Vă aşteptăm!

Articolul Chipuri şi icoane… de „Sânziene” apare prima dată în Ecoul muntilor.

Nu a reuşit la facultate după liceu, ar fi vrut să intre la Litere la Iaşi, dar concurenţa a fost mai mare decât eforturile sale şi a urmat chemarea sub arme, un an şi patru luni, după cum era în acele vremuri. După satisfacerea stagiului militar obligatoriu, Ion Asavei nu a avut timpul necesar să se pregătească pentru un nou examen la facultate şi astfel a pierdut anul universitar şi dat examen la o Școală Postliceală de Biblioteconomie din București, absolvind în 1973.

După absolvire, după regula vremii,  a fost repartizat la Biblioteca Județeană Neamț, care avea însă posturile blocate și a fost nevoit să accepte să lucreze la Biblioteca Orășenească Bicaz. I s-a părut greu să aleagă Bicazul de atunci, un oraş industrial, definit de freamăt muncitoresc, dar şi de griul prafului. Dar a rămas şi nu s-a mai dezlipit de oraş şi biblioteca oraşului. Şi a reuşit să facă din această bibliotecă o instituţie respectată, cu un prestigiu mult peste limitele unui oraş ce şi-a pierdut din puterea economică şi demografică. Aici se făceau lansări de carte ale unor autori cu nume, se ţineau conferinţe, simpozioane, soseau invitaţi personalităţi ale lumii culturale şi ştiinţifice. Şi Ion Asavei avea puterea de a face cunoscute toate faptele culturale ale Bicazului, căci, în paralel cu activitatea de bibliotecar, s-a consacrat şi jurnalisticii. Şi a fost un condei de seamă al jurnalismului nemţean. A fost redactor la „Monitorul de Neamț“ încă de la înființarea acestuia, în 1996. A mai colaborat la „Telegraful“, „Gazeta de Bicaz”, „Răcnetul Carpaților“, „Moftul Neamțului“, „Piatra Corbului”, „Revista Valea Muntelui“, „Catharsis”. A publicat volumul de versuri „Joc de cuvinte“, Editura Sensul Piatra Neamț, 2019, amintit anterior și este coautor al volumului „Orașul mării dintre munți – Bicaz 400: album aniversar”, 2011, coordonatorul volumului Simpozionului  „Orașul mării dintre munți – Bicaz 400” şi al volumului „Caietele oraşului mării dintre munţi”, apărut în 2016. Soţia sa, Ana, a fost educatoare la Bicaz, iar fiul, Ştefan, este redactor al Televiziunii Române, cu realizări profesionale de care părinţii erau foarte mândri.

De „Sânziene”, Cenaclul „Ecoul Munţilor” îşi va aminti, în diverse moduri, de Ion Asavei şi cei care i-au fost apropiaţi sunt invitaţi să ne fie alături.

Daniel Dieaconu

*desen de Ovidiu Stanciu

Articolul De „Sânziene” fără Ion Asavei apare prima dată în Ecoul muntilor.

A crescut numărul istoricilor (cu doctorat) care scriu la această revistă (patru – 4), prin domnul Corneliu Ciucanu, cercetător ştiinţific la Iaşi, de loc din Girov, cu bunici de la Buhalniţa. Multe poezii, mai vechi sau mai noi, toate frumoase.

57  – articole, 23 – autori. Istorie, activităţi didactice, etnografie, drumeţii, poveşti, eseuri, recenzii. Un articol (necesar) de la doamna psiholog Roxana Cimpoeşu, două de la doamna profesor Mariana Deleanu. Sport, mult sport, şi prin aportul doamnei profesor Luiza Haripcă. Unul dintre ultimele articole ale domnului Constantin Cojocaru, care întâmpină probleme cu vederea. Revine doamna profesor Elena Aflorei.

Articole deosebite am primit de la Iolanda Lupescu, Cristina Chirilă, Ilie Alexandru, pr. Gheorghiţă Anisiea, Ecaterina Carază, Roxana Tănase-Gabor, Valentin Andrei, Elena Preda, Emanuel Bălan, Mihai Panţiru , Marius Coşerariu şi junioarea noastră Maya Bicăjanu.

Cei mai mulţi dintre abonaţii noştri de anul trecut sunt alături de noi, au apărut şi alţii. Mergem mai departe.

O lectură plăcută dorim!

Articolul „Ecoul Munților” la numărul 25! apare prima dată în Ecoul muntilor.

-profesoara Mihaela Apetroei, care a insistat pe sprijinul necondiţionat pe care îl primeau elevii şi profesorii bicăjeni de la bibliotecarul şi ziaristul Ion Asavei;

-ziarista Camelia Varvara, fosta colegă de presă, care a dorit să aducă mulţumirile ei pentru sprijinul primit în anii de gazetărie de la „Monitorul de Neamţ”;

-preotul Toader Ropotoaia din Bicazul Ardelean, care şi-a amintit de numeroasele manifestări culturale de la Biblioteca Bicaz;

-preotul Emilian Căruceru, fost elev al doamnei Asavei, care a menţionat contribuţia domnului Asavei la manifestarea comemorativă de la Brateş în memoria soldaţilor căzuţi pe acele locuri;

-preotul Mihail Popa din Dodeni, un apropiat al bibliotecii, care a aflat în domnul Asavei „un frate mai mare”;

-preotul Celestin Ignat de la Bradu care a vorbit despre familia domnului Asavei de la Grinţieş, strămutaţi aici odată cu apariţia lacului la Bistricioara;

-poetul Mihai Coşerariu, prieten apropiat, care a oferit celor prezenţi o sensibilă poezie:

CÂNTEC PENTRU ION ASAVEI

Dumnezeu să te ierte, domnule Asavei!

Articolul S-a mai dus un om… Ion Asavei (1950-2023) apare prima dată în Ecoul muntilor.

„Lume, lume…/ Salută Poetul”, este incipitul unei Ars poetica cu care programatic își deschide volumul Ion Asavei. Adept al poeziei directe, asumate ca experiență în curs de desfășurare, scriitorul dezvăluie într-un limbaj artistic elevat puterea taumaturgică a cuvântului în tomul „Joc de cuvinte”, poezii, publicat în 2019 la editura Sensul. Argheziană atitudine ludică! Joc de cuvinte ce irumpe dintr-o necesitate, „din fierberea ființei lui”, după cum avea să constate Dan Iacob, unul dintre autorii cuvântului-înainte „În unele poeme apare numele Zarathustra, celebrul personaj al lui Nietsche, care propovăduia supraomul, omul creator ce preamărește viața, pământul, eternul prezent. Preotul Dorin Ploscaru consideră că arderea pe rugul poeziei se face de către oameni aleși, „mistuire poetică, în traducere simplă nu poți aprinde până ce tu însuți nu arzi”.

         Ion Asavei s-a născut la 24 iunie 1950, la Bradu, în comuna Grințieș, județul Neamț. În 1965 a absolvit Școala Generală din Grințieș, apoi, până în 1969 a urmat cursurile Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” din comuna Borca. În 1973 finalizează studiile la Școala Postliceală de Biblioteconomie din București, urmând să-și dedice întreaga viață Bibliotecii din Bicaz.

Într-o formă modernă, poemele Domniei Sale abordează temele predilecte ale liricii: iubirea, natura, relația omului cu universul, destinul, viața, moartea, într-un limbaj esopic, meditativ, moralizator sau ludic, completat armonios de ilustrațiile realizate de Iarina și Emil Ungureanu.

Volumul se încheie simetric, experiența cărții și a bibliotecii, a întâlnirii cu mările și oceanele literaturii. este revelată simplu și cu mare sensibilitate: „O, Doamne,/ Câte pot să încapă în (ne)fericirea unui bibliotecar…”

Un Poet cu majusculă ce trebuie citit și recitit!

Cristina CHIRILĂ

Articolul Ion Asavei – un Poet cu majusculă. „Joc de cuvinte” – volum de poezie apare prima dată în Ecoul muntilor.

Cine se încumetă să aștearnă câteva rânduri despre o persoană, cu anevoie va reuși să așeze în ramă potrivite cuvinte, pentru că e greu să adresez un mesaj către un prieten anume, dintre cei pricepuți în ale scrisului. Desigur, demersul ar putea aduce bucurie ori ar genera întrebări, întrucât profunzimea celui care receptează poate privi dincolo de cuvinte, iar nuanțele sunt atent analizate, dar îmi oferă imboldul de a redacta gânduri cordiale către unul dintre oamenii apreciați de lumea nemțeană, drag sufletului meu.

Dacă o carte este o cărămidă la temelia caracterului și viitorului unui om, atunci bibliotecarii sunt super-eroii a căror menire este aceea de a arde aceste cărămizi în furnalele spiritului lor pentru a putea ajunge la cititor, pentru a crea o punte indestructibilă. Dacă cititorul va trece această cale suspendată, îi va cere bibliotecarului să-i de ceea ce merită. Iar omul cărții nu va ști niciodată în avans dacă truda lui va fi apreciată sau nu.

Definitiv, viața lui Ion Asavei este strâns legată de Bicaz și de ceea ce în zonă se numește generic Valea Muntelui. Povestea acestei vieți este una netipărită, deocamdată, dar este vie și gata oricând să se dezvăluie celor interesați s-o descopere. În aceasta, la loc de cinste se află activitatea de peste 40 de ani în cadrul Bibliotecii Orășenești „Mihai Eminescu“, de care a fost atașat și înainte de 1989, dar mai ales după acest an de cotitură, ajungând să respire prin ea. A fost o prezență constantă la toate manifestările culturale organizate: lansări de carte, întâlniri cu scriitorii, activități de instruire profesională etc. Dar a fost și o prezență constantă, vreme de peste 20 de ani, în presa locală, începând cu radioul și televiziunea, dar mai ales în presa tipărită.

La toate acestea, Ion Asavei a luat parte și s-a remarcat prin implicarea lui activă, făcută cu pasiune, cu dorința de a fi mereu conectat la peisajul cultural al județului Neamț, și nu numai, un om pentru care cultura este la fel de necesară ca aerul, ce presupune vocație, osteneală și dragoste față de oameni în general și bicăjeni în special. Mărturisea că la început Bicazul i se părea „gri“ și că va părăsi „orașul prăfuit“ pentru a se muta „la centru“. A avut șansa de a se transfera la Biblioteca Județeană, și nu o dată, ci chiar de două ori, însă rădăcinile i s-au „cimentat“ într-un loc care, odată cu trecerea anilor, i-a conturat viața și l-a făcut să o vadă cu alți ochi, în care va fi stimat mereu ca fiind mai mult decât un simplu bibliotecar.

Virgil COJOCARU

Articolul ION ASAVEI –o viață de om dedicată bibliotecii, culturii, poeziei, o viață trăită sub semnul dragostei pentru scris și pentru oameni apare prima dată în Ecoul muntilor.