la stâna(europeană) a ,,Marienilor”- o familie de ciobani din tată-n fiu, eroi ai cântecelor Mihaelei.

La aceste filmări au participat toţi ciobanii menţionaţi în textul melodiilor şi  ,,poienarii” -consătenii Mihaelei Lomoră precum şi membrii Ansamblului Artistic de Amatori „PLAIURI TULGHEŞENE”.

După cum vedeţi, pentru localnici, evenimentul ,,Armonii fără frontiere” a debutat cu multe zile înainte de evenimentul în sine.

Cele două zille de festival care s-au derulat pe scena amplasată, ca de obicei, sub pădurea ce înconjoară baza sportivă din Tulgheş, au cuprins toate formele de spectacol: de la poezie şi momente de iluzionism până la folclor şi  muzică uşoară, pop, instrumentală, etc.

În prima zi de festival, în deschiderea evenimentului am urcat pe scenă noi, Ansamblul Artistic de Amatori PLAIURI  TULGHEŞENE- ca nişte gazde cuminţi ce suntem. Am avut un program de 30 de minute care a cuprins cântece cu grupul vocal, o doină interpretată  Radu Cozariz – elev în anul al II-lea la Liceul de muzică, Tudor Jarda  din  Bistriţa, şi s-a încheiat cu suita de 14 jocuri locale ,,Roata Stelelor”.

Interesant şi îmbucurător pentru mine, ca şi coordonator,  a fost faptul că cei mai mici şi nou-veniţii în trupă de curând, după două-trei repetiţii s-au descurcat onorabil, în prima apariţie cu public la un eveniment de asemenea anvergură. Pentru asta sunt recunoscătoare ,,fraţilor” mai mari din trupă care mă ajută foarte mult când vin noi membri în ansamblu.

Vă mulţumesc dragii mamei!

La încheierea programului artistic am fost recompensaţi, cu trofeul festivalului, de către Dl.Primar Marcel Vancu.  Mulţumim şi pe această cale!

După noi a urcat pe scenă formaţia de dansuri populare maghiare din Borsec, apoi D-ra. Ecaterina Curcă, solistă de muzică populară din loc. Corbu, Harghita, solista de muzică populară Iustina (Rugină) Lăbonţiu din Tulgheş, căsătorită în Corbu. Începând cu orele 18, au urcat pe scenă membrii Radio ProDiaspora,  oaspeţi şi totodată, organizatori ai evenimentului.

În această primă zi a evenimentului, Mihaela Lomoră, realizatoarea emisiunii ,,Picături de suflet românesc”  la Radio Pro Diaspora,  a avut şi lansarea celor trei cântece de ciobănie cu care a înregistrat un real succes, drept pentru care, a doua zi, publicul a cerut să fie cântate din nou.

În cea de-a doua zi a evenimentului, duminică 29 Iunie, de Sf.Petru şi Pavel  dimineaţa, localnicii au fost la ,,copolnă” (bisericuţa satului Rezu Mare), pentrucă  aceşti doi sfinţi sunt protectorii satului. De mulţi ani nu am mai văzut aşa mulţi hrămeni în sat la noi! Aproape în fiecare curte era pusă masa afară la umbra unui măr ori pe sub umbrarele frumos construite tocmai pentru asemenea ocazii.

Organizatorii au fost foarte bine calculaţi când au planificat orarul celei de-a doua zile a festivalului,  luând în calcul atât hramul satului nostru, cât şi alte evenimente,(cumetrie, nuntă), care au avut loc, tot duminică 29, iunie.

Lumea a fost informată cu privire la evoluţia pe scenă a artiştilor preferaţi şi au putut alege cum să îşi organizeze timpul. În acest fel au putut participa şi la hram şi la programul festivalului dar nu au lipsit nici de la nuntă pentrucă nu-i aşa, toate, cu oameni, se fac.

Revenind la eveniment, un foarte emoţionant moment a fost duminică la orele 18,00  când au fost invitate pe scenă cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie şi au fost omagiaţi, premiaţi şi felicitaţi pentru această adevărată performanţă.

Nu am reuşit să număr câte cupluri au fost, dar cu mult peste 10 trebuie să fi fost pentru că au umplut scena la refuz şi stăteau umăr-la-umăr.

Este deja o veche trediţie să fie felicitate cuplurile cu 50 de ani de căsnicie în cadrul unui eveniment de amploare al localităţii. Aceste momente dau speranţă şi curaj tinerelor generaţii spre a-şi întemeia o familie.

În altă ordine de idei, trebuie să spun că evenimentul a cuprins şi gătitul mâncărurilor tradiţionale.

S-a gătit, de către maeşti bucătari din Tulgheş, tocană, gulaş, balmoş, berbece la proţap iar  agenţii comerciali  au asigurat la rândul lor produse la grătar, produse de patiserie, n-a lipsit vata de zahăr spre deliciul copiilor dar chiar şi al părinţilor.

A fost organizată şi o tombolă cu premii substanţiale. Sponsorul principal fiind firma ,,Grigoriu SRL”

Înafara perimetrului din proximitatea scenei,  copiii au avut tot felul de posibilităţi pentru distracţie: tiribombe, căluşei, lanţuri, topogane, trenuleţ, standuri cu jucării,  dar ce n-a fost?

De toate pentru toţi!  Bani să ai şi voie-bună !

Vremea a fost moderată. Am avut şi ploaie, dar a fost blândă şi foarte bine-venită că plângea pământul de sete. Vântul ne-a necăjit puţin, că vâjâia în microfoane, dar ăsta-i riscul meseriei şi oricum a plecat repejor prin pădure.

Oamenii, indiferent ce genuri muzicale ar fi preferat, au fost cu toţii mulţumiţi pentru că a fost muzică pentru toate gusturile.
Evenimentul s-a sfârşit târziu,  în noaptea ce dădea spre luni, cu un deosebit foc de artificii.

Trebuie să vă spun şi că, în  a doua zi a evenimentului ,,Armonii fără frontiere”, duminică dimineaţa, pe 29 iunie,  membri Radio ProDiaspora ne-au făcut onoarea să viziteze  muzeul.

Au fost foarte încântaţi şi surprinşi să găsească o clădire doldora de mărturii etnografice, istorice şi culturale care povestesc, pe îndelete şi destul de amănunţit  despre traiul, din trecut şi până în prezent, al localnicilor.

Cu această ocazie, D-na Director Generaal – Fondator al Radio ProDiaspora, D-na Ecaterina Cîmpean mi-a înmânat o plachetă personalizată prin care mi se conferă titlul  de ,,Membru de Onoare” al postului de Radio ProDiaspora! Nu vă imaginaţi ce emoţionată şi surprinsă am  fost!

Nici nu am ştiut cum să mă manifest!

Ne cunoşteam on-line chiar din 2009 când am descoperit postul Radio ProDiaspora ca pe o oportunitate şi după multă analiză cu mine insămi, am îndrăznit să le scriu un articol.

Am zis că ,,O-ncercare, moarte n-are!” . A fost cu izbândă. Apoi, de-a lungul timpului, am tot scris,   în special despre evenimentele Ansamblului Plaiuri Tulgheşene, dar şi despre evenimentele frumoase din Tulgheş cum ar fi ,,Joia Mare, sau festivalul Roata  Stelelor, ori manifestările din zilele dedicate eroilor neamului: Ziua României, Ziua Eroilor, Ziua Drapelului, etc.

D-na Ecaterina Cîmpean le-a publicat iar eu mă bucuram că reuşeam să fac cunoscute frumuseţile plaiurilor tulgheşene dincolo de graniţele ţării..

Iată, după 16 ani, ne-am cunoscut faţă către faţă şi ne-am putut îmbrăţişa.

Dumnezeu are planurile Lui şi le aşează pe toate cum ştie El mai bine.

Dragi prieteni de la Radio ProDiaspora, vă mulţumesc şi pe această cale, pentru onoarea ce mi-aţi făcut,  dar mărturisesc că, încă nu cred că mi se întâmplă  mie,  un boţ de lut,  unele ca acestea.

Iată, dragii mei,  că prima lună de vară a adunat la Tulgheş o întreagă pleiadă de artişti şi oameni de cultură de pe toate meridianele lumii şi, bucuraţi-vă!  Toţi aceşti oameni descind din poporul nostru!

Să fim mândri cu ei şi să le trimitem câte un gând bun de fiecare dată când zicem vre-un  ,,Doamne-ajută!”.

Cred cu tărie că numărul mare al  românilor de cultură care şi-au găsit rostul prin toată lumea asta mare, a fost îngăduită, poate chiar rânduită de Cel-de-Sus.  Încet-încet, prin ei, lumea întreagă ne cunoaşte, nu doar de pe la ştirile ,,înspăimântătoare” ci prin cuvintele şi emisiunile acestor binecuvântaţi mesageri care povestesc lumii întregi despre tradiţiile  şi obiceiurile noastre  ancestrale, despre portul nostru naţional, jocurile populare, teatru ori poezie, despre tot ce înseamnă cultura noastră cu tot ce avem noi mai frumos.

Vă mulţumim oameni frumoşi la suflet pentru acest eveniment şi pentru tot ceea ce faceţi, ca fii ai acestui neam, acolo unde sunteţi trăitori! Sper să ne revedem cât mai curând!

Felicitări Consiliului Local şi Primăriei Tulgheş!

Mulţumiri tuturor colegilor din primărie, colectivului de pompieri de pe lângă Primăria Tulgheş şi tuturor celor implicaţi în organizarea evenimentului! Ştiu că au fost săptămâni de pregătiri premergător evenimentului, care a fost unul fără pereche!

Să ne ajute Dumnezeu să ne revedem cu sănătate şi seninătate la anul şi mai departe cu bucurie, cu frăţietate; să ne bucurăm de viaţă, de pace, de comuniune!

Veţi găsi impresii, din partea oaspeţilor în festival, despre cele trei zile petrecute acasă, pe siteul Radio ProDiaspora:   https://www.prodiaspora.de

Din Tulgheş, a relatat Rapsod popular Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu protejat UNESCO

30.06 spre 01.07. 2025

Articolul O sărbătoare a românilor de pretutindeni apare prima dată în Ecoul muntilor.

E bine şi aşa. Tare mă tem că peste ceva timp se va renunţa şi la acest ritual. Pentru strămoşii noştri pământul era ceva sfânt. Ţara era mai presus decât viaţa. Deşi apărarea ţării însemna pământ; cei ce participau la lupte sau nu se mai întorceau erau recompensaţi cu ceva teren, ceea ce asigura un trai mai bun urmaşilor.

Şi acum Terra fierbe.  Există tendinţa de a se implementa o nouă ordine mondială, noi zone de influenţă, şefi de state cu idei radicale, partide opoziţioniste. Un conflict în Orient, altul în Occident. Din câte am citit şi în preajma primului război mondial era cam aceeaşi tendinţă. Marile imperii se băteau pentru supremaţie, iar ţările ocupate tânjeau după libertate.

România, deşi a participat la război doi ani, şi-a dat obolul de sânge îndoit sau întreit faţă de marile puteri. Aveam un ţel şi nişte conducători ce–şi doreau libertatea şi suzeranitatea. Mai aveam şi nişte fraţi, peste Carpaţi, ce priveau cu speranţă spre Regat.

Judeţul Neamţ avea o suprafaţă de 3.977 km^2. Din punct de vedere administrativ era împărţit în 5 subdiviziuni, numite plăşi: Piatra (350 km²), Bistriţa (600 km²⁾, Cetatea Neamţ (560 km²⁾, Războieni (356 km²) şi Muntele (1.052 km²) conduse de admistratori de plasă (pretori) subordonaţi prefectului.

În anul 1912 populaţia urbană a judeţului Neamţ era de 28.060 locuitori stabili, iar în 1915 aceasta ajunsese la 19.426 locuitori. Ţăranii se confruntau cu lipsa pământurilor, seminţelor şi a banilor, nevoi ce-i loveau şi pe orăşeni.

Mobilizarea pentru război a mărit riscul ca mari suprafeţe de teren să nu fie cultivate. Pentru facerea muncilor agricole regele Ferdinand a decretat la 20 septembrie 1916 Regulamentul pentru executarea muncilor agricole în timpul războiului.

S-au format comitete care au acţionat cu mai mult sau mai puţin interes. Exista riscul ca armata să rămână fără provizii. S-au format „consilieratele agricole” ce puteau lua terenul ţăranilor sau arendaşilor ce nu-l lucrau. Intenţiile au fost bune, dar multe din prevederile Regulamentului din 27 ianuarie 1917 n-au fost respectate. Ţăranii trebuiau să dea întreaga recoltă, primind în schimb sume derizorii. Armata română, dar mai ales cea rusă a luat ţăranilor şi bruma de agoniserală ce le mai rămăsese. Mai mult, le-au tăiat caii şi boii, fiind nevoiţi să folosească vacile la munci.

Populaţia, în general, a acceptat şi susţinut prin toate mijloscele participarea ţării noastre la războiul drept de reîntregire a neamului. Mai dureroase decât pierderile materiale au fost cele omeneşti. Numeroşi români (inclusiv din judeţul Neamţ) şi-au dat viaţa pentru idealul sfânt al unităţii statale.

În anii 1912-1913 în sud-estul Europei au avut loc războaiele balcanice. Acestea au făcut ca România să înceapă pregătirile de război înaintea declanşării PRM- ului. Ele s-au intensificat după 1914, dar cam la fel de insuficient ca şi înainte. Au fost recrutaţi tineri, dar au fost concentraţi şi intectuali printre care mulţi profesori, ceea ce a făcut ca procesul instructiv să fie dat peste cap.

În anii dinaintea PRM-ului au fost concentra şi şi apoi mobilizaţi foarte mulţi învăţători de la şcolile primare rurale. Deja în anul 1913 au fost mobilizaţi 63 de institutori şi învăţători din judeţul Neamţ.

În anul 1915 au fost concentraţi în Regimentul 55 Infanterie 19 învăţători din judeţ. Alţi 22 de învăţători au fost concentraţi la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă de la Vaslui. În ziua de 29 octombrie 1915 erau concentraţi 30 de institutori şi învăţători din judeţ. Unii învăţători au făcut în toamna acestui an între 31 şi 91 de zile de concentrare.

Tabloul Revizoratului Şcolar înaintat Ministerului la 24 septembrie 1919, conţine numele a 69 de institutori şi învăţători din judeţul Neamţ mobilizaţi în Primul Război Mondial, dar aceştia nu sunt toţi mobilizaţii, ci numai cei ce au avut norocul să se întoarcă vii acasă.Din documentele existente rezultă faptul că au fost mobilizaţi 89 de institutori şi învăţători din judeţul Neamţ. Alţi 19 învăţători şi institutori au făcut campania din 1916-1918 în alte servicii ale Armatei din spatele frontului.

Unele primării au rămas prin mobilizare fără personal administrativ. Din listele aflate în dosare rezultă că au fost mobilizaţi primarii din comunele: Budeşti-Ghica, Bodeşti-Precista, Bârgăoani, Bozieni, Bălţăteşti, Călugăreni, Dobreni, Hangu, Mărgineni, Păstrăveni, Pipirig, Războieni, Siliştea, Şerbeşti, şi Zăneşti; secretarii din Buhuşi, Bistricioara, Borleşti, Budeşti-Ghica, Bodeşti-Precista, Bozieni, Bălţăteşti, Doamna, Dragomireşti, Gârcina, Galu, Mastacăn, Hangu, Păstrăveni, Petricani, Roznov, Şerbeşti, Timişeşti, Tazlău, Urecheni şi notarii din Buhalniţa, Călugăreni, Girov şi Siliştea.

După doi ani de neutralitate România s-a implicat în PRM, de partea Antantei, cu scopul de a realiza unitatea de stat. Intrarea ţării nostre în război a fost decisă în consiliul de coroană din ziua de duminică 14 august 1916.

În manifestul Regelui Ferdinand din 14/27, august 1917, dat în toiul bătăliei de la Mărăşeşti se spunea că războiul nostru este unul sfânt. „A nu-l fi declarat ar fi fost o îndoită trădare: faţă de înaintaşii noştri şi faţă de şirul generaţiilor cari vor să vie”.

În timpul Primului Război Mondial, teritoriul judeţului Neamţ n-a fost teatru de operaţiuni militare. Pe văile Bistricioarei şi Bistriţa au fost concentrate trupele Diviziei 14 Infanterie comandată de generalul Vasilescu Paraschiv.

Divizia 14 Infanterie avea 18 batalioane, 16 mitraliere şi 8 baterii uşoare (6 tunuri şi 2 obuziere). Armata română trebuia să pătrundă în Transilvania prin toate cele 18 puncte de trecere ale munţilor Carpaţi. Dintre acestea 6 erau în Carpaţii Moldovei, judeţul Neamţ având 2 dintre ele: valea Bistricioarei (pasul Prisăcani-Tulgheş) şi valea Bicazului. Grupul Bistricioara din Brigada 14 era format din 5 batalioane de infanterie şi 3 baterii de artilerie şi acţiona pe un front de 32 km pe valea râului Bistricioara (Gura Bradului, Grinţieş, Bistricioara, Răpciuni, Buhalniţa).

Trupele de acoperire, conduse direct de MSM, au primit ordin „Să treacă prin surprindere frontiera la ora 21, să sdrobească orice rezistenţă şi să ocupe succesiv o serie de porţiuni dominante şi eşalonate, care să asigure şi să înlesnească executarea operaţiunilor ulterioare în bune condiţiuni pe terenul vrăjmaş”.

În zona judeţului Neamţ înaintarea trupelor de acoperire n-a întâmpinat rezistenţă. Trupele austro-ungare, întâlnite la câţiva km dincolo de graniţă au fost obligate la o retragere generalizată. Prin acţiunile lor grupele de acoperire şi-au atins obiectivele.

După succesele iniţiale, din păcate, liderii militari români au făcut „eroarea strategică” de a opri ofensiva. Într-un fel această greşeală a fost necesară dată fiind situaţia de pe celelalte fronturi. Efectivele militare reduse, insuficienta pregătire a Armatei lipsa rezervelor şi armamentului, a muniţiei şi a echipamentului militar, unele deficienţe de conducere au dus la o retragere dureroasă. Înfrângerile de la Turtucaia, Sibiu etc. au forţat armata noastră se revină pe vechiul aliniament. La 30 septembrie grupul Bistricioara se mai afla lângă Tulgheş, dar şi pe valea Bistricioarei, pe Grinţieş şi pe valea Grinţieşului, iar grupul Bicaz ocupa poziţii pe valea Bicazului, valea Jidanului şi pârâul Aţa.

Trupele austro-ungare au forţat trecătorile din Neamţ pentru a junge în inima Moldovei. Lupte crunte s-au dat în zona culmii Tipcheş (sau Cipchieş) din apropierea Tarcăului, punct strategic vital pentru desfăşurarea ulterioară a luptelor. După mai multe atacuri şi respingeri, austro-ungarii au fost nevoiţi să se retragă la 9/22 octombrie, suferind pierderi grele. După această dată nu s-a mai dat nici un atac important în ţinutul Neamţului.

Un rol major în desfăşurarea ostilităţilor l-a avut Batalionul Vânătorilor de Munte sub comanda maiorului Virgil Rădulescu ce s-a antrenat la Tg. Neamţ. Aceştia au participat cu succes la luptele de pe Valea Oituzului.

La începutul anului 1918 România se afla într-o situaţie ameninţător de nefavorabilă. Dezagregarea Rusiei şi venirea bolşevicilor la conducere, încheierea păcii dintre Ucraina şi Puterile Centrale au pus pe români în situaţia de ca se afla singuri în faţa unui duşman mult mai numeros şi mai bine înarmat. Am fost nevoiţi să încheiem la 20 februarie/5 martie 1918 la Buftea prin C. Argetoianu şi apoi la Bucureşti în 24 aprilie/7 mai 1918 o „pace punică” prin care ni s-au impus condiţii înrobitoare.

Rămasă fără sprijinul Austro- Ungariei, care a capitulat, la 29 oct/11 nov. Germania semnează armistiţiul prin care capitula. Cu două zile înainte Guvernul României a trimis trupelor un ultimatum cerându-le să părăsească teritoriul Româniai în 24 de ore.

A doua mobilizare s-a făcut cu mare greutate din cauza lipsurilor, însă trupele române au trecut iarăşi Carpaţii ajungând până la Budapesta.

Pierderile materiale şi umane au fost mari. Rănile războiului au fost resimţite o lungă perioadă, dar bucuria reîntregirii a mai ameliorat suferinţele. Regimentul 15 Infanterie sau „Războieni” avea la momentul mobilizării, 12 iunie 1915 un număr de 5.587 oameni, majoritatea români -5.220- , fiind şi alte naţionalităţi, 412 evrei, 32 maghiari, 20 germani şi 2 ruşi. Şi-au slujit cu credinţă şi eroism patria şi idealul naţiunii, mulţi dintre ei plătind cu viaţa.

În aproape toate localităţile sunt cimitire sau/şi monumente ce ne amintesc de trecutul măreţ al poporului. Spun popor, pentru că într-un fel sau altul, toţi românii şi-au adus oboliul la victoria finală. Oameni de rând, institutori şi învăţători, preoţi şi călugări, bătrâni şi femei au contribuit cu ceea ce au putut: pe front, în spitale sau pe câmpuri. Numărul celor ce s-au jertfit e mare şi nici nu cred că se ştiu toţi cei ce au fost victime colaterale. Dumnezeu să-i odihnească, iar nouă să ne dea înţelepciunea să îi pomenim mai des.

Ilie ALEXANDRU

*fotografii de la detectoristul Liviu Ceapă

Articolul Judeţul Neamţ în anii primului război mondial apare prima dată în Ecoul muntilor.

Sunt prietenii mei dragi

Şi-a oițelor mioare

Căutând cu drag mâncare

Printre fagi.

M-am născut o norocoasă,

Oieritu-i viața mea

Printre oi mi-e cel mai bine

Ca matca printre albine.

Nea Costel mă sfătuiește

Secrete-mi împărtășește

Tainele ciobanilor

Din trecerea anilor.

Lângă oi mă văd crescând,

Ciobăniță-mi spun că sunt

Îmi doresc când voi fi mare

Să am mia de mioare.

Familia mă ajută

Să ajung cu oi o sută

La număr să fie aș vrea

Cadoul de ziua mea.

Dragi prieteni să gândiți,

Viața să v-o fericiți

Sufletul e un fir de ață,

Șnur ce leagă ghiocei

Primăvara, printre miei,

Turma mea și mulți căței.

Articolul Eu sunt Anastasia (Stelea) apare prima dată în Ecoul muntilor.

Petruţa Ladaru s-a născut pe 14 martie 2003 şi a crescut în comuna Tulgheş din județul Harghita, unde locuieşte şi astăzi, şi profesează în poliție. „Folclorul pentru mine este ceva de care nu o să mă despart niciodată, deoarece bunica este cea care m-a făcut şi mă face să-l apreciez foarte mult și autenticitatea costumelor populare, ea fiind cea care mi-a făcut toate costumele populare pe care le-am îmbrăcat cu mândrie peste tot pe unde am mers și am avut ocazia de a le purta. Am moștenit acest talent de la tatăl meu care și el cântă la acordeon, la vârsta de 6-7 ani a început să mă ia cu el la evenimente, după care în gimnaziu am început să mă pregătesc pe această parte a muzicii învățând și teorie în același timp făcând și orgă”.

A participat la mai multe festivaluri organizate în comuna natală, iar după terminarea gimnaziului a urmat Liceul de Muzică „Victor Brauner” din Piatra-Neamț. În anii de liceu a participat la mai multe concursuri, obţinând diplome şi premii. După terminarea liceului s-a înscris la Facultatea de Drept și, deşi profesia îi ocupă mult timp, continuă și activitatea muzicală. La liceu a înregistrat două cântece populare, la unul dintre ele chiar ea i-a făcut versurile, iar la Crăciun, luna trecută, a realizat și înregistrat şi o colindă, urmând ca pe viitor să mai apară noi cântece populare. A participat la emisiunea „Hai să ne distrăm, români” de la postul de televiziune “Inedit TV” și la emisiunea „Dor de cântec, dor de neam” de la Favorit TV.

În 2004, a participat la un concurs de muzică organizat de Ministerul de Interne în Maramureș şi a obţinut Premiul al II-lea la secţiunea interpreţi de muzică populară, o încununare a eforturilor sale artistice.

„Mereu am fost foarte atașată de tatăl meu, ne povesteşte Petruţa, probabil și din faptul ca de mică m-a luat cu el la evenimente; pot să vorbesc orice cu el. Este un om care mereu mă înțelege și este alături de mine în tot ceea ce fac, el a fost și cel care m-a îndrumat pe această cale a muzicii”.

Succes, Petruţa, şi cât mai multe cântece frumoase din această zonă etnofolclorică deosebită care este valea Bistricioarei!

Daniel Dieaconu

Articolul Portret de tânăr artist: PETRUŢA LADARU apare prima dată în Ecoul muntilor.

S-a născut la 23 aprilie 1960 la Topliţa, judeţul Harghita, cu numele de fată Antal, fiica lui Antal Traian şi Antal Cornelia. De mică a deprins cântatul şi doinitul de la mama, tata şi bunica şi pe la 5-6 ani învăţase să dea la vătale, căci mereu ţesea mama ei. Profund implicată în toată perioada şcolii (ciclul primar, gimnazial, liceal) ca solist vocal, ca membră în coruri, grupuri vocale, brigăzi artistice, a participat la toate fazele festivalului „Cântarea României” şi a obţinut locuri fruntaşe. A continuat activitatea artistică (1979-1983) la Curtea de Argeş în cadrul ansamblului întreprinderii ARPO (Intreprinderea de Porţelan), unde s-a angajat în luna octombrie, 1979. A activat în ansamblul Întreprinderii de sticlă şi porţelan Stipo Dorohoi. La Dorohoi, în luna august 1987, însărcinată în luna a opta, câştiga faza judeţeană de doine, din juriu făcând parte marii oameni de cultură Suliţeanu Gizela şi Ludovic Paceag. În următoarea zi s-a prezentat la Botoşani, la concursul de romanţe, unde a luat „Premiu I” şi invitaţia să se prezinte la preselecţia Festivalului „Crizantema de Aur” de la Târgovişte. Dar a devenit mamă între timp. În anul 1991 a devenit mamă pentru a patra oară, cu gemeni!

A venit la Tulgheş, în comuna soţului, şi a început o activitate laborioasă, cu rezultate remarcabile: „Cărticica Muzeului”, publicată în cadrul Festivalului Naţional Folcloric de dans, „Roata Stelelor”, Tulgheş, 2013; „Tulgheş. Din tezaurul Etnografic românesc”, apărută la Editura Eurocarpatica în anul 2018; „Tulgheş. Mărturii ale statorniciei româneşti”, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2023.

A fost coautoare la lucrările: „Antologia Premiilor Eminescu Teiul de Aur şi Teiul de Argint”, 2017-2021, Editura GEEA, Botoşani; „Poftiţi la masa strămoşilor noştri – Bucate româneşti şi poveşti despre români”, apărută la Editura Pim, în cadrul festivalului Naţional „Regina Sânzienelor”, 2023;  „Instrumente muzicale tradiţionale, importanţa lor în folclorul românesc muzical şi coregrafic”, editura Eurocarpatica, 2021; „Ctitori de Neam – Dascăli de ieri şi de azi”, volumul 4, împreună cu Asociaţia Învăţătorilor Harghiteni, Editura Eurocarpatica 2022; „Omul şi alte leacuri – Vindecări ce au schimbat destine şi vieţi” 2024, Editura Pim, în cadrul celei de-a X-a ediţii a Festivalului Naţional „Regina Sânzienelor”.

Colaborează la publicaţiile „Informaţia Harghitei”, „Mesagerul de Neamţ”, „Mesagerul de Covasna”, „Glasul Văilor”, „Condeiul Ardelean” „Ecoul Munţilor” (este unul dintre redactorii revistei noastre).

Este colecţionar de poze vechi, acte vechi, carte veche, numismatică, vederi, izvoade de cusături şi ţesături, diapozitive etc. (toate regăsindu-se în „Colecţia Sătească” Tulgheş. Este coordonatorul atelierul de îndemânări practice tradiţionale (ţesut, cusut, împletit, croşetat etc.). Ţine ore deschise de istorie locală împreună cu elevii de gimnaziu sau primar în incinta muzeului, la solicitarea dascălilor.

Ne-a spus că deschide „pentru vizitatori, în mod gratuit, Colecţia Sătească oricând este nevoie, în timpul programului Şcoala altfel, dar nu numai, sau pe timpul taberelor şcolare de vară, care au început să se desfăşoare la Tulgheş începând din anul 2023, iar vizitarea punctului nostru muzeal nu lipseşte din programul lor de activităţi. Anul trecut am avut în vizită 120 de copii din judeţul Bacău. Iată cum dăm o mână de ajutor turismului cultural loca!” Premiile şi distincţiile sunt numeroase şi enumerarea lor depăşeşte spaţiul rubricii noastre. A participat la numeroase proiecte culturale şi are planuri mari pentru viitor. Interpretarea artistică de la manifestarea „Părinte drag Iustin”, 10 februarie 2024, Farcaşa, a fost remarcabilă, ridicând sala în picioare! A fost mereu alături de noi şi de cei care i-au cerut ajutorul, căci crede vorbele moştenite de la bunica ei:

„Dar din dar se face Raiul!

Pune miere când vezi baiul’!

Mângâie-l pe întristat,

Miliueşte-l pe sărac,

Roagă-te pentru ,posac’.

Stânga să nu-ţi ştie dreapta,

De vrei să domoleşti cearta.”

Sănătate multă vă dorim şi cât mai multe proiecte cu izbândă!

Daniel Dieaconu

Articolul PERSONALITATEA LUNII – LĂCRĂMIOARA POP – „TEZAUR UMAN VIU” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Frumoasă, plăcută, dar mai ales harnică, Anastasia Stelea împărtășește o dragoste pură pentru cele mai blănde animale și iubite de însuși Dumnezeu din Cer, oițele. În turma ei sunt aproximativ 60-70 de animale, toate unice în ochii de copil ai fetei, pentru că la vârsta de 13 ani, când alții au pasiuni  telefoanele, tabletele, machiajele și shopping-ul, ea e pasionată de starea de bine a animalelor sale, pe care le cunoaște după nume și înfățișare.

Povestea ei a început când familia sa, cea care a sprijinit-o necondiționat și o va sprijini mereu, a cumpărat niște cai. Tot ce a însemnat îngrijirea lor a fost imediat adoptată de micuța fermier, bineînțeles alături de părinții săi. Când familia a vândut caii pentru a cumpăra diverse utilaje atât de necesare într-o gospodărie, se impunea obligatoriu o nouă direcție pentru hobby-ul său. După o vreme, când dorința ei de a fi ciobăniță, inspirată și încurajată de cei care aveau să îi devina mentori și călăuze în drumul ciobăniei, Costel Bondrea și soția Titiana, a devenit realitate, totul a prins contur. Primele oi , 5 la număr, și un berbec, au fost cumpărate de la același Costel Bondrea, care în vară avea să le adauge la turma lui, cu promisiunea că are grijă de ele toată vara, dar mai ales că o ajuta pe Anastasia să aibă mai multe. Promisiunea s-a îndeplinit în perioada 2020-2024 când efectivul a crescut an de an, în frunte cu oița ei preferată, Stela, și apărătorii credincioși ai familiei, câinii din rasa ciobănesc de Bucovina. Cățelușa Luna, prietena Anastasiei, e alinarea ei la bine și la rău. Să nu credeți că adolescenții nu sunt feriți de supărări…

Bunăoară, în urmă cu doi ani, la școală elevii au scris fiecare câte o scrisoare pentru nimeni altul decât Moș Crăciun. Scrisorile au fost citite rând pe rând și când fetița noastră a auzit că e singura din clasă care a cerut o pungă de bomboane pe care să o împartă cu frățiorul ei și o oiță, tare s-a mai necăjit că dorințele ei au fost cumva naive și luate în râs. Dar cum Moș Crăciun nu dezamăgește niciodată, i-a ascultat dorința și în seara de Ajun, când copiii s-au întors de la colindat, o mândrețe de mioară o aștepta cuminte, cu canac roșu la gât, în curtea casei, botezată Mădălina.

Același Costel Bondrea, doi ani mai târziu, avea să o înlocuiască pe Mădălina, când aceasta a murit cu alta și mai frumoasă, pe care însăși prințesa noastră și-a ales-o după bunul plac al inimii dintre oile ciobanului.

Toată vara, la toate muncile specifice, cu biciul în mână și chiuind de fericire, se află Anastasia: la făcut de balmoș, la mutatul coșerelor, la urcatul oilor în munte, la dat în strungă, la alesul mieilor și la toate evenimentele importante din stână, ea este acolo. Chiar și ziua ei de naștere a sărbătorit-o pe Asod, împreună cu cei dragi ei. Iar tortul a fost o minunăție dulce cu oițele decor.

În completare, ea mai are un hobby și anume fotografia. Elicris Creativ este concursul la care a primit premiul I, cu ocazia zilei de 15 ianuarie, când a omagiată nașterea poetului național al României. Ca urmare, pozele sale au fost cele mai inspirate, alese fruntașe de către specialiști.

Ce își dorește pentru frumoasa vârstă de 14 ani? Răspunsul e simplu, să ajungă la 100 de oi și o zi de naștere la stâna din Bâtcă. Luați aminte, fericirea sufletească este cheia marilor succese!

Asemeni sportivilor de renume, a elevilor străluciți din această țară frumoasă, cu rezultate excelente în toate domeniile, dar mai presus de toate cu multă pasiune și multă munca depusă pentru a ajunge la performanță, asemenea lor este și adolescenta noastră.

Ea este urmașul unui popor mioritic, exemplul viu pentru cei de vârsta ei care doresc să exceleze într-un anumit domeniu, chiar dacă nu împart aceleași pasiuni cu Anastasia, însă pun suflet în tot ce fac. Ea împarte o idee comună cu cei care o susțin, indiferent că sunt profesori, părinți, prieteni: „Să nu lăsăm munții să moară!”, afirmă convingătoare a noastră prințesă mioritică.

Corina Cruşitu

Articolul Anastasia… o prințesă mioritică din zilele noastre apare prima dată în Ecoul muntilor.